ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4472/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 noiembrie 2007 reclamantul F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U.N.P.I.R., anularea deciziei nr. 7 din 3 august 2007 a C.N.C.U.N.P.I.R. și să se dispună trecerea sa în subsecțiunea I B a Tabelului Uniunii, în sensul de practician în insolvență compatibil. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 628 din 27 februarie 2008, a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul, care deține calitatea de expert contabil compatibilă cu exercitarea profesiei de practician în insolvență, este angajat la o societate comercială pe o altă funcție și anume aceea de șef birou financiar-contabil, fiind astfel incompatibil potrivit art. 28 alin. (1) din O.U.G.

nr. 86/2006. S-a mai reținut că O.U.G. nr. 86/2006 nu mai prevede la subsecțiunea I B practician în insolvență compatibil, această sintagmă nemaiexistând. Referitor la susținerea reclamantului că ar fi discriminat față de alte categorii exceptate de la incompatibilități, s-a reținut că discriminarea nu a fost creată de pârâta care a emis o decizie în conformitate cu legea în vigoare. În consecință, s-a reținut că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept al său prevăzut de lege, prin decizia contestată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Recurentul-reclamant a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 86/2006 reținând că este angajat ca șef birou financiar-contabilitate și nu ca expert contabil. A mai susținut recurentul că instanța a luat în considerare în mod greșit și prevederile art. 7 și art. 8 din O.G. nr. 65/1994, C.E.C.C.A.R. neinterzicând desfășurarea activității de expert contabil în paralel cu o activitate salarizată într-o societate comercială. Recurentul a susținut totodată, că O.U.G. nr. 86/2006 se aplică numai celor care dau examen după intrarea în vigoare a acestui act normativ, nu și în cazul său. De asemenea, s-a susținut că instanța nu a reținut discriminarea între activități salarizate în cadrul altor profesii și nici faptul că are calitatea de expert contabil obținută prin examen, iar o condiție pentru a desfășura activitatea individual este adeverința de la C.E.C.C.A.R.

în sensul că exercită activitate de expert contabil. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., precum și cu normele legale aplicabile în materia supusă analizei recursului, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 86/2006, exercitarea profesiei de practician în insolvență este compatibilă cu calitatea de avocat, consilier juridic, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar. Este adevărat că recurentul a depus la dosar carnetul nr. 6650/1998 eliberat de C.E.C.C.A.R.

prin care a făcut dovada calității de expert contabil, compatibilă cu exercitarea profesiei de practician în insolvență, conform textului sus-menționat însă, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006 prevede că practicienii în insolvență își exercită profesia în cabinete individuale, cabinete asociate, societății civile profesionale sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajați ai unor societăți civile profesionale. Chiar dacă în vechea formă Tabloul U.N.P.I.R. cuprindea secțiunea I intitulată persoane fizice compatibile, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 86/2006 această sintagmă nu mai există, cum corect a reținut instanța de fond, noua structură a Tabloului U.N.P.I.R. fiind stabilită în anexa la ordonanța de urgență menționată.

Astfel, subsecțiunea I B a tabloului în care recurentul-reclamant solicită să fie trecut cuprinde „practicieni definitivi organizați în cabinete individuale”, iar acesta nu a făcut dovada încadrării în această categorie, respectiv că își exercită activitatea în cadrul unui cabinet individual. Referitor la susținerea recurentului că O.U.G. nr. 86/2006 nu îi este aplicabilă, se constată că la data când s-a adresat U.N.P.I.R. cu cererea de trecere în subsecțiunea I B acesta era actul normativ în vigoare pentru reglementarea activității practicienilor în insolvență, prevederile O.G. nr. 79/1999 fiind abrogate. De altfel, recurentul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 86/2006 precizând și că pentru cererea adresată U.N.P.I.R.

a avut în vedere același act normativ. Nu se poate reține nici critica ce vizează discriminarea atât timp cât instanța de fond a răspuns susținerilor reclamantului-recurent pe acest aspect și a motivat soluția dată în cauză având în vedere prevederile legale în vigoare. Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul este nefondat și, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.V. împotriva sentinței civile nr. 628 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.