ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 334/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 334/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. 2647

din 18 martie 2003 pe rolul Tribunalului Suceava, formulată în baza Legii nr. 10/2001,

reclamanții S.D. și S.S. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în

contradictoriu cu pârâții P.M. Rădăuți, S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice

București, T.D. și T.G. (deținătorii de fapt), să dispună desființarea

dispoziției nr. 59 din 12 februarie 2003 a Primarului Municipiului Rădăuți.

În motivarea contestației, reclamanții au

arătat că prin dispoziția menționată a fost respinsă solicitarea privind

restituirea în natură a imobilelor construcții situate în municipiul Rădăuți,

motivat de faptul că acestea au fost vândute pârâților T.D. și T.G. (chiriași)

în temeiul art. 46 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 și, respectiv, dispozițiile

Legii nr. l 12/1995, iar pentru cota de V2 din construcții au fost despăgubiți

cu suma de 40.000 lei în anul 1986, pentru diferență fiindu-le atribuită suma

de 11.223.671 lei, conform Hotărârii nr. T/i 997a Consiliului Județean Suceava,

a arătat că sunt proprietarii imobilelor identificate mai sus, care fac

obiectul Legii nr. 10/2001, astfel încât sunt îndreptățiți la măsurile

reparatorii instituite de aceasta.

Prin sentința civilă nr. l 108 din 30

noiembrie 2004, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins contestația, ca

nefondată, reținând că reclamanții, foști proprietari ai imobilului în litigiu,

au fost despăgubiți prin plata unor sume de bani și că înstrăinarea imobilului

în favoarea pârâților-chiriași s-a realizat cu respectarea legislației în

vigoare la data încheierii contractului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

reclamanții cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de

atac, memoriul de apel reprezentând și cerere de repunere în termen, cu

motivarea că nu au fost legal citați în fața primei instanțe în condițiile în

care, din momentul demarării procedurii prealabile și până în faza judecății

și-au schimbat de mai multe ori domiciliul, iar mandatarul B.I. a avut mandat

de reprezentare a intereselor acestora numai în faza prealabilă instanțe.

Prin decizia civilă nr. 281 din 16 noiembrie 2006,

Curtea de Apel Suceava a admis apelul reclamanților, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând că, în

lipsa unei dovezi a calității de reprezentant a numitului B.I., procedura de

citare a reclamanților a fost nelegal îndeplinită, în condițiile în care

aceștia au fost citați la domiciliul pretinsului mandatar.

În rejudecare, reclamanții și-au modificat

acțiunea în sensul că nu au mai solicitat restituirea în natură a imobilelor,

ci acordarea de despăgubiri, față de stabilirea, în cursul procesului, că

imobilele rămân în proprietatea pârâților T.D. și T.G., precizând că nu se mai

impune judecarea în contradictoriu cu aceștia, deoarece nu se mai pune problema

restituirii în natură.

Pârâtul M.R. prin

Primar a formulat întâmpinare față

de acțiunea modificată, solicitând respingerea cererii de despăgubiri

pentru suprafața de 250 mp teren aferent

imobilului, deoarece reclamanții nu au avut niciodată dreptul de proprietate

terenului, acesta aparținând

statului; cu privire la cota de Vi din

imobilul construcții, proprietatea numitei S.S., din valoarea ce urmează să o

primească trebuie să fie scăzută despăgubirea primită în 1986, de 40.000 lei, actualizată

la rata inflației, iar cu privire la cota de Vz din imobilul proprietatea

numitului S.D., pârâtul este de acord cu acordarea de despăgubiri.

Pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Suceava a formulat întâmpinare prin care a arătat că

procedura de acordare a despăgubirilor este cea prevăzută de Titlul VII din

legea nr. 247/2005, iar prin dispoziția contestată s-a dispus doar respingerea

notificării privind restituirea în natură și nu

s-au propus măsuri reparatorii

în echivalent, astfel încât instanța nu

are competența de a stabili modalitatea de restituire prin echivalent.

Prin sentința civilă nr.

247 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții S.D. și

S.S., a anulat dispoziția nr. 59/2003 a Primarului

Municipiului

Rădăuți, a respins cererea de

acordare de despăgubiri pentru suprafața de

250 mp, ca nefondată, a

constatat că reclamantul S.D. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

sub formă de despăgubiri pentru cota de Vi din imobilul cu anexe situat în Municipiul

Rădăuți, a constatat că reclamanta S.S. are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri pentru cota

de

Vi din același imobil, a căror valoare s-a stabilit prin scăderea

valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru construcții prin Decizia nr.

315/1986 a C.P.J. Suceava din valoarea

corespunzătoare

a cotei de Vi din construcțiile expropriate, a luat act de renunțarea

reclamanților la acțiunea introdusă împotriva pârâților T.

D. și T.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că în cartea funciară nr. 2682 a com. Rădăuți, cu privire la parcela nr.

4031 virană cu casa nr. 24 și anexe, apare intabulat Statul Român pentru teren

și reclamanții pentru construcții.

Prin decizia nr. 183 din 30 aprilie 1986,

emisă de Consiliul Popular Suceava, s-a aprobat preluarea și trecerea în

proprietatea statului, fără plată, a cotei de Vi părți indivize din casa de

locuit și anexe, situată în orașul Rădăuți, aparținând numitului S.D., iar

prin Hotărârea nr. 7 din 21 ianuarie 1997 emisă

de C.J. Suceava s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 11.223.671 lei

către acesta,

pentru cota de Vi din imobil, sumă pe care reclamantul

susține că nu a primit-o, iar pârâții nu au făcut dovada faptului pozitiv

contrar.

Prin decizia nr. 313 05 iulie 1986 emisă de C.P.J.

Suceava s-a aprobat preluarea și trecerea în proprietatea statului, cu plată, a

cotei de

X

A părți indivize din casa de locuit și anexe a imobilului

în litigiu, aparținând numitei S.S., aceasta fiind despăgubită cu suma de

40.000 lei.

A mai reținut că, referitor la dreptul de

proprietate asupra

construcțiilor,

reclamanții au făcut dovada acestuia, fiind îndreptățiți la

despăgubiri

fiecare pentru cota de V2, cu scăderea, pentru reclamanta

S.S. a valorii actualizate a despăgubirilor deja

primite, iar referitor

la terenul în suprafață de 250 mp a constatat că

acesta aparținea Statului Român, reclamanții nu au produs probe contrare,

cererea fiind respinsă sub acest aspect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

Statul Român, relatând că instanța nu a verificat îndeplinirea, de către

reclamanți, a tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru restituire și anume,

dovedirea cu acte a calității de moștenitori ai unui proprietar ori de

proprietari, cât și a

preluării abuzive. A

susținut, totodată, că dispoziția primarului nu trebuia

desființată,

deoarece reclamanții nu au mai solicitat restituirea în natură.

Prin decizia civilă nr. 64 din 03 iunie 2008,

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul

declarat, apreciind că bunurile în litigiu se încadrează în categoria

preluărilor abuzive, dovada dreptului de proprietate s-a făcut prin deciziile

de preluare nr. 183 din 30 aprilie 1986 și nr. 313 din 05 iulie 1986 ale

Comitetului Executiv al C.P.J. Suceava, instanța a substituit omisiunea

entității emitente a dispoziției de alegere a modalității de reparare adecvată

și a constatat dreptul acestora la despăgubiri, faptul că dispoziția nu a fost

anulată parțial fiind lipsit de relevanță, deoarece de drept, despăgubirile nu

se pot acorda decât dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Suceava, cu următoarele critici:

I. în mod greșit instanța a reținut că

reclamanții au făcut dovada tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001

cu privire la deținerea legală a proprietății în momentul preluării, calitatea

de persoane îndreptățite la restituire și la caracterul abuziv al preluării,

actele existente

la dosarul cauzei nefiind

în măsură să facă dovada celor arătate în sensul

Legii nr. 10/2001,

reclamanții nedepunând certificate de moștenitor, acte de stare civilă,

testamente, etc., iar unica și insuficienta dovadă a preluării

abuzive fiind Decretul nr. 233/1974 și Decizia nr.

l83/1986 a Comitetului

Executiv al C.P.J. Suceava.

II. în mod greșit Tribunalul a substituit

omisiunea entității și a constatat dreptul reclamanților la despăgubiri, în

condițiile în care

procedura de acordare a

acestora pentru imobilele ce nu pot fi restituite în

natură este

prevăzută la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în ipoteza în care persoana

îndreptățită nu este mulțumită de soluționarea cererii are calea contestației

în contencios.

Astfel, având în vedere, că prin dispoziția nr.

59 din 12 februarie 2003 a Primăriei Municipiului Rădăuți s-a dispus doar

respingerea notificării privind restituirea în natură fără a se propune măsuri

reparatorii în echivalent, instanța nu avea competența de a stabili modalitatea

restituirii prin echivalent.

Înalta Curte, verificând aspectele de

nelegalitate prin prisma

criticilor

formulate, urmează a respinge recursul, ca nefondat, în lumina

următoarelor

considerente.

Art. l alin. (l) din Legea nr. 10/2001

definește criteriile în funcție de

care un

bun face obiectul procedurii de restituire prevăzută de acest act

normativ,

respectiv, să fie vorba de un imobil, să fi fost preluat în mod

abuziv de stat în perioada de referință și să nu

fi fost restituit pe altă cale. în speță, condițiile enunțate sunt îndeplinite

în sensul că bunurile în

litigiu se circumscriu noțiunii de imobile

astfel cum este definită de art. 6 din aceeași lege și se încadrează în

categoria preluărilor abuzive.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001

republicată cu modificările

ulterioare,

dovada dreptului de proprietate se face cu înscrisuri, iar în

conformitate

cu pct. 23.1 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 250/2007 care

explicitează noțiunea de „înscris”, actele doveditoare reprezintă orice

înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de

moștenitor, acte care confirmă deținerea proprietății, etc., respectiv, orice

act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care arată direct sau

indirect, faptul că bunul aparținea persoanei solicitante.

Rezultă că, în accepțiunea Legii nr. 10/2001,

actul doveditor al proprietății are un conținut mult mai cuprinzător decât în

dreptul comun, iar deciziile de preluare nr. 183 din 30 aprilie 1986 și nr. 315

din 05 iulie 1986 ale Comitetului Executiv al C.P.J. Suceava, atestă că

imobilul aparținea, la data preluării, reclamanților, în cote de Vi fiecare,

fiind incidență ipoteza prevăzută de pct. 23.1 lit. d) din Normele de Aplicare

a Legii nr. 10/2001.

Referitor la modalitatea în care instanța a

desființat dispoziția

contestată și a

stabilit măsurile reparatorii, art. 25 din Legea nr. 10/2001

prevede că

entitatea căreia i s-a adresat notificarea este obligată să o soluționeze în termen

de 60 de zile de la depunerea acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare,

urmând ca, pe baza analizei acestora, să accepte sau să refuze acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, atunci când restituirea în

natură nu este posibilă.

În speță, în raport de împrejurarea că

emitentul dispoziției nu a respectat procedura prevăzută de lege și nu a stabilit

modalitatea de reparare potrivită, iar reclamanții, după ce contractul de

vânzare-cumpărare al pârâților T.D. și T.G. a fost menținut de instanță, au

înțeles să opteze pentru restituirea prin echivalent, instanța în mod legal și

pentru celeritatea soluționării cauzei, a substituit omisiunea entității și a

constatat dreptul legal la despăgubiri.

Desființarea dispoziției fără referire la

menținerea respingerii restituirii în natură nu are nici o relevanță în cauză,

atâta vreme cât acordarea de despăgubiri operează, de drept, numai în cazul în

care restituirea în natură nu se poate realiza.

În urma acestor considerente, Înalta Curte apreciază

aspectele de nelegalitate invocate nu subzistă, urmând a respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava

împotriva deciziei civile nr. 64 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21

ianuarie 2009.