ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7702/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra

recursurilor civile de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Suceava la 17 decembrie 2003 reclamantul R.A. a formulat, în contradictoriu cu

pârâta SC F.D.F.E.E.E.M. SA, o contestație împotriva deciziei nr. 415 din 6

noiembrie 2003 emisă de pârâtă.

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 240 din 24

martie 2005 a admis acțiunea, a desființat decizia nr. 415/2003 și a obligat

pârâta să plătească reclamantului 122.400.000 lei despăgubiri bănești pentru

terenul în suprafață de 204 mp ce face parte din parcela 38/38 pășune în

suprafață de 817 mp înscrisă în C.F. 9038 a comunei cadastrale Câmpulung

Moldovenesc.

Pârâta a fost totodată obligată la plata cheltuielilor

de judecată către reclamant.

În motivarea hotărârii instanța a constatat că s-a

respins notificarea reclamantului privind decizia atacată pentru că acesta nu a

dovedit cu acte proprietatea asupra terenului revendicat și expropriat în baza

Decretului nr. 196/1988, nu s-a constatat identitate din punct de vedere

cadastral a terenului revendicat cu cel ocupat de Stația de transformare

110/20KW Câmpulung Moldovenesc.

S-a reținut din probele administrate, că R.G., autorul

reclamantului este proprietarul parcelei 38/38 din C.F. 475 Câmpulung

Moldovenesc de 1.181 mp, parcelă nou formată, prin divizarea parcelei 38/1 în

38/1 și 38/38, teren dobândit prin cumpărare de la Primăria localității. În

acest sens s-a reținut sentința civilă nr. 370 din 8 februarie 1979 a

Judecătoriei Câmpulung, sentință în baza căreia s-a și făcut intabularea în

C.F.

S-a mai constatat că reclamantul a fost înscris în

tabelul anexă la procesul verbal din 16 august 1985 care constată că locuitorii

terenului vizat pentru realizarea obiectivului energetic nu sunt de acord cu

această transformare a destinației terenului proprietatea lor. În acest tabel

reclamantul este trecut cu 213 mp preluați .

S-a constatat din raportul de expertiză întocmit în

cauză că suprafața de teren revendicată este în prezent ocupată de pârâtă (204

mp) și face parte din parcelele 38/38 pășune de 817 mp.

Instanța a constatat de asemenea că pentru construirea

Stației de transformare 110/20KW Câmpulung Moldovenesc, suprafața de 4420 mp

s-a trecut în proprietatea Statului fără consimțământul ocupanților terenului

și fără plata despăgubirilor legal datorate către aceștia.

S-a constatat așadar că acțiunea se încadrează în

dispozițiile art. 24 pct. 7, art. 18 alin. (1) lit. c) și art. 1 pct. 2 din

Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 972 din

16 noiembrie 2005 a admis apelurile contestatorului R.A. și intimatei pârâte a

desființat sentința civilă nr. 240/2005 și a trimis cauza spre rejudecare la

același Tribunal.

S-a reținut în motivarea hotărârii că dreptul de

proprietate asupra terenului în litigiu aparține Statului, conform art. 37

alin. (4) din Legea energiei nr. 318/2003.

Ca urmare, pentru a da posibilitatea participării la

proces a tuturor persoanelor interesate care invocă un drept real asupra

terenului, s-a dispus rejudecarea cauzei cu luarea în examinare a identificării

și evaluării terenului în stabilirea despăgubirilor.

Tribunalul Suceava reinvestit în urma casării cu

trimiterea spre rejudecare, prin sentința civilă nr. 760 din 11 mai 2006 a

admis contestația, a desființat decizia nr. 415/2003 și a constatat că

reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de

122.400.000 lei vechi (12.240. lei noi) pentru suprafața de 204 mp teren parte

din parcela 38/38 pășune înscrise în C.F. 9038 din comuna cadastrală Câmpulung Moldovenesc.

A fost totodată obligată pârâta la 23.927 lei cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut în motivare că s-a făcut dovada că

în parcela 4947 din C.F. 5937, cu proprietar tabular SC E.M. SA, a fost

cuprinsă și suprafața de 204 mp (din parcela 38/38 înscrisă pe numele

reclamantului în C.F. 9038).

S-a constatat că parcela în discuție este ocupată în

prezent de pârâtă, terenul fiind preluat de la reclamant.

S-a mai constatat că restituirea în natură nu este

posibilă și pentru pierderea proprietății în maniera arătată, reclamantul se

cuvine, conform art. 1 din Protocolul adițional la CEDO, să fie despăgubit.

S-a constatat așadar că decizia de respingere a

cererii de despăgubire este nefondată și ca urmare a fost desființată această

decizie.

Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 246 din

17 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de intimații Statul

Român prin Ministerul Economiei Publice împotriva sentinței nr. 760/2006.

A fost considerată ca nefondată critica formulată de

apelant în sensul că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză

deoarece terenul aparține pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M. SA Bacău, și după

modificarea Legii nr. 10/2001 prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai este

cu putință să se stabilească valoarea despăgubirilor în afara câmpului de

acțiune al Comisiei speciale pentru stabilirea despăgubirilor.

S-a reținut că nu există nici o incompatibilitate

pentru instanța de judecată să stabilească cuantumul despăgubirilor în

condițiile Legii nr. 247/2005 instanța fiind legal sesizată cu această cerere.

În condițiile în care notificarea a fost respinsă iar restituirea în natură nu

este posibilă nu se poate reține că instanța de judecată nu are competența de a

stabili cuantumul, s-a reținut în considerente. O altă interpretare ar goli de

conținut dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Nici critica referitoare la nedovedirea calității de

unic moștenitor al reclamantului nu a fost primită deoarece conform actualului

conținut al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, (modificat și completat

prin Legea nr. 274/2005), chiar dacă reclamantul nu este unic moștenitor al

proprietarului intabulat, acestuia îi profită cotele ce reveneau celorlalți

eventuali moștenitori legali care nu au formulat notificări.

De altfel, a reținut instanța, pârâta nu a dovedit

existența altor pretinși moștenitori.

S-a mai reținut că instanța în mod corect a dispus

obligarea celor doi pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată față

de împrejurarea că pârâtul intimat Ministerul Finanțelor, în reprezentarea

Statului Român, are aceiași poziție procesuală ca și pârâta Societate

Comercială.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român și reclamantul.

Recurentul intimat a criticat soluția curții de apel

pentru împrejurarea că aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii sale de

constatare a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în prezentul

proces.

S-a arătat astfel că a fost identificată

pârâta-societate comercială, parte în proces, ca fiind deținătoarea terenului

solicitat, aceasta având și calitatea de proprietară a terenului.

S-a solicitat a se constata greșita aplicare a

dispozițiilor art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai criticat împrejurarea că nu s-a impus

reclamantului să facă dovada că este unica persoană îndreptățită să primească

despăgubiri, neobservându-se sub acest aspect dispozițiile art.4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 potrivit cărora de dispozițiile legii beneficiază și moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite.

S-au formulat critici la raportul de expertiză cu

privire la care nu au putut formula observații, valoarea despăgubirilor urmând

a se face la nivelul valorii de piață.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Reclamantul recurent a criticat decizia sub aspectul

neacordării cheltuielilor de judecată de 100 lei noi solicitați de acesta în

apel.

Analizând decizia atacată sub aspectul criticilor

formulate în raport de probele administrate și apărările părților se constată

următoarele:

Instanța de fond rejudecând cauza prin sentința nr.

760 din 11 mai 2006 a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat

de reclamant este pârâta SC E.M. SA.

Statul Român a fost introdus în această cauză, urmare

îndrumărilor din decizia de casare- și nu s-a prezentat la proces.

În apelul declarat de pârâtul apelant Statul Român

prima critică se referă la greșita obligare a acestui pârât la despăgubiri deși

s-a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat este cunoscut ca

fiind pârâta societatea comercială.

Curtea de Apel Suceava în considerentele deciziei nr.

246 din 17 octombrie 2006 a analizat celelalte critici formulate de Ministerul

Finanțelor care se refereau la fondul cauzei omițând să se pronunțe și asupra

primei critici.

Potrivit art. 295 C. proc. civ. instanța de apel este

obligată („va verifica”) în limitele cererii de apel să analizeze și să

stabilească dacă instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a

aplicat în mod corespunzător, legea incidentă cauzei.

Potrivit art. 137 C. proc. civ. instanța are obligația

să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură.

Nepronunțându-se asupra primei critici formulate și

deși a stabilit în mod corect situația de fapt instanța de apel nu a aplicat

dispozițiile legale incidente cauzei și a pronunțat prin aceasta o soluție

nelegală și netemeinică cu neobservarea dispozițiilor legale imperative mai sus

amintite.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă

restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau după caz,

unitatea învestită, potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării (una și

aceeași persoană în cazul de speță) este obligată ca prin decizie, sau după

caz, prin dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare

bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale.

Ca urmare, această critică din recursul declarat de

recurentul Statul Român este întemeiată urmând a fi admisă și în consecință

modificată decizia atacată sub aspectul admiterii apelului Statului împotriva

sentinței civile nr. 760 din 11 mai 2006 care în consecință se va schimba în

parte în sensul că se va respinge contestația împotriva Statului Român ca fiind

formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.

Celelalte critici formulate de această parte devin

caduce față de excepția reținută.

În raport de soluționarea recursului formulat de

pârâtul Statul Român prin admiterea acestuia cu constatarea că această parte nu

are calitatea procesuală în contestația formulată de reclamant, cererea de

obligare a Statului Român la plata cheltuielilor de judecată în faza apelului

este neîntemeiată.

Constatând așadar că motivul invocat de recurentul

reclamant nu este fondat recursul acestuia se va respinge.

La pronunțarea soluției pentru considerentele mai sus

expuse, Înalta Curte a avut în vedere dispozițiile art. 312 și art. 314 C.

proc. civ.

Urmare modificării în sensul arătat a deciziei nr. 246

din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava și, respectiv, a schimbării în

parte a sentinței civile nr. 760 din 11 mai 2006 a Tribunalului Suceava,

celelalte dispoziții ale celor două hotărâri au fost menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 246 din 17 octombrie

2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o modifică în sensul că

admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 760 din 11 mai 2006 a Tribunalului

Suceava.

Schimbă în parte sentința, în sensul că

respinge contestația față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul R.A., împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie

2007.