ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 3 septembrie 2007, reclamanta O.G.V. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA Călărași, SC C.I. SRL și D.G.F.P. Călărași, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 2.231 mp și construcțiile aflate pe acesta, situat în Municipiul Călărași. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat: că imobilul sus menționat a aparținut tatălui său, Olteanu Napoleon Ștefan, de la care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950; că, în anul 1990 această construcție împreună cu tot terenul aferent se afla în patrimoniul fostului Oficiului Județean de Turism Călărași, fără ca acesta să dețină un titlu de proprietate; că, în anul 1991, SC B. SA Călărași (continuatoarea fostului O.J.T.

Călărași), deși nu avea un drept de proprietate asupra imobilului (certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind eliberat la data 04 august 1994), a scos la vânzare și a înstrăinat pârâtei SC C.I. SRL (prin actul de vânzare - cumpărare din 03 iunie 1993) construcția situată în Călărași, rămânând în continuare proprietară pe terenul aferent acesteia (în suprafață de 1.792,27 mp), dar și pe terenul de 439 mp, situat la aceeași adresă, aflat în folosința pârâtei D.G.F.P. Călărași. Reclamanta a precizat că, până la momentul decesului, autorul său a îndeplinit toate formalitățile prevăzute de legile speciale (Legile nr. 112/1995 și nr. 10/2001) pentru redobândirea în natură a imobilelor din litigiu, însă nu a obținut decât două dispoziții emise de Primarul Municipiului Călărași, prin care i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent (sume derizorii) pe care le-a contestat în instanță.

A mai susținut că, întrucât atât pe calc administrativă, cât și judecătorească s-a stabilit că Statul Român a preluat imobilul în litigiu fără titlu valabil, acțiunea în revendicare, prin comparare de titluri, este admisibilă. Pârâta D.G.F.P. Călărași a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, arătând că nu are calitate de proprietar ci doar aceea de administrator, imobilele aflându-se în domeniul public al statului La 30 octombrie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând: că obiectul acțiunii sale îl constituie numai terenul în suprafață de 2.231 mp situat în Călărași, nu și construcțiile existente pe acesta; că acțiunea sa este perfect admisibilă întrucât dispozițiile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001, deși contestate în instanță, au fost revocate prin alte două dispoziții (nr. 4100 și nr. 4101/2007) și că nu se poate susține că beneficiază de despăgubiri conform legii speciale.

La 30 octombrie 2007, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința nr. 867 din 20 mai 2008, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 1.792,27 mp situat în Călărași, terenuri identificate prin schița raportului de expertiză topografică întocmit de către expertul C.V. Pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 702,10 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere considerentele care urmează: Imobilele situate în Călărași, au aparținut tatălui reclamantei, O.N.Ș.

de la care au trecut la stat în baza Decretului nr. 92/1950, din lista anexă a acestui act. Prin sentința civilă nr. 413 din 21 februarie 2006, irevocabilă, Judecătoria Călărași a constatat că preluarea acestor imobile s-a făcut fără titlu valabil. Potrivit celor reținute în raportul de expertiză efectuat în cauză, din suprafața totală de 2.231,28 mp teren revendicată de reclamantă, doar pârâta SC B. SA Călărași a opus acesteia un titlu de proprietate pentru 1.792,27 mp (certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor), iar în ce privește restul suprafeței de 439,01 mp teren, pârâta D.G.F.P. Călărași și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor nu au exhibat nici un titlu de proprietate, anexa nr. 9 a H.G.

nr. 2060/2004 vizând doar clădirea situată pe teren, nu și terenul. Relațiile comunicate de Primăria Municipiului Călărași au pus în evidență faptul că această din urmă suprafață de teren nu este inclusă în domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale indicate. Referindu-se la inadmisibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, invocată de pârâta D.G.F.P. Călărași, în condițiile în care exista posibilitatea despăgubirii reclamantei pe calea legii speciale, de care autorul acesteia a și uzat, tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare este admisibilă și după apariția Legii nr. 10/2001 pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 21 din Constituția României consacră accesul liber la justiție, ca drept fundamental, prevăzut, de altfel, și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Demersul reclamantei trebuie să aibă în vedere atât art. 41 din legea fundamentală, cât și art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția menționată. Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin care s-a instituit o procedură administrativă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat fără titlu, nu înlătură dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii să solicite instanțelor judecătorești și compararea dreptului lor cu cel al persoanei căreia statul i-a transferat, cu titlu gratuit, bunuri. Acest drept nu are ca efect instituirea unei vocații duble la repararea prejudiciului creat prin preluarea bunului de către stat. Pe fond, tribunalul a reținut că, titlul de proprietate al reclamantei este mai vechi decât cel al pârâtei și provine de la o persoană care a avut la rândul său calitatea de proprietar.

Titlul de proprietate al pârâtei SC B. SA Călărași provine de la un subiect de drept (Statul Român), în patrimoniul căruia imobilul litigios a intrat fără titlu valabil, în baza dispozițiilor neconstituționale ale Decretului nr. 92/1950. Cum titlul autorului pârâtei SC B. SA Călărași a fost considerat - prin hotărâre judecătorească irevocabilă - ca nefiind valabil, întrucât preluarea imobilului a fost făcută abuziv, cu încălcarea dispozițiilor constituționale la acea dată, rezultă că nici titlul acestei pârâte nu poate fi considerat valabil. Partea în cauză nu poate invoca în favoarea sa, pentru a obține respingerea acțiunii în revendicare, buna ei credință la data obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cât timp buna-credință a dobânditorului nu poate constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate sau un motiv de preferință a titlului exhibat.

În raport de cele prezentate mai sus, tribunalul, potrivit art. 480 C. civ., a dat preferință titlului de proprietate, mai bine caracterizat, înfățișat de reclamantă și a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, reținând că acesta face parte integrantă din hotărâre. Împotriva sentinței tribunalului, pârâtele D.G.F.P. Călărași și SC. B. SA Călărași au declarat apel. Prin Decizia nr. 893/ A din l6 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a IlI- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile pârâtelor și a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii, pentru considerentele ce urmează. Anterior prezentei acțiuni în revendicare, tatăl reclamantei O.N.Ș., în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea imobilelor în litigiu, a depus la Primăria Municipiului Călărași notificările din 2001 cărora li s-a dat curs cmițându-se dispozițiile din 28 martie 2005, prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

Aceste dispoziții au fost contestate în instanță de reclamantul O.N.Ș. Pe parcursul judecății, intervenind decesul acestui reclamant, cererea a fost însușită de moștenitoarea acestuia, O.G.V. Litigiul a fost finalizat prin sentința nr. 73 din 19 ianuarie 2007, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, care a admis în parte cererea reclamantei O.V., dispunând modificarea valorii echivalente a imobilului compus din teren în suprafață de 249,82 mp, situat în Călărași, jud. Călărași, stabilită la art. 1 din Dispoziția din 28 martie 2005, de la 38.500 lei la 74.446 lei și a imobilului compus din teren în suprafață de 1.981,46 mp și construcții, situate în Călărași, stabilită în art. 1 din Dispoziția din 28 martie 2005, de la 24.350 lei la 929.122,58 lei.

În litigiul de față, instanța de apel a reținut că în mod greșit tribunalul nu a cercetat modul în care s-a derulat procedura administrativă urmată de autorul reclamantei în condițiile legii speciale, aspect important în verificarea măsurii în care prejudiciul creat persoanei îndreptățite, ca urmare a preluării abuzive a imobilelor în litigiu, a fost în mod just reparat. Legat de acest aspect, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de o reparație echitabilă, că despăgubirile care i-au fost acordate prin hotărâre judecătorească, în baza Legii nr. 10/2001, nu sunt disproporționate față de prejudiciul suferit prin naționalizarea imobilului, astfel încât aceasta nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța a mai reținut că dreptul intern a permis o înlăturare completă a consecințelor încălcării dreptului de proprietate recunoscut și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și prin protocoalele sale, aceasta deoarece dobândirea de către stat a bunurilor autorilor reclamantei, iar ulterior de terțe persoane juridice nu a fost combinată cu lipsa de despăgubiri (în speță, acestea raportându-se la valoarea stabilită de un expert tehnic de specialitate, cenzurată de o instanță de judecată prin reevaluarea despăgubirilor). În considerentele deciziei instanța a motivat că, în speță, trebuie avut în vedere și faptul că parte din terenul revendicat a făcut obiectul unor acte juridice civile, producând efecte față de terți, caz în care trebuie respectat principiul securității raporturilor juridice, astfel încât să nu se aducă atingere unui alt drept de proprietate.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Călărași, instanța a reținut că tribunalul, referindu-se la terenul de 439,01 mp situat în Călărași, a vizat și terenul de sub construcția administrată de această pârâtă, expetul tehnic precizând că această suprafață de teren este ocupată de D.G.F.P. Călărași. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta O.V.G., criticând-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prin criticile formulate recurenta reclamantă reproșează instanței de apel că: - desființând în tot sentința, instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare cu încălcarea normelor procedurale privind contradictorialitatea și publicitatea; - instanța nu a analizat în considerente nici un element al revendicării prin comparare de titluri; - instanța nu a ținut seama de faptul că dispozițiile din 28 martie 2005, emise în baza Legii 10/2001, au fost revocate de Municipiul Călărași prin Primar, astfel că, la data formulării acțiunii în revendicare, nu mai exista nici o dispoziție valabilă pentru acordarea de măsuri reparatorii. Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelurilor și menținerii sentinței tribunalului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta nu este fondat. Așa cum în mod corect instanța de apel a reținut în decizia atacată, reclamanta, pentru imobilul din litigiu, anterior formulării prezentei acțiuni, a solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, iar prin sentința civilă nr. 73 din 19 ianuarie 2007, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Călărași a majorat despăgubirile stabilite prin dispozițiile din 28 martie 2005, emise de unitatea deținătoare. Aceste despăgubiri majorate sunt proporționale cu prejudiciul suferit prin naționalizarea imobilului și reprezintă o garanție a dreptului de proprietate întrucât imobilul nu se mai putea restitui în natură.

Ele nu contravin celor statuate prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că legea specială derogă de la legea generală. Motivarea din decizia recurată nu poate duce decât la concluzia că acțiunea în revendicare formulată a fost analizată doar sub aspectul temeiniciei nu și al inadmisibilității ci. De altfel, în dispozitivul deciziei s-a menționat că acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. De asemenea, pronunțând soluția de respingere a acțiunii, instanța a ținut scama și de aspectele inserate în considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 potrivit cărora Legea specială nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala, la rândul sau, de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

In această situație este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. În speță s-a concluzionat că admiterea acțiunii în revendicare ar contraveni principiului securității raporturilor juridice. Acesta este și motivul pentru care instanța nu a mai procedat la compararea titlurilor prezentate. S-a ținut scama și de principiul electa una via non datur recursus ad alteram în virtutea căruia partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații.

Or reclamanta, după ce a obținut măsurile reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, prin hotărâre irevocabilă, prin acțiunea de față tinde să obțină și restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate. Este irelevantă și susținerea potrivit căreia dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 au fost revocate, din moment ce prin Decizia irevocabilă nr. 73/2007 s-au stabilit despăgubirile la care are dreptul reclamanta pentru imobilul solicitat. Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.V.G. împotriva Deciziei nr. 893/ A din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.