ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La 3 septembrie 2007, reclamanta O.G.V.

a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA Călărași, SC C.I. SRL și D.G.F.P.

Călărași, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și

posesie imobilul teren în suprafață de 2.231 mp și construcțiile aflate pe

acesta, situat în Municipiul Călărași.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat: că imobilul sus menționat a aparținut tatălui

său, Olteanu Napoleon Ștefan, de la care a fost naționalizat în baza Decretului

nr. 92/1950; că, în anul 1990 această construcție împreună cu tot terenul

aferent se afla în patrimoniul fostului Oficiului Județean de Turism Călărași,

fără ca acesta să dețină un titlu de proprietate; că, în anul 1991, SC B. SA

Călărași (continuatoarea fostului O.J.T. Călărași), deși nu avea un drept de

proprietate asupra imobilului (certificatul de atestare a dreptului de

proprietate fiind eliberat la data 04 august 1994), a scos la vânzare și a

înstrăinat pârâtei SC C.I. SRL (prin actul de vânzare - cumpărare din 03 iunie 1993)

construcția situată în Călărași, rămânând în continuare proprietară pe terenul

aferent acesteia (în suprafață de 1.792,27 mp), dar și pe terenul de 439 mp,

situat la aceeași adresă, aflat în folosința pârâtei D.G.F.P. Călărași.

Reclamanta a

precizat că, până la momentul decesului, autorul său a îndeplinit toate

formalitățile prevăzute de legile speciale (Legile nr. 112/1995 și nr. 10/2001)

pentru redobândirea în natură a imobilelor din litigiu, însă nu a obținut decât

două dispoziții emise de Primarul Municipiului Călărași, prin care i s-au acordat

măsuri reparatorii în echivalent (sume derizorii) pe care le-a contestat în

instanță. A mai susținut că, întrucât atât pe calc administrativă, cât și

judecătorească s-a stabilit că Statul Român a preluat imobilul în litigiu fără

titlu valabil, acțiunea în revendicare, prin comparare de titluri, este

admisibilă.

Pârâta D.G.F.P.

Călărași a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor Publice, arătând că nu are calitate de proprietar ci doar

aceea de administrator, imobilele aflându-se în domeniul public al statului

La 30

octombrie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând: că obiectul

acțiunii sale îl constituie numai terenul în suprafață de 2.231 mp situat în Călărași,

nu și construcțiile existente pe acesta; că acțiunea sa este perfect admisibilă

întrucât dispozițiile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001, deși

contestate în instanță, au fost revocate prin alte două dispoziții (nr. 4100 și

nr. 4101/2007) și că nu se poate susține că beneficiază de despăgubiri conform

legii speciale.

La 30

octombrie 2007, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de

pârât, a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința nr.

867 din 20 mai 2008, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis acțiunea

precizată și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și

posesie imobilul teren în suprafață de 1.792,27 mp situat în Călărași, terenuri

identificate prin schița raportului de expertiză topografică întocmit de către

expertul C.V.

Pârâții au

fost obligați, în solidar, la plata sumei de 702,10 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere considerentele care

urmează:

Imobilele

situate în Călărași, au aparținut tatălui reclamantei, O.N.Ș. de la care au

trecut la stat în baza Decretului nr. 92/1950, din lista anexă a acestui act.

Prin sentința

civilă nr. 413 din 21 februarie 2006, irevocabilă, Judecătoria Călărași a

constatat că preluarea acestor imobile s-a făcut fără titlu valabil.

Potrivit celor

reținute în raportul de expertiză efectuat în cauză, din suprafața totală de 2.231,28

mp teren revendicată de reclamantă, doar pârâta SC B. SA Călărași a opus

acesteia un titlu de proprietate pentru 1.792,27 mp (certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor), iar în ce privește restul

suprafeței de 439,01 mp teren, pârâta D.G.F.P. Călărași și Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor nu au exhibat nici un titlu de proprietate,

anexa nr. 9 a H.G. nr. 2060/2004 vizând doar clădirea situată pe teren, nu și

terenul. Relațiile comunicate de Primăria Municipiului Călărași au pus în

evidență faptul că această din urmă suprafață de teren nu este inclusă în

domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale indicate.

Referindu-se

la inadmisibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun,

invocată de pârâta D.G.F.P. Călărași, în condițiile în care exista

posibilitatea despăgubirii reclamantei pe calea legii speciale, de care autorul

acesteia a și uzat, tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare este

admisibilă și după apariția Legii nr. 10/2001 pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art.

21 din Constituția României consacră accesul liber la justiție, ca drept

fundamental, prevăzut, de altfel, și de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Demersul reclamantei trebuie să aibă în vedere atât art. 41

din legea fundamentală, cât și art. 1 din Primul Protocol adițional la

convenția menționată.

Intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin care s-a instituit o procedură

administrativă de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de

stat fără titlu, nu înlătură dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite

la aplicarea măsurilor reparatorii să solicite instanțelor judecătorești și

compararea dreptului lor cu cel al persoanei căreia statul i-a transferat, cu

titlu gratuit, bunuri. Acest drept nu are ca efect instituirea unei vocații

duble la repararea prejudiciului creat prin preluarea bunului de către stat.

Pe fond,

tribunalul a reținut că, titlul de proprietate al reclamantei este mai vechi

decât cel al pârâtei și provine de la o persoană care a avut la rândul său

calitatea de proprietar. Titlul de proprietate al pârâtei SC B. SA Călărași

provine de la un subiect de drept (Statul Român), în patrimoniul căruia

imobilul litigios a intrat fără titlu valabil, în baza dispozițiilor

neconstituționale ale Decretului nr. 92/1950.

Cum

titlul autorului pârâtei SC B. SA Călărași a fost considerat - prin hotărâre

judecătorească irevocabilă - ca nefiind valabil, întrucât preluarea imobilului

a fost făcută abuziv, cu încălcarea dispozițiilor constituționale la acea dată,

rezultă că nici titlul acestei pârâte nu poate fi considerat valabil. Partea în

cauză nu poate invoca în favoarea sa, pentru a obține respingerea acțiunii în

revendicare, buna ei credință la data obținerii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, cât timp buna-credință a dobânditorului nu poate

constitui o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate sau un motiv de

preferință a titlului exhibat.

În

raport de cele prezentate mai sus, tribunalul, potrivit art. 480 C. civ., a dat

preferință titlului de proprietate, mai bine caracterizat, înfățișat de

reclamantă și a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, reținând că

acesta face parte integrantă din hotărâre.

Împotriva sentinței

tribunalului, pârâtele D.G.F.P. Călărași și SC. B. SA Călărași au declarat

apel.

Prin Decizia nr.

893/ A din l6 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a IlI- a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile pârâtelor și a

schimbat în tot sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii, pentru

considerentele ce urmează.

Anterior

prezentei acțiuni în revendicare, tatăl reclamantei O.N.Ș., în baza Legii nr. 10/2001,

pentru restituirea imobilelor în litigiu, a depus la Primăria Municipiului

Călărași notificările din 2001 cărora li s-a dat curs cmițându-se dispozițiile din

28 martie 2005, prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

Aceste

dispoziții au fost contestate în instanță de reclamantul O.N.Ș. Pe parcursul

judecății, intervenind decesul acestui reclamant, cererea a fost însușită de

moștenitoarea acestuia, O.G.V.

Litigiul a fost

finalizat prin sentința nr. 73 din 19 ianuarie 2007, definitivă și irevocabilă,

pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, care a admis în parte cererea

reclamantei O.V., dispunând modificarea valorii echivalente a imobilului compus

din teren în suprafață de 249,82 mp, situat în Călărași, jud. Călărași,

stabilită la art. 1 din Dispoziția din 28 martie 2005, de la 38.500 lei la

74.446 lei și a imobilului compus din teren în suprafață de 1.981,46 mp și

construcții, situate în Călărași, stabilită în art. 1 din Dispoziția din 28

martie 2005, de la 24.350 lei la 929.122,58 lei.

În litigiul de

față, instanța de apel a reținut că în mod greșit tribunalul nu a cercetat

modul în care s-a derulat procedura administrativă urmată de autorul

reclamantei în condițiile legii speciale, aspect important în verificarea

măsurii în care prejudiciul creat persoanei îndreptățite, ca urmare a preluării

abuzive a imobilelor în litigiu, a fost în mod just reparat.

Legat de

acest aspect, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de o reparație

echitabilă, că despăgubirile care i-au fost acordate prin hotărâre

judecătorească, în baza Legii nr. 10/2001, nu sunt disproporționate față de

prejudiciul suferit prin naționalizarea imobilului, astfel încât aceasta nu

poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Instanța a mai

reținut că dreptul intern a permis o înlăturare completă a consecințelor

încălcării dreptului de proprietate recunoscut și prin Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, dar și prin protocoalele sale, aceasta deoarece dobândirea

de către stat a bunurilor autorilor reclamantei, iar ulterior de terțe persoane

juridice nu a fost combinată cu lipsa de despăgubiri (în speță, acestea

raportându-se la valoarea stabilită de un expert tehnic de specialitate,

cenzurată de o instanță de judecată prin reevaluarea despăgubirilor).

În

considerentele deciziei instanța a motivat că, în speță, trebuie avut în vedere

și faptul că parte din terenul revendicat a făcut obiectul unor acte juridice

civile, producând efecte față de terți, caz în care trebuie respectat

principiul securității raporturilor juridice, astfel încât să nu se aducă

atingere unui alt drept de proprietate.

În ceea ce

privește apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Călărași, instanța a reținut că

tribunalul, referindu-se la terenul de 439,01 mp situat în Călărași, a vizat și

terenul de sub construcția administrată de această pârâtă, expetul tehnic

precizând că această suprafață de teren este ocupată de D.G.F.P. Călărași.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta O.V.G., criticând-o ca fiind

nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prin criticile

formulate recurenta reclamantă reproșează instanței de apel că:

- desființând

în tot sentința, instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității

acțiunii în revendicare cu încălcarea normelor procedurale privind

contradictorialitatea și publicitatea;

-

instanța nu a analizat în considerente nici un element al revendicării prin

comparare de titluri;

-

instanța nu a ținut seama de faptul că dispozițiile din 28 martie 2005, emise

în baza Legii 10/2001, au fost revocate de Municipiul Călărași prin Primar,

astfel că, la data formulării acțiunii în revendicare, nu mai exista nici o

dispoziție valabilă pentru acordarea de măsuri reparatorii.

Recurenta

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii apelurilor și menținerii sentinței tribunalului.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta nu este

fondat.

Așa cum

în mod corect instanța de apel a reținut în decizia atacată, reclamanta, pentru

imobilul din litigiu, anterior formulării prezentei acțiuni, a solicitat măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, iar prin sentința civilă nr. 73 din 19

ianuarie 2007, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Călărași a majorat

despăgubirile stabilite prin dispozițiile din 28 martie 2005, emise de unitatea

deținătoare. Aceste despăgubiri majorate sunt proporționale cu prejudiciul

suferit prin naționalizarea imobilului și reprezintă o garanție a dreptului de

proprietate întrucât imobilul nu se mai putea restitui în natură. Ele nu

contravin celor statuate prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție în sensul că legea specială derogă de la legea generală.

Motivarea din

decizia recurată nu poate duce decât la concluzia că acțiunea în revendicare

formulată a fost analizată doar sub aspectul temeiniciei nu și al

inadmisibilității ci. De altfel, în dispozitivul deciziei s-a menționat că

acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

De asemenea, pronunțând soluția de

respingere a acțiunii, instanța a ținut scama și de aspectele inserate în

considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 potrivit cărora Legea specială

nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la

acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune

să se poată prevala, la rândul sau, de un bun în sensul art. 1 din Primul

Protocol și trebuie să i se asigure accesul la justiție. In această situație

este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale

cauzei, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt

drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor

juridice. În speță s-a concluzionat că admiterea acțiunii în revendicare ar

contraveni principiului securității raporturilor juridice. Acesta este și

motivul pentru care instanța nu a mai procedat la compararea titlurilor

prezentate.

S-a ținut

scama și de principiul electa una via non datur recursus ad alteram în virtutea

căruia partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins

trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele.

Rațiunea

acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații.

Or reclamanta, după ce a obținut măsurile reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

prin hotărâre irevocabilă, prin acțiunea de față tinde să obțină și restituirea

în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate.

Este

irelevantă și susținerea potrivit căreia dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001

au fost revocate, din moment ce prin Decizia irevocabilă nr. 73/2007 s-au

stabilit despăgubirile la care are dreptul reclamanta pentru imobilul

solicitat.

Față de aceste

considerente recursul se privește ca nefondat și se va respinge ca atare,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta O.V.G. împotriva Deciziei nr. 893/ A

din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2010.