ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2453/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Notificările din 28 iunie 2001, adresată SC I. SA Călărași și din 30 iulie 2001, adresată A.P.A.P.S., M.I.C. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Nana, județul Călărași compus din 6296 mp teren și moară, precum și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior, preluate în baza Legii nr. 119/1948 din patrimoniul bunicilor săi, M.I. (J.) decedat la 26 octombrie 1952 și M.E., decedată la 6 iunie 1994. SC I. SA Călărași, prin Decizia nr. 16 din 18 iulie 2001, a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus-menționat. La 22 octombrie 2001, persoana îndreptățită a chemat în judecată pârâții SC I. SA Călărași și A.P.A.P.S., solicitând: anularea Deciziei nr. 16 din 18 iulie 2001 și restituirea în natură a imobilului compus din 6296 mp teren și construcții situat în comuna Nana, județul Călărași.

Totodată, a mai solicitat să se constate nulitatea absolută a Contractului din 9 februarie 1994 de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.P.A.P.S. Călărași (fost F.P.S.) și P.A.S. din SC. I. Călărași cu privire la imobilul în litigiu. Prin cerere reconvențională, pârâta SC I. SA Călărași a solicitat, în baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 să se constate că a încheiat cu bună-credință Contractul din 9 februarie 1994 cu A.P.A.P.S. (fost F.P.S.). După parcurgerea a două cicluri procesuale finalizate prin casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Călărași, secția civilă, prin Sentința nr. 783 din 17 aprilie 2013, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.

București invocată de aceasta. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I.C. împotriva pârâtelor SC I. SA Călărași și A.V.A.S. București. A dispus anularea Deciziei nr. 16/2001 emisă de pârâta SC I. SA pe care a obligat-o să-i restituie în natură reclamantului, imobilul situat în comuna Nana, județul Călărași, compus din teren în suprafață de 5982 mp împreună cu construcțiile existente pe acesta, respectiv clădire cu destinația de moară inclusiv instalațiile necesare funcționării acesteia (în măsura în care corespund identificării realizate de reclamant prin Notificarea nr. 1350/2001), 2 șoproane și cabină poartă, imobil identificat prin planul de amplasament și delimitare aflat la dosar.

A constatat dreptul reclamantului la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru restul bunurilor imobile demolate care au fost precizate prin Sentința civilă nr. 3690/2010 a Judecătoriei Călărași pronunțată în Dosarul nr. 2205/202/2010 și a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. București să emită o decizie prin care să propună acordarea acestor despăgubiri. A respins cererea reconvențională, formulată de pârâta SC I. SA. A obligat-o pe chemata în garanție A.V.A.S. București, ca după rămânerea irevocabilă a sentinței să acorde pârâtei SC I. SA despăgubiri pentru bunurile imobile retrocedate reclamantului, ce vor fi raportate la valoarea contabilă a acestor bunuri așa cum ele vor fi reflectate în bilanțul contabil de la momentul ieșirii acestora din patrimoniul pârâtei, valoare ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la momentul plății.

A respins capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție al pârâtei SC I. SA asupra imobilului restituit reclamantului, până la achitarea despăgubirilor sus-menționate de către A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prin toate hotărârile judecătorești pronunțate anterior s-a reținut fără excepție calitatea de moștenitor (nepot de fiu predecedat) a reclamantului față de foștii proprietari ai imobilului ce a format obiectul Notificării nr. 1350/2001 (M.I. și M.E.), neavând nicio relevanță faptul că acesta nu este și moștenitor al unchiului său M.G. deoarece acesta din urmă nu a formulat la rândul său notificare, pentru a solicita aceleași bunuri ce au aparținut părinților săi, situație în care, calitatea de persoană îndreptățită aparține doar reclamantului care a formulat o astfel de notificare.

Analizând Decizia nr. 16/2001 emisă de pârâta SC I. SA, tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 3690/2010 a Judecătoriei Călărași - rămasă definitivă și irevocabilă - s-a constatat nevalabilitatea titlului statului de preluare a bunurilor ce au format obiectul notificării reclamantului preluate abuziv și fără titlu, respectiv terenul în suprafață de 6296 mp, clădirea cu destinația moară împreună cu toate instalațiile existente, etc., reținându-se încălcarea dispozițiilor Legii nr. 119/1948, cât și ale Constituției din 1948, având în vedere faptul că persoanele ale căror bunuri au fost naționalizate nu au beneficiat de nicio despăgubire pentru privarea de proprietate, iar caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat rezultă și din prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 conform căruia trecerea în proprietatea statului se face cu respectarea constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării bunurilor de către stat, nimeni neputând fi silit a preda proprietatea sa decât pentru o justă și pentru o dreaptă despăgubire.

În consecință, se arată, preluarea de către stat fără plată a bunului proprietatea autorilor reclamantului a încălcat dispozițiile menționate.

Având în vedere această situație de drept, consacrată prin sentința judecătorească arătată, tribunalul a reținut că art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma anterioară modificării dispuse prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005), articol din urmă constatat neconstituțional prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, permite restituirea în natură a bunurilor preluate fără titlu valabil chiar dacă acestea ar fi evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, cum este și cazul imobilului moară aparținând pârâtei SC I. SA întrucât, doar pentru imobilele preluate cu titlu valabil era prevăzută o unică modalitate de despăgubire, respectiv acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, ceea ce presupune "per a contrario" că pentru cele preluate fără titlu valabil ar fi permisă restituirea în natură, indiferent de buna sau reaua-credință a subdobânditorului.

Cât privește restul edificiilor ce au format obiectul Notificării nr. 1350/2001, care nu mai există în materialitatea lor, fiind demolate, dar a căror preluare abuzivă a fost statuată în mod irevocabil prin Sentința Judecătoriei Călărași nr. 3690/2010, respectiv: clădire anexă ce adăpostea presa de ulei; clădire cu destinația locuință formată din 11 camere, 3 magazii de cereale, un garaj, 3 clădiri cu destinația adăposturi de animale și presa de ulei, tribunalul a constatat incidența dispozițiilor art. 31 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, și a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. București să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Sentința a fost dată "cu recurs", în termen de 15 zile de la data comunicării. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta SC I. SA, cât și chemata în garanție A.V.A.S. Prin Încheierea din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a calificat "drept apel" calea de atac exercitată în cauză. Aceeași instanță, prin Decizia nr. 357 A din 16 decembrie 2013 a admis "apelurile" declarate de părți și schimbând în parte sentința, a admis în parte acțiunea și a constatat dreptul reclamantului la măsuri compensatorii, sub formă de puncte, în condițiile art. 21 alin. (6) - (7) din Legea nr. 165/2013, pentru imobilul situat în comuna Nana, județul Călărași, compus din teren în suprafață de 5982 mp și construcție, cu destinația de moară, precum și pentru bunurile imobile demolate, astfel cum au fost individualizate prin Sentința civilă nr. 3690/2010, a Judecătoriei Călărași.

A fost respinsă cererea de anulare a Deciziei nr. 16/2001, emisă de pârâta SC I. SA. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. Au fost menținute dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., respingerea cererii reconvenționale și respingerea capătului de cerere vizând dreptul de retenție. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că pârâta a dobândit imobilul în anul 1994, iar actul de dobândire a fost constatat a fi legal prin hotărâre judecătorească, respectiv Sentința comercială nr. 2527/2011 a Tribunalului Călărași. În acest context, s-a apreciat că pârâta, entitate privată, deține un "bun" în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se află sub protecția acestui text, neputând pierde proprietatea decât pentru motiv de utilitate publică.

Or, acțiunea de față, se arată, nu constituie o acțiune în revendicare care să presupună compararea a două titluri exhibate de părțile în litigiu în legătură cu un imobil. "Ne situăm" în procedura specială de reparație instituită de Legea nr. 10/2001, care impune sarcini și obligații instituțiilor statului, cu competențe în materia proprietății (primării, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) și nu entităților private. Așa fiind, în considerația Legii nr. 10/2001 nu se poate pretinde unei entități private proprietară a unui "bun" să cedeze acel bun în baza unei legi care nu impune și nici nu ar putea să îi impună obligații în legătură cu proprietatea sa decât în interes public.

În considerația acestor argumente, conchide instanța de control judiciar, în mod legal pârâta SC I. SA a respins cererea formulată de reclamant, cu privire la restituirea în natură a imobilului. În legătură cu drepturile reclamantului asupra imobilului litigios, s-a reținut că acestea nu au fost contestate prin prezentele recursuri în sensul că nu s-a negat decât modalitatea de restituire, nu și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului în înțelesul Legii nr. 10/2001. Cum reclamantul a formulat o notificare asupra imobilului în baza Legii nr. 10/2001, acesta are dreptul ca notificarea să-i fie soluționată, pe fondul său. În temeiul Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această competență revine și instanței de judecată, motiv pentru care s-a apreciat că în mod corect notificarea a fost soluționată de judecătorul fondului.

S-a constatat, însă, că A.V.A.S. nu are nicio obligație de garanție față de SC I. SA, în condițiile respingerii cererii de restituire în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru imobilele demolate obligația de reparație nu revine A.V.A.S., ci autorității locale, în considerarea art. 32 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Cum calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a reclamantului nu a fost contestată și nici dreptul acestuia de a-i fi soluționată pe fond notificarea, s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, text în vigoare la data pronunțării deciziei, ce reglementează modul de despăgubire al celor ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Aceeași instanță, prin Decizia nr. 112/A din 17 martie 2014, a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 357/A din 16 decembrie 2013 - cerere formulată de către pârâta A.A.A.S., fostă A.V.A.S. - și în consecință a completat dispozitivul acestei hotărâri, în sensul că a respins acțiunea față de A.V.A.S., ca nefondată. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamantul M.I.C., care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil cauzei de față formulează în esență, următoarele critici: - s-a reținut greșit că doar pârâta SC I. SA Călărași are "un bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu se impune privarea acestei entități de bunurile notificate cărora le sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1), art. 9 și 21 din Legea nr. 10/2001.

- la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul avea cel puțin o speranță legitimă de redobândire a bunului în natură. - condiționarea restituirii în natură de desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni prin care SC I. SA a devenit societate cu capital parțial privat, este contrară dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu prevede o asemenea condiționare cât și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. - motivarea instanței de control judiciar este contradictorie, întrucât conține rețineri care se exclud evident una pe cealaltă. - decizia de completare a dispozitivului este nelegală din perspectiva respingerii acțiunii față de A.V.A.S, atâta vreme cât s-a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri compensatorii, sub formă de puncte, conform Legii nr. 165/2013.

Recursul se privește ca fondat, din perspectiva motivului de ordine publică - invocat de Înalta Curte, din oficiu, la termenul din 30 septembrie 2014 - vizând calificarea greșită a căii de atac. Se constată că instanța de control judiciar a calificat greșit calea de atac, ce putea fi exercitată împotriva Sentinței nr. 783 din 17 aprilie 2013, a Tribunalului Călărași, secția civilă, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 202/2010, atât în ceea ce privește regimul căilor de atac, în materia Legii nr. 10/2001, cât și sub aspectul normelor tranzitorii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Conform art. XXVI al Legii nr. 202/2010, care reprezintă norma tranzitorie, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989", republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin această lege (...) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză, până la data intrării în vigoare a noii reglementări. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă fără echivoc că, în materia Legii nr. 10/2001, republicată (ca și a Legilor nr. 31/1990 și nr. 221/2009), numai hotărârile judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse ambelor căi de atac (apel și recurs), hotărârile pronunțate ulterior apariției noii reglementări fiind sustrase exercițiului apelului.

În acest context legislativ, din perspectiva interpretării sintagmei "dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză", este lipsită de relevanță împrejurarea că litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale, în condițiile în care celelalte hotărâri date de prima instanță au fost casate, respectiv desființate. Or, chiar conform prevederilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost inițiat demersul judiciar, hotărârea casată nu are nicio putere, deci nu există din punct de vedere juridic. Tot astfel, o hotărâre desființată nu poate fi producătoare de efecte sub niciun aspect și, cu atât mai puțin, nu poate influența exercițiul căilor de atac.

În prezenta cauză, Sentința civilă nr. 297 din 29 martie 2002 a Tribunalului Călărași, dată în primul ciclu procesual, a fost desființată prin Decizia nr. 433/A din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care, ulterior, evocând fondul, a pronunțat Decizia nr. 157/A din 11 martie 2003, prin care a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva Deciziei nr. 16 din 18 iulie 2001 emisă de SC I. SA Călărași. Această ultimă hotărâre a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 9900 din 30 noiembrie 2006, cauza fiind trimisă la aceeași curte de apel, pentru rejudecarea fondului.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 547/A din 17 septembrie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC I. SA și A.P.A.P.S., precum și contestația formulată împotriva Deciziei nr. 16 din 18 iulie 2001, emisă de SC I. SA Călărași. A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității Actului de vânzare-cumpărare din 9 februarie 1994, încheiat între F.P.S. și Asociația Industria locală P.A.S. Călărași. Recursul declarat în cauză de contestatorul M.I.C.

a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 4287 din 31 martie 2009, a casat Decizia nr. 547/A din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și Decizia nr. 433/A din 5 noiembrie 2003 a aceleiași instanțe, cât și Sentința nr. 297 din 29 martie 2002 a Tribunalului Călărași, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe. Tribunalul a pronunțat o nouă hotărâre (Sentința nr. 783 din 17 aprilie 2013, singura hotărâre a fondului existentă din punct de vedere juridic) după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010 - care, potrivit atât normei tranzitorii, cât și dispoziției de drept comun incidentă în cauză (art. 725 C. proc.

civ. de la 1865), rămâne supusă regimului căilor de atac, în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional. Or, la această dată, așa cum s-a arătat, intraseră deja în vigoare modificările procedurale operate prin Legea nr. 202/2010, de imediată aplicare, prin care, în materia Legii nr. 10/2001, a fost suprimată calea de atac a apelului, sentința pronunțată în cel de-al treilea ciclu procesual nemaiputând fi astfel atacată decât pe calea recursului, așa cum de altfel a reținut corect tribunalul. Ca o consecință a greșitei calificări a căii de atac, instanța nu a fost alcătuită într-o compunere legală, fiind nesocotite astfel dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 "privind organizarea judiciară", ceea ce atrage și incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința trimiterii cauzei aceleiași curți de apel, în vederea soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.I.C. împotriva Deciziei nr. 357A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a Deciziei nr. 112A din 17 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează deciziile atacate și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru judecarea recursurilor declarate de pârâții A.A.A.S. și SC I. SA Călărași împotriva Sentinței nr. 783 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Călărași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - AZ