ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6013/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 februarie 2002, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții N.M. și Prefectura Călărași, să se dispună, în baza dispozițiilor Legii 10/2001, restituirea în natură a suprafețelor de 6600 mp teren intravilan și respectiv 5486 mp din aceeași parcelă, precum și restituirea prin echivalent a părților din suprafețele menționate, care în prezent sunt acoperite de construcții. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că terenurile au aparținut defunctei E.M., fiind preluate abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951. În calitate de moștenitor testamentar al acesteia, i-a notificat pe deținătorii imobilului, care nu s-au conformat însă dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001.

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 1343 din 27 septembrie 2002, a respins acțiunea ca prematur introdusă reținând că nu a fost îndeplinită procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamantul neputându-și exercita drepturile conferite de acest act normativ printr-o acțiune adresată direct instanței. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 322 din 25 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că M.N. nu și-a dovedit nici calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea 10/2001, nedepunând la dosar titlul de proprietate al autoarei sale ci doar un proces-verbal de predare, întocmit la 19 iulie 1940, act care nu face dovada dreptului de proprietate, atestând doar o situație de fapt.

În cauză a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul M.N. În motivarea recursului, sunt reiterate susținerile formulate de reclamant în fazele procesuale anterioare referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor Legii 10/2001, în condițiile în care deși i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile în litigiu printr-o hotărâre judecătorească pronunțată la 11 octombrie 1991, intrată în puterea lucrului judecat, a fost împiedicat în mod abuziv de pârât să intre în posesia acestora. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Este adevărat că, potrivit Cap. 2 pct. 8.1. din H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, „pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001”, domeniul de reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, dar numai în sensul că acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a legii, nu au fost restituite persoanelor îndreptățite.

În cauză, din probele administrate, rezultă că prin sentința civilă nr. 1386 din 11 octombrie 1991, Judecătoria Oltenița a admis contestația formulată de M.N. în contradictoriu cu Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași și a constatat dreptul de proprietate al acestuia asupra întregului teren deținut de autoarea sa pe raza comunei Mitreni, respectiv 8,67 ha, din care fac parte și suprafețele în litigiu (dosar 759/2002 al Tribunalului Călărași). Ulterior, M.N. a întâmpinat dificultăți legate de punerea în executare a acestei hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, ce au generat mai multe litigii între acesta și Consiliul local Mitreni, soluționate pe calea contenciosului administrativ (dosar 5295/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Or, nemulțumirea reclamantului, legată de defectuoasa punere în executare a hotărârii judecătorești prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut autoarei sale, nu îi poate conferi acestuia calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea art.3 din Legea 10/2001. În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 322 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.