ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11
februarie 2003, reclamantele D.M. și R.P. au chemat în judecată pe pârâtele SC
M.T. SRL Călărași, SC S. SA Călărași, A.P.A.P.S. București și Prefectura
județului Călărași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,
să oblige pe una din pârâte la restituirea în natură sau prin echivalent a
terenului de 900 mp situat în Călărași.
Prin sentința civilă nr. 1448 din 6 iunie 2003,
Tribunalul Călărași a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC M.T.
SRL, a admis acțiunea împotriva pârâtei SC S. SA Călărași și a obligat-o pe
această din urmă pârâtă să emită decizie privind soluționarea notificării nr.
50 din 23 mai 2001, formulată de reclamante.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut
următoarea situație de fapt:
Reclamantele au notificat Primăria Călărași pentru
restituirea suprafeței de teren în litigiu, iar aceasta a înaintat notificarea
spre competentă soluționare unității deținătoare respectiv SC M.T. SRL.
La rândul său, SC M.T. SRL, considerându-se
cumpărător de bună-credință al imobilului, a transmis notificarea către SC S.
SA Călărași, de la care a cumpărat terenul în baza contractului de
vânzare-cumpărare nr. 2028/1998.
Prin decizia nr. 1 din 11 decembrie 2001, pârâta SC
M.T. SRL a respins cererea de restituire a suprafeței de 900 mp de teren.
Reclamantele nu au formulat niciodată contestație
împotriva deciziei emise de pârâta SC M.T. SRL și nu au solicitat anularea
acesteia conform art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Necontestând decizia, se presupune că au acceptat-o,
așa încât solicitarea reclamantelor de a fi obligată pârâta SC M.T. SRL la a
emite o nouă decizie, este inadmisibilă.
Suprafața de teren în litigiu a fost preluată de stat
cu titlu valabil și a intrat în administrarea directă a SC S. SA, societate
comercială cu capital majoritar de stat.
Ulterior, aceasta s-a privatizat și, în cadrul
procesului de privatizare, a vândut pârâtei SC M.T. SRL terenul litigios.
În drept, instanța a reținut aplicabilitatea art. 46
din Legea nr. 10/2001 și a art. 27 din aceeași lege, stabilind că reclamantele
sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare
valorii imobilului.
Prin decizia nr. 512 din 21 noiembrie 2003, Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC S.
SA, a schimbat sentința, a respins contestația formulată față de această
pârâtă, față de Ministerul Finanțelor și față de Prefectura Călărași pentru
lipsa calității procesuale pasive, față de pârâta SC M.T. SRL ca neîntemeiată
și față de pârâta A.P.A.P.S. ca prematură.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a
reținut următoarele:
Contestația formulată împotriva pârâtei SC M.T. SRL
nu este întemeiată, deoarece nu această societate comercială este obligată la
restituirea imobilului, chiar dacă este deținătoarea acestuia.
Conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru
imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți
comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana
îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii, iar notificarea se adresează
instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță A.P.A.P.S.
Pentru că imobilul preluat cu titlu valabil a fost
evidențiat în patrimoniul SC S. SA, privatizată cu respectarea dispozițiilor
legale, despăgubirile trebuie acordate de A.P.A.P.S. căreia trebuia să i se
trimită notificarea.
Cum această instituție nu a primit notificare de la
reclamante și nici nu s-a pronunțat asupra drepturilor lor, contestația
formulată de către A.P.A.P.S. este prematură.
Ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă,
deoarece nu aveau obligația, conform Legii nr. 10/2001 să acorde despăgubiri
reclamantelor.
Prin decizia nr. 1101 din 1 februarie 2006, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a
admis recursul declarat de reclamante, a casat decizia curții de apel și a
trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a avut în vedere
următoarele considerente:
Din probatoriul administrat rezultă că reclamantele
sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul art. 3 lit. a) și
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Calitatea procesuală activă a reclamantelor nu a fost
contestată în cauză, cum nu a fost contestată nici preluarea terenului de către
stat, deși în legătură cu acest ultim aspect nu s-a lămurit dacă imobilul a
fost naționalizat, expropriat sau preluat în alt mod.
S-a depus la dosar Decretul nr. 261/1982, dar acesta
privește exproprierea unui teren de 850 mp situat în Călărași, fără a se lămuri
dacă acesta este cel cumpărat în anul 1958 și deținut actualmente de pârâta SC
M.T. SRL.
Unitatea deținătoare nu a contestat însă că se află
în proprietatea și posesia terenului pretins de reclamante, invocând doar
valabilitatea titlului său și buna-credință la dobândirea terenului.
Ceea ce a greșit instanța de apel a reținut faptul că
nu a stabilit exact obiectul litigiului, reținând în mod generic că a fost
învestită cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, fără a stabili în
concret obiectul acestei contestații, mai ales în condițiile poziției oscilante
și ambigue ale reclamantelor în fața primei instanțe.
În raport de stabilirea obiectului litigiului,
urmează a se administra probatoriul corespunzător în vederea aplicării
dispozițiilor referitoare la măsurile reparatorii cuvenite reclamantelor.
În acest scop se cuvine a fi depuse toate
notificările formulate de reclamant, inclusiv către A.V.A.S. (fostă
A.P.A.P.S.), dacă i-a fost adresată una distinctă sau dacă i-a fost trimisă una
dintre notificările adresate altei persoane și la care această instituție avea
obligația să răspundă.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere
dispozițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
247/2005.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a pronunțat decizia nr. 204 din 30 martie 2007, prin care a admis
apelul declarat de reclamante, a schimbat sentința, a admis contestația, a
anulat decizia nr. 1/2002 emisă de SC M.T. SRL și a obligat-o pe pârâtă să
emită o nouă decizie de restituire în natură sau de despăgubiri, caz în care se
va înainta dosarul la Comisia Centrală; s-a luat act de renunțarea la judecată
față de pârâta SC S. SA.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a
reținut următoarele:
În condițiile în care pârâta s-a considerat
competentă a soluționa notificarea și a trecut la soluționarea acesteia, avea
obligația de a respecta dispozițiile Legii nr. 10/2001 în sensul că, nefiind posibilă
restituirea în natură, deoarece a dobândit bunul de bună-credință, atunci în
conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, avea obligația să
facă o propunere de restituire prin echivalent.
Sub acest aspect, curtea de apel a înlăturat apărarea
intimatei în sensul că reclamantele nu au formulat contestație, deoarece din
cererea de chemare în judecată rezultă că s-a intenționat anularea deciziei nr.
1/2002.
Este adevărat că, potrivit art. 27 din Legea nr.
10/2001 în vigoare la data emiterii deciziei, în cazul preluării imobilului cu
titlu valabil și aflării acestuia în proprietatea unei persoane juridice
privatizate notificarea trebuia adresată instituției publice implicate în
privatizare dar, pentru ca A.V.A.S. să fi soluționat notificarea, pârâta avea
obligația să i-o transmită și nu să i-o soluționeze ea însăși.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC M.T.
SRL, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii, recurenta susține următoarele:
Decizia este dată cu aplicarea greșită a legii,
deoarece pârâta este cumpărător de bună-credință al imobilului, pe care i l-a
vândut așa-zisa unitate deținătoare a acestuia, cea la care face referire Legea
nr. 10/2001.
Plecând de la o premisă greșită, instanța de apel își
formează o convingere greșită care nu se bazează pe probatoriul administrat în
cauză.
Dispoziția nr. 1/2002 nu a fost contestată nici în
termenul prevăzut de lege și nici ulterior de către reclamante, iar prezenta
cauză nu are ca obiect contestația formulată împotriva acestei dispoziții, ci
obligarea uneia dintre pârâtele chemate inițial în judecată la acordarea de
măsuri reparatorii pentru terenul de 900 mp situat în Călărași.
Prin hotărârea instanței de apel, s-a acordat ceea
ce nu s-a cerut, întrucât în lipsa modificării obiectului cererii, este evident
că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, în sensul art. 304 pct. 6
C. proc. civ.
Dacă acțiunea reclamantelor a fost catalogată
drept contestație împotriva dispoziției nr. 1/2002, atunci se impunea și
verificarea formulării în termenul prevăzut de lege a acestei contestații,
pentru a se stabili dacă nu cumva a fost formulată peste termenul de 30 de zile
prevăzut de lege.
Recurenta invocă excepția tardivității formulării
contestației, ca fiind depusă la instanță cu mult peste termenul de 30 de zile
de la comunicarea dispoziției.
Hotărârea instanței de apel cuprinde rețineri
contradictorii: pe de o parte, o obligă pe pârâta-recurentă să emită o nouă
decizie de restituire în natură sau în echivalent a imobilului, iar pe de altă
parte, trimite la dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la
necesitatea adresării notificării instituției publice implicate în privatizare.
Instanța nu a înțeles speța dedusă judecății, pârâta
nefiind o persoană juridică privatizată, ci cumpărătorul de bună-credință al
imobilului în litigiu.
Intimatele reclamante au depus la dosar întâmpinare,
solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins
pentru următoarele considerente:
Conformându-se indicației din decizia de casare,
Curtea de Apel București a calificat cererea îndreptată împotriva pârâtei SC
M.T. SRL, emitenta deciziei nr. 1/2002, ca fiind o contestație împotriva acestei
decizii, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Sub acest aspect, deși invocă nelegalitatea deciziei,
recurenta nu arată care sunt argumentele sau textul de lege care, corect
aplicat, ar fi permis o altă calificare a cererii de chemare în judecată, ceea
ce face ca dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu fie aplicabile.
Calificând cererea ca fiind o contestație
împotriva deciziei nr. 1/2002, curtea de apel s-a pronunțat în limitele
învestirii, anulând această decizie și obligând-o pe pârâtă să emită una nouă.
În atare situație, nu se poate reține că instanța a
acordat ceea ce nu s-a cerut, dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,
nefiind incidente în cauză.
Deși a invocat tardivitatea formulării
contestației împotriva deciziei nr. 1/2002, recurenta nu a arătat, nici în
cererea de recurs și nici cu ocazia dezbaterilor asupra acesteia, care a fost
data comunicării acestei dispoziții către reclamante și care este dovada
acestei comunicări, pentru a se putea verifica respectarea termenului de 30 de
zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după ultima
republicare a actului normativ.
În aceste condiții, nu se poate imputa instanței de
apel că a admis în mod nelegal o contestație formulată peste termenul prevăzut
de lege.
Contrar susținerilor recurentei, decizia instanței
de apel nu conține motive contradictorii, care să atragă aplicabilitatea art.
304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de o parte, curtea de apel a reținut obligația
pârâtei, care deține actualmente imobilul, să soluționeze notificarea, în
legătură cu care ea însăși s-a considerat competentă a o soluționa, fie în
sensul restituirii în natură a imobilului, fie în sensul propunerii de
despăgubiri, caz în care se va înainta dosarul la Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Redând dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001,
curtea de apel a arătat de ce A.V.A.S. nu poate fi obligată să soluționeze
notificarea și anume, pentru că s-a avut în vedere împrejurarea că A.V.A.S. nu
a fost sesizată în acest sens de pârâta SC M.T. SRL.
Analizând decizia atacată în limitele motivelor de
recurs dezvoltate, Înalta Curte constată că niciunul din aceste motive nu este
întemeiat, iar cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal
indicat.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează
să mențină decizia curții de apel și să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta SC M.T. SRL împotriva deciziei nr. 204 din 30 martie 2007 a
Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată
către intimatele reclamante R.P. și D.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie
2008.