ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3489/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3489/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea

înregistrată la data de 22 iunie 2004, pe rolul Tribunalului Călărași,

reclamantele S.I.A. și I.M.M. au formulat contestație împotriva Dispoziției de

restituire nr. 1 din 18 mai 2005, emisă de pârâta SC A.G.T. SA Călărași, solicitând

să se dispună obligarea pârâtei să retrocedeze, în plus, față de construcțiile

și suprafața de teren restituite prin dispoziție (4000 mp), restul de teren din

fosta proprietate a familiei reclamantelor, care nu este ocupat de

construcțiile edificate pe teren după preluarea abuzivă de către stat.

Prin sentința civilă

nr. 1015 din 02 mai 2007, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins

acțiunea, cu motivarea că pe terenul solicitat au fost edificate locuințe IAS,

în perioada 1950-1970, ceea ce face imposibilă restituirea în natură și că

terenul solicitat reprezintă incinta Fermei viticole nr. 2, fiind situat în

extravilan la data preluării abuzive și devenind astfel aplicabile prevederile

art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 646/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând că, potrivit raportului de

expertiză efectuat în apel și extrasului de carte funciară depus la dosar,

terenul este situat în intravilanul Comunei Modelu, nefiind incidente

prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 675 din 17 iunie 2009, Tribunalul Călărași, secția civilă, a

admis acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei SC A.G.T. SA, a

modificat în parte Dispoziția nr. 1 din 18 mai 2004 emisă de pârâtă și a dispus

restituirea în natură a suprafeței totale de 30291,91 mp, identificată în

suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză tehnică judiciară în S9, S10, S11,

S12, S13, S14, S15, S16 și S17. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a

constatat că reclamantele sunt îndreptățite să primească pentru suprafața de

9910,41 mp, ce a fost înstrăinată, despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, instanța a omologat raportul de

expertiză întocmit de expertul C.V.

În considerentele

acestei sentințe, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția de restituire

nr. 1 din 18 mai 2004, emisă de pârâta SA A.G.T. SA Călărași, reclamantelor S.I.A.

și I.M.M. li s-a restituit în natură suprafața de teren de 4000 mp și o clădire

cu o suprafață construită de 351,21 mp, construcție cu fundație, zidărie din

cărămidă, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă, plus anexe construcții cu

fundație și zidărie din cărămidă cu suprafețele de 50 mp și 82,88 mp.

Imobilul restituit

prin această dispoziție are număr cadastral 32 și este situat în satul Tonea,

jud. Călărași, în apropiere de DN 3B Călărași-Fetești, având vecinătățile

precizate în actul de restituire.

Din actele de stare

civilă depuse la dosar, prima instanță a reținut că reclamantele sunt

moștenitoarele defunctelor M.D.C.B. (bunica acestora) și G.M. (sora bunicii),

ce au deținut în coproprietate moșia Tonea Hărăboru jud. Ialomița (actualmente

Călărași), conform actului de partaj din 1946 înregistrat la grefa Tribunalului

Ialomița.

Potrivit procesului

verbal din 15 ianuarie 1949, defunctei M.D.B. i-a fost preluat de către stat

imobilul situat în satul Tonea, Com. Modelu, compus din mai multe clădiri,

respectiv, casă locuit, locuințe anexe, remiză, grajduri de animale, magazie,

pătule și o ghețărie, precum și suprafața de 43.466 mp aferentă „armanului”,

așa cum este denumit imobilul în actul de preluare.

Prin suplimentul nr. 2

la raportul de expertiză s-a stabilit că suprafața totală măsurată a Fermei

viticole nr. 2 Roseti, situată pe raza Com. Modelu, satul Tonea, Jud. Călărasi

este de 48753,54 mp, din care reclamantelor li s-a restituit 4000 mp. Din

totalul suprafeței, a fost înstrăinată suprafața de 9910,41, în baza unor

proceduri de executare silită anterioare, iar reclamantelor li se poate

restitui în natură suprafața de 30291,91 mp.

Având în vedere

propunerea reclamantelor de a le fi restituit în natură doar terenul, urmând ca

proprietarii de construcții să încheie contracte de închiriere pentru

suprafețele ocupate, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 6, art. 7 si art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., reclamantele și pârâta.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 346A din 18 mai 2010 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călărași, prin lichidator R.M.III

I.P.U.R.L. Călărași; a admis apelul declarat de reclamantele I.M.M. și S.I.A.;

a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că suprafețele de teren

restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt cele

identificate în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară

întocmit de expertul C.V., în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al

Tribunalului Călărași; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin raportul de

expertiză topografică efectuat de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004

(1122/C/2004) al Tribunalului Călărași (filele 190-194), s-a constatat că

suprafața totală a terenului aferent Fermei Viticole nr. 2 Roseti este de

48.753,54 mp, iar din această suprafață, 4000 mp s-a restituit reclamantelor

prin dispoziția contestată, 9910,41 mp s-a înstrăinat prin procese-verbale de

licitație (conform enumerării din raportul de expertiză), astfel încât, în

prezent, pârâta mai deține suprafața de 34.843,13 mp.

Ca urmare a

obiecțiunilor reclamantelor, consemnate în încheierea de ședință din 18 aprilie

2007, precum și a susținerilor expertului din cadrul aceleiași ședințe de

judecată (în sensul că în suprafața de 34.843,13 mp sunt incluse și drumuri de

acces), instanța de fond din primul ciclu procesual a dispus completarea

lucrării de către același expert, în sensul identificării prin dimensiuni și

vecinătăți a loturilor care sunt libere, identificarea construcțiilor și a

suprafețelor de teren cumpărate prin licitație, precum și să se stabilească ce

suprafață deține în plus fiecare cumpărător.

Pentru termenul din

data de 25 aprilie 2007, expertul a depus la dosar răspunsul la aceste

solicitări, sub titlul „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară”

(filele 204-205). Expertul a identificat prin schița anexă la acest supliment

(fila 206) suprafețele S9 – S17, totalizând 30.291,91 mp, ce pot fi restituite

în natură reclamantelor.

În rejudecare (după

desființarea primei sentințe, de către instanța de apel), pârâta a formulat

obiecțiuni la „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” din data

de 25 aprilie 2007.

La data de 20 mai 2009,

expertul C.V. a depus, în dosarul nr. 2472/11/2008 al Tribunalului Călărași,

răspunsul la aceste obiecțiuni, intitulat tot „Supliment 2 la raportul de

expertiză tehnică judiciară” (fila 48), la care a anexat schița (fila 49)

cuprinzând construcțiile identificate pe terenul în litigiu, neînstrăinate,

numerotate C14-C24.

În hotărârea

pronunțată de prima instanță, în rejudecare, nu s-a specificat dacă suprafața

restituită reclamantelor de 30.291,91 mp include sau nu pe cea de 4000 mp,

restituită prin dispoziția contestată. Omologând suplimentul nr. 2 la raportul

de expertiză, instanța nu a observat că expertul a întocmit două lucrări sub

aceeași denumire, ceea ce poate crea confuzie sub aspectului terenului

restituit pe cale judecătorească. De aceea, pentru ca situația să fie clară, se

impune admiterea apelului reclamantelor și schimbarea în parte a sentinței, sub

aspectul menționării exprese în dispozitiv, că suprafețele de teren restituite

în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt cele identificate

în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de

expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași.

Din schița anexă la acest supliment reiese clar că terenul de 4000 mp restituit

reclamantelor este distinct, fiind numerotat S1 și, deci, nu face parte din

totalul suprafeței de 30.291,91 mp restituită prin sentință.

Celelalte motive de

apel invocate de părți sunt nefondate.

În raportul de

expertiză depus inițial în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului

Călărași (filele 190-194), expertul a arătat că pe teren s-au edificat

construcții ulterior preluării abuzive, dintre care unele au fost vândute prin

licitație în procedura de executare silită a pârâtei debitoare. Conform actelor

de înstrăinare (procesele-verbale de adjudecare de la filele 157-163), odată cu

construcțiile s-au vândut și suprafețele de teren aferente, atât construcțiile

cât și suprafețele vândute fiind identificate de expert în „Supliment 2 la

raportul de expertiză tehnică judiciară” din 25 aprilie 2007.

Suprafețele de teren

vândute nu sunt incluse în suprafața de 30.291,91 mp, restituită prin sentință,

deoarece expertul arată că suprafețele numerotate S9 – S17 propuse a fi

restituite în natură, sunt cele hașurate în verde, iar suprafețele vândute sunt

marcate distinct pe schiță, fără a fi hașurate.

De aceea, în mod

eronat reține prima instanță, în motivare, că proprietarii construcțiilor vor

încheia contracte de închiriere pe teren cu reclamantele. Această remarcă nu

este, însă, de natură a afecta legalitatea și temeinicia soluției, deoarece,

dispunând restituirea suprafeței de 30.291,91 mp, așa cum a fost identificată

de expert, instanța nu a afectat dreptul de proprietate al cumpărătorilor, așa

încât critica din apel formulată pe acest aspect de către apelanta pârâtă, este

neîntemeiată.

Reclamantele au solicitat

ca instanța să dispună restituirea în natură și a acestor suprafețe de teren,

chiar dacă au fost înstrăinate, deoarece actele de înstrăinare sunt lovite de

nulitate absolută.

Curtea nu poate avea

în vedere această critică și nu poate examina valabilitatea actelor de

înstrăinare, deoarece prima instanță nu a fost învestită cu un capăt de cerere

în acest sens. Pe de altă parte, nulitatea actelor de înstrăinare nu putea fi

constatată în actualul cadru procesual, în care cumpărătorii nu au calitatea de

părți.

Împrejurarea că

persoanele care au cumpărat construcțiile și terenul aferent au împrejmuit

suprafețe mai mari nu este relevantă, deoarece în prezenta cauză nu se discută

o acțiune în revendicare, petitorie, în contradictoriu cu deținătorii

terenurilor respective.

Expertul a

identificat, prin „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” din

25 aprilie 2007 și prin schița anexă, exclusiv suprafețele de teren

înstrăinate, ceea ce nu a fost înstrăinat fiind inclus în suprafața totală de

30.291,91 mp și restituit reclamantelor.

În privința

celorlalte construcții, care nu au fost înstrăinate și care se găsesc pe

terenul ce urmează a fi restituit în natură reclamantelor, Curtea a apreciat că

sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Pârâta nu

mai desfășoară activitate, fiind în procedură de lichidare judiciară astfel cum

rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerțului depusă la fila 20 din

dosarul nr. 9/116/2004 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În

cadrul acestei proceduri se vând bunurile debitoarei în vederea lichidării

patrimoniului și îndestulării creditorilor. În consecință, construcțiile

respective care, potrivit susținerilor pârâtei, reprezintă locuințe închiriate

unor persoane fizice, nu mai sunt necesare desfășurării activității sale

comerciale, ci ele vor fi înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare

judiciară.

Această situație se

încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv

construcțiile respective.

Este adevărat că, în

temeiul aceluiași text legal, pârâta are dreptul să pretindă obligarea

reclamantelor la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a

construcțiilor, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Însă, pentru ca instanța să poată dispune obligarea reclamantelor la plata

sumei corespunzătoare, ar fi trebuit să fie sesizată cu o cerere

reconvențională din partea pârâtei. O astfel de cerere nu a fost formulată în

condiții procedurale în fața instanței de fond, iar conform art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în

apel constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în

această fază procesuală.

În raport de aceste

considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul

reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că suprafețele de

teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt

cele identificate în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică

judiciară” întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al

Tribunalului Călărași și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A.G.T. SA Călărași prin lichidator R.M.III

I.P.U.R.L.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

O primă critică se

referă la faptul că raportul de expertiză care trebuia avut în vedere la luarea

deciziei pronunțate de instanța de apel era cel prezentat în dosarul ce face

obiectul acestui litigiu, respectiv „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză

tehnică judiciară” întocmit de expertul C.V. la 20 mai 2009.

În mod greșit

instanța de apel și-a motivat decizia bazându-se pe o expertiză, respectiv

„Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de expertul

C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași, care nu

corespunde cu situația de fapt existentă. Inadvertențele sunt foarte clare,

întrucât pe primul supliment nu apar construcții, iar pe cel refăcut la

insistențele pârâtei apar construcții.

Un al doilea motiv de

recurs vizează motivația instanței de apel, în sensul că nu se poate dispune

obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea

construcțiilor. O asemenea reținere este neîntemeiată datorită următoarelor

aspecte :

- Cererea

reclamantelor s-a referit strict la terenul liber, iar în această situație nu

era necesară dispunerea unei asemenea plăți.

- In întâmpinarea formulată

la data de 08 iunie 2009 s-a solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care

restituirea se face potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, această

restituire să se facă numai dacă persoana îndreptățită achită despăgubirile

prevăzute de lege.

- O asemenea solicitare,

pentru plată, nu era obligatorie, întrucât din textul legii rezultă cu

claritate că restituirea în natură se face dacă persoana îndreptățită achită

despăgubirea. Din această formulare rezultă cu claritate că despăgubirea nu se plătește

la cererea proprietarilor construcțiilor, ci în mod obligatoriu, condiționând restituirea

în natură de achitarea despăgubirii.

Instanța care a

judecat apelul, în mod netemeinic, a dispus restituirea în natură a unor bunuri

ale pârâtei fără a dispune și plata despăgubirilor.

Examinând recursul,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens

în care reține următoarele:

În ceea ce privește

prima critică formulată de recurenta pârâtă se constată că vizează greșita

stabilire a situației de fapt ca urmare a aprecierii eronate a probatoriului

administrat, respectiv, luarea în considerare a suplimentului nr. 2 la raportul

de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.V. la data de 25 aprilie 2007,

în loc de cel întocmit de același expert la data de 20 mai 2009, critică care

nu se încadrează în motivele de nelegalitate, expres și limitativ reglementate

de art. 304 C. proc. civ., nemaiconstituind motiv de recurs în actuala

reglementare pct. 11 al acestui articol.

Prin urmare, instanța

de recurs va respinge ca neîntemeiată această primă critică formulată de recurentă.

În ceea ce privește

cea de-a doua critică, vizând obligația reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând

valoarea construcțiilor care nu mai sunt necesare unității deținătoare și care

se găsesc pe terenul ce urmează a fi restituit în natură acestora, Înalta Curte

constată că se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că, în mod legal, instanța de

apel a apreciat că sunt aplicabile în speță prevederile art. 10 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001.

Potrivit acestui text

de lege: „Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării

abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității

deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire

reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare.”

În speță, situația

analizată se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv

construcțiile respective.

În temeiul acestei norme,

recurenta pârâtă are dreptul să pretindă obligarea reclamantelor la plata unei

despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcțiilor, stabilită conform

standardelor internaționale de evaluare. Însă, pentru ca instanța să poată

dispune obligarea reclamantelor la plata sumei corespunzătoare, ar fi trebuit

să fie sesizată cu o cerere din partea pârâtei în acest sens.

Este corectă

reținerea instanței de apel, în sensul că o astfel de cerere nu a fost

formulată în condiții procedurale în fața instanței de fond, unde prin

întâmpinarea înregistrată la data de 9 iunie 2009, pârâta a arătat, în

subsidiar, că în cazul în care se va aplica art. 10 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, restituirea în natură se face dacă persoana îndreptățită achită

despăgubirile prevăzute de lege. Pârâta nu a solicitat plata despăgubirilor

corespunzătoare, ci a formulat doar o apărare subsidiară, raportat la

pretențiile reclamantelor.

De asemenea, în mod

judicios a statuat instanța de apel, că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în apel

constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în

această fază procesuală.

Prin urmare, nu este

incident motivul de recurs prevăzut de art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii la situația dedusă

judecății.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călărași prin Lichidator R.M.III I.P.U.R.L.

împotriva deciziei nr. 346 A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.