ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3489/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2004, pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantele S.I.A. și I.M.M. au formulat contestație împotriva Dispoziției de restituire nr. 1 din 18 mai 2005, emisă de pârâta SC A.G.T. SA Călărași, solicitând să se dispună obligarea pârâtei să retrocedeze, în plus, față de construcțiile și suprafața de teren restituite prin dispoziție (4000 mp), restul de teren din fosta proprietate a familiei reclamantelor, care nu este ocupat de construcțiile edificate pe teren după preluarea abuzivă de către stat.

Prin sentința civilă nr. 1015 din 02 mai 2007, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins acțiunea, cu motivarea că pe terenul solicitat au fost edificate locuințe IAS, în perioada 1950-1970, ceea ce face imposibilă restituirea în natură și că terenul solicitat reprezintă incinta Fermei viticole nr. 2, fiind situat în extravilan la data preluării abuzive și devenind astfel aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 646/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamantelor, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel și extrasului de carte funciară depus la dosar, terenul este situat în intravilanul Comunei Modelu, nefiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 675 din 17 iunie 2009, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei SC A.G.T. SA, a modificat în parte Dispoziția nr. 1 din 18 mai 2004 emisă de pârâtă și a dispus restituirea în natură a suprafeței totale de 30291,91 mp, identificată în suplimentul nr. 2 al raportului de expertiză tehnică judiciară în S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamantele sunt îndreptățite să primească pentru suprafața de 9910,41 mp, ce a fost înstrăinată, despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Totodată, instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul C.V. În considerentele acestei sentințe, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția de restituire nr. 1 din 18 mai 2004, emisă de pârâta SA A.G.T. SA Călărași, reclamantelor S.I.A. și I.M.M. li s-a restituit în natură suprafața de teren de 4000 mp și o clădire cu o suprafață construită de 351,21 mp, construcție cu fundație, zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă, plus anexe construcții cu fundație și zidărie din cărămidă cu suprafețele de 50 mp și 82,88 mp. Imobilul restituit prin această dispoziție are număr cadastral 32 și este situat în satul Tonea, jud. Călărași, în apropiere de DN 3B Călărași-Fetești, având vecinătățile precizate în actul de restituire.

Din actele de stare civilă depuse la dosar, prima instanță a reținut că reclamantele sunt moștenitoarele defunctelor M.D.C.B. (bunica acestora) și G.M. (sora bunicii), ce au deținut în coproprietate moșia Tonea Hărăboru jud. Ialomița (actualmente Călărași), conform actului de partaj din 1946 înregistrat la grefa Tribunalului Ialomița. Potrivit procesului verbal din 15 ianuarie 1949, defunctei M.D.B. i-a fost preluat de către stat imobilul situat în satul Tonea, Com. Modelu, compus din mai multe clădiri, respectiv, casă locuit, locuințe anexe, remiză, grajduri de animale, magazie, pătule și o ghețărie, precum și suprafața de 43.466 mp aferentă „armanului”, așa cum este denumit imobilul în actul de preluare.

Prin suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză s-a stabilit că suprafața totală măsurată a Fermei viticole nr. 2 Roseti, situată pe raza Com. Modelu, satul Tonea, Jud. Călărasi este de 48753,54 mp, din care reclamantelor li s-a restituit 4000 mp. Din totalul suprafeței, a fost înstrăinată suprafața de 9910,41, în baza unor proceduri de executare silită anterioare, iar reclamantelor li se poate restitui în natură suprafața de 30291,91 mp. Având în vedere propunerea reclamantelor de a le fi restituit în natură doar terenul, urmând ca proprietarii de construcții să încheie contracte de închiriere pentru suprafețele ocupate, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6, art. 7 si art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., reclamantele și pârâta. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 346A din 18 mai 2010 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călărași, prin lichidator R.M.III I.P.U.R.L. Călărași; a admis apelul declarat de reclamantele I.M.M. și S.I.A.; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că suprafețele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt cele identificate în suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.V., în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin raportul de expertiză topografică efectuat de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași (filele 190-194), s-a constatat că suprafața totală a terenului aferent Fermei Viticole nr. 2 Roseti este de 48.753,54 mp, iar din această suprafață, 4000 mp s-a restituit reclamantelor prin dispoziția contestată, 9910,41 mp s-a înstrăinat prin procese-verbale de licitație (conform enumerării din raportul de expertiză), astfel încât, în prezent, pârâta mai deține suprafața de 34.843,13 mp.

Ca urmare a obiecțiunilor reclamantelor, consemnate în încheierea de ședință din 18 aprilie 2007, precum și a susținerilor expertului din cadrul aceleiași ședințe de judecată (în sensul că în suprafața de 34.843,13 mp sunt incluse și drumuri de acces), instanța de fond din primul ciclu procesual a dispus completarea lucrării de către același expert, în sensul identificării prin dimensiuni și vecinătăți a loturilor care sunt libere, identificarea construcțiilor și a suprafețelor de teren cumpărate prin licitație, precum și să se stabilească ce suprafață deține în plus fiecare cumpărător. Pentru termenul din data de 25 aprilie 2007, expertul a depus la dosar răspunsul la aceste solicitări, sub titlul „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” (filele 204-205).

Expertul a identificat prin schița anexă la acest supliment (fila 206) suprafețele S9 – S17, totalizând 30.291,91 mp, ce pot fi restituite în natură reclamantelor. În rejudecare (după desființarea primei sentințe, de către instanța de apel), pârâta a formulat obiecțiuni la „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” din data de 25 aprilie 2007. La data de 20 mai 2009, expertul C.V. a depus, în dosarul nr. 2472/11/2008 al Tribunalului Călărași, răspunsul la aceste obiecțiuni, intitulat tot „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” (fila 48), la care a anexat schița (fila 49) cuprinzând construcțiile identificate pe terenul în litigiu, neînstrăinate, numerotate C14-C24.

În hotărârea pronunțată de prima instanță, în rejudecare, nu s-a specificat dacă suprafața restituită reclamantelor de 30.291,91 mp include sau nu pe cea de 4000 mp, restituită prin dispoziția contestată. Omologând suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză, instanța nu a observat că expertul a întocmit două lucrări sub aceeași denumire, ceea ce poate crea confuzie sub aspectului terenului restituit pe cale judecătorească. De aceea, pentru ca situația să fie clară, se impune admiterea apelului reclamantelor și schimbarea în parte a sentinței, sub aspectul menționării exprese în dispozitiv, că suprafețele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt cele identificate în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de expertul C.V.

în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași. Din schița anexă la acest supliment reiese clar că terenul de 4000 mp restituit reclamantelor este distinct, fiind numerotat S1 și, deci, nu face parte din totalul suprafeței de 30.291,91 mp restituită prin sentință. Celelalte motive de apel invocate de părți sunt nefondate. În raportul de expertiză depus inițial în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași (filele 190-194), expertul a arătat că pe teren s-au edificat construcții ulterior preluării abuzive, dintre care unele au fost vândute prin licitație în procedura de executare silită a pârâtei debitoare.

Conform actelor de înstrăinare (procesele-verbale de adjudecare de la filele 157-163), odată cu construcțiile s-au vândut și suprafețele de teren aferente, atât construcțiile cât și suprafețele vândute fiind identificate de expert în „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” din 25 aprilie 2007. Suprafețele de teren vândute nu sunt incluse în suprafața de 30.291,91 mp, restituită prin sentință, deoarece expertul arată că suprafețele numerotate S9 – S17 propuse a fi restituite în natură, sunt cele hașurate în verde, iar suprafețele vândute sunt marcate distinct pe schiță, fără a fi hașurate. De aceea, în mod eronat reține prima instanță, în motivare, că proprietarii construcțiilor vor încheia contracte de închiriere pe teren cu reclamantele.

Această remarcă nu este, însă, de natură a afecta legalitatea și temeinicia soluției, deoarece, dispunând restituirea suprafeței de 30.291,91 mp, așa cum a fost identificată de expert, instanța nu a afectat dreptul de proprietate al cumpărătorilor, așa încât critica din apel formulată pe acest aspect de către apelanta pârâtă, este neîntemeiată. Reclamantele au solicitat ca instanța să dispună restituirea în natură și a acestor suprafețe de teren, chiar dacă au fost înstrăinate, deoarece actele de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută. Curtea nu poate avea în vedere această critică și nu poate examina valabilitatea actelor de înstrăinare, deoarece prima instanță nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens.

Pe de altă parte, nulitatea actelor de înstrăinare nu putea fi constatată în actualul cadru procesual, în care cumpărătorii nu au calitatea de părți. Împrejurarea că persoanele care au cumpărat construcțiile și terenul aferent au împrejmuit suprafețe mai mari nu este relevantă, deoarece în prezenta cauză nu se discută o acțiune în revendicare, petitorie, în contradictoriu cu deținătorii terenurilor respective. Expertul a identificat, prin „Supliment 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” din 25 aprilie 2007 și prin schița anexă, exclusiv suprafețele de teren înstrăinate, ceea ce nu a fost înstrăinat fiind inclus în suprafața totală de 30.291,91 mp și restituit reclamantelor. În privința celorlalte construcții, care nu au fost înstrăinate și care se găsesc pe terenul ce urmează a fi restituit în natură reclamantelor, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Pârâta nu mai desfășoară activitate, fiind în procedură de lichidare judiciară astfel cum rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerțului depusă la fila 20 din dosarul nr. 9/116/2004 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În cadrul acestei proceduri se vând bunurile debitoarei în vederea lichidării patrimoniului și îndestulării creditorilor. În consecință, construcțiile respective care, potrivit susținerilor pârâtei, reprezintă locuințe închiriate unor persoane fizice, nu mai sunt necesare desfășurării activității sale comerciale, ci ele vor fi înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare judiciară. Această situație se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv construcțiile respective.

Este adevărat că, în temeiul aceluiași text legal, pârâta are dreptul să pretindă obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcțiilor, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare. Însă, pentru ca instanța să poată dispune obligarea reclamantelor la plata sumei corespunzătoare, ar fi trebuit să fie sesizată cu o cerere reconvențională din partea pârâtei. O astfel de cerere nu a fost formulată în condiții procedurale în fața instanței de fond, iar conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în apel constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în această fază procesuală.

În raport de aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că suprafețele de teren restituite în natură: S9, S10, S11, S12, S13, S14, S15, S16 și S17 sunt cele identificate în „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.G.T. SA Călărași prin lichidator R.M.III I.P.U.R.L. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: O primă critică se referă la faptul că raportul de expertiză care trebuia avut în vedere la luarea deciziei pronunțate de instanța de apel era cel prezentat în dosarul ce face obiectul acestui litigiu, respectiv „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de expertul C.V.

la 20 mai 2009. În mod greșit instanța de apel și-a motivat decizia bazându-se pe o expertiză, respectiv „Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară” întocmit de expertul C.V. în dosarul nr. 9/116/2004 (1122/C/2004) al Tribunalului Călărași, care nu corespunde cu situația de fapt existentă. Inadvertențele sunt foarte clare, întrucât pe primul supliment nu apar construcții, iar pe cel refăcut la insistențele pârâtei apar construcții. Un al doilea motiv de recurs vizează motivația instanței de apel, în sensul că nu se poate dispune obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea construcțiilor. O asemenea reținere este neîntemeiată datorită următoarelor aspecte : - Cererea reclamantelor s-a referit strict la terenul liber, iar în această situație nu era necesară dispunerea unei asemenea plăți.

- In întâmpinarea formulată la data de 08 iunie 2009 s-a solicitat, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea se face potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, această restituire să se facă numai dacă persoana îndreptățită achită despăgubirile prevăzute de lege. - O asemenea solicitare, pentru plată, nu era obligatorie, întrucât din textul legii rezultă cu claritate că restituirea în natură se face dacă persoana îndreptățită achită despăgubirea. Din această formulare rezultă cu claritate că despăgubirea nu se plătește la cererea proprietarilor construcțiilor, ci în mod obligatoriu, condiționând restituirea în natură de achitarea despăgubirii. Instanța care a judecat apelul, în mod netemeinic, a dispus restituirea în natură a unor bunuri ale pârâtei fără a dispune și plata despăgubirilor.

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, sens în care reține următoarele: În ceea ce privește prima critică formulată de recurenta pârâtă se constată că vizează greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a aprecierii eronate a probatoriului administrat, respectiv, luarea în considerare a suplimentului nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.V. la data de 25 aprilie 2007, în loc de cel întocmit de același expert la data de 20 mai 2009, critică care nu se încadrează în motivele de nelegalitate, expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ., nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare pct. 11 al acestui articol.

Prin urmare, instanța de recurs va respinge ca neîntemeiată această primă critică formulată de recurentă. În ceea ce privește cea de-a doua critică, vizând obligația reclamantelor la plata despăgubirilor reprezentând valoarea construcțiilor care nu mai sunt necesare unității deținătoare și care se găsesc pe terenul ce urmează a fi restituit în natură acestora, Înalta Curte constată că se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că, în mod legal, instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile în speță prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui text de lege: „Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.” În speță, situația analizată se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantelor să li se restituie terenul, inclusiv construcțiile respective. În temeiul acestei norme, recurenta pârâtă are dreptul să pretindă obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcțiilor, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Însă, pentru ca instanța să poată dispune obligarea reclamantelor la plata sumei corespunzătoare, ar fi trebuit să fie sesizată cu o cerere din partea pârâtei în acest sens. Este corectă reținerea instanței de apel, în sensul că o astfel de cerere nu a fost formulată în condiții procedurale în fața instanței de fond, unde prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 iunie 2009, pârâta a arătat, în subsidiar, că în cazul în care se va aplica art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură se face dacă persoana îndreptățită achită despăgubirile prevăzute de lege. Pârâta nu a solicitat plata despăgubirilor corespunzătoare, ci a formulat doar o apărare subsidiară, raportat la pretențiile reclamantelor.

De asemenea, în mod judicios a statuat instanța de apel, că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare a reclamantelor la despăgubiri formulată în apel constituie o cerere nouă, care nu poate fi analizată pentru prima oară în această fază procesuală. Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.G.T. SA Călărași prin Lichidator R.M.III I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 346 A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.