ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 421/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 421/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

4653 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de

soluționare a cauzei, privind pe reclamanta V.M.M.A. și pe pârâta Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, având

ca obiect obligarea acesteia din urmă la reconstituirea dreptului de

proprietate asupra întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorilor

reclamantei și anularea adresei nr. 2002 din 31 august 2005 a Consiliului local Belciugatele, în favoarea Tribunalului Călărași.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. 303/C/2006, și a fost

conexat la dosarul nr. 1689/2005, aflat pe rolul acestei instanțe, având

aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Tribunalul Călărași,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 314 din 28 martie 2006, a respins acțiunea reclamantei V.M.M.A. și excepțiile invocate de pârâta Comisia de pe lângă

Primăria Belciugatele, pentru următoarele considerente:

Reclamanta nu a

individualizat în mod precis bunul solicitat prin acțiune și nici modalitatea

și momentul preluării de către stat, neproducând dovezi în acest sens.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia nr. 645 din

9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

desființat sentința apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

Curtea a reținut că instanța

de fond nu a avut rol activ deoarece, deși a încuviințat, la data de 7

februarie 2006, efectuarea unei expertize topometrice, destinată să identifice

terenul, a abandonat, în mod nejustificat, administrarea acestei probe, fără să

decadă partea din probă și fără vreo altă motivare.

Efectuarea expertizei

era absolut necesară, pentru identificarea terenului, obiect al litigiului, în

condițiile în care reclamanta este beneficiara dispoziției 22/2001, prin care

i-a fost restituită suprafața de 50 ha teren, fără a fi lămurit aspectul

privind situarea acestui teren și a celui solicitat în cauza de față și,

respectiv a faptului dacă dovada dreptului de proprietate o reprezintă

contractul de vânzare-cumpărare aflat la filele 17-20 din dosar, pentru ambele

suprafețe.

În ceea ce privește

maniera de preluare a terenului de către stat, instanța ar fi putut, pe calea

interogatoriului solicitat de reclamantă, să lămurească acest aspect, prin

raportare la modul de preluare avut în vedere de Primărie atunci când a emis dispoziția

de restituire 22/2001.

În lipsa tuturor

demersurilor arătate, nu se poate considera că instanța a judecat pricina în

fond, iar aprecierea în sens contrar ar avea ca efect lipsirea părții de un

grad de jurisdicție și încălcarea, în acest fel, a dreptului acesteia la un proces

echitabil.

În fond, după

rejudecare, Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 300

din 17 martie 2009, a respins excepțiile tardivității introducerii acțiunii, a

lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și a

lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâta Primăria comunei Belciugatele.

A admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamanta V.M.M.A. împotriva pârâților Primarul comunei Belciugatele

și Primăria comunei Belciugatele - Comisia de aplicare a Legii 10/2001.

A dispus anularea

adresei nr. 2002/2005 emisă de pârâtul Primarul comunei Belciugatele numai în

ceea ce privește dispoziția de respingere a solicitării reclamantei de

restituire în natură a terenului ce a format obiectul notificării nr. 173/N/2001.

A dispus restituirea

în natură către reclamantă a suprafeței de 64.307 mp teren (6,4307 ha) situat în perimetrul identificat cu indicativele S 3/1 și S4 în planșa raportului de expertiză

tehnică topografică întocmit de expertul C.V. (aflat la filele 48-50 și 254-255

din dosar), ale cărui concluzii le-a omologat parțial.

A constatat dreptul

reclamantei la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv

pentru construcțiile demolate situate pe terenul solicitat prin notificarea nr.

173/N/2001.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente:

Prin notificarea nr. 173/N/2001,

reclamanta V.M.M. a solicitat restituirea în natură a intravilanului moșiei

Cojești pendinte de comuna Belciugatele, ce a aparținut autorilor E. și inginer

G.C., aceasta făcând dovada calității sale de unic moștenitor legal al

autorilor menționați, prin certificatul de moștenitor nr. 480/1993 emis de

Notariatul de Stat Sector 2 București și certificatul de moștenitor nr. 134/2000

emis de Biroul Notarial F. București; dreptul de proprietate al acestora este

atestat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 172/1941

încheiat cu Creditul Național Agricol, iar amplasamentul terenului este

stabilit prin planul terenului și al conacului, aflate la fila 82 din primul

dosar al Tribunalului Călărași.

Imobilul solicitat de

reclamantă, prin notificare, a fost expropriat de către stat în baza Legii nr. 187/1945,

actul de preluare constituindu-l (conform recunoașterii pârâtei Comisia locală

de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Belciugatele cuprinsă în

notele scrise depuse la termenul din 09 decembrie 2008) procesul-verbal

încheiat la 19 iunie 1945, în care sunt specificate exproprierile unor

proprietăți de pe teritoriul comunei Belciugatele și în care, la punctul 4,

figurează autorii reclamantei cu suprafața totală ce o dețineau la acea dată,

cu suprafața expropriată și cu suprafața rămasă în proprietatea acestora.

Prin dispoziția nr. 22/2001

i-a fost restituit reclamantei un drept de proprietate asupra unei suprafețe de

5000 mp din terenul ce a aparținut autorilor săi, restituire pe care reclamanta

a apreciat-o ca având caracter parțial din moment ce aceasta a revenit, după

apariția Legii 247/2005, cu o nouă notificare nr. 58/N/2005, la care a anexat

copiile titlurilor sale de proprietate nr. 126843 și nr. 137187, prin care i

s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 50 ha, potrivit Legilor fondului funciar, solicitând diferența de teren rămasă nerestituită.

Ca răspuns la această

nouă notificare a reclamantei, pârâta Primăria comunei Belciugatele i-a

comunicat părții adresa nr. 2002/2005, prin care i-a făcut cunoscut că

notificarea sa inițială este soluționată prin dispoziția nr. 22/2001, ce n-a

fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, deci, în mod

indirect, această adresă cuprinde o soluție de respingere a notificării

reclamantei ce privea o suprafață mult mai mare de teren decât cea efectiv

restituită în natură.

În ceea ce privește

fondul cauzei, Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită la restituirea imobilului ce a format obiectul

notificării sale, a făcut dovezi privind întinderea dreptului de proprietate al

autorilor săi și cu privire la amplasamentul fostei moșii Cojeasca, prin actele

de proprietate depuse, prin schița moșiei aflată în primul dosar de fond și cu

privire la preluarea, de către stat, a acestei proprietăți, astfel încât, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3, art. 4 alin. (2), art. 6 și art. 7

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Soluția a vizat o

admitere în parte a acțiunii întrucât obiectul notificării reclamantei l-a

constituit intravilanul moșiei Cojești, liber la data formulării notificării,

aceasta raportându-se probabil la data depunerii cererii la dispozițiile art. 8

din Legea 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidența acestei legi

terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la

data notificării și cele ale căror regim juridic este reglementat de Legea

18/1991.

Analizând, în raport

de această dispoziție legală, mențiunile cuprinse în procesul-verbal de

preluare încheiat în anul 1945, în care sunt enumerate categoriile de folosință

ale terenului rămas în proprietatea autorilor reclamantei după exproprierea

terenului agricol coroborate cu planul terenului pe care se află

conacul-proprietatea familiei reclamantei rezultă că avea, indiscutabil, regim

de teren intravilan nu numai suprafața aferentă conacului (de 1,1013 ha), dar și cea pe care se afla plantația de pomi roditori (0,4897 ha) și grădinile de zarzavat (4,8397 ha); deci, putea forma obiectul restituirii, potrivit

Legii 10/2001, suprafața totală de 6,4307 ha, fiind evident că atât terenul arabil, cât și balta intră sub incidența Legii 18/1991, respectiv a art. 8 din

Legea 10/2001.

Coroborând această

concluzie cu ceea ce a reținut expertul topo atât prin raportul de expertiză

inițial, cât și prin suplimentul acestuia rezultă că suprafața de teren ce

poate fi restituită reclamantei, ca fiind situată pe vechiul amplasament al

proprietății autorilor săi, ce se află actualmente în intravilan, fiind și

liberă de construcții, este situată în perimetrul S3/l (în suprafață totală de

122.106 mp) și S4 (în suprafață de 5325 mp), Tribunalul a dispus restituirea în

natură, către reclamantă, a suprafeței de 6,4307 ha, pe aceste amplasamente, pârâta urmând să o pună în posesie în aceste două perimetre

identificate în schița raportului de expertiză întocmit în cauză și omologat în

parte.

Cum pentru imobilele

construcții solicitate prin acțiune, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

și art. 11 alin. (5) și (6) din Legea 10/2001, instanța a constatat doar

dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta Primăria comunei Belciugatele.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia civilă nr. 217 A din 10 decembrie 2009, a respins apelul reclamantei V.M.M.A. și a admis apelul Primăriei comunei Belciugatele; a

schimbat, în parte, sentința și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea; au fost

menținute celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor, cu următoarea

motivare:

Reclamanta a formulat

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 adresată Comisiei de aplicare a acestei

legi de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, pentru restituirea în natură a

imobilelor aparținând autorilor săi, iar la data de 14 august 2001, prin

dispoziția nr. 22/2001 a Primarului comunei Belciugatele, i s-a restituit o

suprafață de 5000 mp, în motivarea dispoziției reținându-se că se are în vedere

notificarea nr. 173/N din 3 mai 2001, prin care se cere restituirea

intravilanului deținut în satul Cojești.

Această dispoziție nu

a fost contestată.

Reclamanta a formulat

o nouă notificare, urmare a apariției Legii nr. 247/2005, către Comisiile de

aplicare a Legilor nr. 10/2001 și nr. 18/1991, iar prin adresa nr. 2002 din 31

august 2005, pârâta i-a comunicat că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001,

în termenul prevăzut de acea lege, i-a fost soluționată, putând să o conteste,

dacă era nemulțumită, în termenul de 30 de zile de la comunicare. De asemenea,

i s-a adus la cunoștință și că Legea nr. 247/2005 nu permite formularea altor

notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001. I s-a comunicat și că, potrivit Legilor

fondului funciar, a primit toată suprafața de teren care i se cuvenea și la

care era îndreptățită conform acestor dispoziții legale.

Recurenta a formulat

contestație raportat la acest răspuns la noua notificare, privind cererea de

restituire a terenului intravilan în temeiul Legii nr. 10/2001.

Curtea a considerat

că, atât timp cât reclamanta nu a contestat dispoziția emisă în temeiul Legii

nr. 10/2001, prin care i s-a soluționat notificarea formulată în baza acestei

legi, nu mai poate pretinde obligarea pârâtei să îi restituie o suprafață

suplimentară de teren, astfel că răspunsul Primăriei la noua cerere este legal

și, în consecință, solicitarea recurentei este neîntemeiată.

Prin notificarea

formulată în 2001, reclamanta a solicitat „intravilanul” moșiei Cojești, fără a

specifica, în mod concret, suprafața acesteia, astfel că Primăria i-a restituit

suprafața pe care a considerat-o în intravilan, pentru care era aplicabilă

Legea nr. 10/2001, iar suprafața care figura în extravilan i-a fost restituită

conform Legilor fondului funciar, care prevedeau și o limită maximă a

suprafeței restituite.

În ceea ce privește

suprafața aflată în extravilan, aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001,

conform art. 8 al acestei legi, astfel că îndreptățirea sau nu a reclamantei cu

privire la o suprafață suplimentară de teren, care i s-ar cuveni potrivit Legii

nr. 247/2005, nu face obiectul acestui dosar, care vizează doar partea din

răspuns legată de noua notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Dacă era nemulțumită

de aprecierile Primăriei, reclamanta avea dreptul să conteste dispoziția,

aceasta fiind calea prevăzută de lege, care putea fi exercitată într-un termen

de decădere.

Pentru aceleași

considerente, apelul reclamantei V.M.M.A., referitor la emiterea unei

dispoziții și pentru bunurile demolate, este nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă V.M.M.A., criticând-o pentru

următoarele motive:

Hotărârea recurată

este pronunțată fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.).

deși a soluționat pricina pe fond, practic s-a pronunțat pe excepție, motivând

faptul că, necontestând dispoziția prin care s-a dispus restituirea suprafeței

de 5000 mp teren intravilan, recurenta nu mai poate pretinde, în completare,

drepturile ce i se cuvin.

lipsită de temei legal întrucât niciodată nu i s-a comunicat dispoziția de

retrocedare prin care a primit suprafața de 5000 mp sus-menționată.

Mai mult decât atât,

conform Legii 10/2001, dreptul de proprietate se dobândește în baza

dispozițiilor de restituire și a procesului-verbal de punere în posesie.

Nu s-a reținut faptul

că, nici până la această dată, recurenta nu a fost pusă în posesie, pentru a se

putea pune problema dobândirii dreptului legitim de proprietate, ceea ce

înseamnă că era în termenul de contestare a dispoziției de restituire a

terenului în discuție, precum și a răspunsului negativ la cererea de restituire

a terenului intravilan aparținând moșiei Cojești.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, menținerea hotărârii

instanței de fond sau casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata Primăria

comunei Belciugatele a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7

pentru cele privind motivarea hotărârii în raport de dispozitivul acesteia și

art. 304 pct. 9 pentru cele privind posibilitatea contestării dispoziției de

restituire emisă în anul 2001 în prezentul dosar, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată este modificabilă, printre altele, în

cazul în care există contradicție între dispozitiv și considerente, în sensul

că motivarea acesteia conduce la o anumită soluție, iar în dispozitiv, instanța

s-a oprit la soluția contrară.

Nu este cazul în

speță, susținerile recurentei privind motivarea pe excepție a Curții de Apel

fiind neîntemeiate.

După cum s-a redat în

precedent, instanța de apel a reținut că, prin notificarea formulată în anul

2001, reclamanta a solicitat intravilanul comunei „Cojești”, dispunându-se restituirea

unei suprafețe de 5000 mp, iar dacă era nemulțumită de această soluție, avea

posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile de la comunicare.

În ceea ce privește

terenul situat în extravilan, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și, în

consecință, nici al prezentului dosar.

Pentru aceste

argumente, Curtea a considerat că reclamantei nu i se cuvine o suprafață mai

mare de teren intravilan, iar cel extravilan nu intră în discuție, astfel încât

a respins acțiunea cu obiectul precizat mai sus, ca neîntemeiată. Aceleași

argumente au fost avute în vedere și cu privire la emiterea unei dispoziții, de

către pârâtă, pentru bunurile demolate.

Pronunțând această

soluție, Curtea nu a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva

vreunei excepții, ci, raportat la inexistența unui demers judiciar din partea

părții, în sensul contestării dispoziției nr. 22/2001, a considerat că aceasta

nu mai are dreptul, în prezent, la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

răspunsul pârâtei comunicat prin adresa nr. 2002 din 31 august 2005 fiind

corect.

Prin urmare, soluția

Curții a avut în vedere fondul cererii reclamantei, având ca obiect obligarea

pârâtei de a restituire a terenului aparținând autorilor săi și anularea

adresei nr. 2002/2005 emisă de Primărie, înlăturând dreptul părții la măsuri

reparatorii pentru argumentele arătate mai sus.

Soluția de respingere

a unei acțiuni ca neîntemeiată nu implică întotdeauna analiza dreptului părții

raportat la chestiuni de fond și la probe ce țin de fondul pretențiilor deduse

judecății, ci poate fi determinată, ca în cazul de față, de o anumită atitudine

a solicitantului, care nu a înțeles să-și valorifice pretențiile în cadrul

legal pus la dispoziție în acest scop și obligatoriu a fi urmat.

Curtea tocmai aceste

considerente a avut în vedere la soluția de admitere a apelului declarat de

Primărie, cu consecința respingerii acțiunii pe fondul său, motivarea soluției

fiind corespunzătoare celei exprimate în dispozitiv.

Instanța nu a reținut

nici tardivitatea acțiunii de față, nu a analizat în mod direct nici formularea

în termen a notificării care a generat litigiul de față, în consecință, nu s-a

pronunțat pe excepții, ci a considerat că dreptul părții la măsuri reparatorii

în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este operant față de neatacarea dispoziției

anterioare nr. 22/2001, care a rezolvat aceleași pretenții ale reclamantei

privind restituirea imobilului solicitat și în dosarul de față.

Ca atare, nu se poate

reține o contradicție între considerentele deciziei atacate și soluția cuprinsă

în dispozitivul hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

necomunicarea dispoziției nr. 22/2001 și nepunerea reclamantei în posesie

pentru suprafața de 5000 mp, restituită prin această dispoziție, aspecte de

natură să o plaseze pe aceasta în termenul de contestare a dispoziției

respective, critica este, de asemenea, nefondată.

Astfel, necomunicarea

dispoziției emise în anul 2001 reprezintă o chestiune care ar fi putut fi

analizată doar în cazul formulării unei contestații împotriva acesteia, tocmai ceea

ce Curtea a reținut că nu s-a exercitat în cauză, iar obiectul litigiului de

față nu privește această dispoziție, prin care a fost soluționată notificarea

nr. 173/N din 3 mai 2001, ci răspunsul dat unei alte notificări, respectiv cea

cu nr. 28/N/2005.

Or, față de obiectul

cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, astfel cum a fost redat mai

sus, nu se poate considera că acțiunea de față ar fi putut fi calificată drept

contestație la dispoziția nr. 22/2001, pentru a se putea aprecia asupra

atacării în termen a acesteia, chestiune care, de altfel, nici nu a fost

invocată de părți și nici supusă dezbaterii.

Cât privește faptul

că reclamanta „nu a fost pusă în posesia” terenului restituit în 2001, în suprafață

de 5000 mp, și această susținere a fost formulată tot în legătură cu situarea

reclamantei în termenul de contestare a dispoziției nr. 22/2001, care nu

formează obiectul litigiului de față, în consecință, nu prezintă relevanță

pentru soluția pronunțată în prezentul litigiu.

În concluzie, cum

singura cale procedurală pentru a obține suprafața pretinsă în intravilan aparținând

moșiei „Cojești”, de către reclamantă, era ca aceasta să atace dispoziția nr. 22/2001,

prin care s-a soluționat notificarea inițială a părții, privind același imobil,

sens în care aceasta nu a procedat, în mod corect, Curtea a considerat că

recurenta nu mai are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

solicitate în prezentul dosar.

Referitor la

respectarea termenul de a ataca adresa nr. 2002/2005, prin care i s-au

comunicat reclamantei relații cu privire la bunurile solicitate prin

notificarea 28/N/2005, prima instanță a respins excepția tardivității

introducerii acțiunii, soluție confirmată de Curte sub acest aspect, astfel

încât critica părții este lipsită de interes.

De asemenea, Legea

nr. 247/2005 nu a adus modificări dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, privind termenul de depunere a notificărilor, astfel cum a fost

prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001, acest termen expirând la 14

februarie 2002.

Prin urmare, nu se

poate pune problema obținerii măsurilor reparatorii, în prezentul dosar, pentru

partea din imobil pentru care nu s-au acordat asemenea măsuri prin dispoziția

ce a soluționat notificarea înregistrată în 2001.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția este pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale atât în ceea ce privește corespondența dintre

motivarea acesteia și dispozitiv, cât și a consecințelor juridice reținute de

instanță în legătură cu neatacarea dispoziției nr. 22/2001.

În consecință, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7 și 9 din

același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta V.M.M.A. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2011.