ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 421/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4653 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta V.M.M.A. și pe pârâta Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, având ca obiect obligarea acesteia din urmă la reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren ce a aparținut autorilor reclamantei și anularea adresei nr. 2002 din 31 august 2005 a Consiliului local Belciugatele, în favoarea Tribunalului Călărași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, sub nr. 303/C/2006, și a fost conexat la dosarul nr. 1689/2005, aflat pe rolul acestei instanțe, având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză. Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 314 din 28 martie 2006, a respins acțiunea reclamantei V.M.M.A. și excepțiile invocate de pârâta Comisia de pe lângă Primăria Belciugatele, pentru următoarele considerente: Reclamanta nu a individualizat în mod precis bunul solicitat prin acțiune și nici modalitatea și momentul preluării de către stat, neproducând dovezi în acest sens. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia nr. 645 din 9 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Curtea a reținut că instanța de fond nu a avut rol activ deoarece, deși a încuviințat, la data de 7 februarie 2006, efectuarea unei expertize topometrice, destinată să identifice terenul, a abandonat, în mod nejustificat, administrarea acestei probe, fără să decadă partea din probă și fără vreo altă motivare. Efectuarea expertizei era absolut necesară, pentru identificarea terenului, obiect al litigiului, în condițiile în care reclamanta este beneficiara dispoziției 22/2001, prin care i-a fost restituită suprafața de 50 ha teren, fără a fi lămurit aspectul privind situarea acestui teren și a celui solicitat în cauza de față și, respectiv a faptului dacă dovada dreptului de proprietate o reprezintă contractul de vânzare-cumpărare aflat la filele 17-20 din dosar, pentru ambele suprafețe.

În ceea ce privește maniera de preluare a terenului de către stat, instanța ar fi putut, pe calea interogatoriului solicitat de reclamantă, să lămurească acest aspect, prin raportare la modul de preluare avut în vedere de Primărie atunci când a emis dispoziția de restituire 22/2001. În lipsa tuturor demersurilor arătate, nu se poate considera că instanța a judecat pricina în fond, iar aprecierea în sens contrar ar avea ca efect lipsirea părții de un grad de jurisdicție și încălcarea, în acest fel, a dreptului acesteia la un proces echitabil. În fond, după rejudecare, Tribunalul Călărași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 300 din 17 martie 2009, a respins excepțiile tardivității introducerii acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și a lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâta Primăria comunei Belciugatele.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta V.M.M.A. împotriva pârâților Primarul comunei Belciugatele și Primăria comunei Belciugatele - Comisia de aplicare a Legii 10/2001. A dispus anularea adresei nr. 2002/2005 emisă de pârâtul Primarul comunei Belciugatele numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a solicitării reclamantei de restituire în natură a terenului ce a format obiectul notificării nr. 173/N/2001. A dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 64.307 mp teren (6,4307 ha) situat în perimetrul identificat cu indicativele S 3/1 și S4 în planșa raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul C.V. (aflat la filele 48-50 și 254-255 din dosar), ale cărui concluzii le-a omologat parțial.

A constatat dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru construcțiile demolate situate pe terenul solicitat prin notificarea nr. 173/N/2001. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente: Prin notificarea nr. 173/N/2001, reclamanta V.M.M.

a solicitat restituirea în natură a intravilanului moșiei Cojești pendinte de comuna Belciugatele, ce a aparținut autorilor E. și inginer G.C., aceasta făcând dovada calității sale de unic moștenitor legal al autorilor menționați, prin certificatul de moștenitor nr. 480/1993 emis de Notariatul de Stat Sector 2 București și certificatul de moștenitor nr. 134/2000 emis de Biroul Notarial F. București; dreptul de proprietate al acestora este atestat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 172/1941 încheiat cu Creditul Național Agricol, iar amplasamentul terenului este stabilit prin planul terenului și al conacului, aflate la fila 82 din primul dosar al Tribunalului Călărași.

Imobilul solicitat de reclamantă, prin notificare, a fost expropriat de către stat în baza Legii nr. 187/1945, actul de preluare constituindu-l (conform recunoașterii pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Belciugatele cuprinsă în notele scrise depuse la termenul din 09 decembrie 2008) procesul-verbal încheiat la 19 iunie 1945, în care sunt specificate exproprierile unor proprietăți de pe teritoriul comunei Belciugatele și în care, la punctul 4, figurează autorii reclamantei cu suprafața totală ce o dețineau la acea dată, cu suprafața expropriată și cu suprafața rămasă în proprietatea acestora.

Prin dispoziția nr. 22/2001 i-a fost restituit reclamantei un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 5000 mp din terenul ce a aparținut autorilor săi, restituire pe care reclamanta a apreciat-o ca având caracter parțial din moment ce aceasta a revenit, după apariția Legii 247/2005, cu o nouă notificare nr. 58/N/2005, la care a anexat copiile titlurilor sale de proprietate nr. 126843 și nr. 137187, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 50 ha, potrivit Legilor fondului funciar, solicitând diferența de teren rămasă nerestituită.

Ca răspuns la această nouă notificare a reclamantei, pârâta Primăria comunei Belciugatele i-a comunicat părții adresa nr. 2002/2005, prin care i-a făcut cunoscut că notificarea sa inițială este soluționată prin dispoziția nr. 22/2001, ce n-a fost contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, deci, în mod indirect, această adresă cuprinde o soluție de respingere a notificării reclamantei ce privea o suprafață mult mai mare de teren decât cea efectiv restituită în natură.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului ce a format obiectul notificării sale, a făcut dovezi privind întinderea dreptului de proprietate al autorilor săi și cu privire la amplasamentul fostei moșii Cojeasca, prin actele de proprietate depuse, prin schița moșiei aflată în primul dosar de fond și cu privire la preluarea, de către stat, a acestei proprietăți, astfel încât, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3, art. 4 alin. (2), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantei a fost admisă.

Soluția a vizat o admitere în parte a acțiunii întrucât obiectul notificării reclamantei l-a constituit intravilanul moșiei Cojești, liber la data formulării notificării, aceasta raportându-se probabil la data depunerii cererii la dispozițiile art. 8 din Legea 10/2001, potrivit cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării și cele ale căror regim juridic este reglementat de Legea 18/1991.

Analizând, în raport de această dispoziție legală, mențiunile cuprinse în procesul-verbal de preluare încheiat în anul 1945, în care sunt enumerate categoriile de folosință ale terenului rămas în proprietatea autorilor reclamantei după exproprierea terenului agricol coroborate cu planul terenului pe care se află conacul-proprietatea familiei reclamantei rezultă că avea, indiscutabil, regim de teren intravilan nu numai suprafața aferentă conacului (de 1,1013 ha), dar și cea pe care se afla plantația de pomi roditori (0,4897 ha) și grădinile de zarzavat (4,8397 ha); deci, putea forma obiectul restituirii, potrivit Legii 10/2001, suprafața totală de 6,4307 ha, fiind evident că atât terenul arabil, cât și balta intră sub incidența Legii 18/1991, respectiv a art. 8 din Legea 10/2001.

Coroborând această concluzie cu ceea ce a reținut expertul topo atât prin raportul de expertiză inițial, cât și prin suplimentul acestuia rezultă că suprafața de teren ce poate fi restituită reclamantei, ca fiind situată pe vechiul amplasament al proprietății autorilor săi, ce se află actualmente în intravilan, fiind și liberă de construcții, este situată în perimetrul S3/l (în suprafață totală de 122.106 mp) și S4 (în suprafață de 5325 mp), Tribunalul a dispus restituirea în natură, către reclamantă, a suprafeței de 6,4307 ha, pe aceste amplasamente, pârâta urmând să o pună în posesie în aceste două perimetre identificate în schița raportului de expertiză întocmit în cauză și omologat în parte.

Cum pentru imobilele construcții solicitate prin acțiune, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (5) și (6) din Legea 10/2001, instanța a constatat doar dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta Primăria comunei Belciugatele. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 217 A din 10 decembrie 2009, a respins apelul reclamantei V.M.M.A.

și a admis apelul Primăriei comunei Belciugatele; a schimbat, în parte, sentința și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea; au fost menținute celelalte dispoziții privind soluționarea excepțiilor, cu următoarea motivare: Reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 adresată Comisiei de aplicare a acestei legi de pe lângă Primăria comunei Belciugatele, pentru restituirea în natură a imobilelor aparținând autorilor săi, iar la data de 14 august 2001, prin dispoziția nr. 22/2001 a Primarului comunei Belciugatele, i s-a restituit o suprafață de 5000 mp, în motivarea dispoziției reținându-se că se are în vedere notificarea nr. 173/N din 3 mai 2001, prin care se cere restituirea intravilanului deținut în satul Cojești.

Această dispoziție nu a fost contestată. Reclamanta a formulat o nouă notificare, urmare a apariției Legii nr. 247/2005, către Comisiile de aplicare a Legilor nr. 10/2001 și nr. 18/1991, iar prin adresa nr. 2002 din 31 august 2005, pârâta i-a comunicat că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, în termenul prevăzut de acea lege, i-a fost soluționată, putând să o conteste, dacă era nemulțumită, în termenul de 30 de zile de la comunicare. De asemenea, i s-a adus la cunoștință și că Legea nr. 247/2005 nu permite formularea altor notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001. I s-a comunicat și că, potrivit Legilor fondului funciar, a primit toată suprafața de teren care i se cuvenea și la care era îndreptățită conform acestor dispoziții legale.

Recurenta a formulat contestație raportat la acest răspuns la noua notificare, privind cererea de restituire a terenului intravilan în temeiul Legii nr. 10/2001. Curtea a considerat că, atât timp cât reclamanta nu a contestat dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care i s-a soluționat notificarea formulată în baza acestei legi, nu mai poate pretinde obligarea pârâtei să îi restituie o suprafață suplimentară de teren, astfel că răspunsul Primăriei la noua cerere este legal și, în consecință, solicitarea recurentei este neîntemeiată. Prin notificarea formulată în 2001, reclamanta a solicitat „intravilanul” moșiei Cojești, fără a specifica, în mod concret, suprafața acesteia, astfel că Primăria i-a restituit suprafața pe care a considerat-o în intravilan, pentru care era aplicabilă Legea nr. 10/2001, iar suprafața care figura în extravilan i-a fost restituită conform Legilor fondului funciar, care prevedeau și o limită maximă a suprafeței restituite.

În ceea ce privește suprafața aflată în extravilan, aceasta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, conform art. 8 al acestei legi, astfel că îndreptățirea sau nu a reclamantei cu privire la o suprafață suplimentară de teren, care i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 247/2005, nu face obiectul acestui dosar, care vizează doar partea din răspuns legată de noua notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dacă era nemulțumită de aprecierile Primăriei, reclamanta avea dreptul să conteste dispoziția, aceasta fiind calea prevăzută de lege, care putea fi exercitată într-un termen de decădere. Pentru aceleași considerente, apelul reclamantei V.M.M.A., referitor la emiterea unei dispoziții și pentru bunurile demolate, este nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă V.M.M.A., criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârea recurată este pronunțată fără temei legal și cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). 1. În apel, instanța, deși a soluționat pricina pe fond, practic s-a pronunțat pe excepție, motivând faptul că, necontestând dispoziția prin care s-a dispus restituirea suprafeței de 5000 mp teren intravilan, recurenta nu mai poate pretinde, în completare, drepturile ce i se cuvin. 2. Hotărârea este lipsită de temei legal întrucât niciodată nu i s-a comunicat dispoziția de retrocedare prin care a primit suprafața de 5000 mp sus-menționată. Mai mult decât atât, conform Legii 10/2001, dreptul de proprietate se dobândește în baza dispozițiilor de restituire și a procesului-verbal de punere în posesie.

Nu s-a reținut faptul că, nici până la această dată, recurenta nu a fost pusă în posesie, pentru a se putea pune problema dobândirii dreptului legitim de proprietate, ceea ce înseamnă că era în termenul de contestare a dispoziției de restituire a terenului în discuție, precum și a răspunsului negativ la cererea de restituire a terenului intravilan aparținând moșiei Cojești. Recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, menținerea hotărârii instanței de fond sau casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Intimata Primăria comunei Belciugatele a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 pentru cele privind motivarea hotărârii în raport de dispozitivul acesteia și art. 304 pct. 9 pentru cele privind posibilitatea contestării dispoziției de restituire emisă în anul 2001 în prezentul dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată este modificabilă, printre altele, în cazul în care există contradicție între dispozitiv și considerente, în sensul că motivarea acesteia conduce la o anumită soluție, iar în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară. Nu este cazul în speță, susținerile recurentei privind motivarea pe excepție a Curții de Apel fiind neîntemeiate.

După cum s-a redat în precedent, instanța de apel a reținut că, prin notificarea formulată în anul 2001, reclamanta a solicitat intravilanul comunei „Cojești”, dispunându-se restituirea unei suprafețe de 5000 mp, iar dacă era nemulțumită de această soluție, avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile de la comunicare. În ceea ce privește terenul situat în extravilan, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și, în consecință, nici al prezentului dosar. Pentru aceste argumente, Curtea a considerat că reclamantei nu i se cuvine o suprafață mai mare de teren intravilan, iar cel extravilan nu intră în discuție, astfel încât a respins acțiunea cu obiectul precizat mai sus, ca neîntemeiată.

Aceleași argumente au fost avute în vedere și cu privire la emiterea unei dispoziții, de către pârâtă, pentru bunurile demolate. Pronunțând această soluție, Curtea nu a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva vreunei excepții, ci, raportat la inexistența unui demers judiciar din partea părții, în sensul contestării dispoziției nr. 22/2001, a considerat că aceasta nu mai are dreptul, în prezent, la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, răspunsul pârâtei comunicat prin adresa nr. 2002 din 31 august 2005 fiind corect. Prin urmare, soluția Curții a avut în vedere fondul cererii reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei de a restituire a terenului aparținând autorilor săi și anularea adresei nr. 2002/2005 emisă de Primărie, înlăturând dreptul părții la măsuri reparatorii pentru argumentele arătate mai sus.

Soluția de respingere a unei acțiuni ca neîntemeiată nu implică întotdeauna analiza dreptului părții raportat la chestiuni de fond și la probe ce țin de fondul pretențiilor deduse judecății, ci poate fi determinată, ca în cazul de față, de o anumită atitudine a solicitantului, care nu a înțeles să-și valorifice pretențiile în cadrul legal pus la dispoziție în acest scop și obligatoriu a fi urmat. Curtea tocmai aceste considerente a avut în vedere la soluția de admitere a apelului declarat de Primărie, cu consecința respingerii acțiunii pe fondul său, motivarea soluției fiind corespunzătoare celei exprimate în dispozitiv.

Instanța nu a reținut nici tardivitatea acțiunii de față, nu a analizat în mod direct nici formularea în termen a notificării care a generat litigiul de față, în consecință, nu s-a pronunțat pe excepții, ci a considerat că dreptul părții la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este operant față de neatacarea dispoziției anterioare nr. 22/2001, care a rezolvat aceleași pretenții ale reclamantei privind restituirea imobilului solicitat și în dosarul de față. Ca atare, nu se poate reține o contradicție între considerentele deciziei atacate și soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Cât privește necomunicarea dispoziției nr. 22/2001 și nepunerea reclamantei în posesie pentru suprafața de 5000 mp, restituită prin această dispoziție, aspecte de natură să o plaseze pe aceasta în termenul de contestare a dispoziției respective, critica este, de asemenea, nefondată.

Astfel, necomunicarea dispoziției emise în anul 2001 reprezintă o chestiune care ar fi putut fi analizată doar în cazul formulării unei contestații împotriva acesteia, tocmai ceea ce Curtea a reținut că nu s-a exercitat în cauză, iar obiectul litigiului de față nu privește această dispoziție, prin care a fost soluționată notificarea nr. 173/N din 3 mai 2001, ci răspunsul dat unei alte notificări, respectiv cea cu nr. 28/N/2005. Or, față de obiectul cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, astfel cum a fost redat mai sus, nu se poate considera că acțiunea de față ar fi putut fi calificată drept contestație la dispoziția nr. 22/2001, pentru a se putea aprecia asupra atacării în termen a acesteia, chestiune care, de altfel, nici nu a fost invocată de părți și nici supusă dezbaterii.

Cât privește faptul că reclamanta „nu a fost pusă în posesia” terenului restituit în 2001, în suprafață de 5000 mp, și această susținere a fost formulată tot în legătură cu situarea reclamantei în termenul de contestare a dispoziției nr. 22/2001, care nu formează obiectul litigiului de față, în consecință, nu prezintă relevanță pentru soluția pronunțată în prezentul litigiu. În concluzie, cum singura cale procedurală pentru a obține suprafața pretinsă în intravilan aparținând moșiei „Cojești”, de către reclamantă, era ca aceasta să atace dispoziția nr. 22/2001, prin care s-a soluționat notificarea inițială a părții, privind același imobil, sens în care aceasta nu a procedat, în mod corect, Curtea a considerat că recurenta nu mai are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitate în prezentul dosar.

Referitor la respectarea termenul de a ataca adresa nr. 2002/2005, prin care i s-au comunicat reclamantei relații cu privire la bunurile solicitate prin notificarea 28/N/2005, prima instanță a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, soluție confirmată de Curte sub acest aspect, astfel încât critica părții este lipsită de interes. De asemenea, Legea nr. 247/2005 nu a adus modificări dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind termenul de depunere a notificărilor, astfel cum a fost prelungit prin O.U.G.

nr. 109/2001 și nr. 145/2001, acest termen expirând la 14 februarie 2002. Prin urmare, nu se poate pune problema obținerii măsurilor reparatorii, în prezentul dosar, pentru partea din imobil pentru care nu s-au acordat asemenea măsuri prin dispoziția ce a soluționat notificarea înregistrată în 2001. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale atât în ceea ce privește corespondența dintre motivarea acesteia și dispozitiv, cât și a consecințelor juridice reținute de instanță în legătură cu neatacarea dispoziției nr. 22/2001. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7 și 9 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta V.M.M.A. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.