ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin acțiunea

înregistrată la data de 1 noiembrie 2004 la Tribunalul București, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâta U.S.A.M.V., solicitând

să se dispună anularea Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de

pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor construcții și

teren precizate în notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, totodată, să fie

obligată pârâta la emiterea unei decizii de despăgubire prin măsuri reparatorii

în echivalent pentru imobilele sau părțile de imobil ce nu pot fi restituire în

natură.

La termenul de

judecată din 24 ianuarie 2005, Tribunalul a introdus în cauză, în calitate de

intervenient forțat, pe numitul P.V.

Prin sentința civilă

nr. 337 din 06 martie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis contestația astfel formulată, a anulat Decizia nr. 1687/2004 emisă de

pârâta U.S.A.M.V. și a obligat pe pârâtă să restituie în natură către

reclamantă, imobilele construcții și teren arătate în notificarea nr. 2856 din 18

octombrie 2001 și, totodată, să emită o decizie motivată privind acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele sau părțile de imobil ce nu

pot fi restituite în natură.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că potrivit notificării nr. 2856 din 18

octombrie 2001, s-a solicitat de către reclamantă și intervenientul forțat, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului

- conac alcătuit din teren arabil, vie, pădure de salcâm și baltă,

construcțiile aferente, precum și a livezii în suprafață de 10 ha, toate situate în comuna Belciugatele, județul Călărași.

S-a constatat că

notificarea astfel formulată de petenți a fost respinsă de entitatea investită

prin Decizia nr. 1862 din 18 decembrie 2001, însă, împotriva acestei decizii

s-a formulat contestație, care a fost admisă de Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 530 din 31 mai 2004, dispunându-se anularea acestei decizii și

obligarea intimatei la soluționarea pe fond a notificării.

Prin Decizia nr. 1687

din 14 septembrie 2004, care formează obiectul contestației în prezentul

litigiu, notificarea petenților a fost din nou respinsă.

Cu privire la

situația imobilului în litigiu, s-a reținut că în temeiul Decretului nr.

83/1949 a fost preluată de la numiții E.P. și I.S. ferma pe care aceștia o

dețineau în comuna Belciugatele, obiect al preluării formându-l și livada în

suprafață de 10 hectare teren. Conform certificatului de moștenitor anexat,

coroborat cu sentința civilă nr. 12235/2005 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 4 București, s-a făcut dovada că reclamanta și intervenientul au

calitatea de moștenitori ai defuncților S.I. și P.E.

Totodată, s-a reținut

că instituția de învățământ superior în cauză, este titulara dreptului de

proprietate, iar nu a unui simplu drept de administrare asupra bunurilor

respective. La filele 234-236 din dosar au fost anexate, în copie, Ordinul nr.

4239 din 13 iunie 2003 și extras din Cartea funciară, privind intabularea

dreptului de proprietate asupra imobilelor - construcții și terenuri care fac

parte din baza materială a pârâtei.

Prima instanță a

considerat că în mod eronat intimata a respins notificarea nr. 2856/18

octombrie 2001 formulată de petenți, cu motivarea că nu sunt incidente în cauză

prevederile Legii nr. 10/2001, ci dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr.

169/1997 și nr. 1/2000.

Susținerile intimatei

sunt nefondate, întrucât, potrivit acestor acte normative se pot restitui

persoanelor îndreptățite maxim 50 hectare de autor expropriat, or, pentru suprafețele de teren rămase din care nu au fost restituite contestatorilor sunt

aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a

înlăturat și susținerile intimatei potrivit cărora, nu sunt aplicabile în speță

prevederile Legii nr. 10/2001 în privința construcțiilor solicitate de

contestatori. Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere atât dispozițiile

art. 1 din lege, cât și cele ale art. 8 alin. (1), prin care se statuează că nu

intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

republicată, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate conform Legii nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul a avut în

vedere și prevederile înscrise în art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii

nr. 247/2005, în conformitate cu care se trimit spre soluționare comisiilor de

fond funciar doar notificările nesoluționate la data intrării în vigoare a

legii, ce au ca obiect imobile extravilane, or, în speță, notificarea depusă de

contestatori a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005 prin decizia emisă de pârâtă.

În consecință, tribunalul

a reținut preluarea abuzivă, în regimul anterior, a terenului și construcțiilor

arătate în notificarea depusă de petenți și, făcând aplicarea art. 16 din Legea

nr. 10/2001, a admis contestația.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia și respingerea

contestației ca neîntemeiată.

Apelul declarat de

pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 81 din 06 februarie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Sentința apelată a fost

schimbată în tot, în sensul respingerii contestației ca nefondată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta.

La termenul din 31

ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor intervenientului P.V.

și anume, U.O., U.G., G.R. și G.A.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei curții de apel a fost admis prin decizia nr. 3655

din 05 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 14196/3/2004. Decizia recurată a

fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel.

Instanța supremă a

considerat că neprezentarea motivelor care au determinat admiterea apelului,

inclusiv cu privire la construcții, face ca decizia instanței de apel să fie

nemotivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, Înalta

Curte a statuat că, în rejudecare, se vor analiza aspecte ce țin de cererea

privind restituirea construcțiilor și se vor avea în vedere toate celelalte

apărări formulate de părți.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr.

5690/2/2008.

Curtea de Apel

București. secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 313/A din 3 mai 2010,

a admis apelul declarat de pârâta U.S.A.M.V. București împotriva sentinței

civile nr. 337 din 6 martie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta D.G. și intervenienții U.O., U.G.,

G.R. și G.A.; a schimbat sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată,

contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de

pârâta apelantă.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin expertiza

întocmită la instanța de fond de expertul D.S., având ca obiectiv evaluarea

suprafeței de 10 ha livadă, solicitată de reclamantă prin notificarea nr. 2856

din 18 octombrie 2001, preluată de stat în baza decretului nr. 83/1949, s-a

constatat că terenul pe care s-a aflat livada este în folosință arabilă, fiind

un teren agricol situat în extravilan.

Prin expertiza

efectuată în apel de expertul S.C.L. a fost identificat terenul pe care se află

construcțiile în litigiu, situat la cca 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele. Lotul de teren aparține zonei extravilane a comunei.

În ceea ce privește

construcțiile existente pe terenul revendicat, expertul a constatat că pe lotul

de teren pe care sunt amplasate construcțiile, aflat la 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele, se află un număr de 12 construcții.

Aceste construcții

constau în magazie cu cramă, magazie din lemn, grajd, șopron remiză, locuința

muncitorilor, bucătărie de vară, casa păsărilor, camera pentru izvor pompă,

chioșc din lemn și fântână, atelier și rezervor combustibil. Ultimele două

construcții, și anume, atelier și rezervor, au fost edificate ulterior

preluării, după anul 1945. Prin expertiză, a fost stabilită valoarea tehnică

actuală a clădirilor, aceasta fiind de 76.098 lei, precum și valoarea tehnică a

acestor clădiri în anul 1945, în cuantum de 189.792 lei.

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cazul imobilului solicitat de

reclamantă, Curtea constată că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului

funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările

ulterioare.

În consecință, față

de faptul că terenul a cărui restituire o solicită reclamanta prin notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, se află în extravilan, Curtea a constatat

că în mod greșit prima instanță a considerat că terenul respectiv intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

De asemenea, având în

vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 169/1997, dispozițiile acestei legi se aplică și în cazul

restituirii construcțiilor accesorii terenurilor care intră sub incidența

acestei legi. Curtea a constatat, de asemenea, că din expertiza efectuată în

cauză, rezultă caracterul accesoriu al construcțiilor, situație în care acestea

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta D.G.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte:

Decizia recurată este

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), instanța de apel făcând o aplicare greșită a legii în timp, în sensul că

a aplicat retroactiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin

Legea nr. 247/2005, încălcând dispozițiile art. V alin. (1) și (2) din Titlul I

al Legii nr. 247/2005.

Până la apariția

Legii nr. 247/2005, toate terenurile din intravilan sau extravilan, puteau fi

restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă la data apariției Legii nr.

10/2001 nu erau deja restituite în temeiul legilor fondului funciar. Această

soluție se impunea având în vedere și sintagma folosită de art. 1 din Legea nr.

10/2001 care supune dispozițiilor acestei legi acele imobile preluate abuziv de

stat „și nerestituite”, aceasta fiind și interpretarea oferită de Norma

metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 8.1 alin. (2), în

forma în vigoare la data soluționării notificării.

În cauza de față

trebuiau avute în vedere două aspecte:

- conținutul art. 8

din Legea nr. 10/2001 de la data soluționării notificării;

- aplicarea în timp a

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005,

potrivit art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

În ce privește primul

aspect, era necesar de observat că la data soluționării notificării prin

decizia atacată, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, art.

8 alin. (1), așa cum era explicitat de Norma Metodologică, nu stabilea sfera

terenurilor supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în funcție de situarea acestor

terenuri în extravilan sau în intravilan. Singurul criteriu adoptat de art. 8

alin. (1) și art. 1 din Legea nr. 10/2001 și de Norma Metodologică pentru

delimitarea sferei terenurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 era acela al

nerestituirii lor în temeiul legilor fondului funciar.

Norma Metodologică de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu numai că nu susține decizia emisă de

intimată, ba chiar o contrazice, deoarece, dispozițiile art. 8.1 alin. (2) din

Normă nu stabilesc că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică doar terenurilor

din intravilan, ci, dimpotrivă, că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001

acoperă și terenurile din intravilan nerestituite, tocmai în virtutea

caracterului complinitor al Legii nr. 10/2001 care se aplică tuturor imobilelor

preluate abuziv și nerestituite. Cu alte cuvinte, Norma Metodologică nu exclude

toate terenurile din extravilan, ci permite aplicarea dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și terenurilor nerestituite.

Abia prin Legea nr. 247/2005

legiuitorul a înțeles să delimiteze sfera terenurilor ce fac obiectul Legii nr.

10/2001 prin criteriul situării lor exclusive în intravilan. Din acest moment

se pune problema aplicării în timp a noilor dispoziții ale Legii nr. 10/2001,

modificate de Legea nr. 247/2005.

Legea nr. 247/2005

conține o normă tranzitorie care stabilește clar în ce situație se aplică noile

dispoziții privind terenurile extravilane. Această normă tranzitorie este

reprezentată de art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

Potrivit acestui text legal, competența comisiilor de fond funciar pentru

notificările ce au ca obiect terenuri ce fac obiectul art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, republicată, este atrasă numai în cazul notificărilor

nesoluționate la data intrării în vigoare a acestei legi. La data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea era deja soluționată prin Dispoziția nr.

1687 din 14 septembrie 2004, fapt care exclude competența comisiilor de fond

funciar.

În concluzie, nici la

data soluționării notificării prin dispoziția atacată, nici la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, terenul solicitat nu făcea obiectul legilor

fondului funciar, deoarece nu fusese restituit conform acestora.

Pentru aceleași

considerente, nici construcțiile în litigiu nu făceau obiectul legilor fondului

funciar, chiar dacă ele erau situate pe un teren situat în extravilan.

Construcțiile solicitate nu pot fi exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001,

deoarece, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 10/2001,

în forma în vigoare la data soluționării notificării, nu sunt exceptate decât

terenurile restituite ce fac obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 și 1/2000,

construcțiile și terenurile nerestituite fiind supuse dispozițiilor Legii nr.

10/2001, aceasta aplicându-se prioritar față de orice altă lege de reparație,

conform dispozițiilor art. 1 lit. f) din Norma Metodologică.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat,

pentru considerentele ce succed:

Referitor la primul

motiv de recurs, vizând greșita aplicare a legii în timp de către instanța de

apel, care a aplicat retroactiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

modificate prin Legea nr. 247/2005, încălcând dispozițiile art. V alin. (1) și

(2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte a constatat că nu este

fondat.

Pornind de la

situația de fapt a terenului în litigiu, stabilită de instanțele anterioare și

care nu mai poate fi cenzurată în cadrul controlului de nelegalitate exercitat

de instanța de recurs, se constată că suprafața de 10 ha livadă, solicitată de recurenta reclamantă prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001 în

baza Legii nr. 10/2001, a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 83/1949

și trecută la I.A.S. Belciugatele, județul Călărași. În timp, livada a fost

defrișată, iar terenul pe care s-a aflat aceasta a fost dat în folosință

arabilă, în prezent, fiind un teren agricol situat în extravilanul localității

Belciugatele.

Prin urmare, terenul

în litigiu intră în categoria terenurilor cu destinație agricolă, potrivit art.

2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 18/1991, de ale cărei prevederi a uzat, de

altfel, recurenta reclamantă în cauză.

Prin notificarea nr.

2856 din 18 octombrie 2001, aceasta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului - conac alcătuit din teren arabil, vie,

pădure de salcâm și baltă, construcțiile aferente, precum și a livezii în

suprafață de 10 ha, toate situate în extravilanul comunei Belciugatele, județul

Călărași.

Prin Decizia nr. 1687

din 14 septembrie 2004, care formează obiectul prezentului litigiu, notificarea

petenților a fost respinsă, având în vedere că regimul juridic al terenului

fermei este reglementat de Legea nr. 18/1991, republicată și Legea nr. 1/2000.

Contestația formulată

împotriva acestei decizii (la data de 1 noiembrie 2004) a fost în mod corect

respinsă de instanța de apel, având în vedere regimul juridic clar al terenului

în litigiu și anume, acela de teren agricol prin destinație, conform art. 2

alin. (1) lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, fiind aplicabil

raportului juridic dedus judecății art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

forma inițială, potrivit cu care: „

Nu intră sub

incidenta prezentei

legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

si prin Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si

ale Legii nr. 169/1997”.

Prin urmare, nu are relevanță

dacă, atât la data notificării, cât și la data soluționării acesteia prin

Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, terenul litigios era sau nu

extravilan, acesta fiind teren agricol prin destinație, regimul său juridic

este reglementat de legile fondului funciar.

În consecință, nu

poate fi vorba despre o aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 8 din Legea

nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel cum în mod nefondat

susține recurenta reclamantă în cauză.

În ceea ce privește

construcțiile solicitate, în mod corect a statuat instanța de apel că, având în

vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000, dispozițiile

acestei legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii

terenurilor agricole si silvice, care intră sub incidența acestei legi. În

cauză s-a stabilit prin expertiza efectuată, caracterul accesoriu al

construcțiilor, situație în care acestea nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte constată că, în speță, s-a făcut o corectă aplicare

a legii la situația dedusă judecății, motiv pentru care, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva deciziei nr. 313 A din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 martie 2011.