ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2004 la Tribunalul București, reclamanta D.G. a chemat în judecată pe pârâta U.S.A.M.V., solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor construcții și teren precizate în notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, totodată, să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii de despăgubire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele sau părțile de imobil ce nu pot fi restituire în natură. La termenul de judecată din 24 ianuarie 2005, Tribunalul a introdus în cauză, în calitate de intervenient forțat, pe numitul P.V.

Prin sentința civilă nr. 337 din 06 martie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația astfel formulată, a anulat Decizia nr. 1687/2004 emisă de pârâta U.S.A.M.V. și a obligat pe pârâtă să restituie în natură către reclamantă, imobilele construcții și teren arătate în notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001 și, totodată, să emită o decizie motivată privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele sau părțile de imobil ce nu pot fi restituite în natură. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit notificării nr. 2856 din 18 octombrie 2001, s-a solicitat de către reclamantă și intervenientul forțat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului - conac alcătuit din teren arabil, vie, pădure de salcâm și baltă, construcțiile aferente, precum și a livezii în suprafață de 10 ha, toate situate în comuna Belciugatele, județul Călărași.

S-a constatat că notificarea astfel formulată de petenți a fost respinsă de entitatea investită prin Decizia nr. 1862 din 18 decembrie 2001, însă, împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, care a fost admisă de Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 530 din 31 mai 2004, dispunându-se anularea acestei decizii și obligarea intimatei la soluționarea pe fond a notificării. Prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, care formează obiectul contestației în prezentul litigiu, notificarea petenților a fost din nou respinsă. Cu privire la situația imobilului în litigiu, s-a reținut că în temeiul Decretului nr. 83/1949 a fost preluată de la numiții E.P. și I.S. ferma pe care aceștia o dețineau în comuna Belciugatele, obiect al preluării formându-l și livada în suprafață de 10 hectare teren.

Conform certificatului de moștenitor anexat, coroborat cu sentința civilă nr. 12235/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a făcut dovada că reclamanta și intervenientul au calitatea de moștenitori ai defuncților S.I. și P.E. Totodată, s-a reținut că instituția de învățământ superior în cauză, este titulara dreptului de proprietate, iar nu a unui simplu drept de administrare asupra bunurilor respective. La filele 234-236 din dosar au fost anexate, în copie, Ordinul nr. 4239 din 13 iunie 2003 și extras din Cartea funciară, privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor - construcții și terenuri care fac parte din baza materială a pârâtei. Prima instanță a considerat că în mod eronat intimata a respins notificarea nr. 2856/18 octombrie 2001 formulată de petenți, cu motivarea că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 10/2001, ci dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.

Susținerile intimatei sunt nefondate, întrucât, potrivit acestor acte normative se pot restitui persoanelor îndreptățite maxim 50 hectare de autor expropriat, or, pentru suprafețele de teren rămase din care nu au fost restituite contestatorilor sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Tribunalul a înlăturat și susținerile intimatei potrivit cărora, nu sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 10/2001 în privința construcțiilor solicitate de contestatori.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere atât dispozițiile art. 1 din lege, cât și cele ale art. 8 alin. (1), prin care se statuează că nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate conform Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul a avut în vedere și prevederile înscrise în art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care se trimit spre soluționare comisiilor de fond funciar doar notificările nesoluționate la data intrării în vigoare a legii, ce au ca obiect imobile extravilane, or, în speță, notificarea depusă de contestatori a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin decizia emisă de pârâtă. În consecință, tribunalul a reținut preluarea abuzivă, în regimul anterior, a terenului și construcțiilor arătate în notificarea depusă de petenți și, făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, a admis contestația. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea acesteia și respingerea contestației ca neîntemeiată.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 81 din 06 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Sentința apelată a fost schimbată în tot, în sensul respingerii contestației ca nefondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. La termenul din 31 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor intervenientului P.V. și anume, U.O., U.G., G.R. și G.A. Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel a fost admis prin decizia nr. 3655 din 05 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 14196/3/2004.

Decizia recurată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel. Instanța supremă a considerat că neprezentarea motivelor care au determinat admiterea apelului, inclusiv cu privire la construcții, face ca decizia instanței de apel să fie nemotivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, se vor analiza aspecte ce țin de cererea privind restituirea construcțiilor și se vor avea în vedere toate celelalte apărări formulate de părți. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 5690/2/2008. Curtea de Apel București. secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 313/A din 3 mai 2010, a admis apelul declarat de pârâta U.S.A.M.V.

București împotriva sentinței civile nr. 337 din 6 martie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta D.G. și intervenienții U.O., U.G., G.R. și G.A.; a schimbat sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată, contestația formulată împotriva Deciziei nr. 1687 din 14 septembrie 2004 emisă de pârâta apelantă. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin expertiza întocmită la instanța de fond de expertul D.S., având ca obiectiv evaluarea suprafeței de 10 ha livadă, solicitată de reclamantă prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, preluată de stat în baza decretului nr. 83/1949, s-a constatat că terenul pe care s-a aflat livada este în folosință arabilă, fiind un teren agricol situat în extravilan.

Prin expertiza efectuată în apel de expertul S.C.L. a fost identificat terenul pe care se află construcțiile în litigiu, situat la cca 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele. Lotul de teren aparține zonei extravilane a comunei. În ceea ce privește construcțiile existente pe terenul revendicat, expertul a constatat că pe lotul de teren pe care sunt amplasate construcțiile, aflat la 1,5 km nord - est de limita comunei Belciugatele, se află un număr de 12 construcții. Aceste construcții constau în magazie cu cramă, magazie din lemn, grajd, șopron remiză, locuința muncitorilor, bucătărie de vară, casa păsărilor, camera pentru izvor pompă, chioșc din lemn și fântână, atelier și rezervor combustibil.

Ultimele două construcții, și anume, atelier și rezervor, au fost edificate ulterior preluării, după anul 1945. Prin expertiză, a fost stabilită valoarea tehnică actuală a clădirilor, aceasta fiind de 76.098 lei, precum și valoarea tehnică a acestor clădiri în anul 1945, în cuantum de 189.792 lei.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cazul imobilului solicitat de reclamantă, Curtea constată că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, față de faptul că terenul a cărui restituire o solicită reclamanta prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, se află în extravilan, Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a considerat că terenul respectiv intră sub incidența Legii nr. 10/2001. De asemenea, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, dispozițiile acestei legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii terenurilor care intră sub incidența acestei legi. Curtea a constatat, de asemenea, că din expertiza efectuată în cauză, rezultă caracterul accesoriu al construcțiilor, situație în care acestea nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte: Decizia recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), instanța de apel făcând o aplicare greșită a legii în timp, în sensul că a aplicat retroactiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, încălcând dispozițiile art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005. Până la apariția Legii nr. 247/2005, toate terenurile din intravilan sau extravilan, puteau fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dacă la data apariției Legii nr. 10/2001 nu erau deja restituite în temeiul legilor fondului funciar.

Această soluție se impunea având în vedere și sintagma folosită de art. 1 din Legea nr. 10/2001 care supune dispozițiilor acestei legi acele imobile preluate abuziv de stat „și nerestituite”, aceasta fiind și interpretarea oferită de Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 8.1 alin. (2), în forma în vigoare la data soluționării notificării. În cauza de față trebuiau avute în vedere două aspecte: - conținutul art. 8 din Legea nr. 10/2001 de la data soluționării notificării; - aplicarea în timp a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificate prin Legea nr. 247/2005, potrivit art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

În ce privește primul aspect, era necesar de observat că la data soluționării notificării prin decizia atacată, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, art. 8 alin. (1), așa cum era explicitat de Norma Metodologică, nu stabilea sfera terenurilor supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în funcție de situarea acestor terenuri în extravilan sau în intravilan. Singurul criteriu adoptat de art. 8 alin. (1) și art. 1 din Legea nr. 10/2001 și de Norma Metodologică pentru delimitarea sferei terenurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 era acela al nerestituirii lor în temeiul legilor fondului funciar.

Norma Metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu numai că nu susține decizia emisă de intimată, ba chiar o contrazice, deoarece, dispozițiile art. 8.1 alin. (2) din Normă nu stabilesc că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică doar terenurilor din intravilan, ci, dimpotrivă, că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 acoperă și terenurile din intravilan nerestituite, tocmai în virtutea caracterului complinitor al Legii nr. 10/2001 care se aplică tuturor imobilelor preluate abuziv și nerestituite. Cu alte cuvinte, Norma Metodologică nu exclude toate terenurile din extravilan, ci permite aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și terenurilor nerestituite. Abia prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul a înțeles să delimiteze sfera terenurilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 prin criteriul situării lor exclusive în intravilan.

Din acest moment se pune problema aplicării în timp a noilor dispoziții ale Legii nr. 10/2001, modificate de Legea nr. 247/2005. Legea nr. 247/2005 conține o normă tranzitorie care stabilește clar în ce situație se aplică noile dispoziții privind terenurile extravilane. Această normă tranzitorie este reprezentată de art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005. Potrivit acestui text legal, competența comisiilor de fond funciar pentru notificările ce au ca obiect terenuri ce fac obiectul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, este atrasă numai în cazul notificărilor nesoluționate la data intrării în vigoare a acestei legi. La data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea era deja soluționată prin Dispoziția nr. 1687 din 14 septembrie 2004, fapt care exclude competența comisiilor de fond funciar.

În concluzie, nici la data soluționării notificării prin dispoziția atacată, nici la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, terenul solicitat nu făcea obiectul legilor fondului funciar, deoarece nu fusese restituit conform acestora. Pentru aceleași considerente, nici construcțiile în litigiu nu făceau obiectul legilor fondului funciar, chiar dacă ele erau situate pe un teren situat în extravilan. Construcțiile solicitate nu pot fi exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001, deoarece, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data soluționării notificării, nu sunt exceptate decât terenurile restituite ce fac obiectul Legilor nr. 18/1991, 169/1997 și 1/2000, construcțiile și terenurile nerestituite fiind supuse dispozițiilor Legii nr. 10/2001, aceasta aplicându-se prioritar față de orice altă lege de reparație, conform dispozițiilor art. 1 lit. f) din Norma Metodologică.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed: Referitor la primul motiv de recurs, vizând greșita aplicare a legii în timp de către instanța de apel, care a aplicat retroactiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, încălcând dispozițiile art. V alin. (1) și (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte a constatat că nu este fondat. Pornind de la situația de fapt a terenului în litigiu, stabilită de instanțele anterioare și care nu mai poate fi cenzurată în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de instanța de recurs, se constată că suprafața de 10 ha livadă, solicitată de recurenta reclamantă prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001 în baza Legii nr. 10/2001, a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 83/1949 și trecută la I.A.S.

Belciugatele, județul Călărași. În timp, livada a fost defrișată, iar terenul pe care s-a aflat aceasta a fost dat în folosință arabilă, în prezent, fiind un teren agricol situat în extravilanul localității Belciugatele. Prin urmare, terenul în litigiu intră în categoria terenurilor cu destinație agricolă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 18/1991, de ale cărei prevederi a uzat, de altfel, recurenta reclamantă în cauză. Prin notificarea nr. 2856 din 18 octombrie 2001, aceasta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului - conac alcătuit din teren arabil, vie, pădure de salcâm și baltă, construcțiile aferente, precum și a livezii în suprafață de 10 ha, toate situate în extravilanul comunei Belciugatele, județul Călărași.

Prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, care formează obiectul prezentului litigiu, notificarea petenților a fost respinsă, având în vedere că regimul juridic al terenului fermei este reglementat de Legea nr. 18/1991, republicată și Legea nr. 1/2000.

Contestația formulată împotriva acestei decizii (la data de 1 noiembrie 2004) a fost în mod corect respinsă de instanța de apel, având în vedere regimul juridic clar al terenului în litigiu și anume, acela de teren agricol prin destinație, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, fiind aplicabil raportului juridic dedus judecății art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, potrivit cu care: „ Nu intră sub incidenta prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997”.

Prin urmare, nu are relevanță dacă, atât la data notificării, cât și la data soluționării acesteia prin Decizia nr. 1687 din 14 septembrie 2004, terenul litigios era sau nu extravilan, acesta fiind teren agricol prin destinație, regimul său juridic este reglementat de legile fondului funciar. În consecință, nu poate fi vorba despre o aplicare retroactivă a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 247/2005, astfel cum în mod nefondat susține recurenta reclamantă în cauză. În ceea ce privește construcțiile solicitate, în mod corect a statuat instanța de apel că, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000, dispozițiile acestei legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii terenurilor agricole si silvice, care intră sub incidența acestei legi.

În cauză s-a stabilit prin expertiza efectuată, caracterul accesoriu al construcțiilor, situație în care acestea nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speță, s-a făcut o corectă aplicare a legii la situația dedusă judecății, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva deciziei nr. 313 A din 03 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.