ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

martie 2003, reclamanta A.N. A.R. - Direcția Apelor Mureș, a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice,

Ministerul Administrației Publice și Consiliul Local al comunei Sântana de

Mureș, județul Mureș, să se dispună anularea parțială a Anexei nr. 81 la H.G. nr. 964/2002, în sensul de a se constata că bunul înscris la poziția nr. 59 și

reprezentând construcții, anexe gospodărești, cu teren aferent în suprafață de 2,07 ha, identificat în cadastrul comunal Sântana de Mureș, parcela 773, tarlaua 26, aparține

proprietății de stat și i-a fost transmis în administrare, fiind nelegal

atestat ca bun din domeniul public al comunei Sântana de Mureș.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin atestarea bunului menționat ca aparținând domeniului public al

comunei Sântana de Mureș, hotărârea contestată a fost emisă cu încălcarea Legii

nr. 213/1998 privind proprietatea publică, vătămând dreptul de administrare a

bunului care a fost transmis în patrimoniul său în anul 1993.

În întâmpinările depuse la dosar,

pârâții au invocat excepțiile privind lipsa calității procesuale active,

neîndeplinirea procedurii prealabile și tardivitatea acțiunii.

Prin sentința nr. 147 din 20 mai

2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă și a obligat reclamanta să

plătească pârâtului Consiliul Local al comunei Sântana de Mureș, cheltuieli de

judecată în sumă de 20 milioane lei.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că prin actul administrativ contestat, statul a îndeplinit un act de

gestiune, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, act

care este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs, reclamanta A.N. A.R., prin Direcția Apelor

Mureș, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr.

213/1998, care prevede expres în art. 23, posibilitatea de a contesta la

instanțele de contencios administrativ, actele de delimitare a domeniului

public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau al municipiilor. De asemenea,

recurenta a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit.

d) din Legea nr. 29/1990, dat fiind că H.G. nr. 964/2002, nu este un act de

administrare a patrimoniului și din însăși titulatura actului rezultă că are ca

obiect, atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale din

județul Mureș.

În ultimele două motive de recurs,

s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei

formulată la data de 16 mai 2003 de Ministerul Finanțelor Publice și a dispus

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum superior

valorii de inventar a bunului pentru care s-a formulat acțiunea în anulare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins acțiunea

reclamantei, ca inadmisibilă, reținând în considerentele hotărârii că actul

administrativ contestat este un act de gestiune săvârșit de stat, în calitate

de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său, act exceptat de

la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, conform art. 2

lit. d) din Legea nr. 29/1990.

Soluționând cauza prin admiterea

acestei excepții de procedură, instanța de fond a pronunțat hotărârea, cu

încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond

care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Dispozițiile legale sus-menționate

nu au fost respectate în cauză, deoarece la termenul din 20 mai 2003 s-au pus

concluzii pe excepțiile privind neîndeplinirea procedurii prealabile și

tardivitatea acțiunii, precum și pe fondul cauzei, iar prin hotărârea

pronunțată la aceeași dată, instanța de fond a soluționat excepția de procedură

prevăzută în art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, excepție care nu a fost

invocată de pârâți, prin întâmpinare și nici în ședință publică, nu a fost pusă

în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și al

dreptului la apărare.

În consecință, Curtea va admite

prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre

rejudecare, la aceeași instanță. Față de soluția dată recursului, nu se mai impune

a fi examinate susținerile recurentei privind natura juridică a actului

administrativ contestat și admisibilitatea acțiunii sale față de dispozițiile art.

23 din Legea nr. 213/1998, susțineri care urmează a fi avute în vedere la

rejudecarea pricinii. De asemenea, nu se mai impune a fi examinate criticile

referitoare la greșita respingere a cererii de amânare și la cuantumul

cheltuielilor de judecată, întrucât aceste motive de casare au rămas fără

obiect prin soluția de casare a hotărârii atacate și de trimitere a cauzei,

spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N. A.R.

– Direcția Apelor Mureș, împotriva sentinței civile nr. 147 din 20 mai 2003,

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza,

spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2004.