ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 1185/P/2005 din 26 aprilie 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.M., P.M., B.I., C.M. (judecători la Curtea de Apel Craiova), N.M., G.M. (judecători la Tribunalul Dolj), V.V. și T.N. (magistrați consultanți la Tribunalul Dolj) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 193 C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la art. 291 C. pen.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, remisă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către persoana vătămată C.I., s-a solicitat „anchetarea judecătorilor și magistraților consultanți de la Tribunalul Dolj (dosar 444/CM/2004) și Curtea de Apel Craiova (dosar 445/CM/2004 și dosar 229/CM/2005) pentru abuz contra intereselor personale, abuz în serviciu, complicitate fățișă la fabricarea de probe false și amenințări publice”. În continuare, persoana vătămată a detaliat motivele plângerii sale penale, arătând că atât instanța de fond, cât și cea de recurs și cea care a judecat contestația în anulare, nu au reținut cele mai importante probe administrate și au soluționat nelegal cauzele deduse judecății.

În fapt, la data de 10 noiembrie 1999, C.I. a intentat acțiune împotriva U. din Craiova, înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, prin care solicita drepturile salariale reținute ilegal, pe perioada cât acesta a beneficiat de o bursă și a fost plecat în Italia, să anuleze decizia rectoratului prin care fusese sancționat, să oblige rectoratul U. să formeze o comise care să acorde calificative pentru activitatea din anii 1996 și 1997 și să plătească drepturile salariale restante, precum și daune morale. Prin încheierea din 4 februarie 2000 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, iar prin sentința nr. 10215 din 8 iunie 2001, s-a constatat perimată acțiunea. După atacarea cu apel, de către C.I.

a sentinței de perimare, calificat drept recurs de instanță, prin decizia nr. 32/2004, pronunțată în dosarul nr. 57/2004 al Tribunalului Dolj, s-a dispus casarea sentinței civile, casarea încheierii de suspendare și reținerea cauzei spre competentă soluționare. S-a format astfel dosarul nr. 444/CM/2004, înregistrat la Tribunalul Dolj, soluționat prin sentința nr. 1264 din 8 iunie 2004, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtei U. din Craiova. În motivarea sentinței, s-a arătat că persoana fizică nominalizată nu poate fi chemată în judecată, întrucât nu are calitatea de angajator iar în privința celorlalte capete de cerere, „prin înscrisul depus la dosar, pârâta a făcut dovada că pentru munca prestată pentru și sub autoritatea angajatorului, acesta a fost salarizat corespunzător, iar mențiunile din carnetul de muncă corespund efectiv activității desfășurate”.

În urma promovării recursului de către C.I., acesta a fost respins de către judecători din cadrul Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 1687 din 16 decembrie 2004, dată în dosarul nr. 445/CM/2004, deoarece „drepturile salariale solicitate de reclamant în perioada 1998 sunt prescrise în raport cu data promovării acțiunii, iar acordarea calificativelor pentru anii 1996-1997 la această dată de către o comisie formată din conducerea facultății nu poate fi dispusă de către instanță câtă vreme anual salariaților li se acordă calificative pentru activitatea desfășurată”. Ulterior, C.I. a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei Curții de Apel Craiova menționată mai sus, înregistrată la nr. 229/CM/2005 și care, de asemenea, a fost respinsă, întrucât motivele invocate nu se încadrau în niciunul din cazurile de admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc.

civ. Față de aceste hotărâri judecătorești, C.I. și-a exprimat nemulțumirea de a fi date în contradictoriu cu probele aflate la dosar și în neobservarea faptului că la dosarul instanței de fond, pârâta U. din Craiova, prin consilierul juridic C.L. a depus, la două termene diferite, două adeverințe care atestau veniturile brute prin sistemul „plata cu ora” pentru anul 1998, care însă cuprindeau informații contrare. Nu se poate însă considera, prin prisma garantării independenței judecătorilor, că interpretarea probelor de către instanța de judecată, ar putea fi element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condițiile în care, prin soluționarea oricărui litigiu, soluția dispusă de instanță este pasibilă de a produce nemulțumiri uneia din părți.

În privința celor două adeverințe, cu conținut contradictoriu, se observă că acestea au fost depuse, ca mijloc de probă, de către pârâta U. din Craiova, prin consilierul juridic C.L. și atașate la dosarul cauzei. Nu se poate reține nici un fel de participare a instanței la elaborarea ori folosirea înscrisurilor depuse de părți, pe care înțeleg să le folosească ca mijloc de probă, acesta fiind în măsură să le cenzureze prin coroborarea cu alte probe aflate la dosarul cauzei. Plângerea formulată în temeiul art. 275 – ar. 278 C. proc. pen., împotriva ordonanței menționate anterior, a fost respinsă prin rezoluția nr. 6737/3051/2006 din 31 mai 2006 de către Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că magistrații nu au săvârșit abuzurile reclamate, îndeplinindu-și în mod corespunzător și în condițiile legii atribuțiile de serviciu.

Împotriva soluției de netrimitere în judecată, petentul C.I. a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., solicitând infirmarea ordonanței și a rezoluției atacate, susținând că soluția pronunțată nu se bazează pe actele dosarului. Înalta Curte constată că plângerea formulată nu este fondată, întrucât din actele dosarului nu rezultă că intimații și-au îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor. La identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Sesizat prin unul dintre modurile prevăzute de art. 221 C. proc.

pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală. În anumite situații, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire a fost sesizat, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., când punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În acest caz, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se poate dispune neînceperea urmăririi penale. Revenind la cauză, constatând că nu sunt indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni de către intimați corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Soluționând cauzele în care petentul era parte și pronunțând soluții nefavorabile recurentului, intimați nu au făcut altceva decât să efectueze acte atribuite în competența lor prin lege, motiv pentru care în sarcina acestora nu se poate reține vreun abuz, care să fi vătămat drepturile sau interesele recurentului. Nu se poate reține, de asemenea, în sarcina intimaților nici celelalte fapte reclamate de petent. În consecință, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției din 31 mai 2006 dispusă în dosarul nr. 6737/3051/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.