ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 1185/P/2005

din 26 aprilie 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a dispus, printre alte măsuri, în temeiul

art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.M., P.M., B.I., C.M. (judecători

la Curtea de Apel Craiova), N.M., G.M. (judecători la Tribunalul Dolj), V.V. și

T.N. (magistrați consultanți la Tribunalul Dolj) pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 193 C. pen. și art. 26 C.

pen., raportat la art. 291 C. pen.

Pentru a dispune astfel,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată

Consiliului Superior al Magistraturii, remisă și înregistrată la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către persoana vătămată C.I.,

s-a solicitat „anchetarea judecătorilor și magistraților consultanți de la

Tribunalul Dolj (dosar 444/CM/2004) și Curtea de Apel Craiova (dosar 445/CM/2004

și dosar 229/CM/2005) pentru abuz contra intereselor personale, abuz în

serviciu, complicitate fățișă la fabricarea de probe false și amenințări

publice”.

În continuare, persoana

vătămată a detaliat motivele plângerii sale penale, arătând că atât instanța de

fond, cât și cea de recurs și cea care a judecat contestația în anulare, nu au

reținut cele mai importante probe administrate și au soluționat nelegal cauzele

deduse judecății.

În fapt, la data de 10

noiembrie 1999, C.I. a intentat acțiune împotriva U. din Craiova, înregistrată

pe rolul Judecătoriei Craiova, prin care solicita drepturile salariale reținute

ilegal, pe perioada cât acesta a beneficiat de o bursă și a fost plecat în

Italia, să anuleze decizia rectoratului prin care fusese sancționat, să oblige

rectoratul U. să formeze o comise care să acorde calificative pentru

activitatea din anii 1996 și 1997 și să plătească drepturile salariale

restante, precum și daune morale.

Prin încheierea din 4

februarie 2000 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, iar prin

sentința nr. 10215 din 8 iunie 2001, s-a constatat perimată acțiunea.

După atacarea cu apel, de

către C.I. a sentinței de perimare, calificat drept recurs de instanță, prin

decizia nr. 32/2004, pronunțată în dosarul nr. 57/2004 al Tribunalului Dolj,

s-a dispus casarea sentinței civile, casarea încheierii de suspendare și

reținerea cauzei spre competentă soluționare.

S-a format astfel dosarul nr.

444/CM/2004, înregistrat la Tribunalul Dolj, soluționat prin sentința nr. 1264

din 8 iunie 2004, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.I.

împotriva pârâtei U. din Craiova.

În motivarea sentinței, s-a

arătat că persoana fizică nominalizată nu poate fi chemată în judecată,

întrucât nu are calitatea de angajator iar în privința celorlalte capete de

cerere, „prin înscrisul depus la dosar, pârâta a făcut dovada că pentru munca

prestată pentru și sub autoritatea angajatorului, acesta a fost salarizat

corespunzător, iar mențiunile din carnetul de muncă corespund efectiv activității

desfășurate”.

În urma promovării

recursului de către C.I., acesta a fost respins de către judecători din cadrul

Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 1687 din 16 decembrie 2004, dată în

dosarul nr. 445/CM/2004, deoarece „drepturile salariale solicitate de reclamant

în perioada 1998 sunt prescrise în raport cu data promovării acțiunii, iar

acordarea calificativelor pentru anii 1996-1997 la această dată de către o

comisie formată din conducerea facultății nu poate fi dispusă de către instanță

câtă vreme anual salariaților li se acordă calificative pentru activitatea

desfășurată”.

Ulterior, C.I. a formulat o

contestație în anulare împotriva deciziei Curții de Apel Craiova menționată mai

sus, înregistrată la nr. 229/CM/2005 și care, de asemenea, a fost respinsă,

întrucât motivele invocate nu se încadrau în niciunul din cazurile de

admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de art. 317 – art. 318 C.

proc. civ.

Față de aceste hotărâri

judecătorești, C.I. și-a exprimat nemulțumirea de a fi date în contradictoriu

cu probele aflate la dosar și în neobservarea faptului că la dosarul instanței

de fond, pârâta U. din Craiova, prin consilierul juridic C.L. a depus, la două

termene diferite, două adeverințe care atestau veniturile brute prin sistemul

„plata cu ora” pentru anul 1998, care însă cuprindeau informații contrare.

Nu se poate însă considera,

prin prisma garantării independenței judecătorilor, că interpretarea probelor

de către instanța de judecată, ar putea fi element constitutiv al infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condițiile în care, prin

soluționarea oricărui litigiu, soluția dispusă de instanță este pasibilă de a

produce nemulțumiri uneia din părți.

În privința celor două

adeverințe, cu conținut contradictoriu, se observă că acestea au fost depuse,

ca mijloc de probă, de către pârâta U. din Craiova, prin consilierul juridic C.L.

și atașate la dosarul cauzei. Nu se poate reține nici un fel de participare a

instanței la elaborarea ori folosirea înscrisurilor depuse de părți, pe care

înțeleg să le folosească ca mijloc de probă, acesta fiind în măsură să le

cenzureze prin coroborarea cu alte probe aflate la dosarul cauzei.

Plângerea formulată în

temeiul art. 275 – ar. 278 C. proc. pen., împotriva ordonanței menționate

anterior, a fost respinsă prin rezoluția nr. 6737/3051/2006 din 31 mai 2006 de

către Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul

că magistrații nu au săvârșit abuzurile reclamate, îndeplinindu-și în mod

corespunzător și în condițiile legii atribuțiile de serviciu.

Împotriva soluției de

netrimitere în judecată, petentul C.I. a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., solicitând infirmarea ordonanței și a rezoluției atacate,

susținând că soluția pronunțată nu se bazează pe actele dosarului.

Înalta Curte constată că plângerea

formulată nu este fondată, întrucât din actele dosarului nu rezultă că

intimații și-au îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu.

Potrivit art. 200 C. proc.

pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor. La identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

Sesizat prin unul dintre

modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală.

În anumite situații, actele

premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența

infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire a fost sesizat, pot duce

la constatarea existenței unora dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., când punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În acest caz,

nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea

procesului penal, se poate dispune neînceperea urmăririi penale.

Revenind la cauză,

constatând că nu sunt indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni de către

intimați corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Soluționând cauzele în care

petentul era parte și pronunțând soluții nefavorabile recurentului, intimați nu

au făcut altceva decât să efectueze acte atribuite în competența lor prin lege,

motiv pentru care în sarcina acestora nu se poate reține vreun abuz, care să fi

vătămat drepturile sau interesele recurentului.

Nu se poate reține, de

asemenea, în sarcina intimaților nici celelalte fapte reclamate de petent.

În consecință, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea

formulată de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției din 31 mai 2006

dispusă în dosarul nr. 6737/3051/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2006.