ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1120 din 21 februarie 2006

Petiționarul recurent B.G., este

fiul lui B.G. și a lui B.E.

Din căsătoria defuncților au

rezultat patru copii, din care unul a decedat.

În anul 1992 s-a dezbătut

succesiunea de pe urma defunctului lor tată, iar în timpul procesului, la

instanța de judecată s-a efectuat o expertiză contabilă de către experta G.M.,

având printre altele ca obiectiv și reactualizarea sumei de 160.000 lei pe care

defunctul o avea consemnată la C.E.C.

Recurentul nu a fost de acord cu

punctul de vedere expus de către expert, astfel că a formulat plângere la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, sub aspectul infracțiunii de

mărturie mincinoasă, iar prin Rezoluția nr. 659/P/2002 din 12 septembrie 2002,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a confirmat propunerea organelor de

poliție de neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții a formulat

plângere petiționarul recurent, iar prin sentința penală nr. 1278 din 15

decembrie 2993 a Judecătoriei Caracal, în care, președinte al completului de

judecată a fost judecătorul P.S., i s-a respins plângerea, ca neîntemeiată.

Această sentință a fost atacată cu

recurs la Tribunalul Olt, care prin decizia nr. 136 din 26 februarie 2004, a

fost respins recursul.

Petiționarul s-a adresat cu plângere

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a sesizat că, în mod

abuziv P.S., judecător la Judecătoria Caracal, odată cu soluționarea plângerii

sale împotriva numitei G.M., cercetată pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă, a favorizat-o pe aceasta când nu a desființat actele procurorului

privind neînceperea urmăririi penale față de expert G.M.

Au fost efectuate acte

premergătoare, în raport de conținutul plângerii și la data de 05 aprilie 2005,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 82/P/2005, în

temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecător P.S., aflat la

Tribunalul Dolj, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta

pretinsă de petiționar nu există.

Potrivit art. 278 C. proc. pen., B.G.

a formulat plângere împotriva rezoluției la Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care examinând actele dosarului, soluția

pronunțată la data de 03 mai 2005, în dosarul nr. 1687/II/2/2005, a respins

plângerea, ca neîntemeiată, pe considerent că rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova este legală și temeinică și că nu sunt indici că

intimatul P.S. ar fi comis vreo faptă de natură penală cu ocazia soluționării

plângerii petiționarului, intimată fiind G.M.

În temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., B.G. a formulat plângere la Curtea de Apel Craiova, solicitând

desființarea actelor procurorului și începerea urmăririi penale față de

intimatul P.S., judecător la Tribunalul Dolj, întrucât a comis infracțiunea de

abuz în serviciu.

Curtea de Apel Craiova, prin sentința

penală nr. 92 din 20 octombrie 2005, a respins plângerea, ca nefondată, în baza

art. 278

1

alin. (8), lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că

soluțiile adoptate de către parchet sunt legale și temeinice, în sensul că

intimatul P.S. nu a comis nici o faptă de natură penală cu ocazia soluționării

plângerii petiționarului împotriva soluțiilor adoptate de parchet privind pe

experta G.M.

Nemulțumit de soluția adoptată de

către instanță, petiționarul a declarat recurs, arătând că în mod nejustificat,

atât organul de urmărire penală cât și instanța de judecată prin soluțiile

pronunțate au eludat aflarea adevărului cu privire la pricina pe care a

soluționat-o judecătorul P.S. când a pronunțat sentința penală nr. 1728 din 15

decembrie 2003, când era judecător la Judecătoria Caracal.

Examinând recursul declarat, în

raport de sentința pronunțată în cauză, actele premergătoare existente în

dosar, cele două rezoluții pronunțate de către parchet, se constată că recursul

de față este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.

La data soluționării dosarului nr. 5204/2003

al Judecătoriei Caracal, al cărui președinte al completului de judecată a fost

judecătorul P.S., care a pronunțat sentința penală nr. 1278 din 15 decembrie

2003, acesta a avut în vedere actele și lucrările existente la acest dosar și

propri-ai conștiință în adoptarea soluției.

Din actele dosarului nu sunt indici,

potrivit cărora ar rezulta că intimatul, odată cu soluționarea susmenționatului

dosar ar fi favorizat-o pe expert G.M., astfel încât acesta să se facă vinovat

de vreo faptă de natură penală, inclusiv infracțiunea de abuz în serviciu pe

care acesta o pretinde în plus, soluția adoptată de judecător a fost verificată

sub aspectul legalității și temeiniciei în calea de atac a recursului formulat

de către recurent, când s-a pronunțat decizia nr. 136 din 26 februarie 2004,

prin care s-a respins recursul petiționarului împotriva sentinței penale nr. 1278/2003.

În consecință, fiind pronunțată o

hotărâre legală și temeinică, justă, dreaptă și conformă cu prevederile legii,

că nu sunt elemente din conținutul cărora s-ar impune casarea sentinței,

desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la organul de urmărire penală

pentru a se efectua cercetări față de intimat, ci din contră că acesta nu a

comis nici o faptă de natură penală, recursul declarat se va respinge, ca

nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Au fost văzute și dispozițiile art. 189

și urm. C. proc. pen.