ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Pe data de 23 mai 2006, petiționara R.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de cercetare penală o plângere, solicitând efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc I.C.C., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În susținerea plângerii, petiționara a învederat faptul că executorul judecătoresc, în mod nejustificat, refuză să-i pună la dispoziție suma de bani obținută în urma executării silite și înființării popririi pe contul debitoarei R.A.T. Craiova. Prin rezoluția nr. 3656/P/2006, din 21 august 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul I.C.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, a infracțiunii respective. Nemulțumită de soluția dată de procuror, petiționara a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 3181/II/2/2006 din 15 decembrie 2006, a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu o plângere Judecătoriei Craiova, susținând că soluția dată de procuror are la bază un probatoriu incomplet.

Prin sentința penală nr. 2001 din 5 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2942/215/2007 Judecătoria Craiova, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara R.C., menținând rezoluția atacată. Tribunalul Dolj, secția penală, prin decizia penală nr. 817 din 9 noiembrie 2007, a admis recursul formulat de petiționară și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de Apel Craiova, având în vedere modificările aduse art. 28 1 pct. 1 C. proc. pen., prin Legea nr. 79/2007. Curtea de Apel Craiova, prin sentința penală nr. 189 din 17 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2375/54/2007, a respins plângerea formulată de petiționară împotriva rezoluției nr. 3656/P/2006 din 21 august 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, menținând rezoluția atacată.

Împotriva sentinței penale sus-arătate a declarat recurs petiționara, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de executorul judecătoresc. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat prin unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea acesteia. În cazul contestării acestei soluții prin formularea plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate. Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată instanța de fond a constatat că, în mod corect, corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reținut că în speță, nu s-a conturat latura subiectivă a infracțiunii reclamate, executorul judecătoresc, îndeplinindu-și corect atribuțiile de serviciu, în limitele competențelor ce-i reveneau potrivit legii.

Ca atare, soluția criticată de petiționară, în condițiile inexistenței acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, este legală și temeinică, fiind motivată în fapt și în drept. Așa fiind, menținând rezoluția atacată ca urmare a respingerii plângerii formulate de petiționară împotriva acesteia, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nesupusă niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele care preced, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara R.C. împotriva sentinței penale nr. 189 din 17 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2008.