ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 727/2009

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 234 din 9 decembrie 2008,

Curtea de Apel Craiova, secția Penală și pentru cauze cu minori a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul

B.C. împotriva ordonanței nr. 1459/II/2/2008

din 31 iulie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanței nr.

435/P/2008 din 7 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Petentul B.C., din comuna Daneți,

județul Dolj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc B.T.,

solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală a acestuia pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

faptă prevăzută de art. 246 C. pen.

În esență, s-a susținut că

executorul judecătoresc, în cadrul activității de executare silită făcută în Dosarul

nr. 72/E/2007, nu a respectat dispozitivul hotărârii judecătorești ce se

execută, nu a efectuat măsurătorile corespunzătoare și, mai mult, nu a înmânat

un exemplar al procesului-verbal de executare întocmit.

Efectuând acte

premergătoare, procurorul de caz a stabilit că executorul judecătoresc a

efectuat executarea sentinței potrivit regulilor de procedură civilă în

materie, delimitând proprietatea creditorului, de proprietatea debitorului –

petentul B.C., potrivit celor stabilite prin raportul de expertiză tehnică

ordonat în cauză.

Mai mult, făcând referire la

dispozițiile art. 399 C. proc. civ., procurorul de caz a apreciat că împotriva

executării silite a unei hotărâri civile, precum și împotriva oricărui act de

executare, cei interesați sau vătămați prin executare au la îndemână calea

contestației la executare.

Prin urmare, în considerarea

probatoriului administrat și a rezultatului actelor premergătoare, s-a stabilit

că nu poate fi reținută în sarcina executorului judecătoresc activitatea

infracțională ce i-a fost imputată, motive pentru care, în baza art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul de caz, prin

ordonanța din 7 iulie 2008, a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 25 raportat la art. 217

alin. (1) C. pen.

Ordonanța a fost atacată cu

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, petentul invocând, în esență, aceleași argumente pe care și-a

sprijinit plângerea anterioară.

Prin ordonanța cu nr. 1459/II/2/2008

din 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menținând soluția dată de

procurorul de caz, de neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc.

În baza art. 278

1

C. proc. pen., petentul s-a îndreptat cu plângere împotriva acestei ordonanțe,

la Curtea de Apel Craiova, susținând că executorul judecătoresc, în cadrul

activității de executare silită a sentinței civile nr. 786 din 2 februarie

2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, executorie, a săvârșit infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen.,

întregul probatoriu aflat la dosarul cauzei demonstrând atât existența acestor

fapte, cât și vinovăția inculpatului.

Observând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, cât și din rezultatul actelor premergătoare, nu se desprind date din

care să rezulte că existența vreunei fapte din cele reclamate de petent,

săvârșite de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare silită a

hotărârii mai sus arătate.

Totodată, a rezultat că

acesta și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile procedurale aplicabile în materia executării silite, iar pentru

orice nemulțumire și, eventual, vătămare, părțile au la îndemână calea unei

contestații la executare, cum astfel aceasta este reglementată de dispozițiile

Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat recurs petentul B.C.

Prin motivele de recurs,

petentul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând, practic, motivele care au constituit obiectul

plângerii împotriva soluției procurorului.

Astfel, petentul a arătat că

intimatul, executor judecătoresc, B.T., cu prilejul punerii în executare a

sentinței civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova a favorizat pe creditorul

S.I., în sensul că l-a pus în posesie (sens în care a solicitat efectuarea unei

expertize topometrice), pe o suprafață mai mare de teren, a distrus un gard de

beton, nu i-a înmânat o copie de pe procesul verbal de executare.

În consecință, petentul a

solicitat trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale

față de executorul judecătoresc și trimiterea acestuia în judecată sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Examinând hotărârea

pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.

Astfel, pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă din

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere

că s-a săvârșit o infracțiune, informații deținute fie direct din sesizarea

făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a două condiție

necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celei prevăzute la lit.

b)

1

.

Intervenția oricărui caz

prevăzut în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul

de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot

determina soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză rezultă că executorul judecătoresc a efectuat acte de

executare a sentinței civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova cu respectarea

normelor de procedură civilă, delimitând proprietatea creditorului de

proprietatea debitorului (petentul din cauză) în conformitate cu concluziile

expertizei tehnice efectuate.

Mai mult decât atât, după

cum s-a menționat anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc.

pen. petentul avea posibilitatea legală să formuleze contestație la executare

împotriva oricărui act de executare dispus în cauză prilej cu care putea să se

plângă cu privire la eventualele vătămări produse prin punerea în executare a

titlului respectiv.

În consecință, având în

vedere că intimatul a efectuat acte atribuite în competența sa prin lege,

corect s-a stabilit că în sarcina acestuia nu se poate reține vreun abuz care

să fi vătămat drepturile sau interesele recurentului.

Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

declarat de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 234 din 9

decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 3 martie 2009.