ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 727/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția Penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanței nr. 1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanței nr. 435/P/2008 din 7 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Petentul B.C., din comuna Daneți, județul Dolj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc B.T., solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen.

În esență, s-a susținut că executorul judecătoresc, în cadrul activității de executare silită făcută în Dosarul nr. 72/E/2007, nu a respectat dispozitivul hotărârii judecătorești ce se execută, nu a efectuat măsurătorile corespunzătoare și, mai mult, nu a înmânat un exemplar al procesului-verbal de executare întocmit. Efectuând acte premergătoare, procurorul de caz a stabilit că executorul judecătoresc a efectuat executarea sentinței potrivit regulilor de procedură civilă în materie, delimitând proprietatea creditorului, de proprietatea debitorului – petentul B.C., potrivit celor stabilite prin raportul de expertiză tehnică ordonat în cauză. Mai mult, făcând referire la dispozițiile art. 399 C. proc.

civ., procurorul de caz a apreciat că împotriva executării silite a unei hotărâri civile, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin executare au la îndemână calea contestației la executare. Prin urmare, în considerarea probatoriului administrat și a rezultatului actelor premergătoare, s-a stabilit că nu poate fi reținută în sarcina executorului judecătoresc activitatea infracțională ce i-a fost imputată, motive pentru care, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul de caz, prin ordonanța din 7 iulie 2008, a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen.

Ordonanța a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul invocând, în esență, aceleași argumente pe care și-a sprijinit plângerea anterioară. Prin ordonanța cu nr. 1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menținând soluția dată de procurorul de caz, de neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc. În baza art. 278 1 C. proc.

pen., petentul s-a îndreptat cu plângere împotriva acestei ordonanțe, la Curtea de Apel Craiova, susținând că executorul judecătoresc, în cadrul activității de executare silită a sentinței civile nr. 786 din 2 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, executorie, a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 25 raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., întregul probatoriu aflat la dosarul cauzei demonstrând atât existența acestor fapte, cât și vinovăția inculpatului. Observând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și din rezultatul actelor premergătoare, nu se desprind date din care să rezulte că existența vreunei fapte din cele reclamate de petent, săvârșite de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare silită a hotărârii mai sus arătate.

Totodată, a rezultat că acesta și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile în materia executării silite, iar pentru orice nemulțumire și, eventual, vătămare, părțile au la îndemână calea unei contestații la executare, cum astfel aceasta este reglementată de dispozițiile Codului de procedură civilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul B.C. Prin motivele de recurs, petentul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, practic, motivele care au constituit obiectul plângerii împotriva soluției procurorului.

Astfel, petentul a arătat că intimatul, executor judecătoresc, B.T., cu prilejul punerii în executare a sentinței civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova a favorizat pe creditorul S.I., în sensul că l-a pus în posesie (sens în care a solicitat efectuarea unei expertize topometrice), pe o suprafață mai mare de teren, a distrus un gard de beton, nu i-a înmânat o copie de pe procesul verbal de executare. În consecință, petentul a solicitat trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de executorul judecătoresc și trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit o infracțiune, informații deținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a două condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celei prevăzute la lit. b) 1 . Intervenția oricărui caz prevăzut în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că executorul judecătoresc a efectuat acte de executare a sentinței civile nr. 786/2006 a Judecătoriei Craiova cu respectarea normelor de procedură civilă, delimitând proprietatea creditorului de proprietatea debitorului (petentul din cauză) în conformitate cu concluziile expertizei tehnice efectuate. Mai mult decât atât, după cum s-a menționat anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen. petentul avea posibilitatea legală să formuleze contestație la executare împotriva oricărui act de executare dispus în cauză prilej cu care putea să se plângă cu privire la eventualele vătămări produse prin punerea în executare a titlului respectiv.

În consecință, având în vedere că intimatul a efectuat acte atribuite în competența sa prin lege, corect s-a stabilit că în sarcina acestuia nu se poate reține vreun abuz care să fi vătămat drepturile sau interesele recurentului. Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petent. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 234 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 martie 2009.