ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2127/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51 din 24 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2514/54/2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen. de petiționara I.D. împotriva Rezoluției nr. 587/P/2007 din 4 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea de Apel a reținut netemeinicia plângerii petentei, considerând că intimatul B.T., executor judecătoresc, nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen.

Din actele premergătoare nu a rezultat că fapta executorului judecătoresc care în perioada noiembrie 2003 - octombrie 2005 nu a efectuat executarea silită solicitată de creditoarea I.D. ar constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece executarea silită s-a perimat din culpa creditoarei care în loc să stăruie în executarea silită a formulat mai multe sesizări la Camera Executorilor Judecătorești, Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, precum și la organele de urmărire penală.

Prin decizia civilă nr. 164/2007, Tribunalul Dolj a admis contestația la executare formulată de SC M. SA împotriva sentinței civile nr. 2942/2006 a Judecătoriei Craiova, constatând perimată executarea silită pornită în dosarul nr. 642/E/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc B.T., cu motivarea că este neglijența creditoarei care nu a insistat în executare prin acte și proceduri, pentru ca executorul să fie obligat să continue executarea, în cazul în care acesta ar fi refuzat. Totodată, s-a argumentat că executorul judecătoresc nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale petentei, iar demersurile făcute în vederea stabilirii în mod cert a sumei datorate de debitor au condus în mod inevitabil la întârzierea finalizării executării.

Împotriva acestei sentințe, petiționara I.D. a declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciată prin fapta intimatului care neîndeplinindu-și sarcinile de serviciu a prejudiciat-o în mod grav cu zeci de milioane vechi, în mod intenționat. Examinând recursul declarat de petentă, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Declanșarea unei plângeri penale împotriva unui executor judecătoresc, pentru nefinalizarea în termen legal a unei executări silite, nu poate determina trimiterea acestuia în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte încălcarea legii penale (probe inexistente în cauză).

Totodată, ea nu reprezintă o cale legală de atac împotriva unei hotărâri judecătorești (în speță, împotriva deciziei menționate dată de Tribunalul Dolj, prin care s-a constatat perimată executarea silită declanșată la cererea creditoarei I.D.). Î n speță, petenta a încasat in cadrul executării silite suma de 10.448.856 Iei vechi de la SC M. SA, iar ultimele acte ale executorului judecătoresc vizau actualizarea sumelor ce trebuiau plătite. Prin Rezoluția nr. 4242/P/2004 din 14 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva executorului B.T. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Ulterior, în loc să insiste în executarea silită și să facă demersuri legale pentru valorificarea drepturilor sale, petenta a depus mai multe plângeri și memorii la instituții care nu aveau competența de a finaliza executarea silită, expirând termenele de executare silită, în loc să procedeze conform art. 389 C. proc.

pen. și să stăruie în continuarea executării silite. Petenta nu poate invoca propria sa neglijență pentru a argumenta neîndeplinirea obligațiilor legale ale executorului judecătoresc, neglijență constatată, cu autoritate de lucru judecat, de Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 164/2007. Prin urmare, în mod corect, procurorii care au cercetat cauza și instanța de fond care a verificat legalitatea soluției au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respingând plângerea petentei I.D. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară I.D. împotriva sentinței penale nr. 51 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.