ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 20 din 09 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.C.P. împotriva rezoluției nr. 2055/II/2/2008 din 29 octombrie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 606/P/2008 din 30 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind obligată petenta la plata sumei de 30 lei, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. La 30 iunie 2008, petenta C.C.P. a sesizat Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu faptul că intimatul I.G., executor judecătoresc, a procedat la vânzarea prin licitație publică a unui imobil, cu încălcarea dispozițiilor legale. Cu adresa nr. 16734 din 3 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat plângerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, organ competent, având în vedere calitatea intimatului I.G., aceea de executor judecătoresc în orașul Corabia Județul Olt. 2. Prin rezoluția nr. 606/P/2008 din 30 septembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sus-numitului, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prevăzută de art. 246 și, respectiv, art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarea situație de fapt: Prin sentința civilă nr. 600 din 7 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1318/2004 al Judecătoriei Corabia, a fost admisă acțiunea în pretenții formulată de reclamantul G.M. împotriva pârâtei C.R., aceasta fiind obligată la plata sumei de 700 euro către reclamanți, reprezentând împrumut nerestituit. La suma respectivă, urma să se adauge și dobânda legală până la data plății efective a sumei. Pentru că debitul nu a fost achitat, la data de 4 august 2004, creditorul s-a adresat cu o cerere de executare silită Biroului executorului judecătoresc I.G., din orașul Corabia, județul Olt, astfel că s-a procedat la emiterea formelor de executare pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă 600/2004 a Judecătoriei Corabia.

În acest sens, la 25 august 2004, executorul judecătoresc a emis o somație către debitoarea C.R., aceasta fiind înștiințată că în situația în care nu va achita debitul de 700 euro și dobânzile aferente acestuia, se va trece la executarea silită. Debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor somației, astfel că, la 31 august 2004, executorul s-a deplasat la domiciliul debitoarei și, la cererea acesteia, a stabilit un nou termen în vederea achitării sumei. Termenul nu a fost respectat, astfel că, la 9 septembrie 2004, executorul s-a deplasat din nou la domiciliul debitoarei, stabilindu-se un nou termen de plată, cu acordul părților, pentru ziua de 14 septembrie 2004. Nici de această dată debitoarea nu a achitat suma datorată, astfel că, la 14 octombrie 2004, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal de situație cu privire la un imobil (corp clădire separat de casă) care urma să facă obiectul vânzării prin licitație publică.

Ulterior, la 18 octombrie 2004, debitoarea a fost înștiințată din nou printr-o somație, în sensul că dacă nu va achita suma datorată, bunul se va vinde prin licitație publică. A fost individualizat imobilul, constând într-un spațiu comercial, care făcea parte din imobilul din Corabia. Au fost respectate dispozițiile legale în materie, debitoarea nu a achitat în continuare suma datorată, astfel că la 28 februarie 2005, deci la mai mult de 4 luni de la întocmirea procesului verbal de situație, din 14 octombrie 2004, s-a întocmit publicația de vânzare cu privire la imobil, un exemplar fiind comunicat debitoarei la 8 martie 2005. În acest sens, s-a făcut dovada comunicării publicației de vânzare cu dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Respectându-se dispozițiile procedurale privind executarea silită, s-a stabilit data pentru vânzarea prin licitație publică a imobilului, la 11 aprilie 2005, dar vânzarea nu s-a produs, ca urmare a lipsei licitatorilor. În consecință, s-a continuat procedura de executare silită prin stabilirea unor noi termene în vederea înstrăinării bunului, la 2 iunie 2005, la 25 iulie 2005 și, respectiv, la 21 septembrie 2005, ocazie cu care s-au întocmit și comunicat publicațiile de vânzare. Tocmai la 25 septembrie 2005, după aproximativ un an și o lună de la sesizarea executorului judecătoresc, timp de în care debitoarea nu a achitat suma la care a fost obligată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, imobilul a fost adjudecat chiar de către creditorul ce urma să primească suma, G.M., cu prețul de 33.488.023 lei ROL.

În acest sens, s-a întocmit actul de adjudecare nr. 178/2005, în baza căruia creditorul G.M. s-a adresat instanței competente, Judecătoria Corabia, solicitând evacuarea din imobil a numiților C.N. și C.R., invocând calitatea de proprietar, ca urmare a adjudecării prin licitație publică a imobilului. Cererea a fost admisă prin sentința civilă nr. 1546 din 14 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1038/213/2007 al Judecătoriei Corabia. Cercetările efectuate în cauză au evidențiat faptul că debitoarea C.R. deținea imobilul în coproprietate cu soțul său C.N., dar pe parcursul derulării executării silite (de la 4 august 2004 la 21 septembrie 2005) nu a formulat nici o contestație la executare și nu a înștiințat organul de executare cu privire la calitatea de coproprietar a soțului său, așa cum prevăd dispozițiile art. 401 C. proc.

civ. Ulterior, în vederea stingerii litigiului, la 5 noiembrie 2006, debitoarea C.R., mama petiționatei și creditorul G.M. s-au înțeles în sensul că acesta din urmă să primească lunar câte 100 euro până la plata integrală a debitului, întocmindu-se în acest sens și un proces verbal. Nici de această dată debitoarea nu a achitat nici o sumă din debit. În aceste condiții, petiționara și tatăl său C.N., soțul debitoarei C.R., s-au adresat instanței civile printr-o contestație la executare silită, la 16 ianuarie 2008, dar prin sentința civilă 565 din 17 aprilie 2008, dată în dosarul 53/212/2008 al Judecătoriei Corabia, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată. Mai mult, mama petiționarei C.R.

a formulat o plângere împotriva aceluiași executor judecătoresc I.G., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția din 2 aprilie 2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 și 289 C. pen., confirmată și prin rezoluția nr. 747/II/2/2008 din 5 mai 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. 3. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționara, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin rezoluția nr. 2055/2/2008 din 29 octombrie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta a fost respinsă ca nefondată. 4. Împotriva acestei rezoluții, petiționara C.C.P.

a formulat plângere, reiterând motivele invocate la urmărire penală, în sensul că intimatul executor judecătoresc I.G. a pus în executare „cu bună știință și cu rea credință, prin subevaluare și ulterior prin scoatere la licitație publică a imobilului proprietatea sa personală, în care se afla un cuptor de pâine, pentru a satisface propriul interes, de a se îmbogăți, întrucât o brutărie nu se poate executa la o valoare de 700 euro”. Instanța investită cu plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a constatat că intimatul a fost investit cu o cerere de executare silită, privind o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, prin care debitoarea C.R., mama petentei, era obligată la restituirea unei sume de bani.

În aceste condiții, cu respectarea dispozițiilor legale privind executarea silită, intimatul a procedat la scoaterea la licitație a unui bun imobil, care a fost adjudecat chiar de către creditor la 25 septembrie 2005, astfel că în intervalul de timp de la 4 august 2004 și până la data adjudecării, debitoarea nu a achitat suma datorată, respectiv 700 euro. Prețul a fost stabilit în baza unui raport de evaluare tehnică, a fost integral achitat de creditorul G.M., împrejurarea invocată de petentă în sensul că bunul imobil nu era numai proprietatea debitoarei C.R., nefiind adus la cunoștința intimatului executor, conform art. 401 C. proc. civ. Mai mult, nici ulterior mama petiționarei nu a respectat înțelegerea cu creditorul, astfel că nu se poate reține în nici un caz că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că plângerea este nefondată și a respins-o ca atare, menținând rezoluția atacată. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs C.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. și solicitând admiterea pe fond a plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate. Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimatul, executor judecătoresc nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă de către intimatul executor judecătoresc I.G., în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale debitoarei, cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 600/2004 a Judecătoriei Corabia.

Obiecțiile privind prețul sau existența coproprietății debitoarei împreună cu soțul său asupra bunului imobil împotriva căreia se îndrepta executarea silită, precum și alte vicii ale executării silite puteau fi aduse la cunoștința instanței civile pe calea contestației la executare sau, pe cale incidentală, cu ocazia acționării în judecată de către adjudecatar pentru evacuare; pe de altă parte, pe parcursul executării silite s-au acordat numeroase termene de plată, convenite de părți, iar, în final, pentru că debitoarea nu a plătit debitul, imobilul fost preluat în contul creanței, nefiind încălcate în nici un mod dispozițiile procedurale civile.

Totodată, din materialul probator reiese că nu au fost adjudecate decât două încăperi din respectivul imobil, că debitoarea nu s-a opus predării bunului, că actul de adjudecare a fost înscris în cartea funciară iar contestațiile la executare formulate de petentă și soțul debitoarei, prin care au solicitat anularea actelor de executare, au fost respinse de către instanța de executare. Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta C.C.P. , împotriva sentinței penale nr. 20 din 09 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 06 mai 2009.