ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 20

din 09 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.C.P. împotriva

rezoluției nr. 2055/II/2/2008 din 29 octombrie 2008, dată de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins

plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 606/P/2008 din 30

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind obligată

petenta la plata sumei de 30 lei, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

C.C.P. a sesizat Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în legătură cu faptul că intimatul I.G., executor

judecătoresc, a procedat la vânzarea prin licitație publică a unui imobil, cu

încălcarea dispozițiilor legale.

Cu adresa nr. 16734 din 3

septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

înaintat plângerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, organ

competent, având în vedere calitatea intimatului I.G., aceea de executor

judecătoresc în orașul Corabia Județul Olt.

din 30 septembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sus-numitului, pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals

intelectual, prevăzută  de art. 246 și, respectiv, art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel,

procurorul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 600

din 7 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1318/2004 al Judecătoriei Corabia,

a fost admisă acțiunea în pretenții formulată de reclamantul G.M. împotriva

pârâtei C.R., aceasta fiind obligată la plata sumei de 700 euro către

reclamanți, reprezentând împrumut nerestituit. La suma respectivă, urma să se

adauge și dobânda legală până la data plății efective a sumei.

Pentru că debitul nu a fost

achitat, la data de 4 august 2004, creditorul s-a adresat cu o cerere de

executare silită Biroului executorului judecătoresc I.G., din orașul Corabia, județul

Olt, astfel că s-a procedat la emiterea formelor de executare pentru aducerea

la îndeplinire a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă 600/2004 a

Judecătoriei Corabia.

În acest sens, la 25 august

2004, executorul judecătoresc a emis o somație către debitoarea C.R., aceasta

fiind înștiințată că în situația în care nu va achita debitul de 700 euro și

dobânzile aferente acestuia, se va trece la executarea silită.

Debitoarea nu s-a conformat

dispozițiilor somației, astfel că, la 31 august 2004, executorul s-a deplasat

la domiciliul debitoarei și, la cererea acesteia, a stabilit un nou termen în

vederea achitării sumei.

Termenul nu a fost

respectat, astfel că, la 9 septembrie 2004, executorul s-a deplasat din nou la

domiciliul debitoarei, stabilindu-se un nou termen de plată, cu acordul

părților, pentru ziua de 14 septembrie 2004. Nici de această dată debitoarea nu

a achitat suma datorată, astfel că, la 14 octombrie 2004, executorul

judecătoresc a întocmit un proces verbal de situație cu privire la un imobil

(corp clădire separat de casă) care urma să facă obiectul vânzării prin

licitație publică.

Ulterior, la 18 octombrie

2004, debitoarea a fost înștiințată din nou printr-o somație, în sensul că dacă

nu va achita suma datorată, bunul se va vinde prin licitație publică.

A fost individualizat

imobilul, constând într-un spațiu comercial, care făcea parte din imobilul din

Corabia.

Au fost respectate

dispozițiile legale în materie, debitoarea nu a achitat în continuare suma

datorată, astfel că la 28 februarie 2005, deci la mai mult de 4 luni de la

întocmirea procesului verbal de situație, din 14 octombrie 2004, s-a întocmit

publicația de vânzare cu privire la imobil, un exemplar fiind comunicat

debitoarei la 8 martie 2005. În acest sens, s-a făcut dovada comunicării

publicației de vânzare cu dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Respectându-se dispozițiile

procedurale privind executarea silită, s-a stabilit data pentru vânzarea prin

licitație publică a imobilului, la 11 aprilie 2005, dar vânzarea nu s-a produs,

ca urmare a lipsei licitatorilor.

În consecință, s-a continuat

procedura de executare silită prin stabilirea unor noi termene în vederea

înstrăinării bunului, la 2 iunie 2005, la 25 iulie 2005 și, respectiv, la 21

septembrie 2005, ocazie cu care s-au întocmit și comunicat publicațiile de

vânzare.

Tocmai la 25 septembrie

2005, după aproximativ un an și o lună de la sesizarea executorului

judecătoresc, timp de în care debitoarea nu a achitat suma la care a fost

obligată definitiv printr-o hotărâre judecătorească, imobilul a fost adjudecat

chiar de către creditorul ce urma să primească suma, G.M., cu prețul de

33.488.023 lei ROL.

În acest sens, s-a întocmit

actul de adjudecare nr. 178/2005, în baza căruia creditorul G.M. s-a adresat

instanței competente, Judecătoria Corabia, solicitând evacuarea din imobil a

numiților C.N. și C.R., invocând calitatea de proprietar, ca urmare a

adjudecării prin licitație publică a imobilului.

Cererea a fost admisă prin

sentința civilă nr. 1546 din 14 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1038/213/2007

al Judecătoriei Corabia.

Cercetările efectuate în

cauză au evidențiat faptul că debitoarea C.R. deținea imobilul în coproprietate

cu soțul său C.N., dar pe parcursul derulării executării silite (de la 4 august

2004 la 21 septembrie 2005) nu a formulat nici o contestație la executare și nu

a înștiințat organul de executare cu privire la calitatea de coproprietar a

soțului său, așa cum prevăd dispozițiile art. 401 C. proc. civ.

Ulterior, în vederea

stingerii litigiului, la 5 noiembrie 2006, debitoarea C.R., mama petiționatei

și creditorul G.M. s-au înțeles în sensul că acesta din urmă să primească lunar

câte 100 euro până la plata integrală a debitului, întocmindu-se în acest sens

și un proces verbal.

Nici de această dată

debitoarea nu a achitat nici o sumă din debit.

În aceste condiții, petiționara

și tatăl său C.N., soțul debitoarei C.R., s-au adresat instanței civile

printr-o contestație la executare silită, la 16 ianuarie 2008, dar prin sentința

civilă 565 din 17 aprilie 2008, dată în dosarul 53/212/2008 al Judecătoriei

Corabia, contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.

Mai mult, mama petiționarei

C.R. a formulat o plângere împotriva aceluiași executor judecătoresc I.G., la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția din 2 aprilie

2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzută  de art.

246 și 289 C. pen., confirmată și prin rezoluția nr. 747/II/2/2008 din 5 mai

2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

rezoluții a formulat plângere petiționara, criticând-o pentru nelegalitate, iar

prin rezoluția nr. 2055/2/2008 din  29 octombrie 2008 dată de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, aceasta a fost respinsă ca

nefondată.

rezoluții, petiționara C.C.P. a formulat plângere, reiterând motivele invocate

la urmărire penală, în sensul că intimatul executor judecătoresc I.G. a pus în

executare „cu bună știință și cu rea credință, prin subevaluare și ulterior

prin scoatere la licitație publică a imobilului proprietatea sa personală, în

care se afla un cuptor de pâine, pentru a satisface propriul interes, de a se

îmbogăți, întrucât o brutărie nu se poate executa la o valoare de 700 euro”.

Instanța investită cu

plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a constatat că

intimatul a fost investit cu o cerere de executare silită, privind o hotărâre

judecătorească rămasă definitivă, prin care debitoarea C.R., mama petentei, era

obligată la restituirea unei sume de bani. În aceste condiții, cu respectarea

dispozițiilor legale privind executarea silită, intimatul a procedat la

scoaterea la licitație a unui bun imobil, care a fost adjudecat chiar de către

creditor la 25 septembrie 2005, astfel că în intervalul de timp de la 4 august

2004 și până la data adjudecării, debitoarea nu a achitat suma datorată,

respectiv 700 euro.

Prețul a fost stabilit în

baza unui raport de evaluare tehnică, a fost integral achitat de creditorul G.M.,

împrejurarea invocată de petentă în sensul că bunul imobil nu era numai

proprietatea debitoarei C.R., nefiind adus la cunoștința intimatului executor,

conform art. 401 C. proc. civ. Mai mult, nici ulterior mama petiționarei nu a

respectat înțelegerea cu creditorul, astfel că nu se poate reține în nici un caz

că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi săvârșit infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual.

În concluzie, instanța de

fond a apreciat că plângerea este nefondată și a respins-o ca atare, menținând

rezoluția atacată.

B. Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs C.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată

instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și solicitând admiterea pe

fond a plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale pentru infracțiunile reclamate.

Examinând recursul declarat

de petentă sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat

că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate de intimatul, executor judecătoresc nu întrunesc

elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. Într-adevăr,

din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în

legătură cu exercitarea abuzivă de către intimatul executor judecătoresc I.G.,

în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale debitoarei, cu ocazia

punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă

600/2004 a Judecătoriei Corabia. Obiecțiile privind prețul sau existența

coproprietății debitoarei împreună cu soțul său asupra bunului imobil împotriva

căreia se îndrepta executarea silită, precum și alte vicii ale executării

silite puteau fi aduse la cunoștința instanței civile pe calea contestației la

executare sau, pe cale incidentală, cu ocazia acționării în judecată de către

adjudecatar pentru evacuare; pe de altă parte, pe parcursul executării silite

s-au acordat numeroase termene de plată, convenite de părți, iar, în final,

pentru că debitoarea nu a plătit debitul, imobilul fost preluat în contul

creanței, nefiind încălcate în nici un mod dispozițiile procedurale civile.

Totodată, din materialul probator reiese că nu au fost adjudecate decât două

încăperi din respectivul imobil, că debitoarea nu s-a opus predării bunului, că

actul de adjudecare a fost înscris în cartea funciară iar contestațiile la

executare formulate de petentă și soțul debitoarei, prin care au solicitat

anularea actelor de executare, au fost respinse de către instanța de executare.

Ca atare, pentru toate aceste

considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința

pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurenta la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta C.C.P. , împotriva sentinței penale nr. 20 din 09

februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta petentă la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 06 mai 2009.