ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Petiționarii P.I., P.V. și P.P.,

în calitate de persoane vătămate au adresat o plângere organelor de urmărire

penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen., față de executorul judecătoresc E.M.

În susținerea plângerii,

petiționarii au învederat faptul că, având de pus în executare sentința civilă nr.

2342/2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, făptuitorul a fixat, în mod abuziv, un

onorariu de 1600 lei.

Prin rezoluția nr. 284/P/2007,

din 26 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în

temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc E.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată

nu există.

Nemulțumiți de soluția

procurorului, petiționarii s-au adresat cu o plângere conducerii Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 885/II/2/2008 din 19

mai 2008, a respins-o, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii s-au adresat

Curții de Apel Craiova, solicitând desființarea rezoluției atacate și tragerea

la răspundere a executorului judecătoresc, inclusiv prin restituirea sumei

„încasată prin abuz”.

Prin sentința penală nr. 180

din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, ca

nefondate, plângerile formulate de cei trei petiționari, reținându-se că

executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate

cu dispozițiile legale.

Împotriva acestei hotărâri,

petiționarul P.I. a declarat recurs, solicitând reluarea cercetărilor și

administrarea de noi probe în vederea tragerii la răspundere penală a

făptuitorului pentru fapta reclamată.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs, dar și întreaga cauză potrivit dispozițiilor cuprinse în art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea începe

urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă din

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din

actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale și pot

realiza următoarele obiective:

- completează informațiile

organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să

determine începerea urmăririi penale;

- verifică informațiile

deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice

ale cauzei;

- fundamentează convingerea

organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală,

potrivit art. 228 C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta

Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele

premergătoare efectuate a rezultat soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Actele premergătoare fiind

facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală, la

îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date

în baza cărora să se poată dispună începerea urmăririi penale, Înalta Curte

constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală

față de executorul judecătoresc E.M.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte constată că în mod corect parchetul a dispus o soluție de

neurmărire penală, menținută de prima instanță, și în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.I.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul P.I. împotriva sentinței penale nr. 180 din

16 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 decembrie 2008.