ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiționarii P.I., P.V. și P.P., în calitate de persoane vătămate au adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., față de executorul judecătoresc E.M. În susținerea plângerii, petiționarii au învederat faptul că, având de pus în executare sentința civilă nr. 2342/2004 a Judecătoriei Târgu Jiu, făptuitorul a fixat, în mod abuziv, un onorariu de 1600 lei. Prin rezoluția nr. 284/P/2007, din 26 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc E.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată nu există. Nemulțumiți de soluția procurorului, petiționarii s-au adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 885/II/2/2008 din 19 mai 2008, a respins-o, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii s-au adresat Curții de Apel Craiova, solicitând desființarea rezoluției atacate și tragerea la răspundere a executorului judecătoresc, inclusiv prin restituirea sumei „încasată prin abuz”.

Prin sentința penală nr. 180 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de cei trei petiționari, reținându-se că executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale. Împotriva acestei hotărâri, petiționarul P.I. a declarat recurs, solicitând reluarea cercetărilor și administrarea de noi probe în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului pentru fapta reclamată. Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar și întreaga cauză potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale și pot realiza următoarele obiective: - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluție de neîncepere a urmăririi penale. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispună începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală față de executorul judecătoresc E.M. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că în mod corect parchetul a dispus o soluție de neurmărire penală, menținută de prima instanță, și în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.I. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.I. împotriva sentinței penale nr. 180 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2008.