ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1264/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1264 din 27

februarie 2006

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău, petiționarul Z.C.I. a solicitat efectuarea de

cercetări față de judecătorii N.M. și O.M.D., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, cu ocazia soluționării dosarului nr. 4594/2003 al

Judecătoriei Piatra Neamț, având ca obiect o acțiune de partaj succesoral, în

care petiționarul (împreună cu alte persoane) avea calitatea de pârât.

Prin rezoluția nr. 19/P/2005 din 14

martie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus, în baza art. 228,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimați, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

289 și 291 C. pen., întrucât s-a constatat că faptele sesizate nu există.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul

a formulat, în baza art. 278 C. proc. pen., plângere la procurorul competent,

plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 423 II/2/2005 din 28 aprilie

2005, de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, cu motivarea că rezoluția atacată este temeinică și legală, neexistând

motive pentru infirmarea acesteia.

Petiționarul Z.C.I., nemulțumit de

această din urmă rezoluție, a formulat, în baza art. 278

1

C. proc.

pen., plângere la instanță, plângerea care a fost respinsă, ca nefondată, prin

sentința penală nr. 30 din 8 septembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

în dosar nr. 2986/2005, petiționarul fiind obligat, în consecință, la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 40 lei.

Împotriva acestei din urmă sentințe, petiționarul a

declarat, la 27 octombrie 2005 (data poștei), recursul de față, prin care

reiterează cererea de tragere la răspundere penală a intimaților.

La acest termen, în condițiile discutării

excepției, ridicate din oficiu, privind tardivitatea recursului său,

petiționarul a solicitat respingerea sus, arătatei excepții și repunerea în

termenul de recurs, arătând că a fost în concediu medical, atât în perioada 3

septembrie 2005 - 3 octombrie 2005, cât și în perioada 4 octombrie 2005 - 4

noiembrie 2005, împrejurări dovedite cu adeverințe medicale.

Cererea de repunere în termenul de recurs

este nefondată.

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C.

proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile și, în cazul de față, a început

să curgă de la „pronunțare”, adică de la 8 septembrie 2005, și a expirat la

sfârșitul zilei de 19 septembrie 2005 [(potrivit art. 186 alin. (2) C. proc.

pen.)], adică mult înainte de data declarării recursului, 27 octombrie 2005.

Totuși, potrivit art. 364 alin. (1) C. proc. pen. [(care

se aplică în mod corespunzător, după cum dispune art. 385

3

alin. (2)

C. proc. pen.)], recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege

este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța (de recurs) constată că

întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

În speță, împrejurarea că petiționarul s-a aflat, așa

cum susține, „în concediu medical” nu constituie, în opinia Curții, o „cauză

temeinică de împiedicare”, ceea ce rezultă, fără putință de tăgadă, chiar din

faptul că recursul a fost declarat pe durata celui de al doilea concediu

medical, motiv pentru care cererea de repunere în termen va fi respinsă.

Față de cele arătate, urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., recursul să fie respins, ca

tardiv introdus, data limită până la care petiționarul avea dreptul să declare

prezentul recurs fiind 19 septembrie 2005.

În consecință, în baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen.,

petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 80 RON.