ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 11.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2010

HOTĂRÂRE

11.11.2010

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 424 din 9 iunie 2009

de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată cu

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 964/2002, Anexa 81, poziția 59, excepție

invocată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâții

Comuna

Sântana de Mureș, Oficiul de

Cadastru și Publicitate

Imobiliară, Guvernul României, prin care

contestă legalitatea acestei hotărâri în ceea ce privește atestarea imobilului

aferent complexului de agrement și sport ,,M." (insula) compus din

construcții, anexe gospodărești și teren aferent de 2,07 ha, înscris în cadastrul comunal parcela 773, tarlaua 26 și în C.F. nr. 91976/N Tg.-Mureș, nr.top.2445/a,

2445/b, 2446, 2470, 2469 și 1836/2, ca aparținând domeniului public al

Comunei Sântana de Mureș

În susținerea excepției s-a arătat

că acest imobil nu poate fi cuprins în listele de inventariere care aparțin

domeniului public al

Comunei Sântana de

Mureș și apoi înscris în H.G. nr. 964/2002,

întrucât terenul se află pe

domeniul administrativ al Municipiului Tg.-Mureș, formează proprietatea

municipiului, drept atestat prin înscrierea în cartea funciară și în registru

unic de cadastru. Se mai arată că acest imobil a fost înscris ca făcând parte

din domeniul

public al Municipiului

Tg.-Mureș în aceeași H.G. nr. 964/2002, anexa 2

poz.390 sub denumirea

Week-end Insula. Înscrierea imobilului în inventarul bunurilor ce aparțin

domeniului public al Comunei Sântana de Mureș reprezintă o greșeală a

aparatului propriu de specialitate al Consiliului local al comunei pârâte și de

aceea aceasta trebuie îndreptată prin anularea înscrierii din Anexa 81, Poz.59

a H.G. nr. 964/2002.

Pârâta comuna Sântana de Mureș a solicitat

respingerea excepției, susținând că imobilul formează proprietatea comunei,

dreptul de proprietate fiind dobândit printr-un schimb de terenuri din anul

1975 intervenit între S.C.Z. Tg.-Mureș - deținătoare la acea dată a terenului -

și CAP Sântana de Mureș - deținătoare a unor terenuri pe malul stâng al râului

Mureș. În urma acestui schimb s-a întocmit și un act de delimitare a

perimetrului comunei Sântana de Mureș, acest plan fiind vizat de către

reprezentanți ai fostului Consiliu Popular al comunei Sântana de Mureș, ai

fostului Consiliu Popular al Municipiului Tg.-Mureș. Cu aceeași ocazie s-a

întocmit și o hartă cadastrală fiind menționate punctele de hotar, iar imobilul

din litigiu a fost cuprins în perimetrul comunei Sântana de Mureș.

Nu contestă înscrierile din cartea

funciară din anul 1943 care atestă dreptul de proprietate al Municipiului

Tg.-Mureș asupra imobilului dar susține că situația juridică a acestuia s-a

modificat așa cum s-a arătat mai sus, prin schimbul de terenuri din anul 1975.

Schimbul de terenuri este evidențiat

și în raportul cadastral al comunei Sântana de Mureș dar și în planul de

amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit cu ocazia

înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea comunei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

Guvernul României a solicitat respingerea excepției arătând că H.G. nr. 964/2002

a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României

modificată și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, prin proprietatea

publică și regimul acesteia, la elaborarea actului fiind respectate și

dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Inventarul bunurilor ce alcătuiesc

domeniul public al unei autorități administrativ teritoriale, în speță cel al

comunei Sântana de Mureș, a fost întocmit în baza

prev. art. 21

din Legea nr. 213/1998 însușit prin

HCL și transmisă autorității centrale care a atestat doar regimul juridic al

proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce

aparține aceleiași unități administrativ teritoriale.

Prin sentința nr. 94 din 7 iunie

2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția de nelegalitate invocata de reclamant și a constatat

nelegalitatea H.G. nr. 964/2002, Anexa 81 Poz.59, privind declararea ca domeniu

public al comunei Sântana de Mureș a imobilului compus din construcții, anexe

gospodărești, teren aferent în suprafață de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal parcela 773, tarlaua 26(fosta gospodărie comunală PCR).

Pentru pronunța această sentință

instanța de fond a reținut, în esență, că din înscrierile depuse la dosar,

respectiv copia C.F. nr. 374/a Tg.-Mureș rezultă că terenul din litigiu

nr.top.2469,

2470 a

format proprietatea tabulară a

orașului Tg.-Mureș poz. B:l, că acest teren se regăsește evidențiat și astăzi

în C.F. nr. 3774/a Tg.-Mureș, în suprafață de 26.361 mp la poz. B:1932.

Suprafața de teren identificată sub

nr.top.2445/a, 2445/b, de 2.633 mp este evidențiată în C.F. nr. 1405 Tg.-Mureș,

până în anul 2002, și a format proprietatea tabulară a Ordinului Franciscanilor

și a Minoriților, iar cel identificat prin

nr.top.2446

identificat în C.F. nr. 683

Tg.-Mureș ca fiind proprietatea Școlii Evanghelice Reformate, locații care

înainte de 1989 se aflau în administrarea Primăriei Municipiului Tg.-Mureș,

dovadă în acest sens fiind și Decizia nr. 197/1990, prin care imobilul se

transmite din administrarea Primăriei Tg.-Mureș în administrarea Direcției

Apelor Mureș - Banat.

Se reține că această stare de fapt

nu este contestată de către pârâta comuna Sântana de Mureș.

În legătură cu schimbul de terenuri

invocat de pârâta comuna Sântana de Mureș, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 32, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 59/1974 (în prezent

abrogată) rezultă că valabilitatea schimbului de terenuri la acea dată era

condiționată de aprobarea în speță de către Ministerul Agriculturii și

Industriei Alimentare și numai după această aprobare se putea trece la

operațiunea de punere efectivă în posesie și stabilirea liniilor de hotar în

situația în care prin schimb se determină și modificări ale hotarelor

unităților administrative.

S-a reținut că pârâta Comuna Sântana

de Mureș nu a fost în măsură să demonstreze valabilitatea schimbului și a

operațiunilor de stabilire a noilor hotare între cele două unități

administrative, acesta fiind și motivul pentru care schimbul de terenuri nu a

fost operat în cartea funciară pentru a se demonstra noua situație juridică a

terenului, susținută de pârâtă pe parcursul cercetării judecătorești.

Din această perspectivă s-a reținut

că atestarea terenului în suprafață de 2,07 ha, înscris în C.F. nr. 374/a Tg.-Mureș. plus construcții și anexe gospodărești denumită

Complexul de agrement Mureșul Week-end 2 (insula), ca făcând parte din domeniul

public al comunei Sântana de Mureș este nelegală, fapt ce a determinat

admiterea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul Municipiul

Tg.-Mureș, în ceea ce privește H.G. nr. 964/2002, Anexa 81, Poziția 59.

Împotriva acestei sentințe,

considerată netemeinică și nelegală a formulat recurs Guvernul României

invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

C. proc.

civ.

Se susține că instanța de fond nu a

avut în vedere că H.G. nr. 964/2002 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, republicată, precum și faptul că prin aceasta nu se creează

drepturi noi, nu se stabilește și nu se modifică regimul juridic al bunurilor

respective și deci, aceasta nu are efect constitutiv al dreptului de

proprietate.

Împotriva aceleiași sentințe a

declarat recurs și Comuna Sântana de Mureș, apreciind-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

Se aduc critici sentinței atacate

arătându-se că prima instanță nu a ținut seama de schimbul de terenuri între

Stațiunea de Cercetări Agrozootehnice Târgu Mureș, deținătoare a terenurilor în

litigiu și Cooperativa Agricolă de Producție Sântana de Mureș și de actul de

delimitare privind teritoriul acestei comune.

Arătându-se că au existat mai multe

litigii privind imobilul cunoscut sub denumirea de „insulă” sau „peninsulă”,

identificat prin H.G. nr. 946/2002, la poziția menționată, se precizează că

prin Decizia nr. 897/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit în mod irevocabil legalitatea

hotărârii de guvern precizate cu privire la imobilul în litigiu, astfel că în

cauză devin aplicabile efectele autorității de lucru judecat ale acestei

decizii, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză intimatul-reclamant nu face

altceva decât să reitereze aceleași argumente ca reclamanta din decizia

menționată.

Recurenta-pârâtă susține că sunt

eronate și afirmațiile reclamantei potrivit cărora în H.G. nr. 964/2002 s-ar

afla evidențiat imobilul și în favoarea Municipiului Târgu Mureș, la poziția 3901

în Anexa nr. 2, deși nu există neclarități, suprapuneri sau alte probleme

legate de identificarea în teren a celor două imobile, iar intabularea în

cartea funciară a dreptului său de proprietate s-a făcut cu respectarea tuturor

dispozițiilor legale.

Municipiul Târgu Mureș a formulat

întâmpinare și note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală, criticile

recurentei-pârâte fiind nefondate.

Se susține că există identitate între

bunul imobil de la poziția nr. 59, Anexa nr. 81 și cel de la poziția nr. 3901,

Anexa 2 din H.G. nr. 964/2002, fapt ce rezultă fără dubiu din compararea

cărților funciare, iar terenul ce face obiectul litigiului a constituit

proprietatea orașului Târgu Mureș încă din anul 1943.

Înalta Curte de Casație și Justiție

analizând recursurile în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei,

de prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, în raport de

dispozițiile art. 304

C. proc. civ., apreciază că se impune

admiterea acestora, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată, obiectul

litigiului îl constituie excepția de nelegalitate a H.G. nr. 964/2002, Anexa

nr. 81, Poziția nr. 59, în ceea ce privește atestarea imobilului compus din

construcții, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal prin parcela 773, tarlaua 26 (fosta gospodărie comunală

PCR), ca aparținând domeniului public al Comunei Sântana de Mureș, excepție

invocată într-o cauză având ca obiect rectificare de carte funciară.

După cum se constată, H.G. nr. 964/2002,

în ceea ce privește poziția menționată, este un act administrativ unilateral cu

caracter individual, emis anterior Legii nr. 554/2004, fapt necontestat de

părți.

Instanța de recurs a pus în discuția

părților posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ

unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a acestor

legi, respectiv, în speța dedusă judecății, în ceea ce privește H.G. nr. 964/2002,

Anexa 1, Poziția 59.

Raportat la această problemă se

reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie

temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi

analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Este adevărat că prin Decizia nr. 425

din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a

reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de

prevederile art.1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin.

(2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Însă, cu privire la dispozițiile

art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv

a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, care

reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie

precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte,

în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la

eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene), iar pe

de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu

reglementările și jurisprudența comunitară.

În acest sens, judecătorul național,

în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției),

asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor

(CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României

(nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, &103, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie

2007).

Curtea de Justiție a Uniunii

Europene (Curtea de Justiție de la Luxemburg), cu privire la rolul ce revine

judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea

că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea

dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act

normativ național sau dispoziții ale acestuia care i s-ar putea opune. Instanța

națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității

juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât

al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative,

cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare”

(Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C – 385/06).

Raportându-se așadar la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate)

precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în

timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură

exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea

contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția

uropeană

a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum prin prisma atingerii aduse

„principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României, & 39).

Este de reținut și faptul că sub

aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a

reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre

judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității

juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva

României, & 62, în M.Of. nr. 414 din 31 august 200), în opinia separată la

această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în

timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca

o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele CEDO expuse în speța

citată, sunt perfect valabile și în speța noastră, validitatea lor fiind

susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis

de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

De asemenea, jurisprudența Curții de

Justiție a Uniunii Europene este constantă și unitară, în ceea ce privește

posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele

instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să

formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul

limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se

va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita

în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea

incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo

(C-178/1995 punctul 15 și următoarele), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi

Europe (C-239/1999, punctul 28 și următoarele), Hotărârea din 23 februarie 2006,

Artzeni și alții (C-346/03 și C-529/03 punctele 30 și următoarele) etc.

Având în vedere cele expuse, în

aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată,

prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de

Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea

dispozițiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din

Legea nr. 262/2006, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter

individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv

H.G. nr. 964/2002, Anexa nr. 81, Poziția nr. 59, a cărei legalitate se contestă

pe calea excepției de nelegalitate în prezenta cauză, și, în consecință, va

respinge excepția de nelegalitate invocată.

În acest sens este și jurisprudența

constantă a instanței supreme, care denotă existența unei practici

judecătorești unitare, ce reflectă respectarea principiului securității

raporturilor juridice, care rezultă implicit din totalitatea articolelor

Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ala statului de

drept.

În altă ordine, este adevărat că

prin Decizia nr. 897 din 16 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8899/1/2005,

s-a respins în mod irevocabil acțiunea în anulare privind Poziția nr. 59 din

Anexa nr. 81 a H.G. nr. 964/2002, prin care s-a atestat dreptul de proprietate

publică al comunei Sântana de Mureș, județul Mureș asupra imobilului

„construcții și anexe gospodărești, teren aferent 2,07 ha identificat în cadastrul comunal, parcela 773, tarlaua 26”, imobil care face și obiectul cercetării excepției de nelegalitate din cauza de față .

Însă, acest litigiu a avut alte

părți, respectiv Administrația Națională „Apele Române” prin Direcția Apelor

Mureș în calitate de reclamantă și Guvernul României, Ministerul Finanțelor

Publice,

Ministerul Administrației Publice,

Consiliul local al Comunei Sântana de Mureș în calitate de pârâți, iar

considerentele de fapt și de drept invocate cu ocazia acțiunii în anulare de

reclamanta și examinate în acea cauză au fost diferite, astfel că nu se pot

pune în discuție efectele substanțiale ale actului jurisdicțional menționat și,

prin urmare, nu este fondată susținerea recurentei comuna Sântana de Mureș

referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Pentru considerentele expuse, în