ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 424 din 9 iunie 2009 de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 964/2002, Anexa 81, poziția 59, excepție invocată de reclamantul Municipiul Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâții Comuna Sântana de Mureș, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Guvernul României, prin care contestă legalitatea acestei hotărâri în ceea ce privește atestarea imobilului aferent complexului de agrement și sport ,,M." (insula) compus din construcții, anexe gospodărești și teren aferent de 2,07 ha, înscris în cadastrul comunal parcela 773, tarlaua 26 și în C.F.

nr. 91976/N Tg.-Mureș, nr.top.2445/a, 2445/b, 2446, 2470, 2469 și 1836/2, ca aparținând domeniului public al Comunei Sântana de Mureș . În susținerea excepției s-a arătat că acest imobil nu poate fi cuprins în listele de inventariere care aparțin domeniului public al Comunei Sântana de Mureș și apoi înscris în H.G. nr. 964/2002, întrucât terenul se află pe domeniul administrativ al Municipiului Tg.-Mureș, formează proprietatea municipiului, drept atestat prin înscrierea în cartea funciară și în registru unic de cadastru. Se mai arată că acest imobil a fost înscris ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Tg.-Mureș în aceeași H.G. nr. 964/2002, anexa 2 poz.390 sub denumirea Week-end Insula.

Înscrierea imobilului în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei Sântana de Mureș reprezintă o greșeală a aparatului propriu de specialitate al Consiliului local al comunei pârâte și de aceea aceasta trebuie îndreptată prin anularea înscrierii din Anexa 81, Poz.59 a H.G. nr. 964/2002. Pârâta comuna Sântana de Mureș a solicitat respingerea excepției, susținând că imobilul formează proprietatea comunei, dreptul de proprietate fiind dobândit printr-un schimb de terenuri din anul 1975 intervenit între S.C.Z. Tg.-Mureș - deținătoare la acea dată a terenului - și CAP Sântana de Mureș - deținătoare a unor terenuri pe malul stâng al râului Mureș. În urma acestui schimb s-a întocmit și un act de delimitare a perimetrului comunei Sântana de Mureș, acest plan fiind vizat de către reprezentanți ai fostului Consiliu Popular al comunei Sântana de Mureș, ai fostului Consiliu Popular al Municipiului Tg.-Mureș.

Cu aceeași ocazie s-a întocmit și o hartă cadastrală fiind menționate punctele de hotar, iar imobilul din litigiu a fost cuprins în perimetrul comunei Sântana de Mureș. Nu contestă înscrierile din cartea funciară din anul 1943 care atestă dreptul de proprietate al Municipiului Tg.-Mureș asupra imobilului dar susține că situația juridică a acestuia s-a modificat așa cum s-a arătat mai sus, prin schimbul de terenuri din anul 1975. Schimbul de terenuri este evidențiat și în raportul cadastral al comunei Sântana de Mureș dar și în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit cu ocazia înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea comunei. Prin întâmpinarea depusă la dosar Guvernul României a solicitat respingerea excepției arătând că H.G.

nr. 964/2002 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României modificată și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, prin proprietatea publică și regimul acesteia, la elaborarea actului fiind respectate și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ teritoriale, în speță cel al comunei Sântana de Mureș, a fost întocmit în baza prev. art. 21 din Legea nr. 213/1998 însușit prin HCL și transmisă autorității centrale care a atestat doar regimul juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private ce aparține aceleiași unități administrativ teritoriale.

Prin sentința nr. 94 din 7 iunie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocata de reclamant și a constatat nelegalitatea H.G. nr. 964/2002, Anexa 81 Poz.59, privind declararea ca domeniu public al comunei Sântana de Mureș a imobilului compus din construcții, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal parcela 773, tarlaua 26(fosta gospodărie comunală PCR). Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că din înscrierile depuse la dosar, respectiv copia C.F. nr. 374/a Tg.-Mureș rezultă că terenul din litigiu nr.top.2469, 2470 a format proprietatea tabulară a orașului Tg.-Mureș poz.

B:l, că acest teren se regăsește evidențiat și astăzi în C.F. nr. 3774/a Tg.-Mureș, în suprafață de 26.361 mp la poz. B:1932. Suprafața de teren identificată sub nr.top.2445/a, 2445/b, de 2.633 mp este evidențiată în C.F. nr. 1405 Tg.-Mureș, până în anul 2002, și a format proprietatea tabulară a Ordinului Franciscanilor și a Minoriților, iar cel identificat prin nr.top.2446 identificat în C.F. nr. 683 Tg.-Mureș ca fiind proprietatea Școlii Evanghelice Reformate, locații care înainte de 1989 se aflau în administrarea Primăriei Municipiului Tg.-Mureș, dovadă în acest sens fiind și Decizia nr. 197/1990, prin care imobilul se transmite din administrarea Primăriei Tg.-Mureș în administrarea Direcției Apelor Mureș - Banat.

Se reține că această stare de fapt nu este contestată de către pârâta comuna Sântana de Mureș. În legătură cu schimbul de terenuri invocat de pârâta comuna Sântana de Mureș, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 32, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 59/1974 (în prezent abrogată) rezultă că valabilitatea schimbului de terenuri la acea dată era condiționată de aprobarea în speță de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și numai după această aprobare se putea trece la operațiunea de punere efectivă în posesie și stabilirea liniilor de hotar în situația în care prin schimb se determină și modificări ale hotarelor unităților administrative.

S-a reținut că pârâta Comuna Sântana de Mureș nu a fost în măsură să demonstreze valabilitatea schimbului și a operațiunilor de stabilire a noilor hotare între cele două unități administrative, acesta fiind și motivul pentru care schimbul de terenuri nu a fost operat în cartea funciară pentru a se demonstra noua situație juridică a terenului, susținută de pârâtă pe parcursul cercetării judecătorești. Din această perspectivă s-a reținut că atestarea terenului în suprafață de 2,07 ha, înscris în C.F. nr. 374/a Tg.-Mureș. plus construcții și anexe gospodărești denumită Complexul de agrement Mureșul Week-end 2 (insula), ca făcând parte din domeniul public al comunei Sântana de Mureș este nelegală, fapt ce a determinat admiterea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul Municipiul Tg.-Mureș, în ceea ce privește H.G.

nr. 964/2002, Anexa 81, Poziția 59. Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală a formulat recurs Guvernul României invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Se susține că instanța de fond nu a avut în vedere că H.G. nr. 964/2002 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și faptul că prin aceasta nu se creează drepturi noi, nu se stabilește și nu se modifică regimul juridic al bunurilor respective și deci, aceasta nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și Comuna Sântana de Mureș, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Se aduc critici sentinței atacate arătându-se că prima instanță nu a ținut seama de schimbul de terenuri între Stațiunea de Cercetări Agrozootehnice Târgu Mureș, deținătoare a terenurilor în litigiu și Cooperativa Agricolă de Producție Sântana de Mureș și de actul de delimitare privind teritoriul acestei comune. Arătându-se că au existat mai multe litigii privind imobilul cunoscut sub denumirea de „insulă” sau „peninsulă”, identificat prin H.G. nr. 946/2002, la poziția menționată, se precizează că prin Decizia nr. 897/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit în mod irevocabil legalitatea hotărârii de guvern precizate cu privire la imobilul în litigiu, astfel că în cauză devin aplicabile efectele autorității de lucru judecat ale acestei decizii, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză intimatul-reclamant nu face altceva decât să reitereze aceleași argumente ca reclamanta din decizia menționată.

Recurenta-pârâtă susține că sunt eronate și afirmațiile reclamantei potrivit cărora în H.G. nr. 964/2002 s-ar afla evidențiat imobilul și în favoarea Municipiului Târgu Mureș, la poziția 3901 în Anexa nr. 2, deși nu există neclarități, suprapuneri sau alte probleme legate de identificarea în teren a celor două imobile, iar intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale. Municipiul Târgu Mureș a formulat întâmpinare și note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate. Se susține că există identitate între bunul imobil de la poziția nr. 59, Anexa nr. 81 și cel de la poziția nr. 3901, Anexa 2 din H.G.

nr. 964/2002, fapt ce rezultă fără dubiu din compararea cărților funciare, iar terenul ce face obiectul litigiului a constituit proprietatea orașului Târgu Mureș încă din anul 1943. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursurile în raport de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea acestora, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. După cum se constată, obiectul litigiului îl constituie excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 964/2002, Anexa nr. 81, Poziția nr. 59, în ceea ce privește atestarea imobilului compus din construcții, anexe gospodărești, teren aferent în suprafață de 2,07 ha, identificat în cadastru comunal prin parcela 773, tarlaua 26 (fosta gospodărie comunală PCR), ca aparținând domeniului public al Comunei Sântana de Mureș, excepție invocată într-o cauză având ca obiect rectificare de carte funciară. După cum se constată, H.G. nr. 964/2002, în ceea ce privește poziția menționată, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior Legii nr. 554/2004, fapt necontestat de părți.

Instanța de recurs a pus în discuția părților posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a acestor legi, respectiv, în speța dedusă judecății, în ceea ce privește H.G.

nr. 964/2002, Anexa 1, Poziția 59. Raportat la această problemă se reține că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art.1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Însă, cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, &103, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007). Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție de la Luxemburg), cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național sau dispoziții ale acestuia care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C – 385/06).

Raportându-se așadar la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate) precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39). Este de reținut și faptul că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, & 62, în M.Of.

nr. 414 din 31 august 200), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele CEDO expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în speța noastră, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 punctul 15 și următoarele), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, punctul 28 și următoarele), Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni și alții (C-346/03 și C-529/03 punctele 30 și următoarele) etc. Având în vedere cele expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2006,

cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv H.G. nr. 964/2002, Anexa nr. 81, Poziția nr. 59, a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate în prezenta cauză, și, în consecință, va respinge excepția de nelegalitate invocată. În acest sens este și jurisprudența constantă a instanței supreme, care denotă existența unei practici judecătorești unitare, ce reflectă respectarea principiului securității raporturilor juridice, care rezultă implicit din totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ala statului de drept. În altă ordine, este adevărat că prin Decizia nr. 897 din 16 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8899/1/2005, s-a respins în mod irevocabil acțiunea în anulare privind Poziția nr. 59 din Anexa nr. 81 a H.G.

nr. 964/2002, prin care s-a atestat dreptul de proprietate publică al comunei Sântana de Mureș, județul Mureș asupra imobilului „construcții și anexe gospodărești, teren aferent 2,07 ha identificat în cadastrul comunal, parcela 773, tarlaua 26”, imobil care face și obiectul cercetării excepției de nelegalitate din cauza de față . Însă, acest litigiu a avut alte părți, respectiv Administrația Națională „Apele Române” prin Direcția Apelor Mureș în calitate de reclamantă și Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației Publice, Consiliul local al Comunei Sântana de Mureș în calitate de pârâți, iar considerentele de fapt și de drept invocate cu ocazia acțiunii în anulare de reclamanta și examinate în acea cauză au fost diferite, astfel că nu se pot pune în discuție efectele substanțiale ale actului jurisdicțional menționat și, prin urmare, nu este fondată susținerea recurentei comuna Sântana de Mureș referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), teza a I-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și va respinge excepția de nelegalitate ca nefondată cu privire la H.G. nr. 964/2002 , Anexa 81, poziția 59.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții comuna Sântana de Mureș, prin Primar și Guvernul României împotriva sentinței nr. 94 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge excepția de nelegalitate ca nefondată cu privire la H.G. nr. 964/2002, Anexa 81, Poziția 59 . Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.