ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1084 din 3 iunie

2008, îndreptată sub aspectul unei erori materiale prin încheierea din 9

septembrie 2008, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea reclamantei K.I. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș, a desființat Dispoziția nr. 859

din 17 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Târgu Mureș, a obligat

pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să restituie reclamantei suprafața

de teren de 2.058 mp situat în Municipiul Târgu Mureș, înscris în C.F.

Târgu-Mureș, conformitate cu raportul de expertiză efectuat în cauză și a

respins acțiunea reclamantei pentru restul suprafeței de teren solicitate.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, în calitate de moștenitoare a

foștilor proprietari N.I. și N.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

restituirea terenului în suprafață de 8.500 mp situat în Municipiul Târgu

Mureș, în C.F. Târgu-Mureș, teren care, conform expertizei tehnice efectuate în

cauză, are două zone libere - una îngrădită și inclusă în curtea Grădiniței (1.473

mp), iar alta situată în afara acesteia, între gardul grădiniței și trotuarul

paralel). Cum din planul de situație anexă la expertiză rezultă că suprafața

clădirii grădiniței împreună cu terenul de joacă este de 2835 mp, s-a apreciat

că aceasta permite buna funcționare a unității de învățământ, dispunându-se în

temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) și ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1072001

obligarea Primarului Municipiului Târgu Mureș la emiterea unei noi dispoziții,

prin care să restituie în natură reclamantei suprafața de 2.058 mp teren,

identificată conform raportului de expertiză topografică.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul Târgu Mureș prin Primar,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive :

suprafața de 1.473 mp face parte din terenul aferent unei instituții publice -

Grădinița, fiind amenajat ca loc de joacă pentru copii și inclus în domeniul

public al Municipiului Târgu Mureș conform H.G. nr. 964/2002, motiv pentru care

acest teren cade sub incidența prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că reprezintă o amenajare de utilitate publică, nefiind posibilă

restituirea în natură. Pe de altă parte, fiind spațiu verde, același teren se

află și sub incidența dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005,

care instituie obligația autorităților administrației publice locale de a

conserva și proteja spațiile verzi urbane și/sau rurale, astfel încât să se

asigure suprafața optimă stabilită de reglementările în vigoare și a

dispozițiilor art. 96 pct. 1

1

din ordonanța menționată care interzic

schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi.

Un al doilea motiv de

apel invocat a fost acela că instanța sesizată cu soluționarea contestației

formulate în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să cerceteze atât îndeplinirea

condițiilor de formă stabilite de lege pentru dovedirea calității de persoană

îndreptățită, cât și pe acelea care se referă la fondul dreptului dedus

judecății, astfel că trebuia să rețină cauza spre soluționare și să dispună ea

însăși restituirea în natură a terenului în speță, nu să oblige instituția

pârâtă să emită o nouă dispoziție prin care să restituie în natură reclamantei

terenul în suprafață de 2.058 mp.

Curtea de Apel Târgu

Mureș a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea atacată și, în

consecință, a obligat pârâtul la restituirea în natură, în favoarea

reclamantei, a terenului în suprafață de 2.058 mp înscris în C.F. Târgu Mureș,

astfel cum acesta a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată în cauză,

a eliminat mențiunea privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi

dispoziții în favoarea reclamantei și a menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel a reținut că imobilul în litigiu nu se încadrează în situațiile

de excepție care permit doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

că dispozițiile art. 16 alin. (1) raportat la Anexa 2 lit. a) pct. 1 din lege

permit chiar și restituirea imobilelor ocupate de unități și instituții de

învățământ din sistemul de stat, că în speță terenul revendicat este în mare parte

inclus în curtea Grădiniței, însă nu poate fi apreciat ca fiind necesar și

afectat exclusiv și nemijlocit activității de învățământ, pentru a se impune

obligația menținerii afectațiunii pe o anumită perioadă de timp, considerente

pentru care apelul pârâtului a fost apreciat ca nefondat sub aspectul opoziției

manifestate față de restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.473 mp.

În schimb, Curtea de

Apel a apreciat ca întemeiată cea de-a doua critică adusă de pârâtul-apelant

hotărârii primei instanțe, vizând obligarea sa la emiterea unei noi dispoziții,

prin care să restituie reclamantei terenul în litigiu, deoarece practica

judiciară în materie, conturată și prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a statuat că în cazul admiterii contestației persoanei îndreptățite

instanțele sunt abilitate să dispună direct restituirea în natură sau să propună

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nemaifiind necesară obligarea

persoanei juridice notificate la emiterea unei noi dispoziții. În acest sens a

admis apelul în parte, eliminând mențiunea referitoare la obligarea pârâtului

la emiterea unei noi dispoziții în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureș, solicitând

modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul restituirii în natură doar a

terenul în suprafață de 585 mp, pentru diferență urmând a se acorda despăgubiri

în echivalent.

În motivarea

recursului a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 10 alin.

2 din Legea nr. 10/2001, neobservând caracterul de amenajare de utilitate

publică a terenului restituit în natură, care face parte din terenul aferent Grădiniței

cu program prelungi,  fiind amenajat ca spațiu de joacă pentru copii, că fiind

zonă verde în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005,

beneficiază de o protecție sporită, fiind considerat necesar asigurării unei

calități ambientale și de mediu și că în conformitate cu prevederile art. 3 alin.

(3) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1955 din 18 octombrie 1995 terenul

trebuie să permită desfășurarea în aer liber a activității copiilor, asigurând

pentru aceasta un minim de 20 mp pentru un copil antepreșcolar sau preșcolar,

iar în prezent există un deficit de teren în acest sens.

Analizând criticile

formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta

Curte

constată că acestea nu pot fi primite, pentru considerentele ce succed:

Primul motiv de

recurs, vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în sensul că nu s-a ținut cont de împrejurarea că terenul în suprafață

de 1.473 mp face parte din terenul aferent grădiniței și nu poate fi restituit

în natură, este vădit nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (în forma aplicabilă de

la 02 septembrie  2005) „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat construcții noi, autorizate,

persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.”

Din expertizele efectuate în cauză, la instanța de

fond și la instanța de apel, rezultă că terenul revendicat de reclamantă, în

calitate de moștenitoare a foștilor proprietari N.I. și N.M., are o suprafață

totală de 8.722 mp, fiind situat în Municipiul Târgu Mureș. Terenul a făcut obiectul

exproprierii pentru construcția de blocuri în cadrul ansamblului P.D. - proiect

ce nu a fost finalizat, astfel încât o parte din terenul inițial înscris în C.F.,

Târgu Mureș, respectiv 4.664 mp, s-a dezmembrat cu număr top 3789/1/2 și a fost

intabulat în favoarea Statului Român în C.F. Târgu Mureș, iar restul de 2.058

mp s-a readnotat în aceeași filă de carte funciară pe numele vechilor

proprietari (filele 65-66 dosar fond).

În urma măsurătorilor

s-a determinat

acest

din urmă teren, ca fiind situat între trotuarul paralel cu strada, și gardul

Grădiniței (o parcelă de 585 mp la a cărei restituire în natură

recurentul-pârât nu se opune), iar cealaltă parcelă de 1.473 mp fiind cuprinsă

în curtea aceleiași grădinițe.

În apel, instanța a

admis cererea pârâtului de completare a raportului de expertiză, în sensul

delimitării exacte a parcelei de 1.473 mp și a efectuat și o cercetare locală.

Ceea ce are de

verificat instanța de recurs în legătură cu această ultimă parcelă de 1473 mp

este împrejurarea dacă pe teren se află amenajări de utilitate publică, așa cum

sunt ele definite de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, față

de susținerile recurentului-pârât potrivit cărora suprafața în litigiu și

restul terenului aferent grădiniței ar constitui un întreg inseparabil.

Din acest punct de

vedere se apreciază că în mod corect instanța de apel a făcut trimitere la

dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, conform cărora sintagma “amenajări de

utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, precum

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare

subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și

grădini publice, piețe pietonale. Existența unor asemenea amenajări nu s-a

dovedit în cauza de față, susținerea constantă a pârâtului fiind în sensul că

locul de joacă se încadrează în noțiunea de amenajări de utilitate publică

prevăzută de lege.

În același timp, sunt

relevante înscrierile din cartea funciară care atestă și în prezent dreptul de

proprietate al antecesorilor reclamantei, ceea ce determină concluzia

deposedării fără titlu a acestora de bunul lor.

Un alt motiv de

recurs invocat este acela al aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195 din 2 decembrie 2005 privind protecția mediului, care

instituie obligația autorităților administrației publice locale de a conserva

și proteja spațiile verzi urbane și/sau rurale, astfel încât să se asigure

suprafața optimă stabilită de reglementările legale în vigoare, cu consecința

imposibilității restituirii în natură a terenului.

Nici acest motiv de

recurs nu poate fi primit, față de caracterul special al Legii nr. 10/2001, în

materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, care face inaplicabile

prevederile O.U.G. nr. 195/2005. Restituirea în natură a unui bun preluat fără

titlu urmează regulile imperative cuprinse în legea specială, neputând fi

înlăturate de legea generală privind protecția mediului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în raportul de

expertiză tehnică depus la instanța de fond, necontestat de recurentul-pârât,

se arată că în curtea grădiniței se află teren liber, cu iarbă, în suprafață de

2.199 mp, deci sensibil mai mare decât terenul a cărui restituire în natură se

solicită și care poate fi amenajat ca loc de joacă.

De asemenea, în procesul-verbal de cercetare la fața

locului (fila 16 dosar apel) s-a consemnat punctul de vedere al reclamantei cu

privire la amenajarea locului de joacă, ce nu pare a fi bine întreținut, punct

de vedere susținut și de planșele fotografice de la filele 20-25 dosar apel,

ceea ce demonstrează interesul mai degrabă teoretic al recurentului cu privire

la menținerea destinației terenului.

Pentru aceleași considerente nu se poate reține nici

susținerea recurentului-pârât potrivit căreia restituirea în natură a

suprafeței de 1.473 mp contravine art. 3 din O.M.S. nr. 1955 din 18 octombrie

invocată în recurs, ea nefăcând obiectul dezbaterilor nici la instanța de fond

și nici la instanța de apel.

Având în vedere și

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., se constată că recurentul nu

poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului,

critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu

s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept non omisso medio, ceea

ce este inadmisibil.

Pentru toate aceste

considerente recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii ca

legală a deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureș împotriva Deciziei

civile nr. 28/ A din 15 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2010.