ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5240/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

februarie 2007, reclamantul P.R.E.F. a chemat în judecată pe pârâtul primarul

municipiului Târgu Mureș, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să anuleze dispoziția nr. 1605 din 31 ianuarie 2007 emisă de pârât,

să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra cotei de 5/8 din terenul în

suprafață de 440 mp și respectiv 275 mp, situat în Târgu Mureș și să-i acorde

despăgubiri pentru construcțiile demolate de pe acest teren, respectiv pentru

apartamentul nr. 1 din str. R. nr. 2A.

Prin sentința civilă nr. 1231 din 21

septembrie 2007, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins acțiunea cu

următoarea motivare:

Reclamantul nu a respectat termenul

prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de depunere a notificării,

ceea ce atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii.

Legea nr. 10/2001 nu prevede

posibilitatea repunerii în termen, fapt pe care însuși reclamantul îl

recunoaște în motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost

completată.

În ceea ce privește dispozițiile

Legii nr. 247/2005, referitoare la repunerea în termen pentru formularea

cererilor de restituire a terenurilor, acestea se aplică numai în situațiile

prevăzute de art. 33 din Titlul VI al legii.

Prin decizia civilă nr. 123 din 14

decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a avut în vedere aceleași considerente ca și tribunalul, cu o singură

corecție:

Este adevărat că prin dispozițiile

art. III din Titlul VI al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit că persoanele fizice

și juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate

pentru diferențe de suprafață ce pot fi restituite conform acesteia, în termen

de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, însă aceste prevederi vizează

cererile de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

agricole și forestiere, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991,

a Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, aspect ce rezultă fără echivoc din

chiar denumirea dată Titlului VI al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește invocarea

prevederilor art. 33 din același titlu, este de fapt vorba despre dispozițiile

art. I pct. 37 prin care s-a modificat art. 33 din Legea nr. 1/2000, în sensul

că persoanele fizice și juridice care nu au depus în termen cereri pentru

reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legilor nr. 169/1997 și nr.

1/2000, pot formula astfel de cereri într-un termen de 60 de zile de la

intrarea în vigoare a legii.

Prin urmare, dispozițiile legale

menționate anterior nu privesc notificările formulate în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, care urmează procedura specială instituită prin aceasta.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul susține că, având în vedere dispozițiile Legii nr.

247/2005, consideră că a fost repus în termenul legal pentru formularea unei

solicitări de restituire și de acordare de despăgubiri, cu atât mai mult cu cât

o parte din teren aparține domeniului public al statului.

În opinia sa, repunerea în termen

operează pentru toate situațiile prevăzute în cuprinsul Legii nr. 247/2005 și

nu doar pentru cele la care se referă art. 33.

Mai susține că, prima lege care

prevede posibilitatea revendicării unor imobile care fac parte din domeniul

public este Legea nr. 247/2005, iar articolul invocat de prima instanță se

referă la Legea nr.169/1997, or reclamantul nu a formulat nicio cerere

întemeiată pe această lege.

Intimatul a depus la dosar

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat

și va fi respins pentru următoarele motive:

Soluția de respingere a notificării

pe considerentul că a fost depusă cu depășirea termenului legal prevăzut de

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv,

este dată cu respectarea legii.

Nicio dispoziție a Legii nr.

247/2005, prin care s-au modificat o serie de articole ale Legii nr. 10/2001,

nu a prevăzut repunerea în termenul de a formula notificare a persoanelor care

se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Singurele dispoziții care prevăd o

repunere în termen sunt cele referitoare la cererile de constituire a dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere, corect

reținute de instanța de apel.

De altfel, deși recurentul susține

că repunerea în termen a fost prevăzută de Legea nr. 247/2005 pentru toate

cererile care cad sub incidența sa, nu a fost în măsură să indice articolul din

legea menționată care să permită o asemenea interpretare.

Distincția făcută de recurent

privitoare la apartenența la domeniul public a unei părți din terenul pentru

care solicită măsuri reparatorii nu are nicio relevanță în cauză.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a

recunoscut posibilitatea persoanelor îndreptățite de a solicita restituirea în

natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru toate imobilele preluate

de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent că la data intrării

în vigoare a legii se aflau evidențiate în domeniul public sau privat al

statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Condiția pe care reclamantul trebuia

să o îndeplinească și nu a îndeplinit-o era aceea de a adresa notificarea

unității deținătoare în termenul prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va menține decizia atacată și, conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat,

recursul

declarat de reclamantul P.R.E.F. împotriva deciziei nr. 123 A din 14 decembrie

2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2008.