ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1818 din 6 noiembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată și precizată la data de 11

decembrie 2007 de reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâții

Primăria municipiului Târgu Mureș, H.B., K.S., M.E.F. și Prefectura

județului Mureș; s-a modificat în parte dispoziția nr. 807 din

28 iunie 2002 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș în sensul

că:

- art. 2 din dispoziția

atacată va avea următorul conținut: „se vor acorda măsuri

reparatorii prin echivalent reclamantului, în condițiile Legii nr. 10/2001,

nemodificată, art. 19 alin. (2), constând în despăgubiri

bănești în valoare de 3679,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea

nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș pentru aplicarea

Legii nr. 112/1995, modificată prin sentința civilă nr. 691 din 2

februarie 1999 a Judecătoriei Târgu Mureș și rămasă

definitivă prin Decizia nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curții de

Apel Târgu Mureș, iar diferența până la 220.926 lei, valoare de

circulație actualizată a apartamentului din imobilul situat în

municipiul Târgu Mureș, stabilită prin expertiza tehnică de

specialitate, se va acoperi prin titlul de valoarea nominală și

acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital”

- art. 3 din dispoziția atacată

va fi modificată, în sensul că înaintarea dispoziției

modificată se va face și către Prefectura județului

Mureș, dar și către M.E.F.

- s-au menținut prevederile art.

1 din dispoziția atacată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că este întemeiată cererea

formulată de reclamant, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.

19 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective,

în termen legal, au declarat apel pârâții Primarul municipiului Târgu

Mureș și D.G.F.P. Mureș în numele M.F.P., criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică și solicitând desființarea

hotărârii respective și, rejudecând cauza pe fond, acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005,

act normativ aflat în vigoare la momentul pronunțării soluției

instanței de fond și stabilirea competenței C.C.S.D. de acordare

a acestor măsuri.

În dezvoltarea motivelor de apel,

pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș a susținut în primul rând

faptul că este inadmisibilă precizarea de acțiune formulată

de reclamant, în raport de prevederile art. 136 C. proc. civ., în

condițiile în care prin înscrisurile depuse pentru termenul de

judecată din 11 decembrie 2007 și respectiv 22 ianuarie 2007, acesta

a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, câtă

vreme prin acțiunea introductivă a cerut doar anularea

Dispoziției Primarului Municipiului Târgu Mureș cu nr. 867/2002

și restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Târgu

Mureș.

În al doilea rând, s-a susținut

că, în cauză, este aplicabilă Legea nr. 247/2005 (Titlul VII)

care nu prevede posibilitatea acordării despăgubirilor

bănești, ci a titlurilor de despăgubire, chiar dacă decizia

contestată este emisă anterior intrării în vigoare a acestui act

normativ.

Pârâtul M.E.F., prin motivele de

apel, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive

motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 48 din

H.G. nr. 386 din 25 aprilie 2007, acest minister reprezintă statul ca

subiect de drept și obligații în fața instanțelor, precum

și în orice situație în care acesta participă nemijlocit în nume

propriu, în raporturi juridice dacă legea nu stabilește în acest scop

un alt organ, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 25 din Decretul nr.

31/1954 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Apelantul a invocat, de asemenea,

excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința

civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 pronunțată de

Judecătoria Târgu Mureș și rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel

Târgu Mureș.

Prin Decizia civilă nr. 88/ A

din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Târgu Mureș

și M.E.F. prin D.G.F.P. Mureș a Județului Mureș, cu obligația

plății sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în solidar,

către reclamantul A.E.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în primul rând faptul că, sunt neîntemeiate

excepțiile invocate de către pârâtul-apelant M.E.F. privind

autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale

pasive a acestui minister.

În acest sens, s-a constatat că

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., în cauză nefiind

autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de

părți, obiect și cauză, în condițiile în care

acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 691 din

2 februarie 2009 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a

Curții de Apel Târgu Mureș a avut un alt obiect și s-a întemeiat

pe o altă cauză, respectiv Legea nr. 112/1995, iar prezentul litigiu

este întemeiat pe prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că este

neîntemeiată și excepția având ca obiect calitatea

procesuală pasivă a M.E.F., întrucât legitimarea procesuală

pasivă a acestuia rezultă din prevederile Cap. V, art. 36-40 din

Legea nr. 10/2001, din centralizatoarele privind notificările și

ofertele de acordare a despăgubirilor bănești care trebuie

transmise către acest minister.

Pe fondul cauzei, s-a reținut

că sunt nefondate motivele de apel formulate de pârâta Primăria Municipiului

Târgu Mureș, în condițiile în care, în speță, sunt

aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,anterior

modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005, întrucât legea

civilă nu retroactivează, iar dispoziția contestată a fost

emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș la data de 28 iunie 2002.

S-a avut în vedere și Decizia nr.

52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- Secțiile Unite și publicată în M.O. nr. 140 din 22 februarie

2008, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și

următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii

și contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei respective, în termen

legal, pe data de 13 august 2009 și respectiv 5 august 2009, au declarat

recurs pârâții Primarul Municipiului Târgu Mureș și M.F.P. prin

D.G.F.P. Mureș, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva

sentinței civile nr. 1818 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Mureș

și, rejudecând cauza pe fond, să se dispună acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005,

act normativ aflat în vigoare la momentul pronunțării hotărârii

instanței de fond, precum și stabilirea competenței C.C.S.D. de

acordare a acestor măsuri reparatorii.

În drept, s-au invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse pe

aceeași dată, pârâtul Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, a

susținut, în primul rând faptul că decizia recurată este

nelegală, în condițiile în care, raportat la prevederile art. 136 C.

proc. civ., precizarea de acțiune formulată de reclamant în cursul

anului 2007 trebuia respinsă ca inadmisibilă, chiar dacă a fost

formulată după repunerea cauzei pe rol.

Sub acest aspect s-a susținut

că, prin înscrisurile depuse de către reclamant pentru termenele de judecată

din data de 11 decembrie 2007 și respectiv 22 ianuarie 2007, acesta

și-a precizat acțiunea, solicitând acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile în care prin cererea

introductivă a solicitat anularea Dispoziției Primarului Municipiului

Târgu Mureș nr. 867/2002 și doar restituirea în natură a

apartamentului situat în imobilul din municipiul Târgu Mureș.

Raportat la momentul introducerii

acțiunii (anul 2002); la faptul că această cauză, chiar

dacă a suferit două suspendări, a avut totuși mai multe

termene de judecată (16 octombrie 2002, 18 noiembrie 2002 și 16

noiembrie 2006) la care părțile au fost legal citate, precizarea de

acțiune formulată de reclamant în cursul anului 2007 a fost depusă după prima zi de înfățișare, iar drept

consecință trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Al doilea motiv de recurs a vizat

încălcarea de către instanța de apel a principiului

neretroactivității legii civile, Curtea de Apel Târgu Mureș

menținând în acest sens hotărârea primei instanțe, în

condițiile în care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, nemodificată.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, s-a arătat că nu este aplicabilă decizia nr. 52/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite,

întrucât, prin decizia respectivă, s-a statuat că instanța are

plenitudinea de competență privind verificarea legalității

dispoziției atacate, a calității de persoană

îndreptățită la restituire, a dreptului de proprietate și a

întinderii cestuia, cât și asupra cuantumului măsurilor reparatorii

ce se cuvin persoanei îndreptățite, nicidecum asupra modalității

prin care se vor acorda aceste despăgubiri, modalitatea fiind

stabilită de legea specială, prin dispoziții imperative, sub o

singură formă, aceea a titlurilor de despăgubire.

S-a concluzionat, sub acest aspect,

că prevederile deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost interpretate în mod greșit, în sensul că pentru

deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

despăgubirile prin echivalent se acordă după legea veche,

respectiv prin acordarea de despăgubiri bănești - întrucât s-ar

încălca principiul neretroactivității legii civile - iar Legea nr.

247/2005 este de imediată aplicare și în situația în care

cererile au fost soluționate sub imperiul Legii nr. 10/2001,

nemodificată (prin acordarea de despăgubiri bănești și

titluri de valoare nominală) în ceea ce privește modalitatea în care

pot fi acordate despăgubiri prin echivalent, și anume doar sub forma

titlurilor de despăgubire.

S-a criticat decizia recurată

și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind

cheltuielile de judecată, susținându-se că în mod greșit a

fost obligat, în solidar, cu celălalt pârât la plata acestora, în

condițiile în care i-a fost recunoscută reclamantului-intimat calitatea

de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, în modalitatea

prevăzută de Legea specială nr. 247/2005, adică sub forma

titlurilor de despăgubiri.

Un ultim motiv de recurs a vizat

modificarea eronată a prevederilor art. 3 din dispoziția

contestată, în sensul că s-a dispus comunicarea acesteia către

instituția Prefectului și către M.E.F., o asemenea precizare

expresă nefiind posibilă, prin raportare la prevederile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât dispozițiile emise se

comunică doar C.C.S.D., singura autoritate abilitată de lege să

acorde măsurile reparatorii prin echivalent.

Recurentul M.F.P., prin motivele de

recurs formulate odată cu cererea, a criticat decizia recurată sub

aspectul soluționării greșite a celor două excepții

invocate în fața instanței de apel, respectiv excepția

autorității de lucru judecat și cea a lipsei calității

sale procesual pasive.

Astfel, s-a susținut că în

cauză există autoritate de lucru judecat - fiind întrunite

dispozițiile art. 1201 C. civ. - întrucât prin sentința civilă nr.

691 din 2 februarie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu

Mureș, în Dosarul nr. 11323/1997 și modificată în parte prin Decizia

civilă nr. 1396 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Mureș, pronunțată

în Dosarul nr. 4050/1999, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 195/R din 25 februarie 200 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată

în Dosar nr. 146/2001, s-a dispus modificarea art. 1 din Hotărârea nr. 507

din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995,

în sensul că s-au acordat despăgubiri reclamantului A.E. în cuantum de

42.,425.632 lei (ROL) din care va fi scăzută suma de 5.635.242 lei

(ROL) reprezentând valoarea actualizată a creditului nerambursat la CEC, cuantumul despăgubirilor fiind actualizate la data plății, luându-se ca

bază salariul mediu pe economie din ultima lună a trimestrului

expirat - astfel încât obiectul acțiunii anterior menționată,

viza efectiv acordarea despăgubirilor, respectiv modificarea cuantumului

despăgubirilor acordate reclamantului prin Hotărârea nr. 507 din 14

iulie 2007 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 - și

dat fiind faptul că prin acțiunea pendinte reclamantul a înțeles

să solicite acordarea de despăgubiri pentru același imobil.

S-a mai arătat sub acest aspect

că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor a

îmbrăcat forma unei cereri de repunere în termenul prevăzut de art. 13

alin. (4) din Legea nr. 112/1995, cerere inadmisibilă raportat la momentul

în care a devenit irevocabilă sentința prin care i-au fost acordate

reclamantului despăgubiri bănești în temeiul acestui act

normativ, iar, pe de altă parte, cererea era prescriptibilă în

termenul general de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 168/1958, privind prescripția extinctivă, iar o

nouă solicitare a reclamantului de acordare a acestor despăgubiri,

materializată în dosarul de fond, a fost promovată doar la data de 21

ianuarie 2008, cu mult peste termenul general de prescripție

menționat anterior.

Referitor la excepția lipsei

calității sale procesual pasive, s-a susținut că a fost soluționată

greșit de către cele două instanțe, întrucât în cadrul

procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, M.F.P. are calitate procesuală

pasivă doar în situația prevăzută de art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată, în situația în care unitatea

deținătoare a imobilului solicitat nu a fost identificată.

S-a invocat, sub acest aspect, prevederile

art. 3 alin. (1) pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 (actuala reglementare fiind art.

3 alin. (1) pct., 81 din H.G. nr. 34/2009) potrivit cărora în realizarea

funcțiilor sale M.F.P. reprezintă statul, ca subiect de drepturi

și obligații în fața instanțelor, precum și în orice

alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu,

în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt

organ; precum și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit

cărora M.F.P. poate reprezenta Statul Român în litigiile în care acesta

este parte, sub condiția ca, prin legi speciale, reprezentarea Statului

român să nu fie atribuită altor organe.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivul de casare invocat, respectiv prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate

recursurile declarate de către pârâți și se vor respinge, ca

atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:

Astfel, recursul declarat de pârâtul

Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, este nefondat, ținându-se cont

de următoarele considerente :

În primul rând este neîntemeiat

motivul de ordin procedural, referitor la faptul că precizarea de

acțiune formulată de reclamant abia în anul 2007, realizată

după repunerea pe rol a cauzei, trebuia respinsă, ca

inadmisibilă, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.

Potrivit acestei dispoziții

legale, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea acțiunii.

Din interpretarea corectă a acestei

dispoziții, cât și a prevederilor art. 129, art. 130 C. proc. civ.,

rezultă, într-adevăr, că modificarea unei acțiuni nu se

poate face decât la prima zi de înfățișare sau în cadrul

termenului acordat de instanță în acest scop, în formele prescrise de

lege. Cu toate acestea, dispozițiile referitoare la modificarea

acțiunii nu au un caracter imperativ.

Prin urmare, în caz de neopunere a

părții adverse, acțiunea poate fi modificată chiar și

după primul termen de judecată, fără ca instanța

să poată invoca excepția de tardivitate.

În consecință,

față de caracterul dispozitiv al normei legale sus enunțate,

obiecțiunile în legătură cu neregularitatea sa, nu pot fi

invocate direct în căile de atac, întrucât aceasta nu constituie un motiv

de ordine publică.

Pe de altă parte, în

cauză, contestația formulată de reclamant a fost suspendată

prin încheierea din 16 noiembrie 2006 de către Tribunalul Mureș, în

baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea

acțiunii disjunse, având ca obiect constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995

prin care pârâții H.B. și K.S. au dobândit apartamentele aflate în

litigiu.

În urma soluționării

irevocabile a acestei acțiuni prin Decizia civilă nr. 68/R din 21

ianuarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a respins

cererea în constatare nulitate act, cauza a fost repusă pe rol, pe data de

5 noiembrie 2007, iar la data de 11 decembrie 2007, reclamantul a fost nevoit

să-și precizeze contestația, solicitând măsuri reparatorii

în echivalent, în condițiile în care restituirea în natură

cerută prin cererea introductivă nu mai era posibilă.

În același timp, fiind vorba de

o procedură specială instituită de o lege cu caracter

reparatoriu, respectiv Legea nr. 10/2001 care privește repararea

prejudiciilor suferite de foștii proprietari sau moștenitorii

acestora ca urmare a preluării abuzive a imobilelor de către stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin restituirea în natură, în

principal, a imobilelor sau în echivalent, când restituirea în natură nu

mai este posibilă – rezultă că precizarea de acțiune a

reclamantului, în sensul că solicită măsuri reparatorii în

echivalent, întrucât imobilele solicitate au fost înstrăinate cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 - este pe deplin

admisibilă, în cursul judecății, nefiind vorba de o

încălcare a prevederilor art. 132 C. proc. civ.

În acest sens, prevăd

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stipulează

faptul că: „dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii opri

să propună acordare de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferent imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care

măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită”.

Este nefondat și cel de-al

doilea motiv de recurs invocat de pârât, întrucât instanțele au procedat

la reanalizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptățirii

reclamantului de a beneficia de măsurile prevăzute de legea de reparație,

cât și a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, în acord cu

prevederile legii speciale, dar și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

și art. 21 din Constituție, procedând și la evaluarea

despăgubirilor cuvenite, atribuție ce ține de sfera lor de competență.

Prin urmare, evaluarea

despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai

admisibilă, dar se și impune în scopul soluționării legale

și temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului

judiciar, etapă finală a procedurii reglementate de capitolul III din

Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilit dreptul la

despăgubiri și cuantumul acestora, cu motivarea că această

abilitare o are exclusiv Comisia prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005,

titlul nr. VII.

În acest sens, Înalta Curte de

Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat prin Decizia

în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 că „prevederile cuprinse în art.

16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005”.

De aceea,

deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data

intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu

contestație, ca și cele care au fost atacate ulterior pe această

cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului

C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanțelor

judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei,

atâta timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal

exercitată, în raport cu prevederile art. 24-26 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

În cauză, fiind vorba de o

dispoziție emisă în anul 2002 de către Primarul Municipiului

Târgu Mureș nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, ci de prevederile Legii nr. 10/2001, în forma inițială,

întrucât legea civilă nu retroactivează.

Prin urmare, instanța de apel

i-a acordat reclamantului măsurile reparatorii prin echivalent

prevăzute de legea în vigoare la data emiterii actului atacat, respectiv numai

despăgubiri bănești ori combinate cu despăgubiri sub forma titlurilor

cu valoare nominală.

În această privință

își găsesc aplicarea dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, nemodificată, potrivit cărora - „în cazul în care persoana

îndreptățită a optat pentru despăgubiri și imobilul a

fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data

intrării în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptățită

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea

corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții.

Dacă persoanele

îndreptățite au primit despăgubiri, ele au dreptul la

diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele

inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului, care se

acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în

funcție de opțiunea persoanei fizice sau juridice

îndreptățite. Dacă persoanei îndreptățite i s-a

stabilit despăgubirea potrivit prevederilor legii nr. 112/1995 și nu

a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri

bănești, iar diferența până la valoarea

corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin

acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe

piața de capital, în funcție de opțiunea acesteia”.

În același timp, modificarea

adusă de către instanțe articolului trei al deciziei contestate

își găsește justificarea în prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001,

nemodificată, potrivit cărora „după centralizarea

notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor

bănești prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună

cu materialele primite, M.F.P.

Este neîntemeiat și motivul de

recurs având ca obiect aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., întrucât în mod corect pârâtul-recurent a fost obligat la plata

cheltuielilor de judecată câtă vreme a căzut în pretenții,

fiind admisă contestația formulată de reclamant, în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș.

Aceasta întrucât, la baza

obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa

procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie

să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare,

din acest punct de vedere fiind irelevantă buna-credință a

părții care a pierdut procesul.

Recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin

D.G.F.P. Mureș a Județului Mureș, prin care s-au reiterat

excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive

și a autorității de lucru judecat, este, de asemenea, nefondat.

Astfel, legitimarea procesuală

pasivă în cauză a pârâtului M.F.P. se întemeiază pe

dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nemodificată,

potrivit cărora ”dacă persoana îndreptățită

optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare, va fi citat în cauză și M.F.P.”.

Cum în cauză, prin precizarea

de acțiune formulată pe data de 21 ianuarie 2008, reclamantul a

solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârât, și a M.F.P.,

iar instanța de fond i-a acordat acestuia până la concurența

sumei de 220.026 lei, titluri de valoare nominală sau acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în

mod corect s-a reținut că acest minister are calitate procesuală

pasivă.

Și excepția

autorității de lucru judecat a fost soluționată

corespunzător de către instanța de apel, în cauză nefiind

întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ., prin raportare la sentința

civilă nr. 691 din 2 februarie 2009, rămasă definitivă

și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel, nu este îndeplinită

tripla identitate de parți, obiect și cauză, pentru a opera

autoritatea de lucru judecat, întrucât cererea soluționată irevocabil

prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș a avut drept obiect contestația formulată de

reclamantul A.E. împotriva Hotărârii nr. 507 din 14 iulie 1997 emisă

de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, din cadrul

Consiliului județean Mureș, prin care reclamantului i-au fost

acordate despăgubiri pentru apartamentul situat în Târgu Mureș,

înscris în C.F. Târgu-Mureș, nr. top 3848/29, iar prezenta cauză,

purtată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Târgu Mureș,

prin Primar, M.F.P. - Instituția Prefectului județului Mureș, SC

L. SA, H.B. și K.S. are drept obiect contestația formulată de

același reclamant împotriva dispoziției nr. 807/2002 emisă de Primarul

Municipiului Târgu Mureș, în procedura specială a Legii nr. 10/2001.

În același timp, nu poate fi

vorba de repararea unui prejudiciu de două ori în favoarea reclamantului,

ținând cont de faptul că acesta a obținut măsuri

reparatorii pentru același imobil, atât în bata Legii nr. 112/1995, cât

și în baza Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât despăgubirile

bănești stabilite în procedura specială a Legii nr. 112/1995 nu

au fost încasate de către reclamant iar, pe de altă parte, Legea nr. 10/2001

prevede posibilitatea ca și persoanele îndreptățite care au

beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute în Legea nr. 112/1995

să aibă acces în anumite condiții și la prevederile acestui

act normativ.

Pe de altă parte, prin

dispozitivul hotărârii primei instanțe, reclamantului i s-au acordat

măsurile reparatorii în echivalent, constatând în despăgubirile

bănești în valoare de 3.678,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea

nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș pentru aplicarea

Legii nr. 112/1995 și numai diferența până la suma de 220.926

lei, reprezentând valoarea actuală de circulație a apartamentului în

litigiu, i-a fost acordată în condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, nemodificată.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de

casare invocat de pârâți, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate de pârâții Municipiul Târgu Mureș, prin Primar și M.F.P.

prin D.G.F.P. Mureș, se privesc ca fiind nefondate și se vor respinge

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursuriledeclarate de

pârâții Municipiul Târgu Mureș, prin Primar și de M.F.P., prin D.G.F.P.

Mureș împotriva Deciziei nr. 88/ A din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2010.