ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1871/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1818 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată la data de 11 decembrie 2007 de reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Târgu Mureș, H.B., K.S., M.E.F.

și Prefectura județului Mureș; s-a modificat în parte dispoziția nr. 807 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș în sensul că: - art. 2 din dispoziția atacată va avea următorul conținut: „se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, în condițiile Legii nr. 10/2001, nemodificată, art. 19 alin. (2), constând în despăgubiri bănești în valoare de 3679,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, modificată prin sentința civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 a Judecătoriei Târgu Mureș și rămasă definitivă prin Decizia nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar diferența până la 220.926 lei, valoare de circulație actualizată a apartamentului din imobilul situat în municipiul Târgu Mureș, stabilită prin expertiza tehnică de specialitate, se va acoperi prin titlul de valoarea nominală și acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital” - art. 3 din dispoziția atacată va fi modificată, în sensul că înaintarea dispoziției modificată se va face și către Prefectura județului Mureș, dar și către M.E.F.

- s-au menținut prevederile art. 1 din dispoziția atacată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este întemeiată cererea formulată de reclamant, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii respective, în termen legal, au declarat apel pârâții Primarul municipiului Târgu Mureș și D.G.F.P. Mureș în numele M.F.P., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și solicitând desființarea hotărârii respective și, rejudecând cauza pe fond, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005, act normativ aflat în vigoare la momentul pronunțării soluției instanței de fond și stabilirea competenței C.C.S.D. de acordare a acestor măsuri.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș a susținut în primul rând faptul că este inadmisibilă precizarea de acțiune formulată de reclamant, în raport de prevederile art. 136 C. proc. civ., în condițiile în care prin înscrisurile depuse pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2007 și respectiv 22 ianuarie 2007, acesta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, câtă vreme prin acțiunea introductivă a cerut doar anularea Dispoziției Primarului Municipiului Târgu Mureș cu nr. 867/2002 și restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureș. În al doilea rând, s-a susținut că, în cauză, este aplicabilă Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) care nu prevede posibilitatea acordării despăgubirilor bănești, ci a titlurilor de despăgubire, chiar dacă decizia contestată este emisă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Pârâtul M.E.F., prin motivele de apel, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 48 din H.G. nr. 386 din 25 aprilie 2007, acest minister reprezintă statul ca subiect de drept și obligații în fața instanțelor, precum și în orice situație în care acesta participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Apelantul a invocat, de asemenea, excepția autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș și rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin Decizia civilă nr. 88/ A din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Târgu Mureș și M.E.F. prin D.G.F.P. Mureș a Județului Mureș, cu obligația plății sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în solidar, către reclamantul A.E. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în primul rând faptul că, sunt neîntemeiate excepțiile invocate de către pârâtul-apelant M.E.F. privind autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale pasive a acestui minister.

În acest sens, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., în cauză nefiind autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, în condițiile în care acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 691 din 2 februarie 2009 a Judecătoriei Târgu Mureș, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș a avut un alt obiect și s-a întemeiat pe o altă cauză, respectiv Legea nr. 112/1995, iar prezentul litigiu este întemeiat pe prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că este neîntemeiată și excepția având ca obiect calitatea procesuală pasivă a M.E.F., întrucât legitimarea procesuală pasivă a acestuia rezultă din prevederile Cap. V, art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, din centralizatoarele privind notificările și ofertele de acordare a despăgubirilor bănești care trebuie transmise către acest minister.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate de pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureș, în condițiile în care, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005, întrucât legea civilă nu retroactivează, iar dispoziția contestată a fost emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș la data de 28 iunie 2002. S-a avut în vedere și Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și publicată în M.O. nr. 140 din 22 februarie 2008, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii și contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva deciziei respective, în termen legal, pe data de 13 august 2009 și respectiv 5 august 2009, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Târgu Mureș și M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1818 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Mureș și, rejudecând cauza pe fond, să se dispună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005, act normativ aflat în vigoare la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, precum și stabilirea competenței C.C.S.D. de acordare a acestor măsuri reparatorii. În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, pârâtul Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, a susținut, în primul rând faptul că decizia recurată este nelegală, în condițiile în care, raportat la prevederile art. 136 C. proc. civ., precizarea de acțiune formulată de reclamant în cursul anului 2007 trebuia respinsă ca inadmisibilă, chiar dacă a fost formulată după repunerea cauzei pe rol. Sub acest aspect s-a susținut că, prin înscrisurile depuse de către reclamant pentru termenele de judecată din data de 11 decembrie 2007 și respectiv 22 ianuarie 2007, acesta și-a precizat acțiunea, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care prin cererea introductivă a solicitat anularea Dispoziției Primarului Municipiului Târgu Mureș nr. 867/2002 și doar restituirea în natură a apartamentului situat în imobilul din municipiul Târgu Mureș.

Raportat la momentul introducerii acțiunii (anul 2002); la faptul că această cauză, chiar dacă a suferit două suspendări, a avut totuși mai multe termene de judecată (16 octombrie 2002, 18 noiembrie 2002 și 16 noiembrie 2006) la care părțile au fost legal citate, precizarea de acțiune formulată de reclamant în cursul anului 2007 a fost depusă după prima zi de înfățișare, iar drept consecință trebuia respinsă ca inadmisibilă. Al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea de către instanța de apel a principiului neretroactivității legii civile, Curtea de Apel Târgu Mureș menținând în acest sens hotărârea primei instanțe, în condițiile în care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, nemodificată.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că nu este aplicabilă decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, întrucât, prin decizia respectivă, s-a statuat că instanța are plenitudinea de competență privind verificarea legalității dispoziției atacate, a calității de persoană îndreptățită la restituire, a dreptului de proprietate și a întinderii cestuia, cât și asupra cuantumului măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite, nicidecum asupra modalității prin care se vor acorda aceste despăgubiri, modalitatea fiind stabilită de legea specială, prin dispoziții imperative, sub o singură formă, aceea a titlurilor de despăgubire.

S-a concluzionat, sub acest aspect, că prevederile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost interpretate în mod greșit, în sensul că pentru deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile prin echivalent se acordă după legea veche, respectiv prin acordarea de despăgubiri bănești - întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile - iar Legea nr. 247/2005 este de imediată aplicare și în situația în care cererile au fost soluționate sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată (prin acordarea de despăgubiri bănești și titluri de valoare nominală) în ceea ce privește modalitatea în care pot fi acordate despăgubiri prin echivalent, și anume doar sub forma titlurilor de despăgubire.

S-a criticat decizia recurată și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, susținându-se că în mod greșit a fost obligat, în solidar, cu celălalt pârât la plata acestora, în condițiile în care i-a fost recunoscută reclamantului-intimat calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001, în modalitatea prevăzută de Legea specială nr. 247/2005, adică sub forma titlurilor de despăgubiri. Un ultim motiv de recurs a vizat modificarea eronată a prevederilor art. 3 din dispoziția contestată, în sensul că s-a dispus comunicarea acesteia către instituția Prefectului și către M.E.F., o asemenea precizare expresă nefiind posibilă, prin raportare la prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât dispozițiile emise se comunică doar C.C.S.D., singura autoritate abilitată de lege să acorde măsurile reparatorii prin echivalent.

Recurentul M.F.P., prin motivele de recurs formulate odată cu cererea, a criticat decizia recurată sub aspectul soluționării greșite a celor două excepții invocate în fața instanței de apel, respectiv excepția autorității de lucru judecat și cea a lipsei calității sale procesual pasive. Astfel, s-a susținut că în cauză există autoritate de lucru judecat - fiind întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ.

- întrucât prin sentința civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. 11323/1997 și modificată în parte prin Decizia civilă nr. 1396 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Mureș, pronunțată în Dosarul nr. 4050/1999, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 200 a Curții de Apel Târgu Mureș pronunțată în Dosar nr. 146/2001, s-a dispus modificarea art. 1 din Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că s-au acordat despăgubiri reclamantului A.E.

în cuantum de 42.,425.632 lei (ROL) din care va fi scăzută suma de 5.635.242 lei (ROL) reprezentând valoarea actualizată a creditului nerambursat la CEC, cuantumul despăgubirilor fiind actualizate la data plății, luându-se ca bază salariul mediu pe economie din ultima lună a trimestrului expirat - astfel încât obiectul acțiunii anterior menționată, viza efectiv acordarea despăgubirilor, respectiv modificarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 2007 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 - și dat fiind faptul că prin acțiunea pendinte reclamantul a înțeles să solicite acordarea de despăgubiri pentru același imobil.

S-a mai arătat sub acest aspect că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor a îmbrăcat forma unei cereri de repunere în termenul prevăzut de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 112/1995, cerere inadmisibilă raportat la momentul în care a devenit irevocabilă sentința prin care i-au fost acordate reclamantului despăgubiri bănești în temeiul acestui act normativ, iar, pe de altă parte, cererea era prescriptibilă în termenul general de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 168/1958, privind prescripția extinctivă, iar o nouă solicitare a reclamantului de acordare a acestor despăgubiri, materializată în dosarul de fond, a fost promovată doar la data de 21 ianuarie 2008, cu mult peste termenul general de prescripție menționat anterior.

Referitor la excepția lipsei calității sale procesual pasive, s-a susținut că a fost soluționată greșit de către cele două instanțe, întrucât în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, M.F.P. are calitate procesuală pasivă doar în situația prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în situația în care unitatea deținătoare a imobilului solicitat nu a fost identificată. S-a invocat, sub acest aspect, prevederile art. 3 alin. (1) pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 (actuala reglementare fiind art. 3 alin. (1) pct., 81 din H.G. nr. 34/2009) potrivit cărora în realizarea funcțiilor sale M.F.P. reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ; precum și prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora M.F.P.

poate reprezenta Statul Român în litigiile în care acesta este parte, sub condiția ca, prin legi speciale, reprezentarea Statului român să nu fie atribuită altor organe. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivul de casare invocat, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate de către pârâți și se vor respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma: Astfel, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, este nefondat, ținându-se cont de următoarele considerente : În primul rând este neîntemeiat motivul de ordin procedural, referitor la faptul că precizarea de acțiune formulată de reclamant abia în anul 2007, realizată după repunerea pe rol a cauzei, trebuia respinsă, ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 132 C. proc.

civ. Potrivit acestei dispoziții legale, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea acțiunii. Din interpretarea corectă a acestei dispoziții, cât și a prevederilor art. 129, art. 130 C. proc. civ., rezultă, într-adevăr, că modificarea unei acțiuni nu se poate face decât la prima zi de înfățișare sau în cadrul termenului acordat de instanță în acest scop, în formele prescrise de lege. Cu toate acestea, dispozițiile referitoare la modificarea acțiunii nu au un caracter imperativ. Prin urmare, în caz de neopunere a părții adverse, acțiunea poate fi modificată chiar și după primul termen de judecată, fără ca instanța să poată invoca excepția de tardivitate.

În consecință, față de caracterul dispozitiv al normei legale sus enunțate, obiecțiunile în legătură cu neregularitatea sa, nu pot fi invocate direct în căile de atac, întrucât aceasta nu constituie un motiv de ordine publică. Pe de altă parte, în cauză, contestația formulată de reclamant a fost suspendată prin încheierea din 16 noiembrie 2006 de către Tribunalul Mureș, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea acțiunii disjunse, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 prin care pârâții H.B. și K.S. au dobândit apartamentele aflate în litigiu.

În urma soluționării irevocabile a acestei acțiuni prin Decizia civilă nr. 68/R din 21 ianuarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a respins cererea în constatare nulitate act, cauza a fost repusă pe rol, pe data de 5 noiembrie 2007, iar la data de 11 decembrie 2007, reclamantul a fost nevoit să-și precizeze contestația, solicitând măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile în care restituirea în natură cerută prin cererea introductivă nu mai era posibilă.

În același timp, fiind vorba de o procedură specială instituită de o lege cu caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 10/2001 care privește repararea prejudiciilor suferite de foștii proprietari sau moștenitorii acestora ca urmare a preluării abuzive a imobilelor de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin restituirea în natură, în principal, a imobilelor sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă – rezultă că precizarea de acțiune a reclamantului, în sensul că solicită măsuri reparatorii în echivalent, întrucât imobilele solicitate au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 - este pe deplin admisibilă, în cursul judecății, nefiind vorba de o încălcare a prevederilor art. 132 C. proc.

civ. În acest sens, prevăd dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stipulează faptul că: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii opri să propună acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferent imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.

Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârât, întrucât instanțele au procedat la reanalizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptățirii reclamantului de a beneficia de măsurile prevăzute de legea de reparație, cât și a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, în acord cu prevederile legii speciale, dar și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. și art. 21 din Constituție, procedând și la evaluarea despăgubirilor cuvenite, atribuție ce ține de sfera lor de competență.

Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă, dar se și impune în scopul soluționării legale și temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementate de capitolul III din Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora, cu motivarea că această abilitare o are exclusiv Comisia prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, titlul nr. VII. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat prin Decizia în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”.

De aceea, deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost atacate ulterior pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atâta timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24-26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului. În cauză, fiind vorba de o dispoziție emisă în anul 2002 de către Primarul Municipiului Târgu Mureș nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci de prevederile Legii nr. 10/2001, în forma inițială, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Prin urmare, instanța de apel i-a acordat reclamantului măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea în vigoare la data emiterii actului atacat, respectiv numai despăgubiri bănești ori combinate cu despăgubiri sub forma titlurilor cu valoare nominală. În această privință își găsesc aplicarea dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora - „în cazul în care persoana îndreptățită a optat pentru despăgubiri și imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții.

Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului, care se acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei fizice sau juridice îndreptățite. Dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea potrivit prevederilor legii nr. 112/1995 și nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea acesteia”.

În același timp, modificarea adusă de către instanțe articolului trei al deciziei contestate își găsește justificarea în prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora „după centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună cu materialele primite, M.F.P. Este neîntemeiat și motivul de recurs având ca obiect aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât în mod corect pârâtul-recurent a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme a căzut în pretenții, fiind admisă contestația formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureș.

Aceasta întrucât, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare, din acest punct de vedere fiind irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul. Recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș a Județului Mureș, prin care s-au reiterat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și a autorității de lucru judecat, este, de asemenea, nefondat. Astfel, legitimarea procesuală pasivă în cauză a pârâtului M.F.P. se întemeiază pe dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora ”dacă persoana îndreptățită optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, va fi citat în cauză și M.F.P.”.

Cum în cauză, prin precizarea de acțiune formulată pe data de 21 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârât, și a M.F.P., iar instanța de fond i-a acordat acestuia până la concurența sumei de 220.026 lei, titluri de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în mod corect s-a reținut că acest minister are calitate procesuală pasivă. Și excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată corespunzător de către instanța de apel, în cauză nefiind întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ., prin raportare la sentința civilă nr. 691 din 2 februarie 2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel, nu este îndeplinită tripla identitate de parți, obiect și cauză, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, întrucât cererea soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș a avut drept obiect contestația formulată de reclamantul A.E. împotriva Hotărârii nr. 507 din 14 iulie 1997 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, din cadrul Consiliului județean Mureș, prin care reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru apartamentul situat în Târgu Mureș, înscris în C.F. Târgu-Mureș, nr. top 3848/29, iar prezenta cauză, purtată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Târgu Mureș, prin Primar, M.F.P. - Instituția Prefectului județului Mureș, SC L. SA, H.B.

și K.S. are drept obiect contestația formulată de același reclamant împotriva dispoziției nr. 807/2002 emisă de Primarul Municipiului Târgu Mureș, în procedura specială a Legii nr. 10/2001. În același timp, nu poate fi vorba de repararea unui prejudiciu de două ori în favoarea reclamantului, ținând cont de faptul că acesta a obținut măsuri reparatorii pentru același imobil, atât în bata Legii nr. 112/1995, cât și în baza Legii nr. 10/2001. Aceasta întrucât despăgubirile bănești stabilite în procedura specială a Legii nr. 112/1995 nu au fost încasate de către reclamant iar, pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea ca și persoanele îndreptățite care au beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute în Legea nr. 112/1995 să aibă acces în anumite condiții și la prevederile acestui act normativ.

Pe de altă parte, prin dispozitivul hotărârii primei instanțe, reclamantului i s-au acordat măsurile reparatorii în echivalent, constatând în despăgubirile bănești în valoare de 3.678,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei județene Mureș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și numai diferența până la suma de 220.926 lei, reprezentând valoarea actuală de circulație a apartamentului în litigiu, i-a fost acordată în condițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemodificată. Față de considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de casare invocat de pârâți, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile declarate de pârâții Municipiul Târgu Mureș, prin Primar și M.F.P. prin D.G.F.P. Mureș, se privesc ca fiind nefondate și se vor respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursuriledeclarate de pârâții Municipiul Târgu Mureș, prin Primar și de M.F.P., prin D.G.F.P. Mureș împotriva Deciziei nr. 88/ A din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2010.