ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3684/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2501 din 25 noiembrie

2003, Tribunalul Călărași a admis excepția tardivității formulării contestației

și, în consecință, a respins, ca tardivă, contestația.

Prin decizia nr. 867 din

13 mai 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul contestatorului,

a anulat sentința, reținând cauza pentru judecare în fond.

Prin decizia nr. 6360

din 05 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul pârâtei Prefectura Județului Călărași.

Prin decizia civilă

nr. 717 din 02 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondată, contestația reclamantului, reținând, în esență, că Primăria

comunei V. a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, restituind în natură partea de teren liberă din imobilul ce a aparținut

autorului reclamantului.

Prin decizia nr. 4507

din 3 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul reclamantului, a casat decizia și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța supremă a reținut

că, așa cum a rezultat din expertiza efectuată în faza apelului de ing. B.M., terenul

situat în tarlaua AA, pe vechiul amplasament al proprietății defunctului R.C., a

fost preluat de Primăria comunei V. de la A.D.S. pentru aplicarea legilor proprietății.

Această concluzie se coroborează cu răspunsul formulat prin întâmpinare de către

Primăria comunei V. A reținut totodată că Protocolul încheiat între A.D.S. și Primarul

comunei V. se referă la o suprafață totală agricolă și neagricolă de 250,62 ha.

(teren arabil).

Expertiza efectuată ulterior

de ing. P.C., având ca obiectiv stabilit prin încheierea din 26 iunie 2008, deducerea

din valoarea de 1.200.000.000 ROL, stabilită ca măsură reparatorie prin acordarea

de titluri de valoare nominală, a valorii terenului care este solicitat în natură,

concluzionează că valoarea terenului de 0,8478 ha. nu trebuie scăzută din suma menționată,

calculată pentru construcții demolate și suprafața de teren de 1,1522 ha. ca diferență

până la 2 ha. Prin această expertiză se stabilește că valoarea actualizată a sumei

de 1.200.000.000 ROL este de 227.968,6 RON, dar nu se evaluează decât ipotetic imobilul.

Instanța supremă a stabilit

că se impune completarea probatoriului, pentru a se stabili dacă există terenuri

ce ar putea fi atribuite în compensare, având în vedere concluziile expertizelor

efectuate în cauză cu referire la terenul în suprafață de 1,15 ha., evaluat doar

ipotetic, împrejmuit cu gard de beton și deținut de SC P. SRL, cu destinația crescătorie

de porci.

În rejudecare, prin decizia

civilă nr. 423A din 14 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis contestația, a anulat dispoziția din 15 mai 2003 emisă de Primarul comunei

V. și a obligat pârâta să acorde contestatorului măsuri reparatorii constând în

teren în compensare în suprafață de 2 ha. în tarla BB/1, parcela XX și suma de 1.268.228

RON, reprezentând valoarea construcțiilor existente pe teren la data preluării.

S-a reținut că, în temeiul

Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare solicitând restituirea în natură

a terenului ce reprezenta moșia "T.R.", precum și acordarea de despăgubiri

pentru construcțiile ce au fost situate pe raza comunei V., preluate de stat de

la autorul reclamantului, defunctul R.C.

Prin dispoziția din 15

mai 2003 emisă de Primarul comunei V., s-a dispus restituirea în natură a terenului

situat în comuna V., satul V., județul Călărași, în suprafață totală de 0,8478 ha.,

situat pe vechiul amplasament (conform anexei la această dispoziție) și s-a stabilit

ca măsura reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare, în cuantum de 1.200.000.000 ROL, pentru construcțiile

ce au fost demolate, precum și pentru suprafața de teren, curte, de 1,1522 ha.,

ca diferența până la 2,0000 ha.

Reținând principiul prevalentei

restituirii în natură care rezultă din prevederile art. 1 alin. (1), art. 7

alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, prin decizia de casare, obligatorie conform

art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a stabilit că se impune completarea probatoriului,

pentru a se stabili dacă există terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare.

Având în vedere ierarhia

în acordarea măsurilor reparatorii, Înalta Curte a reținut că numai în cazul în

care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de

la aplicare se procedează la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de

lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea acordării de despăgubiri,

în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana

îndreptățită.

În acest context, în rejudecare

pe fond, după decizia intermediară de admitere a apelului și decizia de casare,

a fost administrată proba cu expertiza topografică, pentru a se stabili dacă există

terenuri care ar putea fi atribuite în compensare, expertul L.G. concluzionând,

în raport și de poziția exprimată de unitatea deținătoare, că se poate acorda întreaga

suprafață de 20.000 m.p. în tarlaua BB/1, parcela XX, care se învecinează, conform

schiței anexate, cu restul parcelei XX la nord, la sud cu terenul școlii, la vest

cu canalul RR, iar la est cu TT.

Cu această soluție propusă

de primar a fost de acord și reclamantul.

În ceea ce privește construcțiile

aflate pe terenul în litigiu la data preluării acestuia de stat, și anume, construcție

P+M - conac, cu remiză de mașini agricole, atelier, grajd pentru animale, magazie

de cereale, cotețele pentru păsări, un pătul, un fânar și șopron, acestea au fost

evaluate prin expertiza întocmită de M.N., la suma de 1.268.228 RON. La efectuarea

expertizei a participat atât contestatorul cât și intimata Primăria comunei V.,

prin specialist cadastru.

Conform art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri constând în compensare

cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau

despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Având în vedere această

prevedere legală, precum și dispozițiile deciziei de casare, Curtea a acordat măsurile

reparatorii în modalitățile prevăzute de lege, și anume, teren în compensare, reținându-se

în acest sens acordul intimatei, cât și faptul că reclamantul a fost de acord cu

această măsură.

De asemenea, în ceea ce

privește construcțiile demolate, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, măsurile reparatorii au fost stabilite prin echivalent.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 26 iulie 2010, pârâta Primăria comunei

V. prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Dispoziția din 15 mai

2003 prin care a fost soluționată notificarea nr. GG/2001, a fost comunicată notificatorului

R.V.P., iar aceasta nu a contestat-o în termenul legal, ceea ce înseamnă că a fost

de acord cu măsurile dispuse.

Primăria comunei V. nu

poate fi obligată la acordarea despăgubirilor și a măsurilor reparatorii, acestea

făcându-se de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înființată

tocmai în acest scop.

Recursul este întemeiat

numai pentru considerentele ce urmează:

Prima critică a recurentei-pârâte

nu poate fi primită, întrucât prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile,

decizia civilă nr. 867 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin care a admis apelul contestatorului, a anulat sentința și a reținut

cauza pentru judecare în fond, s-a tranșat chestiunea referitoare la pretinsa tardivitate

a contestației formulate în cauză.

Decizia va fi modificată

pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât dispoziția legală

de drept substanțial incidentă în cauză, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, prescrie în mod expres că măsurile reparatorii în echivalent constând

în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a

fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) și (3) din C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va

admite recursul, va modifica în parte decizia, în sensul că va obliga Primăria comunei

V. să propună acordarea de măsuri reparatorii în sumă de 1.268.228 RON, reprezentând

valoarea construcțiilor demolate, în condițiile legii speciale - Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, menținându-se totodată restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Primăria comunei V. împotriva deciziei nr. 423A din 14 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul

că obligă Primăria comunei V. să propună acordarea de măsuri reparatorii în sumă

de 1.268.228 RON, reprezentând valoarea construcțiilor demolate, în condițiile legii

speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.