ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9251/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 663 din 21 martie 2003,

Tribunalul Călărași a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârâta SC A.S. SA, a admis excepția prematurității formulării capătului de cerere

privind accesiunea imobiliară, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.F.M.

împotriva dispoziției nr. 352 din 2 septembrie 2002 emisă de pârâtă precum și

capătul de cerere privind accesiunea imobiliară ca prematur formulat.

În considerentele sentinței s-a reținut că

prin acțiunea introductivă reclamantul M.F.M. a solicitat desființarea

dispoziției nr. 352 din 2 septembrie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia

la restituirea în natură a tuturor imobilelor care i-au aparținut și care nu au

fost demolate, precum și a celor transformate și edificate ulterior,

restituirea în natură a terenului de 10 ha aferent construcțiilor care a

constituit incinta conacului și a celorlalte construcții ce au aparținut

Exploatației agricole Ș., precum și păstrarea denumirii inițiale a imobilelor

expropriate și a vecinătăților inițiale și înlăturarea indicativelor acordate

acestora și a noilor vecinătăți. Reclamantul a arătat că Exploatația agricolă Ș.

a fost expropriată, la data de 6 martie 1949, în baza decretului nr. 83 din 1

martie 1949 dat în aplicarea Legii nr. 187/1945.

Reclamantul a mai arătat că prin dispozițiile

nr. 352 și 353/2002 a fost soluționată notificarea adresată pârâtei privind

restituirea conacului. În legătură cu cele 5 imobile existente pe acest teren,

respectiv fostul sediu al Fermei F. cu 9 camere, un imobil cu 5 camere, unul cu

3 camere, unul cu 4 camere, altul cu 5 camere, iar prin dispoziția 353/2002

s-au restituit prin echivalent fosta cantină a fermei edificată după anul 1960,

un atelier, un grup social și 6 stâlpi de beton pentru transport energie

electrică.

La termenul din 21 martie 2003, reclamantul a

precizat că nu au fost restituite în natură 4 locuințe pentru personal cu 10

încăperi, un grajd cu 4 încăperi, un grajd pentru oi cu 3 încăperi, 3 saivane,

3 magazii, o remiză, o cramă, un castel de apă, 2 puțuri forate și o ghețărie.

În urma cercetării la fața locului s-a

constatat că există 8 grajduri care nu au configurația celor solicitate.

Cele 3 saivane nu au fost solicitate prin

notificare.

Pârâta a refuzat restituirea a 5 căsuțe

pentru personal cu 10 încăperi și grajdurile cu motivarea că acestea au fost

construite de fostul I.A.S. Sărulești după anul 1953.

Prin precizare, reclamantul a recunoscut că

cele 5 căsuțe pentru personal, 5 grajduri pentru animale, o cantină, o uzină

electrică și 12 stâlpi aparțin pârâtei și că au fost edificate după anul 1953,

dar a solicitat restituirea acestora în baza art. 492 C. civ., invocând

accesiunea imobiliară.

În urma cercetării la fața locului s-a

constatat că dintre bunurile solicitate nu mai există magaziile pentru cereale,

o cramă, 2 puțuri, ghețăria, un cuptor pentru uscat fructe, pivnița cu o

încăpere, iar din cele 3 magazii de cereale mai există doar un schelet metalic.

Cu privire la aceste bunuri reclamantul a solicitat restituirea prin

echivalent.

În legătură cu imobilele pentru care s-a

invocat accesiunea imobiliară, 5 căsuțe pentru personal, 5 grajduri pentru

animale, o cantină, o uzină electrică și 12 stâlpi, instanța a apreciat că nu

sunt îndeplinite condițiile impuse de lege întrucât reclamantul nu a făcut

dovada dreptului de proprietate asupra terenului. Reclamantul a susținut că a

fost pus în posesie de C.L. Frăsinet pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pentru

suprafața de 10 ha, a depus la dosar procesul verbal de punere în posesie nr. 1461/527

din 9 august 2002, însă acesta nu face dovada dreptului de proprietate. Pârâta

a susținut că ea este singura care deține un titlu de proprietate asupra

terenului, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria

M 07 nr. 1810, situație în care ar trebui analizată și buna sau reaua credință

a constructorului.

Având în vedere aceste aspecte instanța a

admis excepția prematurității capătului de cerere privind restituirea unor

imobile în baza accesiunii imobiliare invocată de pârâtă.

Pentru imobilele ce nu se mai pot restitui în

natură a fost emisă dispoziția 353/2002 care a propus acordarea măsurilor prin

echivalent, iar atelierul, grupul social și cantina au fost restituite prin

dispoziția nr. 351/2002, astfel cum au învederat părțile cu ocazia cercetării

la fața locului.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul învederând că instanța nu s-a pronunțat asupra restituirii

terenului de 10 ha pe considerentul că s-a renunțat la cerere, nu s-a pronunțat

nici asupra restituirii unor imobile solicitate prin cererea precizatoare. De

asemenea, în mod greșit s-a admis excepția prematurității capătului de cerere

privind accesiunea imobiliară pe considerentul că nu s-a făcut dovada titlului

de proprietate.

Curtea de Apel București, secția a IlI-a

civilă, prin decizia nr. 1619/ A din 5 decembrie 2005, a admis apelul, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță

întrucât avocatul reclamantului nu a avut mandat special pentru renunțarea la

capătul de cerere privind restituirea terenului de 10 ha.

Recursurile declarate de reclamant și de

pârâtă au fost admise prin decizia civilă nr. 1852 din 13 octombrie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție care a trimis cauza la aceeași instanță de apel

reținând că obiectul cauzei nu îl constituie cele 10 ha de teren, ci doar cele

2 ha pretinse prin notificare și edificiile existente pe această suprafață. S-a

mai reținut că suprafața de teren de 10 ha excede cauzei, ea a fost recuperată

în baza Legii nr. 18/1991, fapt ce explică lipsa de interes a reclamantului.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă, prin decizia nr. 417/ A din 18 iunie 2007, a

respins apelul declarat de reclamant reținând că terenul solicitat se află în

extravilanul localității, potrivit expertizelor efectuate în cauză și nu face

obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul precizând că instanța nu s-a pronunțat asupra respingerii excepției

prematurității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, asupra

restituirii tuturor imobile.

Î

nalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 4718 din 8

iulie 2008, a admis recursul și a casat decizia cu trimitere la aceeași

instanță de apel pentru că nu s-au analizat criticile privitoare la

construcțiile aflate pe teren dispunând a se avea în vedere toate mijloacele de

apărare invocate de părți.

Rejudecând după cea de-a doua casare, Curtea

de Apel București, secția a IlI-a civilă, prin decizia nr. 113/ A din 19

februarie 2009, a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul

admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la restituirea

construcțiilor identificate în raportul de expertiză de la fila 69 a dosarului,

respectiv o casă, 5 locuințe, 4 grajduri, 3 magazii și o cramă evaluate la

15.231.231 lei.

În considerentele deciziei s-a reținut că

limitele casării vizează doar construcțiile de pe teren.

Raportul de expertiză de la dosar de apel nr.

1820/2003 a identificat o serie de imobile ce pot fi restituite în natură,

respectiv cele menționate în dispozitivul deciziei, astfel încât instanța a

dispus restituirea acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamantul M.F.M. și pârâta SC A.S. SA prin lichidator SC P. SRL Călărași.

În motivarea recursului formulat de pârât,

întemeiat în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., s-a învederat că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, respectiv asupra

excepției prematurității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară,

atribuirii terenului de 10,96 ha și acordării măsurilor reparatorii pentru

imobilele care nu se mai regăsesc pe terenul de 10,94 ha: pompe, magazie,

remiză, cramă mal drept, ghețărie mal drept evaluate de expertul T.Z. la

1.678.731 mii lei vechi. Instanța a analizat doar critica referitoare la

restituirea construcțiilor existente, încălcând dispozițiile art. 315 alin. (3)

C. proc. civ.

Pârâta SC A.S. SA prin lichidator SC P. SRL

Călărași și-a întemeiat recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că terenul solicitat de reclamant, în suprafață de 10,96 ha este

situat în extravilan, la circa 16 km de comuna Sărulești, astfel încât nu face

obiectul Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt fondate pentru

considerentele care succed.

În urma analizei lucrărilor dosarului s-a

constatat că instanța de apel s-a limitat doar la analiza criticilor privind

construcțiile existente pe teren, fără a cerceta și celelalte motive de apel

formulate de către reclamant.

În condițiile în care hotărârea a fost casată

în întregime, instanța de rejudecare trebuie să reia judecata asupra întregului

apel, conform dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că

după casare instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate

înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Este adevărat că prin decizia de casare s-a

impus a se efectua analiza criticilor referitoare la construcții, însă instanța

de trimitere, recurgând doar la analiza strictă a acestor critici a încălcat

dispozițiile textului legal menționat.

Ca atare, motivele referitoare la excepția

prematurității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, restituirea

terenului de 10,94 ha și atribuirea de măsuri reparatorii pentru construcțiile

ce nu se mai regăsesc pe teren au rămas nesoluționate. Din acest considerent

este necesar a se casa decizia atacată și a se trimite cauza spre rejudecare în

vederea analizării tuturor motivelor de apel formulate.

În ce privește restituirea terenului se va

avea în vedere că potrivit mențiunilor înscrise în procesul de preluare a

moșiei din 6 martie 1949, fila X a dosarului nr. 1820/2003 al Curții de Apel

București, conacul a avut un teren aferent de 2 ha.

Se va analiza și dacă terenul solicitat de

10,94 ha nu a fost cuprins în cele 50 ha teren restituite prin titlurile 12696

și 12697 din 30 septembrie 2002 emise în aplicarea Legii nr. 18/1991 depuse la

filele dosarului nr. 1820/2003. Această analiză se impune și pentru faptul că

recurentul a susținut, pe parcursul soluționării cauzei în fond, că a fost pus

în posesie cu suprafața de 10 ha teren.

De asemenea, se va ține seama și de

susținerea inserată în motivarea recursului pârâtei potrivit căreia terenul de

10,94 ha se află în extravilan, susținere confirmată, de altfel, de concluziile

raportului de expertiză existent la dosarul nr. 1820/2003 al Curții de Apel

București.

În consecință, se vor admite ambele

recursuri, decizia atacată se va casa cu trimitere la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului formulat de reclamant.

Instanța de trimitere va avea în vedere toate

aspectele semnalate în prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul M.F.M.

și de pârâta SC A. Sărulești SA prin lichidator SC P. SRL Călărași împotriva

deciziei nr. 113/ A din 19 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe

care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

noiembrie 2009.