ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

contestația din 19 decembrie 2005, reclamantele Ș.R.A.M. și D.L.M. au solicitat

în contradictoriu cu intimatul Ministerul Administrației și Internelor anularea

dispoziției nr. 1024 din 14 noiembrie 2005 de respingere a notificării și

obligarea acestuia la restituirea în natură a Fermei „P.A.”.

Prin sentința civilă nr. 431 din 29 martie 2006,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca

neîntemeiată, pe considerentul că, în baza Legii nr. 18/1991, contestatoarelor

li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 50 ha teren, așa încât, în mod corect le-a fost respinsă notificarea.

Apelul declarat de către contestatoare a fost admis și

sentința a fost desființată, în sensul că, admițându-se contestația, a fost

anulată dispoziția nr. 1024/2005 emisă de intimat și s-a dispus înaintarea

notificării către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Recursurile declarate de reclamante și de către

intimatul Ministerul Administrației și Internelor au fost admise prin decizia

civilă nr. 4477 din 01 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că decizia și sentința au fost

casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1460 din 14

octombrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația, a anulat dispoziția nr. 1024/2005, a omologat rapoartele de

expertiză și suplimentul la raportul de expertiză topometrică efectuate în

cauză și a obligat pe intimat să restituie în natură contestatoarelor imobilul

situat în comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, identic cu Ferma „P.A.”, compus

din construcții, (astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză

întocmit de expert Barat Morel), cu excepția construcției C7 și teren format

din lotul 2/1, în suprafață de 19.310 mp și lotul nr. 3 în suprafață de 4778

mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză și suplimentul

la raportul de expertiză întocmit de expert A.M., cu excepția lotului 2/2 în

suprafață de 912 mp teren identificat între punctele 80-L-K-R-P-O-N-M.

Contestatoarele au formulat cerere de îndreptare a

erorii strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008,

a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în sensul de a se înlătura

omisiunea din dispozitiv privind restituirea lotului 1 format din suprafața de 2 ha teren aferentă vechiului conac (construcția principală, locuințe servitori, uzina electrică,

turn apă, ghețărie, alei parc, pomi) restituit prin hotărâre.

Prin sentința civilă nr. 107 din 27 ianuarie 2009,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea în sensul că a

dispus completarea sentinței civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008, dispunând

restituirea către reclamantă și a suprafeței de 20.000 mp teren, astfel cum a

fost identificat prin raportul de expertiză și suplimentul la raportul de

expertiză întocmit de expert A.M. (anexa 1A).

Prin decizia civilă nr. 38/ A din 19 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor, a schimbat sentința nr. 1460 din 14

octombrie 2008 și a respins contestația ca nefondată. Totodată, a respins

apelul declarat de contestatoare împotriva aceleiași sentințe.

Recursul declarat de contestatoare a fost admis prin

decizia civilă nr. 6349 din 25 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că decizia a

fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel,

urmând ca instanța de trimitere, ținând seama de solicitările concrete ale

părților, să administreze toate probele pe care le consideră necesare pentru

lămurirea pe deplin a situației de fapt, respectiv pentru identificarea

terenului în litigiu și a construcțiilor aparținând Fermei „P.A.” și să se

pronunțe asupra măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite recurentele

reclamante.

Prin decizia

nr.

223/ A din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de apelantele-contestatoare Ș.R.A.M.

și D.L.M. împotriva sentinței civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 39759/3/2007 și

s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul Ministerul

Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel, în rejudecare, instanța de

apel a procedat la efectuarea unor noi expertize de identificare a terenului și

construcțiilor.

Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții

întocmit de expertul L.A. s-au identificat construcțiile vechi, cele care au

suferit transformări constructive, cât și construcțiile noi.

S-a menționat că printre construcțiile noi figurează o

seră de legume, un grajd porcine, grajd taurine, crescătorie de păsări, saivan

de ovine, depozit carburant, platformă de beton, pătule circulare, silozuri de

beton, șopron, magazie, stație de pompare și sediul administrativ al Academiei

de Poliție.

În legătură cu construcția vilei denumită și „conac”,

expertul a concluzionat că aceasta este o clădire reprezentativă cu o

arhitectură armonioasă și finisaje superioare. Reprezentanții Ministerul

Administrației și Internelor au susținut că este folosită pentru aplicații cu

studenții, dar aleea de acces acoperită de vegetație, aspectul general al

clădirii neîngrijit, denotă o utilizare cel mult ocazională.

Expertul topo Popescu Ioan a identificat suprafața de 4,5 ha teren aferentă construcțiilor, cât și construcțiile vechi și noi aflate pe acesta (inclusiv

căile de acces), menținând în cea mai mare parte concluziile celorlalte

expertize efectuate în cauză.

Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001,

sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând

în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilului la data preluării abuzive a acestora.

De asemenea, în baza art. 4 alin. (2) din aceeași

lege, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Din procesul-verbal întocmit de Direcția Gospodăriilor

Agricole de Stat în anul 1949, rezultă preluarea la stat a suprafeței de 50 ha teren și a construcțiilor aparținând Fermei „P.A.”. Cu aceeași ocazie, a fost întocmit și un proces-verbal

cuprinzând detaliat componența fermei.

În raport de aceste înscrisuri aflate la dosarul

cauzei, contestatoarele au făcut dovada preluării la stat a proprietății

intitulată Ferma „P.A.” compusă din suprafața de 50 ha teren și construcții.

Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

În aplicarea acestei prevederi legale, în raport de

mențiunea din procesul-verbal de preluare, instanța de apel a reținut că s-a

făcut dovada existenței dreptului de proprietate al lui P.A. asupra fermei ce-i

poartă numele preluată de către stat.

Din certificatul de moștenitor nr. X/1974 din 05 iulie

1974, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 7 București, rezultă că după

A.P., decedat la 17 mai   1974, a rămas ca legatar universal, în baza

testamentului autentificat din 21 august 1970 de Notariatul de Stat al

Sectorului 7 București, D.S.F.

Din certificatul de moștenitor din 06 februarie 1996

eliberat de Notarul Public P.M., rezultă că unicele moștenitoare ale lui D.S.F.,

decedat la 14 noiembrie 1995, sunt contestatoarele.

Conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, privind

activitatea notarială, certificatul de moștenitor face dovada deplină asupra

calității de moștenitor până la anularea lui pe cale judecătorească.

Cum apelantul Ministerul Administrației și Internelor

nu a făcut dovada falsității celor două certificate de moștenitor, cât și a

testamentului la care se face trimitere în primul certificat de moștenitor, sau

a anulării acestora, alegațiile sale în legătură cu lipsa de identitate a

domiciliului lui P.A. din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu pot produce

efecte în privința calității de moștenitor testamentar al lui D.F. de după

acesta.

Cu actele susmenționate, reclamantele au făcut dovada

că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 asupra bunurilor ce au aparținut Fermei „P.A.”.

În baza precizărilor și îndrumărilor date în cauză

prin cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, curtea de apel

are a se pronunța, în cadrul acestui litigiu asupra cererii contestatoarelor de

restituire în natură a construcțiilor și terenului de 4,5 ha aferent, amplasate în intravilanul localității Petrăchioaia, județul Ilfov și nu asupra

suprafeței de 50 ha teren dimprejurul construcțiilor, deja restituită în baza

Legii nr. 18/1991.

Conform art. 7 din Legea nr. 10/2001, de regulă,

imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.

De asemenea, în baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au

edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare

dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea

de piață a construcției respective.

În speță, prima instanță prin hotărârea atacată a

restituit contestatoarelor construcțiile și terenul de pe lotul 2/1 în

suprafață de 19.310 mp și lotul 3 în suprafață de 4778 mp, cu excepția lotului

2/2, constând în construcția C7, (edificată și folosită ca spațiu de depozitare

de către Ministerul Administrației și Internelor), terenul aferent acesteia și

drumul de acces.

Din coroborarea rapoartelor de expertiză de la prima

instanță și apel (mai cu seamă expertiza întocmită de expertul Ioan Popescu),

rezultă că majoritatea construcțiilor noi, adică cele edificate după anul 1949,

sunt amplasate în lotul 2/1, dar intimatul nu a formulat un subsidiar privind

plata contravalorii acestor construcții.

Din conținutul expertizelor, cât și în urma

dezbaterilor, curtea de apel a reținut că numai o parte din construcții sunt

actualmente folosite, în special, ca spații de depozitare și că aceste

construcții, indiferent dacă au fost construite anterior anului 1949, sau

ulterior, rămânând nefolosite în cea mai mare parte, se află într-o stare

destul de avansată de uzură și necesită reparații.

Așa fiind, s-a constatat că instanța nu poate reține

că aceste construcții sunt strict necesare funcționării unității deținătoare și

că acestea ar putea constitui un impediment pentru restituirea în natură a

imobilului.

În ceea ce privește restituirea lotului 1 în suprafață

de 20.000 mp, cuprinzând și cea mai mare parte a construcțiilor vechi, instanța

de apel a reținut că restituirea acestuia prin sentința civilă nr. 107 din 27

ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, dată

în completare, nu face obiectul apelului Ministerului Administrației și

Internelor.

Or, conform art. 296 C. proc. civ., instanța de apel verifică

în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță. Ca urmare, s-a constatat că hotărârea pronunțată de prima

instanță prin sentința completatoare este definitivă și nu face obiectul

investirii instanței de apel.

Așa fiind, reținând netemeinicia motivelor de apel

formulate de către apelantul Ministerul Administrației și Internelor împotriva

sentinței civile nr. 1460 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, curtea de apel a respins apelul formulat de

acesta, ca nefondat.

Și apelul formulat de contestatoare a fost respins,

dar ca lipsit de obiect, ca urmare a faptului că, prin sentința civilă nr. 107

din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

acestora li s-a restituit și suprafața de 20.000 mp aferentă conacului, inclusă

în totalul de 4,5 ha teren pretins.

Împotriva acestei decizii, la data de 10 septembrie 2012, a declarat recurs pârâtul, solicitând totodată, prin cererea de recurs, repunerea în termenul

de declarare a recursului.

În motivarea cererii de repunere în termen, recurentul

a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în

sensul că, printr-o împrejurare mai presus de voința consilierului juridic

delegat în acest dosar, acesta a luat cunoștință de hotărârea judecătorească la

data de 24 august 2012, termen de la care s-a solicitat calcularea termenului

de declarare și motivare a prezentului recurs.

În susținerea cererii de repunere în termenul de

declarare a recursului s-a depus nota raport din data de 27 august 2012

aprobată de conducerea Ministerului Administrației și Internelor, prin care se

arată că dovada de comunicare a deciziei recurate poartă numai data și

semnătura șefului Direcției Generale Juridice și nu i-a fost adusă la

cunoștință șefului Serviciului Contencios, iar ulterior, nu a fost comunicată

consilierului juridic delegat în cauză.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susținând că decizia atacată este

netemeinică și nelegală.

Astfel, recurentul a arătat că în mod greșit instanța

de apel a reținut că apelul Ministerului Administrației și Finanțelor nu a

privit și sentința civilă nr. 107/2009 a Tribunalului București care a

completat sentința civilă nr. 1460/2008 a aceleiași instanțe.

În acest sens, recurentul a invocat principiul general

de drept accessorium sequitur principalem și a susținut că nu are relevanță

faptul că sentința civilă nr. 107/2009 nu a fost atacată în condițiile art. 281

3

C. proc. civ., atâta timp cât sentința din care face parte integrantă a

fost apelată.

De asemenea, recurentul a arătat că, raportat la

petitul hotărârii judecătorești recurate, sentința civilă nr. 107/2009 face

trimitere la lotul 2/1, așa cum a fost identificat în rapoartele de expertiză

dispuse în dosarul de fond, iar instanța de apel admite că majoritatea

construcțiilor noi, adică cele edificate după anul 1949, sunt amplasate în

lotul 2/1, dar pârâtul nu a formulat un subsidiar privind plata contravalorii acestor

construcții.

Așadar, a arătat recurentul, însăși instanța de apel a

remarcat faptul că Ministerul Administrației și Finanțelor nu putea fi obligat

la restituirea către contestatoare a construcțiilor edificate după anul 1949,

care nu au aparținut niciodată autorului lor, dar, persistând în eroarea cu

privire la regimul juridic accesoriu al sentinței civile nr. 107/2009, s-a

pronunțat în sensul că apelul Ministerului Administrației și Finanțelor nu

poate privi această din urmă sentință.

Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art.

301 și 103 C. proc. civ., este neîntemeiată cererea de repunere în termen, iar

recursul este tardiv formulat.

Art. 103 C. proc. civ. reglementează o repunere în

termen în condiții restrictive, deoarece textul se referă la „o împrejurare mai

presus de voința părții’’.

În sensul textului citat, împrejurarea mai presus de

voința părții trebuie să fie obiectivă, asimilabilă forței majore.

Or, afirmația recurentului

Ministerul Administrației și Internelor, în prezent

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Juridică potrivit căreia

consilierul juridic delegat în dosar a luat cunoștință de hotărârea

judecătorească la data de 24 august 2012

,

nu constituie motiv de repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ., deoarece

aspectele invocate reprezintă chestiuni ce privesc organizarea internă și

eventualele disfuncționalități între departamentele de la nivelul instituției.

La dosarul instanței de apel (fila 178) se află

procesul - verbal încheiat de persoana însărcinată cu înmânarea deciziei atacate,

care cuprinde toate datele prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar, conform art.

100 alin. (4) C. proc. civ., acest proces-verbal face dovadă până la înscrierea

în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Or, potrivit procesului - verbal, recurentului i-a

fost comunicată decizia atacată la data de 12 iunie 2012, iar, potrivit art. 301

C. proc. civ., recursul trebuia declarat în termen de 15 zile, calculat de la

această dată.

Termenul legal pentru declararea recursului a expirat

la data de 28 iunie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 10 septembrie

2012, cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, va fi respinsă cererea

de repunere în termen și, fără să se analizeze motivele de recurs formulate de

pârât, se va respinge recursul nedeclarat de acesta în termenul legal, ca

tardiv.

Având în vedere că recurentul a căzut în pretenții, va

fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de

intimatele Ș.R.A.M. și D.L.M.

, reprezentând onorariul de avocat (filele 20-21 dosar

recurs), în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare

a recursului formulată de recurentul - pârât Ministerul Administrației și

Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală

Juridică.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor

Interne, prin Direcția Generală Juridică împotriva deciziei nr. 223/ A din 29

mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul Ministerul Administrației și

Internelor, în prezent Ministerul Afacerilor Interne, la plata sumei de 2.000

lei, către intimatele Ș.R.A.M. și D.L.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.