ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4643/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamantele S.C.L. și C.N.C. au solicitat anularea deciziei nr.

123 din 25 martie 2004 emisă de RA A.P.P.S. prin care a fost respinsă

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autorul lor C.G.A.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că autorul lor a formulat o

notificare având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în comuna

Snagov, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 33.857,49 mp și

construcțiile aferente, imobil ce a aparținut autorului acestuia D.I.D., însă

prin decizia menționată s-a respins notificarea deși au fost depuse toate

actele care făceau dovada dreptului de proprietate al autorului.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea depunerii

contestației, respectiv peste termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr.

10/2001 întrucât decizia a fost comunicată soției numitului C.G. la data de 30

martie 2004 și inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea în

natură a imobilului cu motivarea că retrocedarea terenului se poate realiza

doar în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că autorul reclamantelor nu a

demonstrat calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/200,

deoarece nu a depus copii legalizate de pe documentele de care a înțeles să se

folosească în susținerea cererii.

Prin sentința civilă nr. 1159 din 18 septembrie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate

excepțiile invocate de pârâtă. A fost admisă contestația și s-a anulat decizia

nr. 123/2004 emisă de intimată, dispunându-se trimiterea cauzei la comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru judecarea în fond.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că decizia contestată a

fost emisă ulterior decesului autorului reclamantelor, C.G.A., fapt intervenit

la data de 1 ianuarie 2004, astfel că actul întocmit pe numele unei persoane

lipsită de capacitatea de folosință este lovit de nulitate; pe de altă parte,

s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei decizii către

ambele succesoare ale defunctului, moment de la care începe să curgă termenul

de 30 de zile stabilit de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fondul cauzei s-a reținut că autorul reclamantelor a dovedit că este

persoană îndreptățită, anexând notificării o serie de contracte autentice de

vânzare-cumpărare, acte de stare civilă și o serie de alte înscrisuri, în

conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, invocând

excepția tardivității formulării contestației față de prevederile art. 26 din

Legea nr. 10/2001 și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind

restituirea în natură a imobilului, susținându-se că acest capăt de cerere nu a

fost motivat de către prima instanță.

Prin decizia civilă nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că la data emiterii deciziei și

a comunicării acesteia, persoana îndreptățită era decedată, astfel că se

impunea recomunicarea acestei decizii pe numele tuturor moștenitorilor pentru

ca aceștia să poată exercita dreptul la contestație.

Referitor la excepția de inadmisibilitate s-a motivat că prima instanță

a reținut în mod corect că se impune, față de înscrisurile depuse la dosar, ca

autoritatea notificată să se pronunțe pe fondul cauzei.

Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâta a declarat recurs, invocând

drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele

critici:

- instanța de apel a reținut în mod greșit că decizia de respingere a

notificării a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile întrucât acest

termen a fost prelungit succesiv până la data de 1 iulie 2003 astfel că nu mai

are relevanță;

- contestația a fost tardiv formulată, deoarece termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la data de 30

martie 2004 când decizia a fost comunicată soției notifîcatorului, iar

reclamantele nu pot invoca propria turpitudine în situația în care nu au

comunicat recurentei decesul autorului lor;

- pe fondul cauzei, se susține că decizia contestată a fost corect și

legal emisă, aceasta fiind un act juridic unilateral și nu are cum să fie

afectat de lipsa capacității de folosință a notificatorului, decedat la data

emiterii deciziei, în această situație capacitatea de folosință este necesar și

suficient să existe în persoana subiectului de drept care a întocmit și emis

actul juridic civil constând în decizia nr. 123/2004.

Se mai susține că C.G. nu a demonstrat calitatea de persoană

îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, prin faptul că nu a depus în copii

legalizate documentele de care a înțeles să se folosească în susținerea

cererii, cu toate că RA A.P.P.S. i-a adus acest lucru la cunoștință prin două

adrese.

Verificând

legalitatea decizie recurate prin prisma criticilor formulate și având în

vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este nefondat.

C

ontrar susținerilor recurentei prin primul

motiv de recurs, instanța de apel a reținut în mod corect că decizia contestată

a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin.

(1) (actualmente art. 25) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă avem în vedere și

ultima dată până la care a fost prelungit termenul de depunere a actelor

doveditoare, respectiv 1 iulie 2003.

Pe de altă

parte însă, această problematică devine irelevantă fată de modul de soluționare

a cauzei.

Nu poate fi

primită critica vizând tardivitatea formulării contestației invocată prin cel

de al doilea motiv de recurs.

Decizia prin

care pârâta a respins notificarea adresată de C.G.A. a fost emisă la data de 25

martie 2004, dată la care însă notificatorul era decedat.

Această

decizie este un act de procedură prevăzut de legea specială în cadrul

procedurii prealabile, supus comunicării în vederea contestării de către

persoana îndreptățită.

Emiterea și

comunicarea deciziei unei persoane fără capacitate de folosință este lovită de

nulitate, întrucât potrivit art. 721 și art. 106 C. proc. civ., actul de

procedură supus comunicării fiind nul și comunicarea este nulă.

În atare

situație, nu se poate imputa moștenitoarelor notificatorului că au formulat

tardiv contestația; termenul de 30 de zile prevăzut de lege începe să curgă în

acest caz de la data primirii răspunsului nr. 12097 din 7 decembrie 2005, prin

care pârâta le-a comunicat modalitatea de rezolvare a notificării făcută de

autorul lor.

Reținând că

decizia emisă în procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001 este un act de procedură,

nu pot fi primite criticile formulate prin al treilea motiv de recurs potrivit

cărora decizia în speță ar fi un act juridic unilateral și în consecință,

capacitatea de folosință este necesar și suficient să existe în persoana

emitentă a actului respectiv.

După cum s-a

precizat anterior, decizia sau dispoziția este un act de procedură prin care se

finalizează procedura administrată prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001,

procedura inițiată de persoana îndreptățită și finalizată prin acest act de către

unitatea deținătoare a bunului solicitat, interesul și scopul fiind cel urmărit

de persoana îndreptățită, beneficiară a măsurilor reparatorii ale Legii nr.

10/2001.

Referitor la fondul

cauzei, se constată că instanțele anterioare au reținut în mod corect că

autorul petentelor a anexat notificării o serie de contracte autentice de

vânzare-cumpărare cu privire la terenul și construcțiile solicitate, acte de

stare civilă, certificate de

moștenitor și alte acte, în conformitate cu

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înscrisuri doveditoare a calității

de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din același

act normativ.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA

A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.