ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4643/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele S.C.L. și C.N.C. au solicitat anularea deciziei nr. 123 din 25 martie 2004 emisă de RA A.P.P.S. prin care a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autorul lor C.G.A. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că autorul lor a formulat o notificare având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în comuna Snagov, județul Ilfov, compus din teren în suprafață de 33.857,49 mp și construcțiile aferente, imobil ce a aparținut autorului acestuia D.I.D., însă prin decizia menționată s-a respins notificarea deși au fost depuse toate actele care făceau dovada dreptului de proprietate al autorului.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea depunerii contestației, respectiv peste termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 10/2001 întrucât decizia a fost comunicată soției numitului C.G. la data de 30 martie 2004 și inadmisibilitatea capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului cu motivarea că retrocedarea terenului se poate realiza doar în cadrul unei acțiuni în revendicare. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că autorul reclamantelor nu a demonstrat calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/200, deoarece nu a depus copii legalizate de pe documentele de care a înțeles să se folosească în susținerea cererii. Prin sentința civilă nr. 1159 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă.

A fost admisă contestația și s-a anulat decizia nr. 123/2004 emisă de intimată, dispunându-se trimiterea cauzei la comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru judecarea în fond. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că decizia contestată a fost emisă ulterior decesului autorului reclamantelor, C.G.A., fapt intervenit la data de 1 ianuarie 2004, astfel că actul întocmit pe numele unei persoane lipsită de capacitatea de folosință este lovit de nulitate; pe de altă parte, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada comunicării acestei decizii către ambele succesoare ale defunctului, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile stabilit de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fondul cauzei s-a reținut că autorul reclamantelor a dovedit că este persoană îndreptățită, anexând notificării o serie de contracte autentice de vânzare-cumpărare, acte de stare civilă și o serie de alte înscrisuri, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, invocând excepția tardivității formulării contestației față de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului, susținându-se că acest capăt de cerere nu a fost motivat de către prima instanță. Prin decizia civilă nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că la data emiterii deciziei și a comunicării acesteia, persoana îndreptățită era decedată, astfel că se impunea recomunicarea acestei decizii pe numele tuturor moștenitorilor pentru ca aceștia să poată exercita dreptul la contestație. Referitor la excepția de inadmisibilitate s-a motivat că prima instanță a reținut în mod corect că se impune, față de înscrisurile depuse la dosar, ca autoritatea notificată să se pronunțe pe fondul cauzei. Împotriva deciziei pronunțate în apel pârâta a declarat recurs, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele critici: - instanța de apel a reținut în mod greșit că decizia de respingere a notificării a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile întrucât acest termen a fost prelungit succesiv până la data de 1 iulie 2003 astfel că nu mai are relevanță; - contestația a fost tardiv formulată, deoarece termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la data de 30 martie 2004 când decizia a fost comunicată soției notifîcatorului, iar reclamantele nu pot invoca propria turpitudine în situația în care nu au comunicat recurentei decesul autorului lor; - pe fondul cauzei, se susține că decizia contestată a fost corect și legal emisă, aceasta fiind un act juridic unilateral și nu are cum să fie afectat de lipsa capacității de folosință a notificatorului, decedat la data emiterii deciziei, în această situație capacitatea de folosință este necesar și suficient să existe în persoana subiectului de drept care a întocmit și emis actul juridic civil constând în decizia nr. 123/2004.

Se mai susține că C.G. nu a demonstrat calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, prin faptul că nu a depus în copii legalizate documentele de care a înțeles să se folosească în susținerea cererii, cu toate că RA A.P.P.S. i-a adus acest lucru la cunoștință prin două adrese. Verificând legalitatea decizie recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat. C ontrar susținerilor recurentei prin primul motiv de recurs, instanța de apel a reținut în mod corect că decizia contestată a fost emisă după trecerea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) (actualmente art. 25) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă avem în vedere și ultima dată până la care a fost prelungit termenul de depunere a actelor doveditoare, respectiv 1 iulie 2003. Pe de altă parte însă, această problematică devine irelevantă fată de modul de soluționare a cauzei.

Nu poate fi primită critica vizând tardivitatea formulării contestației invocată prin cel de al doilea motiv de recurs. Decizia prin care pârâta a respins notificarea adresată de C.G.A. a fost emisă la data de 25 martie 2004, dată la care însă notificatorul era decedat. Această decizie este un act de procedură prevăzut de legea specială în cadrul procedurii prealabile, supus comunicării în vederea contestării de către persoana îndreptățită. Emiterea și comunicarea deciziei unei persoane fără capacitate de folosință este lovită de nulitate, întrucât potrivit art. 721 și art. 106 C. proc. civ., actul de procedură supus comunicării fiind nul și comunicarea este nulă.

În atare situație, nu se poate imputa moștenitoarelor notificatorului că au formulat tardiv contestația; termenul de 30 de zile prevăzut de lege începe să curgă în acest caz de la data primirii răspunsului nr. 12097 din 7 decembrie 2005, prin care pârâta le-a comunicat modalitatea de rezolvare a notificării făcută de autorul lor. Reținând că decizia emisă în procedura prealabilă a Legii nr. 10/2001 este un act de procedură, nu pot fi primite criticile formulate prin al treilea motiv de recurs potrivit cărora decizia în speță ar fi un act juridic unilateral și în consecință, capacitatea de folosință este necesar și suficient să existe în persoana emitentă a actului respectiv.

După cum s-a precizat anterior, decizia sau dispoziția este un act de procedură prin care se finalizează procedura administrată prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedura inițiată de persoana îndreptățită și finalizată prin acest act de către unitatea deținătoare a bunului solicitat, interesul și scopul fiind cel urmărit de persoana îndreptățită, beneficiară a măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001. Referitor la fondul cauzei, se constată că instanțele anterioare au reținut în mod corect că autorul petentelor a anexat notificării o serie de contracte autentice de vânzare-cumpărare cu privire la terenul și construcțiile solicitate, acte de stare civilă, certificate de moștenitor și alte acte, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înscrisuri doveditoare a calității de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor art. 3 și art. 4 din același act normativ.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 247/A din 19 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2007.