ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

29 decembrie 2005, reclamanta G.G.A. a chemat în judecată pe pârâta R.A.A.P.P.S.

și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

anularea deciziei nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și să o oblige

să-i restituie reclamantei terenul în suprafață de 18078 m.p., cu drept de

servitute de trecere la drum și clădirile aflate pe acest teren, imobile

localizate lângă complexul turistic P. din comuna Ciolpani, județul Ilfov.

La data de 12 mai 2006,

pârâta a depus la dosar Protocolul din data de 19 aprilie 2000 încheiat între R.A.A.P.P.S.

și C.N.., U.M. 0456 București, protocol având ca obiect predarea-primirea vilei

P. din Snagov, județ Ilfov.

Prin cererea

precizatoare, depusă la data de 9 iunie 2006, reclamanta a solicitat admiterea

contestației, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei R.A.A.P.P.S. să

restituie în natură terenul în suprafață de 8.622 m.p. și construcțiile de pe

acesta, vila 16 și anexele aferente, localizate lângă complexul turistic P.,

comuna Ciolpani, județul Ilfov, având vecinătățile din anul 1944. A solicitat,

totodată, obligarea pârâtei la trimiterea dosarului C.N.J. pentru soluționarea

cererii de restituire în cazul imobilelor predate prin protocolul din data de 19

aprilie 2000 (teren de 9456 m.p. cu vila 15 și dependințe), constatându-se că

pârâta nu avea, pentru aceste imobile, calitatea de unitate deținătoare,

conform Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

1244 din 05 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat decizia nr. 434 din 22

noiembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S., a obligat pârâta să restituie

reclamantei, în natură, imobilul teren în suprafață de 8622 m.p. situat în

comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov și să emită o decizie în acest

sens.

Capătul de cerere

prin care s-a solicitat restituirea construcțiilor edificate pe acest teren a

fost respins, ca neîntemeiat.

A fost obligată

pârâta să înainteze dosarul de restituire întocmit în baza Legii nr. 10/2001,

în temeiul notificării nr. 2958 din 07 noiembrie 2005, în privința cererii de

restituire a imobilului compus din 9456 m.p. teren și construcțiile edificate

pe acesta, Ministerului de Interne – C.N.J.R.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005

emisă de R.A.A.P.P.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea

formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. 2958 din 12 noiembrie 2001 la

B.E.J. C.S.A., prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului

compus din teren în suprafață de 18407 m.p. și clădiri (casă principală și două

clădiri anexă - lot V15 P și lot V16 P), imobil localizat lângă Complexul

Turistic P., din comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov. S-a apreciat că

notificarea nu a fost dovedită, întrucât reclamanta nu a depus actele de

proprietate, expertiza, istoricul de rol fiscal și declarațiile solicitate de

pârâtă în faza procedurii administrative.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22 martie 1944 de Tribunalul

Ilfov, secția notariat, reclamanta G.G.Z. (născută P. și căsătorită ulterior cu

J.A.) a cumpărat de la numitul R.Gh.I. terenul în suprafață de 18.078 m.p.

situat în fosta comună Ciofliceni, satul Ghermănești, județul Ilfov, în

cuprinsul contractului stipulându-se că acest teren, vândut în condițiile legii

pentru încurajarea agriculturii, a fost proprietatea vânzătorului în baza

actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 27631 din 29 iulie 1938, partaj

făcut în calitate de moștenitor al tatălui său, G.I.O.

Tribunalul a

constatat astfel că, în anul 1944 reclamanta, era doar proprietara unui teren,

aceasta nedepunând niciun act din care să rezulte dobândirea dreptului de

proprietate până la momentul naționalizării asupra unor construcții ori

construirea în acest interval pe terenul sus-menționat a acestora, construcții

care să se identifice cu cele ce se regăsesc în prezent aici și care au format

obiectul notificării în cauză.

De altfel, potrivit

adresei nr. 663 din 20 februarie 2002 a pârâtei R.A.A.P.P.S., în anexa

Decretului nr. 92/1950, vilele 15 și 16 P. figurează ca fiind naționalizate de

la numitul E.C.

Nu pot fi aplicate în

condițiile expuse anterior nici prevederile cuprinse în art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absența unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Reclamanta

nu a depus la dosar niciun istoric de rol fiscal al imobilului a cărei

restituire se solicită, aceasta depunând doar adresa Primăriei Comunei Ciolpani

nr. 2711/2003 din care reiese că terenul respectiv și construcțiile au făcut

obiectul Decretului nr. 92/1950 și terenul a aparținut din anul 1951 de comuna

Ciolpani.

Având în vedere actul

de proprietate aflat la dosar, dispozițiile art. 1 lit. e) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 și

faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, ceea ce constituie o

prezumție relativă de preluare abuzivă, prezumție ce nu a fost înlăturată de

pârâtă prin alte acte doveditoare, tribunalul a constatat că sunt întemeiate

pretențiile reclamantei de restituire în natură, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001,

numai în ceea ce privește imobilul-teren în suprafață de 8622 m.p. (9052 m.p.

din măsurători, individualizat conform raportului de expertiză întocmit în

cauză de expert Șt.E.).

Conform protocolului

din 19 aprilie 2000, încheiat în baza H.G. nr. 177/2000, pârâta a transmis,

fără plată, acest imobil C.N.J., vila nr. 15 P. din Snagov-sat, județul Ilfov,

construcțiile și terenul aferent  neregăsindu-se, așadar, la momentul intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, în administrarea pârâtei R.A.A.P.P.S.

În consecință, pârâta

nu avea calitatea de unitate deținătoare, în sensul art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, împrejurare ce trebuia adusă la cunoștința solicitantei pentru ca

aceasta să se poată adresa entității în al cărei patrimoniu se regăsea

imobilul, decizia pronunțată asupra notificării în limitele precizate fiind

nelegală.

Prin urmare, tribunalul

a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la

trimiterea dosarului format pentru restituirea imobilului sus-menționat spre

competentă soluționare către unitatea deținătoare a imobilului, respectiv C.N.J.,

aceasta fiind singura modalitate actuală de valorificare a drepturilor

conferite reclamantei de legea specială.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta R.A.A.P.P.S., iar prin decizia civilă nr. 732/ A

din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanță a

soluționat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu

respectarea limitelor învestirii atât sub aspectul părților cât și al

obiectului cererii.

Din înscrisurile de

la dosar rezultă că intimata - reclamantă a depus actul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 18078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, sat

Ghermănești, județ Ilfov.

Întrucât capătul de

cerere privind restituirea construcțiilor edificate pe teren a fost respins,

sunt nefondate criticile conform cărora prima instanță nu a avut în vedere faptul

că la dosarul administrativ nu s-a depus actul de proprietate asupra

construcțiilor sau autorizații de construire și nici raport de expertiză.

Curtea de apel a

reținut că reclamanta a fost în imposibilitate de a depune la dosar un raport

de expertiză cu privire la teren și istoricul de rol fiscal,.

Astfel, intimata -

reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat demersuri

în acest sens, însă Primăria Comunei Ciolpani i-a comunicat cu adresele nr. 2710

din 13 mai 2003 și nr. 2711 din 13 mai 2003 că nu poate elibera istoricul de

rol fiscal, deși terenul solicitat, situat în incinta fostului Complex P., sat

Izvorani (care din anul 1951 aparține comunei Ciolpani) a fost înregistrat în

registrul agricol și în registrul fiscal.

De altfel, nici pe

parcursul procesului, deși de a formulat cereri în acest sens către P.C. Snagov

și către D.J.A.N. Ilfov, intimata - reclamantă nu a obținut relațiile

referitoare la istoricul de rol fiscal din motive care nu-i pot fi imputate.

De asemenea, nu-i

poate fi imputată intimatei - reclamante nici împrejurarea că nu a depus un

raport de expertiză topografică, întrucât, astfel cum s-a demonstrat pe

parcursul procesului, o parte din teren se află în administrarea unor unități

militare unde nu i s-a permis accesul.

În ceea ce privește

însă terenul, actul de proprietate al intimatei - reclamante a fost depus,

astfel că unitatea deținătoare trebuia să soluționeze notificarea în funcție de

acesta.

S-a mai reținut că nu

sunt întemeiate susținerile apelantei - pârâte în sensul că cererea de chemare

în judecată trebuia raportată exclusiv la înscrisurile aflate în dosarul

administrativ, pe parcursul derulării procedurilor judiciare părțile având la

dispoziție toate mijloacele procesuale reglementate de Codul de procedură

civilă, inclusiv administrarea de probe noi.

Constatarea primei

instanțe în sensul că vilele 15 și 16 P. figurează în Decretul nr. 92/1950 ca

fiind naționalizate de la numitul E.C. nu vine în contradicție cu soluția

adoptată, întrucât cererea de restituire a construcțiilor a fost respinsă.

Nu se poate reține că

ar exista o prezumție de înstrăinare a terenului în suprafață de 18.078 m.p. de

către intimata - reclamantă în favoarea lui E.C., întrucât la dosar a fost

depus un act autentic de proprietate (al intimatei - reclamante) care, conform art.

1169 C. civ., face dovada susținerilor sale.

Apelanta - intimată

avea obligația de a depune în contraprobă înscrisuri din care să rezulte

transferul dreptului de proprietate. Or, întrucât o asemenea probă nu s-a

făcut, soluția pronunțată de Tribunalul București cu privire la temeinicia

cererii de restituire a terenului este corectă.

În ceea ce privește

prezumțiile care operează conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. e)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea de apel a reținut

că, întrucât apelanta - intimată nu a declinat competența de soluționare a

notificării, trecând la cercetarea condițiilor privitoare la justificarea

calității de persoană îndreptățită, fără însă a fi în măsură să probeze titlul

în baza căruia are calitatea de deținător al imobilului, se acordă preferință

prezumției de preluare abuzivă a terenului, conform art. 1 lit. e) din Normele

Metodologice.

Nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru că nu s-a făcut dovada că în

speță a existat un act normativ sau de autoritate prin care terenul solicitat

prin notificare a trecut în patrimoniul statului.

Faptul că în Decretul

nr. 92/1950 figurează E.C. cu două apartamente preluate, în absența oricăror

alte probe, nu este de natură să infirme dreptul de proprietate al intimatei -

reclamante dovedit prin înscris autentic.

S-a mai reținut în

legătură cu celelalte motive de apel formulate, că apelanta - pârâtă nu a

contestat amplasamentul determinat de expertul desemnat în cauză, ci a formulat

obiecțiuni cu privire la posesorul unor parcele de teren.

Identificarea

instituțiilor deținătoare, deși a fost stabilită ca obiectiv al expertizei, se

determină prin raportare la înscrisurile care fac dovada transmisiunii

dreptului de proprietate ori de administrare.

Astfel, apelanta -

pârâtă avea obligația să probeze cu înscrisuri că nu se află în posesia

suprafețelor identificate în raportul de expertiză prin S4 și S5.

Apelanta - pârâtă,

prin soluționarea notificării și-a asumat calitatea de unitate deținătoare și

s-a apărat în sensul că nu mai deține teren în acea zonă. Aceasta presupune

însă că a deținut anterior terenuri în zona amplasamentului terenului în

litigiu pe care l-a predat altor instituții.

Cum nu s-au făcut

dovezi în acest sens, în mod corect au fost respinse obiecțiunile la raportul

de expertiză și a fost reținută calitatea apelantei – pârâte de deținător al

suprafețelor indicate în raportul de expertiză.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta R.A.A.P.P.S.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta

formulează următoarele critici:

depus expertiză de identificare a imobilului teren și planuri cadastrale, actul

de proprietate asupra construcțiilor sau autorizații de construcție, expertiză

cu privire la construcțiile solicitate, actul de proprietate cu privire la

diferența de teren dintre suprafața solicitată și cea pentru care s-a făcut

dovada proprietății, istoric de rol fiscal sau orice alt document care face

dovada preluării abuzive și a faptului că acest imobil a trecut în proprietatea

statului de la solicitantă.

Actele depuse la

dosarul notificării nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003

în sensul ca documentele nu au fost depuse în copii legalizate, ci doar simple

copii xerox dintre care unele sunt ilizibile.

Cauza are ca obiect

contestația formulată de contestatoarea G.G.A. împotriva unei decizii emise de

unitatea deținătoare, într-o procedură administrativă de restituire a proprietății

preluate de stat.

Legiuitorul nu

precizează în corpul legii că aceasta se completează cu dispozițiile Codului de

procedură civilă în ceea ce privește proba și întinderea dreptului de proprietate.

Instanța de judecată,

soluționând contestația formulată, trebuia să verifice dacă unitatea

deținătoare a respectat sau nu dispozițiile legale în momentul în care a emis

decizia respectivă, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte

noi în fața instanței.

sa facă nici o dovadă în ceea ce privește actul de preluare, reclamanta fiind

ținută să probeze că, dintr-o eroare materială, E.C. a fost trecut în anexa la

Decretul nr. 90/1950.

Există prezumția că

între 22 martie 1944, data autentificării contractului de vânzare cumpărare

prin care reclamanta a devenit proprietara terenului în suprafață de 18.078.00

m.p., și data apariției Decretului nr. 92/l950, reclamanta și-a înstrăinat

dreptul său de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 18.078,00

m.p. către E.C.

în fața primei instanțe, a fost administrată proba cu expertiză, însă raportul

efectuat nu a atins obiectivele stabilite de tribunal.

Astfel, pentru

atingerea obiectivelor stabilite, experta avea obligația să poziționeze pe plan

actualizat suprafața de teren totală de 18.078 m.p. și, în funcție de aceasta,

să stabilească vecinătățile.

Or, experta a localizat

proprietatea revendicată într-o zonă unde pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deține

teren în administrare și nu a precizat cine este proprietarul suprafețelor de

teren S4 și S5, ci a făcut doar presupuneri legate de acest aspect.

În fata instanței de

apel, în cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus întreaga documentație

cadastrală. În afara documentației cadastrale, care potrivit dispozițiilor

Legii nr. 7/1996. face dovada „ergo omnes” a dreptului de administrare al pârâtei

asupra imobilelor aflate în administrarea sa, a fost depusă și adresa nr. 5530

din 30 iulie 2008 a Primăriei Ciolpani din care rezultă că „terenurile aferente

imobilelor, construcții, vilele 15 și 16 complex P., sunt în administrarea J.R.

și a S.R.I.

Tot în acest sens, a

fost depus și Protocolul încheiat la data de 19 aprilie 2000 între R.A.A.P.P.S.

și C.N.J.R., prin care regia preda către Jandarmerie imobilele vila 15 și 16 cu

un teren aferent de 9.456.00 m.p.

Prin urmare, pârâta R.A.A.P.P.S.

a depus suficiente documente din care rezultă că această instituție nu mai are teren

în administrare în acea zonă.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 434

din 22 noiembrie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, R.A.A.P.P.S. a

respins notificarea formulată de reclamanta G.G.A. (decedată pe parcursul soluționării

litigiului și ale cărui drepturi și obligații procesuale au fost preluate de

succesoarea sa, R.N.C.), prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a

imobilului compus din teren în suprafață de 18.407 m.p. și clădiri, situat lângă

Complexul Turistic P., comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, cu

motivarea că pretențiile reclamantei nu au fost dovedite.

Prin hotărârea primei

instanțe, menținută de instanța de apel prin decizia recurată, pârâta R.A.A.P.P.S.

a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în

natură a terenului în suprafață de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat

Izvorani, județul Ilfov și să înainteze către Ministerului de Interne – C.N.J.R.

dosarul privind cererea de restituire a imobilului compus din 9.456 m.p. teren

și construcțiile edificate pe acesta.

Capătul de cerere

prin care reclamanta a solicitat restituirea construcțiilor edificate pe terenul

în suprafață de 8.622 m.p., în privința căruia pârâta a fost obligată să emită

decizie de restituire în natură, a fost respins, ca neîntemeiat.

Cum reclamanta nu a

înțeles să exercite căile de atac împotriva soluției pronunțate, criticile

formulate de pârâta R.A.A.P.P.S. urmează a fi analizate prin raportare la

obligația stabilită în sarcina acesteia, de emitere în favoarea reclamantei a

unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafață de 8.622 m.p.

situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, pentru care instanțele

anterioare au stabilit că reclamanta și-a dovedit pretențiile formulate, iar

pârâta are calitatea de unitate deținătoare.

că reclamanta nu a depus la dosarul notificării toate actele necesare, că cele

depuse nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003 și

că, soluționând contestația formulată, instanța trebuia să verifice dacă

unitatea deținătoare a respectat dispozițiile legale în momentul emiterii deciziei

contestate, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte noi în procedura

judiciară.

Susținerile nu sunt

întemeiate.

Conform

art. 23 din Legea nr. 10/2001: „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate

ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice,

precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după

caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot

fi depuse până la data soluționării notificării”.

Împrejurarea că în

faza judiciară a fost completat probatoriul sub aspectul dovedirii dreptului de

proprietate asupra imobilului nu este de natură să atragă respingerea

contestației formulate.

Legea nr. 10/2001 nu

prevede obligativitatea depunerii actelor doveditoare ale dreptului de

proprietate, sub sancțiunea decăderii, până la finalizarea procedurii

administrative prealabile, completarea probatoriului sub acest aspect în faza

judiciară fiind admisibilă și în acord cu principiile care guvernează

desfășurarea procesului civil.

Administrarea de

către instanța de judecată de probe din care rezultă atât dreptul de

proprietate, cât și calitatea de persoană îndreptățită nu constituie o

încălcare a normelor aplicabile în această materie, astfel încât criticile

formulate vizând tardivitatea dovedirii acestor aspecte în procedura judiciară

nu sunt întemeiate.

reclamanta nu a făcut dovada de persoană îndreptățită la restituire în temeiul

Legii nr. 10/2001, cât timp în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 figurează o

altă persoană, iar reclamanta nu a probat o eventuală eroare materială care să

înlăture prezumția că, ulterior dobândirii, a înstrăinat imobilul persoanei

care figurează în actul de preluare.

Nici aceste susțineri

nu sunt fondate.

Reclamanta a dovedit

că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22

martie 1944 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, a cumpărat de la numitul R.Gh.I.

terenul în suprafață de 18.078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, satul

Ghermănești, județul Ilfov.

În aceste condiții, în

mod corect instanța de apel a concluzionat că reclamanta a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001.

Aceasta deoarece,

potrivit art. 24 din Legea 10/2001: „În absența unor probe contrare, existența

și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea

recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.”

În cauză, o astfel de

probă contrară există. Ea este reprezentată de actul de vânzare-cumpărare menționat,

care constituie singura probă relevantă sub aspectul dovedirii existenței și întinderii

dreptului de proprietate în cauză și care, prin urmare, poate fundamenta

dezlegarea pricinii.

În prezența actului

de vânzare-cumpărare menționat, care răstoarnă prezumția instituită de art. 24

din Legea nr. 10/2001, revenea pârâtei sarcina de a proba pretinsa înstrăinare

ulterioară a imobilului către o terță persoană. Or, o astfel de dovadă nu a

fost făcută.

că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a răspuns obiectivelor stabilite

de instanță, că acest raport nu a a precizat cine este proprietarul

suprafețelor de teren S4 și S5 și că probele administrate în fata instanței de

apel dovedesc că pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deține teren în administrare în

acea zonă.

Criticile vizând conținutul

raportului de expertiză nu pot fi primite de instanța de recurs, față de

împrejurarea că, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale de

atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, în cazurile

limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Or, respectivele susțineri

nu pot fi circumscrise nici unuia dintre cazurile de casare ori de modificare a

unei hotărâri solicitate pe calea recursului.

Totodată, situația de

fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile

administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului

deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat

numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului

judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței

de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul

administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000.

Prin interpretarea

probatoriului administrat, instanța de apel a concluzionat, contrar celor susținute

prin motivele de recurs, că pârâta R.A.A.P.P.S. are calitatea de unitate deținătoare,

în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 8.622 m.p.

situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, în privința căruia a

fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în

natură.

Pentru considerentele

expuse, această concluzie a instanței de apel nu poate fi reanalizată în faza

de judecată a recursului, iar criticile formulate în temeiul ei urmează a fi

înlăturate.

În consecință, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 732/ A

din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.