ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29 decembrie 2005, reclamanta G.G.A. a chemat în judecată pe pârâta R.A.A.P.P.S. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și să o oblige să-i restituie reclamantei terenul în suprafață de 18078 m.p., cu drept de servitute de trecere la drum și clădirile aflate pe acest teren, imobile localizate lângă complexul turistic P. din comuna Ciolpani, județul Ilfov. La data de 12 mai 2006, pârâta a depus la dosar Protocolul din data de 19 aprilie 2000 încheiat între R.A.A.P.P.S.

și C.N.., U.M. 0456 București, protocol având ca obiect predarea-primirea vilei P. din Snagov, județ Ilfov. Prin cererea precizatoare, depusă la data de 9 iunie 2006, reclamanta a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei R.A.A.P.P.S. să restituie în natură terenul în suprafață de 8.622 m.p. și construcțiile de pe acesta, vila 16 și anexele aferente, localizate lângă complexul turistic P., comuna Ciolpani, județul Ilfov, având vecinătățile din anul 1944. A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la trimiterea dosarului C.N.J. pentru soluționarea cererii de restituire în cazul imobilelor predate prin protocolul din data de 19 aprilie 2000 (teren de 9456 m.p.

cu vila 15 și dependințe), constatându-se că pârâta nu avea, pentru aceste imobile, calitatea de unitate deținătoare, conform Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1244 din 05 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S., a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, imobilul teren în suprafață de 8622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov și să emită o decizie în acest sens. Capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea construcțiilor edificate pe acest teren a fost respins, ca neîntemeiat. A fost obligată pârâta să înainteze dosarul de restituire întocmit în baza Legii nr. 10/2001, în temeiul notificării nr. 2958 din 07 noiembrie 2005, în privința cererii de restituire a imobilului compus din 9456 m.p.

teren și construcțiile edificate pe acesta, Ministerului de Interne – C.N.J.R. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S., în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. 2958 din 12 noiembrie 2001 la B.E.J. C.S.A., prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 18407 m.p. și clădiri (casă principală și două clădiri anexă - lot V15 P și lot V16 P), imobil localizat lângă Complexul Turistic P., din comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov. S-a apreciat că notificarea nu a fost dovedită, întrucât reclamanta nu a depus actele de proprietate, expertiza, istoricul de rol fiscal și declarațiile solicitate de pârâtă în faza procedurii administrative.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22 martie 1944 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, reclamanta G.G.Z. (născută P. și căsătorită ulterior cu J.A.) a cumpărat de la numitul R.Gh.I. terenul în suprafață de 18.078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, satul Ghermănești, județul Ilfov, în cuprinsul contractului stipulându-se că acest teren, vândut în condițiile legii pentru încurajarea agriculturii, a fost proprietatea vânzătorului în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 27631 din 29 iulie 1938, partaj făcut în calitate de moștenitor al tatălui său, G.I.O.

Tribunalul a constatat astfel că, în anul 1944 reclamanta, era doar proprietara unui teren, aceasta nedepunând niciun act din care să rezulte dobândirea dreptului de proprietate până la momentul naționalizării asupra unor construcții ori construirea în acest interval pe terenul sus-menționat a acestora, construcții care să se identifice cu cele ce se regăsesc în prezent aici și care au format obiectul notificării în cauză. De altfel, potrivit adresei nr. 663 din 20 februarie 2002 a pârâtei R.A.A.P.P.S., în anexa Decretului nr. 92/1950, vilele 15 și 16 P. figurează ca fiind naționalizate de la numitul E.C.

Nu pot fi aplicate în condițiile expuse anterior nici prevederile cuprinse în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Reclamanta nu a depus la dosar niciun istoric de rol fiscal al imobilului a cărei restituire se solicită, aceasta depunând doar adresa Primăriei Comunei Ciolpani nr. 2711/2003 din care reiese că terenul respectiv și construcțiile au făcut obiectul Decretului nr. 92/1950 și terenul a aparținut din anul 1951 de comuna Ciolpani.

Având în vedere actul de proprietate aflat la dosar, dispozițiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 și faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, ceea ce constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, prezumție ce nu a fost înlăturată de pârâtă prin alte acte doveditoare, tribunalul a constatat că sunt întemeiate pretențiile reclamantei de restituire în natură, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, numai în ceea ce privește imobilul-teren în suprafață de 8622 m.p. (9052 m.p. din măsurători, individualizat conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Șt.E.). Conform protocolului din 19 aprilie 2000, încheiat în baza H.G.

nr. 177/2000, pârâta a transmis, fără plată, acest imobil C.N.J., vila nr. 15 P. din Snagov-sat, județul Ilfov, construcțiile și terenul aferent neregăsindu-se, așadar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în administrarea pârâtei R.A.A.P.P.S. În consecință, pârâta nu avea calitatea de unitate deținătoare, în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, împrejurare ce trebuia adusă la cunoștința solicitantei pentru ca aceasta să se poată adresa entității în al cărei patrimoniu se regăsea imobilul, decizia pronunțată asupra notificării în limitele precizate fiind nelegală. Prin urmare, tribunalul a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la trimiterea dosarului format pentru restituirea imobilului sus-menționat spre competentă soluționare către unitatea deținătoare a imobilului, respectiv C.N.J., aceasta fiind singura modalitate actuală de valorificare a drepturilor conferite reclamantei de legea specială.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R.A.A.P.P.S., iar prin decizia civilă nr. 732/ A din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prima instanță a soluționat cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu respectarea limitelor învestirii atât sub aspectul părților cât și al obiectului cererii. Din înscrisurile de la dosar rezultă că intimata - reclamantă a depus actul de proprietate asupra terenului în suprafață de 18078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, sat Ghermănești, județ Ilfov.

Întrucât capătul de cerere privind restituirea construcțiilor edificate pe teren a fost respins, sunt nefondate criticile conform cărora prima instanță nu a avut în vedere faptul că la dosarul administrativ nu s-a depus actul de proprietate asupra construcțiilor sau autorizații de construire și nici raport de expertiză. Curtea de apel a reținut că reclamanta a fost în imposibilitate de a depune la dosar un raport de expertiză cu privire la teren și istoricul de rol fiscal,. Astfel, intimata - reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat demersuri în acest sens, însă Primăria Comunei Ciolpani i-a comunicat cu adresele nr. 2710 din 13 mai 2003 și nr. 2711 din 13 mai 2003 că nu poate elibera istoricul de rol fiscal, deși terenul solicitat, situat în incinta fostului Complex P., sat Izvorani (care din anul 1951 aparține comunei Ciolpani) a fost înregistrat în registrul agricol și în registrul fiscal.

De altfel, nici pe parcursul procesului, deși de a formulat cereri în acest sens către P.C. Snagov și către D.J.A.N. Ilfov, intimata - reclamantă nu a obținut relațiile referitoare la istoricul de rol fiscal din motive care nu-i pot fi imputate. De asemenea, nu-i poate fi imputată intimatei - reclamante nici împrejurarea că nu a depus un raport de expertiză topografică, întrucât, astfel cum s-a demonstrat pe parcursul procesului, o parte din teren se află în administrarea unor unități militare unde nu i s-a permis accesul. În ceea ce privește însă terenul, actul de proprietate al intimatei - reclamante a fost depus, astfel că unitatea deținătoare trebuia să soluționeze notificarea în funcție de acesta.

S-a mai reținut că nu sunt întemeiate susținerile apelantei - pârâte în sensul că cererea de chemare în judecată trebuia raportată exclusiv la înscrisurile aflate în dosarul administrativ, pe parcursul derulării procedurilor judiciare părțile având la dispoziție toate mijloacele procesuale reglementate de Codul de procedură civilă, inclusiv administrarea de probe noi. Constatarea primei instanțe în sensul că vilele 15 și 16 P. figurează în Decretul nr. 92/1950 ca fiind naționalizate de la numitul E.C. nu vine în contradicție cu soluția adoptată, întrucât cererea de restituire a construcțiilor a fost respinsă. Nu se poate reține că ar exista o prezumție de înstrăinare a terenului în suprafață de 18.078 m.p.

de către intimata - reclamantă în favoarea lui E.C., întrucât la dosar a fost depus un act autentic de proprietate (al intimatei - reclamante) care, conform art. 1169 C. civ., face dovada susținerilor sale. Apelanta - intimată avea obligația de a depune în contraprobă înscrisuri din care să rezulte transferul dreptului de proprietate. Or, întrucât o asemenea probă nu s-a făcut, soluția pronunțată de Tribunalul București cu privire la temeinicia cererii de restituire a terenului este corectă.

În ceea ce privește prezumțiile care operează conform art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, curtea de apel a reținut că, întrucât apelanta - intimată nu a declinat competența de soluționare a notificării, trecând la cercetarea condițiilor privitoare la justificarea calității de persoană îndreptățită, fără însă a fi în măsură să probeze titlul în baza căruia are calitatea de deținător al imobilului, se acordă preferință prezumției de preluare abuzivă a terenului, conform art. 1 lit. e) din Normele Metodologice. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 pentru că nu s-a făcut dovada că în speță a existat un act normativ sau de autoritate prin care terenul solicitat prin notificare a trecut în patrimoniul statului.

Faptul că în Decretul nr. 92/1950 figurează E.C. cu două apartamente preluate, în absența oricăror alte probe, nu este de natură să infirme dreptul de proprietate al intimatei - reclamante dovedit prin înscris autentic. S-a mai reținut în legătură cu celelalte motive de apel formulate, că apelanta - pârâtă nu a contestat amplasamentul determinat de expertul desemnat în cauză, ci a formulat obiecțiuni cu privire la posesorul unor parcele de teren. Identificarea instituțiilor deținătoare, deși a fost stabilită ca obiectiv al expertizei, se determină prin raportare la înscrisurile care fac dovada transmisiunii dreptului de proprietate ori de administrare. Astfel, apelanta - pârâtă avea obligația să probeze cu înscrisuri că nu se află în posesia suprafețelor identificate în raportul de expertiză prin S4 și S5.

Apelanta - pârâtă, prin soluționarea notificării și-a asumat calitatea de unitate deținătoare și s-a apărat în sensul că nu mai deține teren în acea zonă. Aceasta presupune însă că a deținut anterior terenuri în zona amplasamentului terenului în litigiu pe care l-a predat altor instituții. Cum nu s-au făcut dovezi în acest sens, în mod corect au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză și a fost reținută calitatea apelantei – pârâte de deținător al suprafețelor indicate în raportul de expertiză. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâta R.A.A.P.P.S. Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâta formulează următoarele critici: 1. Reclamanta nu a depus expertiză de identificare a imobilului teren și planuri cadastrale, actul de proprietate asupra construcțiilor sau autorizații de construcție, expertiză cu privire la construcțiile solicitate, actul de proprietate cu privire la diferența de teren dintre suprafața solicitată și cea pentru care s-a făcut dovada proprietății, istoric de rol fiscal sau orice alt document care face dovada preluării abuzive și a faptului că acest imobil a trecut în proprietatea statului de la solicitantă. Actele depuse la dosarul notificării nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003 în sensul ca documentele nu au fost depuse în copii legalizate, ci doar simple copii xerox dintre care unele sunt ilizibile.

Cauza are ca obiect contestația formulată de contestatoarea G.G.A. împotriva unei decizii emise de unitatea deținătoare, într-o procedură administrativă de restituire a proprietății preluate de stat. Legiuitorul nu precizează în corpul legii că aceasta se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă în ceea ce privește proba și întinderea dreptului de proprietate. Instanța de judecată, soluționând contestația formulată, trebuia să verifice dacă unitatea deținătoare a respectat sau nu dispozițiile legale în momentul în care a emis decizia respectivă, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte noi în fața instanței. 2. Pârâta nu trebuie sa facă nici o dovadă în ceea ce privește actul de preluare, reclamanta fiind ținută să probeze că, dintr-o eroare materială, E.C.

a fost trecut în anexa la Decretul nr. 90/1950. Există prezumția că între 22 martie 1944, data autentificării contractului de vânzare cumpărare prin care reclamanta a devenit proprietara terenului în suprafață de 18.078.00 m.p., și data apariției Decretului nr. 92/l950, reclamanta și-a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 18.078,00 m.p. către E.C. 3. Se mai arată că, în fața primei instanțe, a fost administrată proba cu expertiză, însă raportul efectuat nu a atins obiectivele stabilite de tribunal. Astfel, pentru atingerea obiectivelor stabilite, experta avea obligația să poziționeze pe plan actualizat suprafața de teren totală de 18.078 m.p. și, în funcție de aceasta, să stabilească vecinătățile.

Or, experta a localizat proprietatea revendicată într-o zonă unde pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deține teren în administrare și nu a precizat cine este proprietarul suprafețelor de teren S4 și S5, ci a făcut doar presupuneri legate de acest aspect. În fata instanței de apel, în cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus întreaga documentație cadastrală. În afara documentației cadastrale, care potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/1996. face dovada „ergo omnes” a dreptului de administrare al pârâtei asupra imobilelor aflate în administrarea sa, a fost depusă și adresa nr. 5530 din 30 iulie 2008 a Primăriei Ciolpani din care rezultă că „terenurile aferente imobilelor, construcții, vilele 15 și 16 complex P., sunt în administrarea J.R.

și a S.R.I. Tot în acest sens, a fost depus și Protocolul încheiat la data de 19 aprilie 2000 între R.A.A.P.P.S. și C.N.J.R., prin care regia preda către Jandarmerie imobilele vila 15 și 16 cu un teren aferent de 9.456.00 m.p. Prin urmare, pârâta R.A.A.P.P.S. a depus suficiente documente din care rezultă că această instituție nu mai are teren în administrare în acea zonă. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 434 din 22 noiembrie 2005 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, R.A.A.P.P.S. a respins notificarea formulată de reclamanta G.G.A.

(decedată pe parcursul soluționării litigiului și ale cărui drepturi și obligații procesuale au fost preluate de succesoarea sa, R.N.C.), prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 18.407 m.p. și clădiri, situat lângă Complexul Turistic P., comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, cu motivarea că pretențiile reclamantei nu au fost dovedite. Prin hotărârea primei instanțe, menținută de instanța de apel prin decizia recurată, pârâta R.A.A.P.P.S. a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în natură a terenului în suprafață de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov și să înainteze către Ministerului de Interne – C.N.J.R.

dosarul privind cererea de restituire a imobilului compus din 9.456 m.p. teren și construcțiile edificate pe acesta. Capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 8.622 m.p., în privința căruia pârâta a fost obligată să emită decizie de restituire în natură, a fost respins, ca neîntemeiat. Cum reclamanta nu a înțeles să exercite căile de atac împotriva soluției pronunțate, criticile formulate de pârâta R.A.A.P.P.S. urmează a fi analizate prin raportare la obligația stabilită în sarcina acesteia, de emitere în favoarea reclamantei a unei decizii de restituire în natură a terenului în suprafață de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, pentru care instanțele anterioare au stabilit că reclamanta și-a dovedit pretențiile formulate, iar pârâta are calitatea de unitate deținătoare.

1. Recurenta susține că reclamanta nu a depus la dosarul notificării toate actele necesare, că cele depuse nu îndeplinesc condițiile impuse de art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003 și că, soluționând contestația formulată, instanța trebuia să verifice dacă unitatea deținătoare a respectat dispozițiile legale în momentul emiterii deciziei contestate, fără ca petenta să mai aibă posibilitatea de a depune acte noi în procedura judiciară. Susținerile nu sunt întemeiate. Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001: „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.

Împrejurarea că în faza judiciară a fost completat probatoriul sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului nu este de natură să atragă respingerea contestației formulate. Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, sub sancțiunea decăderii, până la finalizarea procedurii administrative prealabile, completarea probatoriului sub acest aspect în faza judiciară fiind admisibilă și în acord cu principiile care guvernează desfășurarea procesului civil. Administrarea de către instanța de judecată de probe din care rezultă atât dreptul de proprietate, cât și calitatea de persoană îndreptățită nu constituie o încălcare a normelor aplicabile în această materie, astfel încât criticile formulate vizând tardivitatea dovedirii acestor aspecte în procedura judiciară nu sunt întemeiate.

2. Pârâta susține că reclamanta nu a făcut dovada de persoană îndreptățită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 figurează o altă persoană, iar reclamanta nu a probat o eventuală eroare materială care să înlăture prezumția că, ulterior dobândirii, a înstrăinat imobilul persoanei care figurează în actul de preluare. Nici aceste susțineri nu sunt fondate. Reclamanta a dovedit că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7923 din 22 martie 1944 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, a cumpărat de la numitul R.Gh.I. terenul în suprafață de 18.078 m.p. situat în fosta comună Ciofliceni, satul Ghermănești, județul Ilfov. În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a concluzionat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta deoarece, potrivit art. 24 din Legea 10/2001: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.” În cauză, o astfel de probă contrară există. Ea este reprezentată de actul de vânzare-cumpărare menționat, care constituie singura probă relevantă sub aspectul dovedirii existenței și întinderii dreptului de proprietate în cauză și care, prin urmare, poate fundamenta dezlegarea pricinii. În prezența actului de vânzare-cumpărare menționat, care răstoarnă prezumția instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, revenea pârâtei sarcina de a proba pretinsa înstrăinare ulterioară a imobilului către o terță persoană.

Or, o astfel de dovadă nu a fost făcută. 3. Recurenta susține că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, că acest raport nu a a precizat cine este proprietarul suprafețelor de teren S4 și S5 și că probele administrate în fata instanței de apel dovedesc că pârâta R.A.A.P.P.S. nu mai deține teren în administrare în acea zonă. Criticile vizând conținutul raportului de expertiză nu pot fi primite de instanța de recurs, față de împrejurarea că, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul este o cale de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1-9 ale acestui articol. Or, respectivele susțineri nu pot fi circumscrise nici unuia dintre cazurile de casare ori de modificare a unei hotărâri solicitate pe calea recursului.

Totodată, situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin interpretarea probatoriului administrat, instanța de apel a concluzionat, contrar celor susținute prin motivele de recurs, că pârâta R.A.A.P.P.S.

are calitatea de unitate deținătoare, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 8.622 m.p. situat în comuna Ciolpani, sat Izvorani, județul Ilfov, în privința căruia a fost obligată să emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în natură. Pentru considerentele expuse, această concluzie a instanței de apel nu poate fi reanalizată în faza de judecată a recursului, iar criticile formulate în temeiul ei urmează a fi înlăturate. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 732/ A din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.