ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4349/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4349/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
notificarea nedatată (aflată la fila 72 ds. primă instanță),
adresată SC F. SA Verești, și spre
știință către A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) București și Primăriei comunei
Verești, numita G.H.I. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de cca.
12 ha teren și a construcțiilor edificate pe acest teren de bunicii săi, rămase
nedemolate, anume, un conac și 2 case semidemolate (cu precizarea că nu
solicită atribuirea construcțiilor edificate de întreprinderea de in și cânepă
denumită în prezent SC F. SA) și, respectiv, restituirea în echivalent a
suprafeței de cea. 14 ha pe care se află edificate construcții de către de SC F.
SA și este amenajat drumul de acces la construcții, invocând incidența
prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin
decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2008, SC F.G. SRL
a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de
3 ha teren, situată în intravilanul satului Hancea, comuna Verești, formulată
de notificatoarea G.H.I., în calitate de moștenitoare după G.I.
In
motivarea deciziei, societatea a reținut că notificatoarea nu a făcut dovada
înaintării notificării prin executor judecătoresc, nu a depus certificat de
moștenitor, nu a făcut dovada identității dintre proprietatea autorilor săi și
terenul revendicat și nici dovada că acest teren se afla în intravilanul
localității Verești la data preluării de stat.
S-a
reținut, totodată, că notificatoare a beneficiat de reconstituirea dreptul de
proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, pentru suprafețele de teren la care
era îndreptățită, conform mențiunilor titlurilor nr. 1422/2002 și nr. 1689/2004
eliberate de Comisia Județeană Suceava de stabilire a dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor.
Prin
cererea înregistrată la data de 1 februarie 2008, reclamanta G.H.I.
a solicitat desființarea deciziei
menționate și obligarea pârâtei la restituirea suprafeței de cca.24 ha teren
într-un singur trup de teren, pe raza satului Hancea, în curtea Topitoriei de
Cânepă, precum și a conacului și anexelor acestuia.
In
motivarea cererii, reclamanta a susținut că a formulat notificare pentru
retrocedarea unei suprafețe de cca. 24 ha teren și a construcțiilor edificate
de autorii săi, la care a atașat dovezile cerute de dispozițiile legale și că
pârâta SC F.G. SRL, în mod eronat, în art. 1 al deciziei menționate a făcut
referire doar la 3 ha teren și a statuat cu privire la caracterul neîntemeiat
al pretențiilor notificate.
La data
de 21 octombrie 2008 a decedat reclamanta, procesul fiind continuat de
moștenitoarea C.A., în calitate de legatar universal, în baza testamentului
autentificat sub nr. 1542 din 10 aprilie 2008.
Prin
sentința civilă nr. 2285 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Suceava
a admis cererea, a desființat decizia
nr. 1/2008 și a obligat pe pârâta SC F.G. SRL să restituie reclamantei
construcția - pavilion administrator (conac) - situată în satul Hancea, comuna
Verești, județul Suceava, precum și suprafața de 22,38 ha teren, ce se
identifică cu parcelele 700, 701, 702 și 703, respectiv, cu parcela 1208 în
anexa 1 a raportului de expertiză efectuat de ing. A.P.
In
motivarea sentinței, instanța a reținut că, prin notificarea înregistrată sub
nr. 475/2001 la executorul judecătoresc, reclamanta a solicitat restituirea în
natură a imobilelor mai sus arătate, confiscate de stat din patrimoniul
autorilor săi, I. și A.G., în baza Decretului-lege nr. 83/1949, imobile aflate
în prezent în patrimoniul pârâtei SC F.G. SRL, care le-a dobândit în cadrul
procesului de privatizare finalizat la data de 22 mai 2003.
Instanța
a statuat că, potrivit raportului de expertiză întocmit de inginer C.C.,
actuala construcție este una și aceeași cu conacul preluat de stat în anul
1949, cu mențiunea că nu au putut fi expertizate alte două clădiri, foste anexe
ale conacului, utilizate ca dormitoare, întrucât au fost demolate, ulterior
preluării.
Cât
privește terenul, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză
întocmit de inginerul A.P., parcela aferentă conacului se identificată sub nr.
1208 și măsoară 19,38 ha, iar terenul aferent fostei curți a conacului se
identifică cu parcelele 700, 701, 702 și 703 și măsoară 3 ha teren.
Cât
privește procedura de formulare a notificării, instanța a statuat că au fost
respectate dispozițiile legale incidente, aceasta fiind transmisă prin poștă
Judecătoriei Suceava, Biroul de executori judecătorești și înregistrată sub nr.
475/2001, aspect care rezultă din confirmarea de primire a scrisorii
recomandate ce conținea notificarea, datată 15 martie 2001.
Față de
situația de fapt arătată, instanța a statuat că raportului juridic dedus
judecății îi sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea 10/2001 (și nu ale
art. 27 din aceeași lege, cum eronat pretinde pârâta) reclamanta fiind
îndreptățită la restituirea în natură a imobilelor.
Pentru
a hotărî astfel instanța a reținut, totodată, că în speță nu sunt incidente
prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât la vechea construcție
nu s-au executat lucrări de extindere pe verticală și orizontală în raport de
forma inițială, precum și faptul că terenul în litigiu nu se identifică cu cel
pentru care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura
Legii nr. 18/1991, întrucât acest fapt nu rezultă din documentație depusă în
dosarul atașat de intimată.
Prin
decizia civilă nr. 62 din
7
iulie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și
de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.
In
motivarea deciziei, instanța a reținut că autoarea reclamantei, G.H.I., a
formulat notificarea care a stat la baza investirii unității deținătoare
(filele 72-73 dosar fond) cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001.
Concluzia
reținută este fundamentată de instanță pe împrejurarea că, potrivit probatoriul
administrat, autoarea reclamantei a transmis notificarea către Judecătoria
Suceava, Biroul Executori Judecătorești, aspect ce reiese din confirmarea de
primire a scrisorii recomandate (fila 26 dosar apel), înscris pe care s-a
menționat de către executorul judecătoresc „pentru casa H.".
Instanța
a statuat că primirea notificării de către entitatea deținătoare este
confirmată, de asemenea, prin mențiunile procesului verbal datat 30 aprilie
2002, de la punctul 2, potrivit cărora directorul S.C. F. SA, în ședință, a
prezentat Consiliului de Administrație „notificarea depusă de doamna G.H.I.,
revendicând 23 ha teren și 3 clădiri... ".
Totodată,
instanța a constatat că o primă decizie de soluționare a notificării, decizia
nr. 7 din 23 septembrie 2002, prin care directorul S.C. F. S.A propunerea
restituirea în natură a conacului și a terenului aferent acestuia în suprafață
de 3 ha, a fost emisă, astfel cum rezultă din mențiunile deciziei, în baza
notificării „depuse prin executor judecătoresc nr. 425/2001" .
Reține
instanța că această chestiune a făcut obiectul analizei și în procesul ce a
făcut obiectul dosarului nr. 1441/2004 al Tribunalului Suceava, finalizat prin
pronunțarea sentinței civile nr. 1124 din 7 decembrie 2004, rămasă irevocabilă
prin decizia nr. 1266 din 21 martie 2007 a I.C.C.J., prin care s-a dispus
anularea deciziei nr. 7/2002 pentru lipsa mandatului directorului de a dispune
acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și, respectiv,
s-a statuat ca, după reluarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001,
dreptul notificatoarei să fie valorificat în funcție de poziția pe care
unitatea deținătoare o va adopta printr-un răspuns la notificare.
Pe
fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că raportului juridic dedus
judecății îi sunt aplicabile prevederile art. 21 din Legea 10/2001, pentru
motivele reținute de prima instanță
Instanța
de apel a reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei fundamentată pe
dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât din interpretarea acestei
norme de drept rezultă că nu intră sub incidența acestei legi terenurile ce au
avut categoria de folosință „extravilan" atât la data preluării, cât și la
data formulării notificării.
Instanța
a statuat că această interpretare a normei de drept menționate se impune în
raport de caracterul pregnant reparatoriu și de complinire al legii, caz în
care notificarea formulată și, ulterior, acțiunea în justiție, trebuie să
conducă la analizarea temeinică a situațiilor exceptate de la incidența actului
normativ menționat și nicidecum la „sancționarea" reclamantului, prin
pierderea oricărui drept asupra imobilului de care a fost deposedat abuziv.
Relativ
la locul situării terenului, instanța de apel a reținut că, în speță, astfel
cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert T.P. (file
nr. 88-117; 156-160; 164-167), la data notificării terenul era situat în
intravilan, caz în care intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
Cât
privește locul situării terenului la data naționalizării, instanța observă că
nu erau folosiți termenii de „vatră sat", „intravilan" ori de
„perimetru construibil" și apreciază că, din perspectiva reperelor
evidențiate în harta moșiei Hancea din 1881 (calea ferată spre Pașcani, drumul
ce trecea prin sat și care, la un moment dat, devine paralel cu calea ferată,
precum și biserica) și a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991, se
poate conchide, că era situat în intravilan.
Relativ
la construcții, instanța de apel a reținut că, atâta timp cât, potrivit
raportului de expertiză efectuat de expertul C.C., actuala construcție este una
și aceeași cu conacul preluat în 1949, nu poate fi primită critica privind
incidența prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Instanța
de apel a reținut, totodată, că nici îmbunătățirile aduse construcției inițiale
(constând în înlocuirea planșeului vechi și a acoperișului cu un planșeu din
beton armat și un acoperiș terasă, peste care s-a efectuat o șarpantă
improvizată și un acoperiș de tablă, lucrări de tâmplărie, pardoseli din gresie
porțelanată și altele asemenea) și nici concluzia evidențiată în raportul de
expertiză extrajudiciară potrivit căreia elementele de construcție din vechiul
imobil naționalizat au o pondere de 20,71%, nu justifică concluzia pârâtei
potrivit căreia actualul imobil ar fi un imobil nou în accepțiunea art. 19 din
lege.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidența prevederilor art.
304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
In
motivarea recursului,
pârâta
reiterează critica potrivit căreia notificarea formulată de autoarea
reclamantei nu a respectat cerința relativă comunicarea sa în termenul legal
prin intermediul executorului judecătoresc, impusă de dispozițiile art. 22 din
Legea nr. 10/2001.
In
lipsa unor dovezi clare privind data înregistrării notificării la executorul
judecătoresc, pârâtul susține că nu s-a făcut dovada formulării unei notificări
valabile, în termenul legal, cu mențiunea că înscrisurile depuse, în copie, la
dosarul cauzei, prin care se atestă comunicarea de către autoarea reclamantei
către Judecătoria Suceava, prin poștă la 15/16 martie 2001, a unei
„cereri", chiar și în condițiile existenței mențiunii „pentru casa
Hancea" pe dovada de primire, atestă comunicarea de „documente" și nu
a unei notificări valabile.
Relativ
la constatarea instanței potrivit căreia primirea notificării de către
entitatea deținătoare este confirmată prin mențiunile procesului verbal încheiat
în ședința consiliului de administrație din 30 februarie 2002, pârâta solicită
a se observa că exisă neconcordanțe între mențiunile procesului verbal,
potrivit cărora notificatoarea solicita retrocedarea a 3 clădiri și cca. 23 ha
teren și cele ale notificării depuse în dosar, pretins a fi înregistrată la
Judecătoria Suceava, prin care a solicitat restituirea în natură a cca. 12 ha
teren și a construcțiilor și acordarea de măsuri reparatorii pentru 14 ha tern.
Pe
fond, pârâta susține că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile
prevederile art. 29 și nu cele ale art. 21 din lege, cum greșit au statuat
instanțele de fond.
In
atare condiții, pârâtul susține că reclamanta era îndreptățită la despăgubiri
în condițiile legii speciale pentru imobile preluate abuziv de stat,
corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, la propunerea
instituției publice care a efectuat privatizarea societății.
De
asemenea, pârâta susține că instanțele de fond au înlăturat, în mod eronat,
printr-o greșită interpretare, aplicarea prevederilor art. 8 din Legea nr.
10/2001.
In
argumentarea criticii, pârâta invocă concluziile expertizelor efectuate la
judecata în fond, potrivit cărora are în posesie o suprafață de 219.829 mp
teren (și nu de 223.800 mp, cât a fost obligată la restituire) care, la
momentul preluării de stat, se afla în extravilanul localității, filele 89-136,
156-160 și 164-167 dosar apel.
In
fine, pârâta susține că în situația în care instanțele apreciau că raportului
juridic dedus judecății îi sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, în
analizarea pretenției de retrocedare, aveau a face aplicarea prevederile art.
10 alin. (2) din lege care stabilesc că poate fi restituită doar partea de teren
rămasă liberă nu și cea afectată de construcții noi, cea aferentă servituților
legale și altor amenajări de utilitate publică.
Analizând
recursul, Înalta Curte constată următoarele:
In
drept, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Nu intră
sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților
la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror
regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr.
1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările
ulterioare.
Textul
de lege menționat exceptează de la aplicarea Legii nr. 10/2001 două categorii
distincte de terenuri: terenurile situate în extravilanul localităților la data
preluării abuzive sau la data notificării - teza
I
și, respectiv, terenurile al căror regim juridic este
reglementat prin legile fondului funciar - teza a
II
a.
Situația
notificărilor transmise de persoanele pretins îndreptățite la măsuri
reparatorii pentru imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din Legea nr.
10/2001 a fost clarificată prin dispozițiile art. 8.2. din H.G. nr. 250 din 7
martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a
acestei legi.
Potrivit
dispoziției legale menționate, astfel de notificări, în temeiul art.
V
alin. (2) din titlul
I
din Legea nr. 247/2005, urmează a fi
înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și
municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr.
1/2000.
Soluția
legislativă menționată a fost impusă de împrejurarea că, deși au caracter de
complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare,
prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi invocate în scopul eludării
procedurilor legale, sub unele aspecte restrictive, prevăzute de actele
normative reparatorii anterioare.
Caracterul
de complinire al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 semnifică faptul că ele devin
incidente în acele situații în care legile anterioare de reparație nu conțin
măsuri reparatorii pentru anumite categorii de imobile, care cad însă în sfera
de aplicare a acestui nou act normativ de reparație sau conțin alte măsuri
reparatorii, caz în care se aplică cu prioritate măsurile prevăzute de noul act
normativ.
In
atare condiții, simpla constatare, potrivit căreia prevederile Legii nr.
10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii
speciale anterioare, nu poate justifica prin ea însăși interpretarea potrivit
căreia terenurile pentru care nu s-au obținut măsuri reparatorii în cadrul
procedurilor prevăzute de legile funciare cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
In
acest context al analizei, este de observat că regimul juridic al terenurilor
agricole, preluate de stat în baza Decretului nr. 83 din 2 martie 1949 pentru
completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187 din 1945 pentru înfăptuirea
reformei agrare, este reglementat prin legile funciare.
Anume,
potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale
căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul
Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de
expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de
proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la
limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de
familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe
localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în
condițiile prevăzute la art. 9." .
In
atare condiții, investite cu soluționarea unei notificări având ca obiect
imobile preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949, prealabil analizării
incidenței prevederilor art. 8 alin. (1) teza
I,
instanțele au a statua cu privire la incidența
prevederilor art. 8 alin. (1) teza a
II
a
din Legea nr. 10/2001.
In
operațiunea de stabilire a legii de reparație incidență cu privire la imobilele
notificate, fie legile funciare, fie Legea nr. 10/2001, instanțele au a analiza
și clarifica situația de fapt a tuturor parcelelor de teren, atât din punct de
vedere al categoriei lor de folosință, cât și din punct de vedere al
amplasamentului acestora.
O
astfel de analiză se realizează în concret, cu privire la fiecare parcelă de
teren, cu sau fără construcții, iar concluziile relative la stabilirea
situației de fapt trebuie argumentate prin raportare la situația de fapt de la
momentul preluării de stat și, respectiv, de la momentul notificării, cu luarea
în considerare a mențiunilor din titlurile de proprietate prezentate de părțile
litigante, din evidențele cadastrale și, după caz, din hotărârile autorităților
administrației publice locale relative la perimetrele localităților, nefiind
suficiente doar aprecierile subiective, nefundamentate pertinent, formulate de experți
prin rapoartele de expertiză întocmite.
In
speța supusă analizei,
se
constată că autoarea reclamantei, prin notificarea formulată, întemeiată pe
prevederile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, a solicitat restituirea în
natură a suprafeței de cca. 12 ha teren și a construcțiilor edificate pe acest
teren de bunicii săi, rămase nedemolate, un conac și 2 case semidemolate și,
respectiv, restituirea în echivalent a suprafeței de cea. 14 ha pe care se află
edificate construcții noi de către de SC F. SA și este amenajat drumul de acces
la aceste construcții, imobile pretins situate în intravilanul satului Hancea,
Comuna Verești, județul Suceava.
In
analiza caracterului abuziv al preluării, instanțele de fond au statuat că din
patrimoniul autorilor notificatoarei, I.G. și A.G., statul a preluat
construcții și o suprafață de cea. 26 ha de teren, imobile ce au constituit
moșia Hancea, în baza Decretului nr. 83/1949, fapt atestat prin mențiunile
certificatului nr. 4335/1991 emis de Filiala Arhivelor Statului a județului
Botoșani.
Potrivit
mențiunilor înscrisurilor depuse la dosar, statul a preluat din patrimoniul lui
A.B.G. o suprafață de 50 ha teren (41 ha arabil, 9 ha pășune) iar din
patrimoniul lui I.G. o suprafață de 50 ha (39 ha arabil, 1,50 ha grădini, 8 ha
pășuni și 1,50 ha, conac cu terenul aferent).
Cât
privește construcția conac și terenul aferent, se constată, potrivit raportului
de expertiză întocmit de ing. C.C., fila 102, dosar primă instanță, că sunt
situate în intravilanul localității, fapt atestat prin Planul de urbanism general
al localității, aprobat prin Hotărârea nr. 5/2000 a Consiliului județean
Suceava.
Relativ
la terenurile ce au aparținut fostei Topitorii in și cânepă - Verești, în
suprafață de 19 ha teren, parțial ocupate cu construcții, potrivit mențiunilor
expertizei întocmite de ing. T.P., fila 92 dosar apel, care fac trimitere la
evidențele cadastrale ale OCPI și la mențiunile procesului verbal datat 8
martie 1969 prin care s-a delimitat vatra satului, se constată că erau situate
în afara intravilanului localității Hancea, fiind evidențiate în hărți ca
terenuri cu destinație specială, pentru ca, în finalul expertizei, fără o
motivație pertinentă, expertul să conchidă că, în prezent, acestea sunt situate
în intravilanul localității.
Totodată,
se constată că notificatoarea G.H.I. a urmat procedura specială prevăzută de
Legea nr. 18/1991, în care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate
pentru o suprafață de 50 ha teren pe raza, comunei Verești, în calitate de
moștenitoare a defunctului G.A.B. (prin titlul de proprietate nr. 1689 din 23
iunie 2004 emis de Comisia Județeană Suceava) și pentru o suprafață de 48,0006
ha teren, pe raza aceleași localități, în nume propriu (prin titlul de
proprietate 1522 din 27 septembrie 2002 emis de aceeași comisie).
In
atare condiții, instanțele de fond aveau a statua cu prioritate, motivat, în
funcție de categoriile de folosință, dacă terenurile din prezentul litigiu, ce
s-ar identifica, potrivit mențiunilor expertizei din apel, fila 92, cu
terenurile preluate în baza Decretului nr. 83/1949 din patrimoniul numitului I.G.,
decedat la data de 2 martie 1960 (tatăl numitei G.H.I.) au sau nu regimul
prevăzut de dispozițiile Legii nr. 18/1991 ori ale Legii nr. 1/2000.
In caz
afirmativ, instanțele aveau a statua motivat dacă aceste terenuri au făcut
obiectul vreunei solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate în
procedura legilor funciare, din partea numitei G.H.I., și, în caz afirmativ, a
verifica dacă aceste terenuri se identifică sau nu cu cele retrocedate prin din
titlurile de proprietate deja emise în favoarea sa sau, după caz, a stabili
care au fost motivele pentru care nu s-au finalizat procedurile prevăzute de
legile funciare ori nu s-a obținut reconstituirea dreptului de proprietate în
cadrul acestor proceduri.
In măsura
în care, prin probatoriile administrate, se constată existența unor parcele de
teren care nu regimul juridic reglementat prin legile funciare și sunt situate
în intravilanul localității, instanțele de fond aveau a statua, motivat,
considerentele pentru apreciază că ele cad sub incidența Legii nr. 10/2001 și a
verifica dacă sunt ocupate, în tot sau în parte, cu construcții vechi sau și cu
construcții noi, a stabili destinația actuală a acestor construcții și, în
fine, a dispune cu privire la măsurile reparatorii cuvenite, în raport de
distincțiile impuse de acest din urmă act normativ de reparație.
In
acest context al analizei este de observat că, potrivit prevederilor art. 98
din Legea nr. 18/1991, „Intravilanul localităților este cel existent la data de
1 ianuarie 1990, evidențiat în cadastrul funciar; el poate fi modificat numai
în condițiile legii. "
Așa
fiind, pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte
critici formulate de pârâtă, ce urmează a fi analizate de instanța de trimitere
sub formă de apărări, constatând că împrejurările de fapt ale pricinii nu au
fost pe deplin stabilite, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta
Curte urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza
spre rejudecare aceleiași instanțe.
In
rejudecare, prin completarea probatoriilor deja administrate, instanța de apel
va analiza și stabili, în concordanță cu cele mai sus arătate, regimul juridic
aplicabil parcelelor de teren indicate de
G.H.I.
în notificarea formulată în procedura Legii
nr. 10/2001, inclusiv, regimul juridic al construcțiilor ce se găsesc
edificate
în prezent pe o parte din aceste terenuri.
Cât privește critica relativă la încălcarea prevederilor
art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că nu este
fondată.
Astfel,
pretinzând că instanțele de fond au statuat greșit cu privire la aplicarea
normei de drept menționate situației de fapt
stabilită
prin aprecierea probatoriilor relative la faptul transmiterii notificării prin
intermediul executorului judecătoresc, pârâta pretinde,
în realitate, o
reevaluare a unor aspecte de fapt ale pricinii, lucru inadmisibil în recurs.
Aceasta, întrucât evaluarea probatoriilor este dată în
competența
exclusivă a judecătorilor fondului, iar controlul instanței de recurs se
rezumă
la verificarea aplicării corecte a normei de drept la situația de
fapt stabilită la judecata în fond.
Or, în raport de situația de fapt reținută de instanțele
de fond, se
constată că norma de drept menționată a fost corect aplicată.
In acest context al analizei, este de menționat și că,
potrivit
prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cerința relativă
la transmiterea notificării prin intermediul unui executor judecătoresc nu se
constituie într-o condiție de validitate a acestui act procedural, cum
eronat pretinde pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta SC F.G. SRL
împotriva
deciziei nr. 62 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava,
secția civilă
și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare
la aceeași
instanță de
apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.