ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5172/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14 iulie 2010, reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâții SC E.T. SA și M.A.P.P.M., a solicitat instanței constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de cel de-al doilea pârât în favoarea pârâtei SC E.T. SA pentru suprafața de teren de 4400 mp, situat în București, sect. 6. Pârâta SC E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta M.A.P.P.M. a depus concluzii scrise prin care a invocat tardivitatea acțiunii.

Prin Sentința nr. 7316 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâții SC E.T. SA și M.A.P.P.M., ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că: În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) si (2) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului - verbal de conciliere, după caz. Așadar, a reținut că, pentru motive temeinice, în cazul actelor administrative individuale, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință a acestuia. Întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate are regimul juridic al unui act administrativ unilateral emis de o autoritate centrală, reclamanta avea obligația să se conformeze termenului de 6 luni (maximum 1 an) pentru introducerea prezentei acțiuni.

Certificatul a cărui nulitate parțială se solicită a fost emis la data de 26 octombrie 1993, fiind înscris ulterior la data de 19 decembrie 1996 în Registrul de transcripțiuni, conform art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, iar la data de 17 august 1999 a fost intabulat în C.F. în favoarea pârâtei SC E.T. SA. Prin efectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate al pârâtei SC E.T. SA a devenit opozabil (începând cu 1999), instanța reținând că de la acest moment începe să curgă termenul de maximum un an, în ceea ce privește constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în contencios administrativ, Curtea reține ca aceasta curge, în ceea ce îl privește pe terț, de la data la care a luat cunoștință de existența actului contestat, cu excepția cazului în care actul este supus formalităților de publicitate, fiind opozabil terților de la îndeplinirea acestor proceduri de publicitate. Apărările reclamantei întemeiate pe Sentința civilă nr. 2310 din 25 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sect. 6 București, în sensul că de la data pronunțării acesteia a cunoscut existența actului contestat, a reținut instanța de fond că sunt neîntemeiate. Pe de alta parte, instanța reține că pârâta SC E.T. SA a depus relațiile solicitate, în dosarul arătat, la data de 10 decembrie 2010, iar expertul a indicat în cuprinsul raportului întocmit faptul că imobilul este deținut în baza certificatului de proprietate, care face obiectul litigiului, de către pârâta SC E.T.

SA. A apreciat instanța că ipoteza reclamantei nu este validă, întrucât nu a cunoscut certificatul la data pronunțării sentinței, ci, cel mai târziu, pe parcursul procesului, însă, oricum anterior depunerii raportului de expertiză (respectiv la data comunicării relațiilor de către SC E.T. SA - 10 decembrie 2010). Împotriva sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamanta I.E. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta a criticat soluția pronunțată ca urmare a admiterii excepției de tardivitate a acțiunii invocată de beneficiarul certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză, apreciind ca incorectă raportarea la data transcrierii actului în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni care are ca efect opozabilitatea erga omnes a actului și subliniind că acest aspect nu impietează asupra supunerii controlului judecătoresc în contencios administrativ a actului dedus judecății și a documentației ce a stat la baza acestuia. S-a apreciat că o interpretare corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 este aceea în sensul că termenul de 1 an în care reclamanta putea ataca un act administrativ ce nu o privește, beneficiarul fiind SC E.T.

SRL, curge de la data pronunțării de către Judecătoria Sect. 6 a Sentinței nr. 2310 din 25 martie 2011 și nicidecum așa cum reține în subsidiar instanța de fond de la un moment mult anterior datei depunerii raportului de expertiză judiciară topo efectuate în cadrul acelui litigiu. Intimații SC E.T. SA și M.M.S.C. au arătat prin întâmpinările depuse că soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este corect și legal argumentată având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) teza a I- a C. proc. civ.

în temeiul cărora va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cele ce vor fi punctate. Acțiunea în constatarea nulității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de fostul M.A.P.P.M., în favoarea SC E.T. SA a fost promovată la instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București de reclamanta I.E. la data de 14 iulie 2011. Plângerea administrativă prealabilă cerută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost înregistrată sub nr. 86322 din 3 iunie 2011 la M.M.P. iar răspunsul acestei autorității este datat 28 iunie 2011. Reclamanta este, în mod evident, un terț față de actul administrativ individual contestat.

Prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 statuează asupra termenului de prescripție de 6 luni înlăuntrul căruia se poate introduce acțiune în contencios administrativ (alin. (1) și asupra termenului de decădere de 1 an pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ peste termenul de 6 luni însă pentru motive temeinice (alin. (2), precum și asupra momentelor în raport de care aceste termene se calculează. Înalta Curte observă că abordarea primei instanțe în interpretarea și aplicarea art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ, este greșită deoarece termenul pentru formularea acțiunii în anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate indicat mai înainte curge de la momentul la care partea interesată și care nu este beneficiar al actului a luat la cunoștință de acest act și nu de la momentul intabulării acestui certificat în C.F.

(17 august 1999). În sprijinul acestei soluții este și jurisprudența Curții Constituționale, care soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ a reținut în considerentele soluției sale că termenul în care se poate introduce acțiune se calculează, în privința terților, de la data la care au luat cunoștință prin orice mijloace de emiterea actului administrativ individual pe care au interesul să îl conteste (Decizia nr. 316/2008 publicată în M. Of.

nr. 303 din 17 aprilie 2008). Este necesar a se arăta și faptul că soluția/decizia Înaltei Curți invocată în considerentele sentinței recurate este una izolată, jurisprudența sa în materia interpretării și aplicării art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 fiind în mod constant în sensul că în ce-i privește pe terți ar relevanță data luării la cunoștință a actului pentru verificarea termenului de formulare a acțiunii (spre exemplificare: Deciziile nr. 2242 din 14 aprilie 2009, nr. 1208 din 1 martie 2011, nr. 745 din 14 februarie 2012, nr. 961 din 23 februarie 2012 și nr. 4606 din 26 martie 2013). De aceea, în speță, în mod greșit s-a apreciat că acțiunea a fost formulată peste termenul legal prin raportare la data intabulării în C.F.

a certificatului, respectiv la data de 17 august 1999. Termenul pentru formularea acțiunii prevăzut de Legea nr. 554/2004, este operabil indiferent de împrejurarea intrării în circuitul civil, prin intabulare. În concret, actele dosarului evidențiază că recurentei-reclamante nu i-a fost comunicat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar data la care aceasta a luat cunoștință de existența actului este data de 17 martie 2011, dată la care s-a depus raportul de expertiză în Dosarul nr. 8541/303/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sect. 6 București având ca obiect acțiunea reclamantei de obligare a pârâtului Mun. București de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 4400 mp situat în București, sector 6. Nu există nici o dovadă că reclamanta ar fi luat cunoștință de act „anterior depunerii raportului de expertiză” așa cum reține judecătorul fondului.

În cuprinsul Sentinței civile nr. 2310 din 25 martie 2011 a Judecătoriei Sect. 6 București, pronunțată în dosarul menționat mai sus, se reține că „în prezent” terenul în litigiu este deținut în fapt de SC E.T. SRL, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate 26 octombrie 1993 emis de M.A.P.P.M. În funcție de acest reper, dezlegarea dată excepției tardivității acțiunii – invocată de SC E.T. SRL - este eronată, în realitate atât plângerea prealabilă cât și acțiunea în justiție fiind formulate în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (2). Așadar, urmează ca instanța de fond să se pronunțe asupra fondului acțiunii cu care a fost învestită legal.

Având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.E. împotriva Sentinței nr. 7316 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.