ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5172/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14 iulie 2010,

reclamanta I.E., în contradictoriu cu pârâții SC E.T. SA și M.A.P.P.M., a

solicitat instanței constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de cel

de-al doilea pârât în favoarea pârâtei SC E.T. SA pentru suprafața de teren de

4400 mp, situat în București, sect. 6.

Pârâta

SC E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității

cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta

M.A.P.P.M. a depus concluzii scrise prin care a invocat tardivitatea acțiunii.

Prin

Sentința nr. 7316 din 5 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta I.E., în contradictoriu

cu pârâții SC E.T. SA și M.A.P.P.M., ca tardiv formulată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că:

În

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) si (2) din Legea nr. 554/2004 „Cererile

prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui

contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat

de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a

plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare

a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h),

calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea

favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii

procesului - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul

contractelor administrative.

(2)

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea

poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu

de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data

introducerii cererii sau data încheierii procesului - verbal de conciliere,

după caz.

Așadar,

a reținut că, pentru motive temeinice, în cazul actelor administrative

individuale, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai

târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință a

acestuia.

Întrucât

certificatul de atestare a dreptului de proprietate are regimul juridic al unui

act administrativ unilateral emis de o autoritate centrală, reclamanta avea

obligația să se conformeze termenului de 6 luni (maximum 1 an) pentru

introducerea prezentei acțiuni.

Certificatul

a cărui nulitate parțială se solicită a fost emis la data de 26 octombrie 1993,

fiind înscris ulterior la data de 19 decembrie 1996 în Registrul de

transcripțiuni, conform art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, iar la data de

17 august 1999 a fost intabulat în C.F. în favoarea pârâtei

SC E.T. SA.

Prin

efectul înscrierii în cartea funciară, dreptul de proprietate al pârâtei SC E.T.

SA a devenit opozabil (începând cu 1999), instanța reținând că de la acest

moment începe să curgă termenul de maximum un an, în ceea ce privește

constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate.

În

ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune în contencios administrativ,

Curtea reține ca aceasta curge, în ceea ce îl privește pe terț, de la data la

care a luat cunoștință de existența actului contestat, cu excepția cazului în

care actul este supus formalităților de publicitate, fiind opozabil terților de

la îndeplinirea acestor proceduri de publicitate. Apărările reclamantei

întemeiate pe Sentința civilă nr. 2310 din 25 martie 2011 pronunțată de Judecătoria

Sect. 6 București, în sensul că de la data pronunțării acesteia a cunoscut

existența actului contestat, a reținut instanța de fond că sunt neîntemeiate.

Pe de alta parte, instanța reține că pârâta SC E.T. SA a depus relațiile

solicitate, în dosarul arătat, la data de 10 decembrie 2010, iar expertul a

indicat în cuprinsul raportului întocmit faptul că imobilul este deținut în

baza certificatului de proprietate, care face obiectul litigiului, de către

pârâta SC E.T. SA.

A

apreciat instanța că ipoteza reclamantei nu este validă, întrucât nu a cunoscut

certificatul la data pronunțării sentinței, ci, cel mai târziu, pe parcursul

procesului, însă, oricum anterior depunerii raportului de expertiză (respectiv

la data comunicării relațiilor de către SC E.T. SA - 10 decembrie 2010).

Împotriva

sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamanta I.E.

Invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta a criticat soluția pronunțată ca urmare a admiterii excepției de

tardivitate a acțiunii invocată de beneficiarul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate contestat în cauză, apreciind ca incorectă raportarea la

data transcrierii actului în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni care are

ca efect opozabilitatea erga omnes a actului și subliniind că acest aspect nu

impietează asupra supunerii controlului judecătoresc în contencios administrativ

a actului dedus judecății și a documentației ce a stat la baza acestuia.

S-a

apreciat că o interpretare corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004 este aceea în sensul că termenul de 1 an în care reclamanta putea

ataca un act administrativ ce nu o privește, beneficiarul fiind SC E.T. SRL,

curge de la data pronunțării de către Judecătoria Sect. 6 a Sentinței nr. 2310

din 25 martie 2011 și nicidecum așa cum reține în subsidiar instanța de fond de

la un moment mult anterior datei depunerii raportului de expertiză judiciară topo

efectuate în cadrul acelui litigiu.

Intimații

SC E.T. SA și M.M.S.C. au arătat prin întâmpinările depuse că soluția Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este corect

și legal argumentată având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile

art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că recursul este fondat și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5)

teza a I- a C. proc. civ. în temeiul cărora va admite recursul, va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru cele ce

vor fi punctate.

Acțiunea în

constatarea nulității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor din 26 octombrie 1993 emis de fostul M.A.P.P.M., în favoarea

SC E.T. SA a fost promovată la instanța de contencios administrativ a Curții de

Apel București de reclamanta I.E. la data de 14 iulie 2011.

Plângerea administrativă

prealabilă cerută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost

înregistrată sub nr. 86322 din 3 iunie 2011 la M.M.P. iar răspunsul acestei autorității

este datat 28 iunie 2011.

Reclamanta este, în

mod evident, un terț față de actul administrativ individual contestat.

Prevederile art. 11

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 statuează asupra termenului de

prescripție de 6 luni înlăuntrul căruia se poate introduce acțiune în

contencios administrativ (alin. (1) și asupra termenului de decădere de 1 an

pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ peste termenul de 6

luni însă pentru motive temeinice (alin. (2), precum și asupra momentelor în

raport de care aceste termene se calculează.

Înalta Curte observă

că abordarea primei instanțe în interpretarea și aplicarea art. 11 alin. (1) și

(2) din Legea contenciosului administrativ, este greșită deoarece termenul pentru

formularea acțiunii în anularea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate indicat mai înainte curge de la momentul la care partea

interesată și care nu este beneficiar al actului a luat la cunoștință de acest

act și nu de la momentul intabulării acestui certificat în C.F. (17 august 1999).

În sprijinul acestei

soluții este și jurisprudența Curții Constituționale, care soluționând excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea

contenciosului administrativ a reținut în considerentele soluției sale că termenul

în care se poate introduce acțiune se calculează, în privința terților, de la

data la care au luat cunoștință prin orice mijloace de emiterea actului administrativ

individual pe care au interesul să îl conteste (Decizia nr. 316/2008 publicată în

M. Of. nr. 303 din 17 aprilie 2008).

Este necesar a se

arăta și faptul că soluția/decizia Înaltei Curți invocată în considerentele

sentinței recurate este una izolată, jurisprudența sa în materia interpretării

și aplicării art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 fiind în mod

constant în sensul că în ce-i privește pe terți ar relevanță data luării la cunoștință

a actului pentru verificarea termenului de formulare a acțiunii (spre exemplificare:

Deciziile nr. 2242 din 14 aprilie 2009, nr. 1208 din 1 martie 2011, nr. 745 din

14 februarie 2012, nr. 961 din 23 februarie 2012 și nr. 4606 din 26 martie

2013).

De aceea, în speță,

în mod greșit s-a apreciat că acțiunea a fost formulată peste termenul legal

prin raportare la data intabulării în C.F. a certificatului, respectiv la data

de 17 august 1999.

Termenul pentru formularea

acțiunii prevăzut de Legea nr. 554/2004, este operabil indiferent de împrejurarea

intrării în circuitul civil, prin intabulare.

În concret, actele

dosarului evidențiază că recurentei-reclamante nu i-a fost comunicat certificatul

de atestare a dreptului de proprietate, iar data la care aceasta a luat cunoștință

de existența actului este data de 17 martie 2011, dată la care s-a depus

raportul de expertiză în Dosarul nr. 8541/303/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sect.

6 București având ca obiect acțiunea reclamantei de obligare a pârâtului Mun.

București de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de

4400 mp situat în București, sector 6.

Nu există nici o dovadă

că reclamanta ar fi luat cunoștință de act „anterior depunerii raportului de expertiză”

așa cum reține judecătorul fondului.

În cuprinsul Sentinței

civile nr. 2310 din 25 martie 2011 a Judecătoriei Sect. 6 București, pronunțată

în dosarul menționat mai sus, se reține că „în prezent” terenul în litigiu este

deținut în fapt de SC E.T. SRL, în baza certificatului de atestare a dreptului

de proprietate 26 octombrie 1993 emis de M.A.P.P.M.

În funcție de acest

reper, dezlegarea dată excepției tardivității acțiunii – invocată de SC E.T. SRL

- este eronată, în realitate atât plângerea prealabilă cât și acțiunea în

justiție fiind formulate în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ,

respectiv art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (2).

Așadar, urmează ca

instanța de fond să se pronunțe asupra fondului acțiunii cu care a fost învestită

legal.

Având în vedere și

dispozițiile art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și dispozițiile art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.E. împotriva Sentinței nr. 7316 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.