ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 februarie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și precizată ulterior, reclamanții S.A.T., A.G.E.T. și M.C.M.M. au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței să dispună anularea parțială a deciziei nr. 793 din 22 iunie 2006 emisă de pârâtă în ceea ce privește cuantumul pentru care se acordă titlul de despăgubiri și obligarea pârâtei la acordarea unui titlu de despăgubire în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,39 RON, cu dobânda egală aferentă perioadei 24 iunie 2005 și până la data la care vor fi admise la tranzacționare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piața operată de Bursa de Valori București, invocând incidența dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că decizia a cărei anulare parțială o solicită a fost emisă la data de 22 iunie 2006 în baza sentinței civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara, astfel că se impune consolidarea și actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire. Prin sentința civilă nr. 97 din 19 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a admis acțiunea reclamanților, astfel cum aceasta a fost formulată și precizată ulterior, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.100 RON.

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, Curtea de apel a reținut că această procedură nu este obligatorie în cazul deciziilor emise de Comisie, întrucât normele speciale incidente în cauză au dispensat persoanele vătămate de promovarea recursului grațios. În privința acțiunii, instanța de fond a avut în vedere prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, practica Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că decizia de despăgubire a fost emisă la un an de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței Tribunalului Hunedoara care obliga autoritățile la emiterea acesteia, și că, actualmente, Fondul Proprietatea nu funcționează astfel încât să permită acordarea efectivă a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților.

Astfel, pentru a se asigura reclamanților o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica judiciară internă și internațională, Curtea de apel a reținut că acordarea titlurilor de participare la Fondul Proprietatea ar trebui să asigure o reparație integrală, și anume în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,60 RON cu dobânda legală aferentă pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara și până la data când vor fi admise la tranzacționare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piața operată de Bursa de Valori București. Împotriva sentinței civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru că instanța de fond a respins în mod greșit excepția invocată prin întâmpinare referitoare la lipsa plângerii prealabile, întrucât conform Legii nr. 554/2004 art. 7, această procedură era obligatorie, reclamanții trebuind ca înainte de a se adresa instanței să parcurgă această cerință a legii. Și pe fond soluția primei instanțe este criticată, întrucât aceasta a pronunțat-o cu nesocotirea probelor administrate, opinia Curții de Apel în sensul că recurenta ar fi refuzat să emită decizia de despăgubire în favoarea reclamanților, fiind eronată. Se mai arată în motivele de recurs că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 247/2005 și au fost invocate dispozițiile C. civ.

art. 1088, prevederi care în speță nu se aplică, întrucât privesc materia contractuală. Prin decizia nr. 3595 din 27 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. A fost menținută, astfel, ca fiind temeinică și legală, hotărârea recurată, prin care, respingându-se excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta de reclamanții S.A.T., A.G.E.T.

și M.C.M.M., dispunându-se anularea parțială a deciziei nr. 793 din 22 iunie 2006 emisă de pârâtă, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite, și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în care să dispună acordarea unui titlu de despăgubiri în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,39 RON, cu dobânda legală aferentă perioadei 24 iunie 2005 și până la data la care vor fi admise la tranzacționare titlurile emise de Fondul Proprietatea pe piața operată de Bursa de Valori București; de asemenea, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.100 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, că aceasta în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, întrucât normele incidente în materie nu prevăd procedura respectivă, împotriva deciziilor adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor exercitându-se contestație direct la instanța de judecată, fără a mai fi necesar să se parcurgă etapele prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De altfel, se arată în decizia contestată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului implică două condiții fundamentale, respectiv accesibilitatea și previzibilitatea, legea trebuind să fie suficient de accesibilă pentru ca cetățeanul să aibă acces la justiție și să dispună de informații suficiente în legătură cu normele aplicabile speței, condiții pe care le îndeplinește și Legea nr. 247/2005, statuând accesibilitatea la justiție a persoanelor în cauză și instituind, prin dispozițiile art. 19-20, o cale specială de atac împotriva deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, derogatorie de la legea comună - Legea nr. 554/2004. Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, reținând următoarele: Executarea unei sentințe, astfel cum stabilește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces.

Este adevărat că tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga statul respectiv să execute fiecare sentință însă, dacă administrația refuză să o facă, este evident că prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se golesc de conținut. Prin sentința civilă nr. 445 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Hunedoara, ce a stat la baza emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei contestate, s-a constituit o recunoaștere a drepturilor reclamanților, iar noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cât și creanțe în baza cărora reclamanții pot pretinde dreptul de proprietate revendicat. Despăgubirile la care au dreptul reclamanții trebuie, așadar, să fie juste și echitabile, iar sumele trebuie acordate integral și în concordanță cu practica internă și internațională.

Or, din probele administrate rezultă fără putință de tăgadă că intimații-reclamanți au parcurs procedurile instituite în favoarea lor și este culpa autorităților că aceștia nu se pot bucura de bunul care le aparține de drept. S-a reținut că cererea a fost fondată pe art. 18 din Legea nr. 554/2004 și că în mod corect a fost obligată autoritatea administrativă să emită o nouă decizie cu acordarea despăgubirilor și dobânzii legale aferente. Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat contestație în anulare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare se menține că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, în motivele de recurs au fost invocate dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și faptul că în cuprinsul Titlului VIII din Legea nr. 247/2005 nu există prevederi legale referitoare la plata unor asemenea dobânzi, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acestui motiv. De asemenea, în recurs a fost criticată soluția instanței de fond și sub aspectul momentului până la care aceasta a dispus actualizarea sumei, respectiv până la data la care vor fi admise la tranzacționare titlurile emise și nici asupra acestuia nu s-a pronunțat instanța de recurs. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza finală C. proc.

civ. Potrivit art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Se poate observa, analizând cererea de recurs, că au fost invocate ca motive de recurs –dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât sub aspectul greșitei respingeri a excepției lipsei procedurii administrative prealabile, dar și nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond. Verificând hotărârea atacată cu contestație în anulare se constată că instanța de recurs a analizat motivele invocate de recurentă, astfel că va fi respinsă contestația în anulare.

Trebuie, din interpretarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ., să facem deosebirea între motivele de casare, care pot fi invocate și argumentele ce pot fi aduse în dovedirea acestor motive. Textul se referă la „motive de casare”, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu la argumentele, de fapt sau de drept, pe care părțile le pot prezenta, dar care trebuie să se încadreze în motivul de casare invocat. Instanța de recurs poate să grupeze argumentele folosite în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun și nu trebuie să răspundă la toate argumentele recurentului.

Astfel, se poate observa că argumentele prezentate de recurentă ce vizau nelegalitatea hotărârii instanței de fond au fost înlăturate cu motivarea că executarea unei sentințe face parte integrantă dintr-un proces, iar despăgubirile trebuie să fie juste și echitabile, despăgubirile fiind acordate în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004. În contestația, în anulare s-au făcut referiri la dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dar aceste argumente nu au fost prezentate și în fata instanței de recurs, astfel încât nu se pune problema ca aceasta să fi făcut referire la ele. Apreciind că instanța de recurs, prin decizia atacată cu contestație în anulare, a analizat motivele de casare invocate de recurenta-contestatoare, va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 3595 din 27 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.