ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 920/44/2008, reclamanta SC U.T.H. SA, în contradictoriu cu pârâtele U.A.T. a comunei C. și U.A.T. a municipiului Brăila, a solicitat anularea dispoziției din 26 iunie 2008 emisă de emisă de U.A.T. a comunei C., cât și a deciziei de impunere din 4 iunie 2008 pentru stabilirea impozitului, taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2008, pentru clădirile aferente punctului de lucru situat în incinta Stațiunii L.S., județul Brăila, exonerarea de la plata obligațiilor stabilite prin actele atacate, suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta U.A.T. a comunei C. a solicitat respingerea acțiunii, dat fiind că imobilul în discuție se află pe raza U.A.T. a comunei C. Prin întâmpinare, pârâta U.A.T. a Municipiului Brăila a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, susținând că actele emise de pârâta U.A.T. a comunei C. sunt nelegale. Prin cererea depusă la data de 13 noiembrie 2009, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a U.A.T. a municipiului Brăila, solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții, aceasta să-i restituie sumele plătite fără să fie debit cu titlu de impozite și taxe locale pentru imobilele proprietatea reclamantei, situate în Stațiunea L.S., județul Brăila, pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, cu dobânda legală până la data restituirii.

Prin sentința nr. 187 din 31 august 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC U.T.H. SA în contradictoriu cu pârâta U.A.T. a comunei C. A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată U.A.T. a municipiului Brăila să restituie reclamantei sumele plătite cu titlu de impozite și taxe locale pentru imobilele proprietatea sa, situate în Stațiunea L.S., județul Brăila pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, cu dobânda legală până la data restituirii efective. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC U.T.H. SA și pârâta U.A.T. a municipiului Brăila. Pe parcursul soluționării recursului, pârâta U.A.T.

a comunei C. a invocat excepția de nelegalitate cu privire la H.G.

nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa nr. 2, lit. g); hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însușirii inventarului întocmit de Comisia de inventariere a Primăriei Municipiului Brăila la sfârșitul anului 2000 pentru bunurile ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila în baza Legii nr. 213/1998; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013 și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Stațiunea L.S.”.

Prin încheierea din 22 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 920/44/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de sesizare a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a actelor administrative menționate anterior. S-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate. Dosarul având ca obiect excepția de nelegalitate a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 920/44/2008* din 29 iunie 2012. În motivarea excepției de nelegalitate, U.A.T. a comunei C. a reținut că ceea ce se susține atât de către reclamantă, cât și de pârâta U.A.T.

a municipiului Brăila este faptul că imobilele pentru care au fost emise actele administrative contestate în vederea plății impozitelor pe teren și clădiri se află pe teritoriul administrativ al municipiului Brăila, întrucât prin H.G. nr. 363/2002, Anexa nr. 2 lit. g), este atestată, la capitolul Sistemele de infrastructură privind administrarea domeniului public, cu terenurile aferente-lacuri și plaje, la rubrica „Denumirea bunului”, Stațiunea L.S. La situația juridică actuală se arată că aceasta se află în patrimoniul Consiliului Municipal Brăila, conform procesului-verbal din 10 mai 1951. La baza adoptării acestei hotărâri a stat hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, hotărâre prin care Municipiul Brăila și-a însușit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Brăila, în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.

Față de această situație, autoarea excepției de nelegalitate a susținut că la data reactualizării acestui inventar (în care se precizează că pe o suprafață de 7326 mp se află construcții), construcțiile și terenurile aferente erau, în majoritatea lor, în proprietatea particularilor, Stațiunea L.S. fiind privatizată integral încă din anul 1998. Pe de altă parte, titlul în temeiul căruia se afirmă că bunurile au intrat în patrimoniul Municipiului Brăila nu este unul valabil, procesul-verbal din 10 mai 1951 nu reprezintă un titlu de proprietate. Acest proces-verbal, cât și deciziile ulterioare (nr. 699/1960 a Sfatului Popular Regional Galați) au fost emise în temeiul Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 295/1951, publicată în M. Of.

nr. 46/17.04.1951, act normativ ce a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 558/1970, care, prin art. 2, trece întreprinderile balneoclimatice în subordinea consiliilor populare județene, predarea acestor unități realizându-se pe bază de protocol, cu întreg activul și pasivul aferent. Prin urmare, a arătat că municipiul Brăila nu poate invoca acest proces-verbal în dovedirea caracterului legal al intrării în domeniul public al municipiului a Stațiunii L.S., situația juridică a bunurilor fiind complet schimbată în anul 1970. Din dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, precum și anexa la Legea nr. 213/1998 rezultă că nu pot fi considerată ca făcând parte din domeniul public al municipiului bunuri care se află pe teritoriul administrativ al altei comune.

Pentru aceleași motive a apreciat că este nelegală și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însușirii inventarului ce cuprinde Stațiunea L.S. În ceea ce privește caracterul nelegal al hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Brăila, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2013 și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Stațiunea L.S.”, U.A.T.

a comunei C. a susținut că Planul Urbanistic General întocmit este nelegal sub aspectul includerii în acesta a unor părți situate în limita teritoriului administrativ al comunei C. A arătat că regimul juridic al bunurilor și amplasarea acestora în interiorul municipiului Brăila s-a realizat în temeiul unor acte juridice abrogate sau caduce. Astfel, la data întocmirii Planului Urbanistic General Brăila, Decretul Consiliului de Stat nr. 51/1976, emis în aplicarea Legii nr. 58/1974, a devenit caduc, întrucât Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și a localităților rurale și urbane a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989. Or, actele normative emise în aplicarea unei legi abrogate devin caduce, în acest sens fiind pronunțate și Deciziile nr. 1/1993 și nr. 75/1995 ale Curții Constituționale.

De asemenea, procesul-verbal din 10 mai 1951, act prin care Municipiul Brăila pretinde că a dobândit drept de proprietate asupra Stațiunii L.S., a fost emis în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 295/1951, publicată în M. Of. nr. 46/17.04.1951, act normativ ce a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 558/1970 privind îmbunătățirea activității balneoclimaterice. A mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 2/1968, comunele ce aparțin de municipiul București, de celelalte municipii și orașe, sunt comune suburbane. La data de 2 aprilie 1989 a fost adoptată Legea nr. 2/1989 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, prin care a fost abrogată Legea nr. 2/1968.

Prin Decretul-lege nr. 38/1990 privind abrogarea Legii nr. 2/1989 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, s-a dispus repunerea în vigoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu excepția prevederilor art. 6 alin. (2) privitoare la comunele suburbane, care se abrogă. Potrivit art. 3 din acest decret-lege, Anexa la Legea nr. 2/1968 se modifică în mod corespunzător, potrivit prevederilor prezentului decret-lege, art. 4 și art. 5 din acest decret-lege instituind măsuri referitoare la localitățile reînființate.

S-a susținut că, de la această dată, comuna C., cu cele trei localități componente, a dobândit statutul de unitate administrativ teritorială independentă, exercitând toate prerogativele legale cu privire la aceste teritorii, iar această realitate faptică și juridică a fost acceptată de municipiul Brăila, cu excepția câtorva zone situate în perimetrul comunei C.: Platforma Industrială C. situată în C., stațiunea L.S. situată în sat L.S., zona fabricii de celofibră, suprafețe de teren și construcțiile aferente, pe care au ființat obiective industriale în perioada anterioară anului 1989, în temeiul Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și a localităților rurale și urbane, care a abrogat Legea nr. 3/1968.

La data de 16 martie 1976 au fost aprobate schițele de sistematizarea teritoriului, care atestau într-adevăr aceste obiective în perimetrul municipiului Brăila. Însă, prin Decretul-lege nr. 1/1989, Legea nr. 58/1974 a fost abrogată, astfel încât și celelalte acte normative adoptate în temeiul acesteia au devenit caduce. Mai mult, U.A.T. a comunei C. a precizat că, la data elaborării acestui Planului Urbanistic General, numeroși proprietari de imobile aveau deja deschise cărți funciare în comuna C., toate zonele în discuție regăsindu-se în planurile parcelare.

A mai susținut că au fost încălcate dispoziții legale, precum art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică; art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998; art. 9 din Legea nr. 213/1998 și art. 20 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor și că, deși aceste nelegalități au fost sesizate municipiului Brăila, această instituție a înțeles să prelungească, la data de 31 ianuarie 2011, valabilitatea Planului Urbanistic General fără un temei legal, întrucât, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data acestei prelungiri, această posibilitate nu exista, Planul Urbanistic General fiind valabil pe o perioadă de la 5 la 10 ani.

Autoarea excepției a mai arătat că, la momentul acestei prelungiri, s-a încălcat flagrant Legea nr. 351/2001 privind aprobarea planului de Amenajare a Teritoriului Național, respectiv art. 41 alin. (3), art. 56 alin. (1), dar și întreaga Secțiune a IV-a, prin aceste hotărâri fiind practic smulse hectare întregi din interiorul localității C. În ceea ce privește nelegalitatea aprobării prin hotărâre de consiliu local a Planului Urbanistic Zonal Stațiunea L.S., aceasta derivă în mod evident din caracterul nelegal al hotărârilor prin care a fost aprobat și ulterior prelungit Planul Urbanistic General. Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a arătat, în principal, că excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa nr. 2, lit. g) este inadmisibilă. Astfel, deși prin Deciziile nr. 425/2008 și nr. 426/2008, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21, art. 23 , art. 44 din Constituție, se constată că aceste dispoziții legale care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție.

În consecință, cu privire la excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, soluție adoptată și de plenul secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 26 mai 2008. Pe fondul cererii, a arătat că hotărârea de guvern a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile legale, impunându-se respingerea excepției de nelegalitate ca nefondată. Prin întâmpinare, U.A.T.

a Municipiului Brăila a invocat, în principal, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, în ceea ce privește judecarea excepției de nelegalitate a hotărârilor emise de Consiliul Local Municipal Brăila, susținând că în raport de dispozițiile art. 2 lit. d), art. 3 alin. (1), art. 158 și art. 159 alin. (2) C. proc. civ., competența materială de soluționare a excepției de nelegalitate cu privire la actele administrative enumerate la pct. 2-pct. 5 din motivarea excepției revine Tribunalului Brăila, secția de contencios administrativ și fiscal. Pe fondul cauzei, a arătat că Stațiunea L.S. nu se confundă și nu este același lucru cu satul L.S., fiind două teritorii distincte, cu regim juridic distinct.

Astfel, satul L.S. este sat aparținător al comunei C., iar Stațiunea L.S. a fost și este zonă a municipiului Brăila. De asemenea, SC U.T.H. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați în ceea ce privește judecarea excepției de nelegalitate a hotărârilor emise de Consiliul Local Municipal Brăila, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, actele administrative invocate fiind adoptate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data adoptării lor. La termenul din 5 noiembrie 2012, U.A.T. a comunei C. a depus la dosar precizări cu referire la excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 363/2002, precum și precizări în legătură cu temeiurile de fapt și de drept ale excepției de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001; hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011. Astfel, în legătură cu H.G. nr. 363/2002, autoarea excepției a solicitat instanței să aibă în vedere că, în anul 1989, Stațiunea L.S., dar și Platforma Industrială C. se aflau în proprietatea statului, care ulterior a și încuviințat privatizarea acestor obiective prin hotărâri de guvern.

La data de 13 februarie 2001 a avut loc divizarea SC U. SA Timișoara, acționarul majoritar al SC T. SA și, urmare a divizării, a rezultat SC U.T. SA, parte în litigiul de contencios administrativ de față. Aceste aspecte relevă împrejurarea că regimul juridic al bunurilor în anul 2001, la data întocmirii inventarului de către Consiliul Local Brăila și adoptării hotărârii de Guvern de atestare a acestui domeniu public, era schimbat față de conținutul titlului invocat în apărare, care ar atesta dreptul de proprietate publică asupra bunurilor situate în localitatea L.S. A arătat că H.G. nr. 363/2002 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998 și a celorlalte dispoziții legale invocate în cererea introductivă.

În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local din 2001, autoarea excepției a solicitat instanței să se constate că, deși în preambulul acestei hotărâri se indică adoptarea ei în temeiul Legii nr. 213/1998, tocmai acest act normativ a fost încălcat, întrucât, în anul 1989, Stațiunea L.S., dar și Platforma Industrială C. se aflau în proprietatea statului, care ulterior a și încuviințat privatizarea acestor obiective prin hotărâri de guvern. De asemenea, a menționat faptul că nici unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate enunțate la art. 7 din Legea nr. 213/1998 nu era dovedit în cauză la data adoptării H.G. nr. 363/2002. În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local din 2001, autoarea excepției a solicitat să se constate că au fost încălcate chiar textele de lege invocate în preambulul acestei hotărâri, respectiv art. 20 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 69/1991.

A susținut că nelegalitățile privind întocmirea a două variante de Plan Urbanistic General, din care una prezentată ministerului și alta supusă spre aprobare, au fost semnalate și de Consiliul Județean Brăila, Instituția Arhitectului Șef, prin adresele din 2007 se confirmă faptul că limitele teritoriale nu au fost modificate de la adoptarea Legii nr. 2/1968. În ceea ce privește Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1108/1968, act normativ în temeiul căruia se susține corecta delimitare a municipiului Brăila, acesta a fost adoptat în executarea Legii nr. 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unitățile administrativ teritoriale până la alegerea consiliilor populare.

Însă, Legea nr. 3/1968 în executarea căreia a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1108/1968 a fost abrogată la data de 14 ianuarie 1974, prin Decretul 691/1973, Anexa nr. 1. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârea Consiliului Local din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și Regulamentului de Urbanism, U.A.T. a comunei C. a susținut că termenul de valabilitate a planului urbanistic general era depășit la momentul adoptării hotărârii prin care s-a dispus prelungirea, iar hotărârea consiliului local este nelegală, la momentul adoptării neexistând posibilitatea juridică de a dispune prelungirea. Toate motivele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local din 2001 sunt în egală măsură incidente.

De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 41 alin. (3), art. 56 alin. (1), respectiv întreaga Secțiune a IV-a din Legea nr. 351/2001, precum și dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârea Consiliului Local din 2011, autoarea excepției a solicitat să se constate că au fost încălcate dispozițiile art. 46 din Legea nr. 315/2001, potrivit cărora nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. A arătat că inițiatorul proiectului de întocmire a Planului Urbanistic Zonal pentru Stațiunea L.S., persoană care a și votat în ședința respectivă, a fost consilierul local B.S.E., acesta având și calitatea de reprezentat al SC U.T.H.

SA. La data adoptării actelor normative, această societate era în litigiu cu comuna C., actele administrative contestate pe calea excepției de nelegalitate au fost depuse în probațiune la Înalta Curte de Casație și Justiție, în scopul obținerii unei soluții favorabile, respectiv înlăturării obligației societății de a plăti impozit către comuna C. La termenul din 3 decembrie 2012, U.A.T. a Municipiului Brăila a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 5757/113/2012, aflat pe rolul Tribunalului Brăila, motivând că, prin cererea ce face obiectul dosarului sus menționat, Instituția Prefectului Județului Brăila a pus în aplicare prevederile art. II din Legea nr. 133/2012, prevedere cu caracter imperativ, care impune acestei instituții să procedeze la sesizarea instanței de contencios administrativ cu privire la acțiunea privind stabilirea hotarelor unităților administrativ teritoriale.

Curtea de apel a respins cererea de suspendare a judecării cauzei prin încheierea din 3 decembrie 2012, motivat de faptul că, pe calea excepției de nelegalitate, se verifică concordanța actelor administrative supuse analizei cu actele normative cu forță juridică superioara în temeiul și în executarea cărora au fost emise, neavând relevanță actele normative adoptate sau situațiile de fapt intervenite ulterior. Prin aceeași încheiere de ședință au fost puse în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței și inadmisibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la hotărârile Consiliului Local Municipal Brăila.

Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței, Curtea de Apel Galați a constatat că se invocă nelegalitatea unor dispoziții dintr-o hotărâre de guvern și din hotărâri ale consiliului local, toate actele administrative având legătură cu problema includerii în teritoriul administrativ al municipiului Brăila a Stațiunii L.S. și Platformei Industriale C., zone considerate de comuna C. ca aparținându-i, astfel că operează o prorogare de competență, competența de soluționare a cauzei revenind Curții de Apel Galați. În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate cu privire la hotărârile de consiliu local, instanța de fond a apreciat că nu se pot reține susținerile U.A.T.

a municipiului Brăila, în sensul naturii de act normativ a actelor administrative în discuție, întrucât prin actele administrative menționate se aprobă Planul Urbanistic General și Regulamentul de Urbanism pentru Municipiul Brăila, respectiv inventarul reactualizat la data de 30 iunie 2001 pentru bunurile care alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila, întocmit de Comisia de inventariere a Primăriei Municipiului Brăila în baza Legii nr. 213/1998, destinatarii actelor administrative sunt subiecte de drept determinate, sfera bunurilor la care se referă cele două acte fiind în mod evident limitată și determinată sau determinabilă, astfel că sunt acte cu caracter individual.

Tot astfel, prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 s-a dispus prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism, astfel cum au fost aprobate prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, iar prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal „Stațiunea L.S.”, astfel că sunt acte administrative cu caracter individual ulterioare și aflate în strânsă legătură cu hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001 și H.G. nr. 363/2002. În consecință, excepția de inadmisibilitate invocată a fost respinsă ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 52 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. C., județul Brăila, în contradictoriu cu pârâții SC U.T.H. SA, prin Sucursala Traian Brăila, U.A.T. a municipiului Brăila, Consiliul Municipal Brăila și Guvernul României, având ca obiect excepția de nelegalitate act administrativ și a constatat nelegalitatea H.G.

nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Brăila, Anexa 2, lit. g); nelegalitatea hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, sub aspectul însușirii inventarului ce cuprinde Stațiunea L.S.; nelegalitatea parțială a hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, privind aprobarea Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila, sub aspectul includerii în Planul Urbanistic General a „trupurilor” 2 și 3; nelegalitatea hotărârii de Consiliu Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011 privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism și nelegalitatea hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 27 iunie 2011 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Stațiunea L.S.”.

Totodată, a respins excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României cu privire la H.G. nr. 363/2002, ca nefondată. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de Guvernul României cu privire la excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi pot face obiectul controlului pe calea excepției de nelegalitate.

A constatat, de altfel, că și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 404/2008 a reținut că art. 4 din Legea nr. 554/2004 instituie un mijloc procedural, prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înțelege să se prevaleze pentru a-și demonstra pretențiile sau pentru a-și apăra ori valorifica un drept. A apreciat că obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal.

În ceea ce privește soluția de principiu adoptată de plenul secției de contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2008, referitoare la aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a considerat că are relevanță statuarea potrivit căreia judecătorul național poate (nefiind obligat) să înlăture aplicabilitatea acestui articol dacă vine în contradicție cu dreptul unei persoane la un proces echitabil și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii principiului securității juridice. În aceeași soluție de principiu s-a reținut că instanța națională pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aplicarea comportamentului atât a beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul comunității să fie luat pe deplin în considerare.

Or, a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, nu există nici un particular, ci doar autorități administrative și nu interesează comunitatea problema actelor administrative reclamate a fi nelegale, prin care se atestă domeniul public al unei unități administrativ teritoriale. Mai mult, refuzul instanței de a analiza excepția de nelegalitate ar conduce el însuși la încălcarea principiului legalității, al statului de drept, al autonomiei locale, principii aplicabile administrării publice în toate țările UE și consacrate expres în art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, dar și în jurisprudența Curții Europene de Justiție (Cauza C- 249/11 Hristo Byankov împotriva Glaven sekretar na Ministersvo na vatreshnite raboti).

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Galați s-a înființat, la 1 aprilie 1960, Întreprinderea Balneo-Climaterică L.S. Procesul-verbal din 10 mai 1951, act prin care Municipiul Brăila pretinde că a dobândit drept de proprietate asupra Stațiunii L.S., a fost emis în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 295/1951, publicată în M. Of. nr. 46/17.04.1951, privind clasificarea stațiunilor balneo-climatice și de odihnă, precum și înființarea întreprinderilor de stat. Acest act normativ a fost abrogat expres de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 558/1970 privind îmbunătățirea activității balneoclimaterice, în temeiul acestui act toate bunurile fiind preluate de întreprinderile balneo-climatice din subordinea Consiliilor populare județene.

La data de 16 martie 1976, au fost aprobate schițele de sistematizarea teritoriului, care atestau aceste obiective în perimetrul municipiului Brăila. Însă, Decretul Consiliului de Stat nr. 51/1976, emis în aplicarea Legii nr. 58/1974, a devenit caduc, întrucât Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și a localităților rurale și urbane a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989. Or, actele normative emise în aplicarea unei legi abrogate devin caduce, în acest sens fiind pronunțate și Deciziile nr. 1/1993 și nr. 75/1995 ale Curții Constituționale. În ceea ce privește Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1108/1968, act normativ în temeiul căruia s-a susținut corecta delimitare a municipiului Brăila, acesta a fost adoptat în executarea Legii nr. 3/1968 privind asigurarea conducerii locale de stat în unitățile administrativ teritoriale până la alegerea consiliilor populare.

Însă, Legea nr. 3/1968, în executarea căreia a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1108/1968, a fost abrogată la data de 14 ianuarie 1974, prin Decretul 691/1973, Anexa nr. 1. La data de 2 aprilie 1989, a fost adoptată Legea nr. 2/1989 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, prin care a fost abrogată Legea nr. 2/1968. Prin Decretul-lege nr. 38/1990 privind abrogarea Legii nr. 2/1989 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, s-a dispus repunerea în vigoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu excepția prevederilor art. 6 alin. (2) privitoare la comunele suburbane, care a fost abrogat.

Deci, de la această dată, comuna C., cu cele trei localități componente, a dobândit statutul de unitate administrativ teritorială independentă, exercitând toate prerogativele legale cu privire la aceste teritorii. În consecință, instanța de fond a apreciat că Consiliul Local al Municipiului Brăila trebuia să-și limiteze competența la localitatea din componența U.A.T. pe care o reprezintă, fiind inadmisibil ca Planul Urbanistic General, respectiv regulamentul de urbanism să vizeze suprafețele de teren aflate în altă unitate administrativ teritorială.

S-a constatat că, la adoptarea hotărârii din 31 ianuarie 2001 privind aprobarea Panului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism pentru Municipiul Brăila, au fost încălcate dispozițiile art. 20 alin. (2) lit. m) din Legea nr. 69/1991; art. 20 din Legea nr. 50/1991; art. 13 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului și ale art. 22 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală. În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 13 iulie 2001, prin care a fost însușit inventarul reactualizat la data de 30 iunie 2001 și H.G. nr. 363/2002, prin care s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Brăila, precum și al municipiului, comunelor și orașelor din județul Brăila a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-nr.

44 , prima instanță a constatat că, în cauză, nu au fost produse probe din care să rezulte că bunurile în discuție au intrat în domeniul public al municipiului Brăila. În aceste condiții, nu rezultă temeiul inventarierii realizată de comisia specială pentru inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Brăila, respectiv actele care au stat la baza acestei inventarieri și nici temeiul atestării prin hotărâre de guvern a apartenenței acestor bunuri la domeniul public al municipiului Brăila. În consecință, s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998; art. 7 din Legea nr. 213/1998 și ale art. 7 alin. (1) din Legea contabilității 82/1991.

În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2011, prin care s-a dispus prelungirea valabilității Planului Urbanistic General și a Regulamentului de Urbanism, astfel cum au fost aprobate prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 31 ianuarie 2001, judecătorul fondului a reținut că toate motivele de nelegalitate prezentate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila nr. 2/2001 sunt în egală măsură incidente. În plus, O.U.G.

nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, care a instituit, în art. III, posibilitatea prelungirii valabilității planului urbanistic general, a intrat în vigoare la 11 februarie 2011. Prin urmare, termenul de valabilitate a planului urbanistic general era depășit la momentul adoptării hotărârii prin care s-a dispus prelungirea, iar hotărârea consiliului local este nelegală, la momentul adoptării neexistând posibilitatea juridică de a dispune prelungirea. În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 2011 privind aprobarea Planului urbanistic zonal Stațiunea L.S., instanța de fond a reținut, de asemenea, că toate motivele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brăila din 2001 sunt în egală măsură incidente.

Recursul Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs pârâții SC U.T.H. SA, Sucursala Traian Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila, Guvernul României și U.A.T. a municipiului Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursurile formulate în cauză, recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Brăila și U.A.T. a municipiului Brăila au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, susținând că, în ceea ce privește hotărârile de consiliu local în privința cărora a fost formulată excepția de nelegalitate, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a acestei instanțe, pe care au invocat-o prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond.

Au susținut, de asemenea, că se impune casarea sentinței recurate și față de prevederile art. 312 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a ține seama de o probă determinantă și hotărâtoare în cauza dedusă judecății. Astfel, Curtea de Apel Galați nu a luat în considerare faptul că apartenența Stațiunii L.S. la municipiul Brăila a fost definitiv și irevocabil stabilită prin sentința civila nr. 285/2000 dată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 4066/2000, definitiva și irevocabila ca urmare a respingerii recursului declarat de U.A.T. a comunei C., conform deciziei civile nr. 209/R/2000 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. 1062/2000, prin care s-a reținut că zonele în discuție sunt ale municipiului Brăila în fapt și în drept și nu au aparținut niciodată recurentei.

Recurenții au mai arătat că sentința Curții de Apel Galați este criticabilă și în ceea ce privește incidența prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Astfel, au susținut că s-a făcut o confuzie între ceea ce înseamnă reglementare legală a dreptului de proprietate publică a U.A.T. și legislația de drept public, administrativ și fiscal, în privința dreptului de administrare a unui teritoriu și incidența capacității de drept financiar și fiscal a U.A.T. Prin H.G. nr. 363/2002 emisă în baza prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, s-a atestat apartenența la domeniul public al județului Brăila, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Brăila, a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-nr.

44, iar în anexa nr. 2, au fost incluse bunurile inventariate ca atare în inventarul public al municipiului Brăila, situate în Stațiunea L.S. Aceste bunuri sunt deținute de municipiul Brăila cu titlu reprezentat de Hotărârea fostului Consiliu de Miniștri nr. 295/1951 și procesul-verbal de predare-primire din 10 mai 1951, prin care Stațiunea L.S., cu teritoriul și întreg inventarul trece în patrimoniul Sfatului Popular Brăila de la Ministerul Sănătății. De la acest moment și până în prezent, municipiul Brăila a stăpânit, posedat, administrat și dispus asupra acestor bunuri în mod continuu public și sub nume de proprietar. Au susținut că eventuala abrogare, caducitate sau alte evenimente legislative ulterioare, invocate de U.A.T.

a comunei C., a actelor administrative invocate în sprijinul poziției municipiului Brăila nu au relevanță câtă vreme Legea nr. 2/1968 este în vigoare, iar raportarea din Legea nr. 350/2001 cu privire la teritoriul administrativ se face la aceasta. Examinarea legalității trebuia făcută în temeiul forței juridice a actelor normative contemporane cu cele a căror legalitate a fost cercetată. Recurenții-pârâți au arătat că până la apariția Decretului-lege nr. 38/1990, comuna C. și-a păstrat regimul juridic de comuna suburbana, iar prin Decretul-lege nr. 38/1990 a fost repusa în vigoare Legea nr. 2/1968, privind organizarea administrativa a teritoriului României, cu excepția prevederilor art. 6, alin. (2) din aceasta, privitoare la comunele suburbane care a fost abrogata.

În acest context, fosta comuna suburbana C. cu satele C., L.S. și V., a devenit o unitate administrativ teritorială distinctă, autonoma care nu a înglobat și nici nu putea îngloba Stațiunea L.S. și cele doua platforme industriale, decât prin respectarea art. 3 din Legea nr. 69/1991 care statua ca „delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege (...)”. Au precizat că până la aceasta data nu a apărut nicio lege care sa modifice limitele administrativ teritoriale și dreptul de administrare statuat de Legea nr. 2/1968 și Decretul-lege nr. 38/1990. Au mai susținut recurenții inadmisibilitatea excepției de nelegalitate cu referire la actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepție asupra căreia, în mod greșit, instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia.

Au solicitat, în principal, casarea sentinței nr. 52/2013 a Curții de Apel Galați și trimiterea spre rejudecare a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 920/44/2008*, cu respectarea normelor privind competența, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii recursului așa cum a fost formulat, cu consecința respingerii excepțiilor de nelegalitate, ca inadmisibile, iar pe fondul cauzei ca nefondate. În motivarea recursului, recurenta SC U.T.H. SA Timișoara, Sucursala Traian Brăila, a susținut că hotărârea este lipsita de temei legal și a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii, actele administrative invocate fiind adoptate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data adoptării lor.

A arătat, de asemenea, ca se impune respingerea excepției de nelegalitate, întrucât privește și acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca nefondata. În motivarea recursului, recurentul-pârât Guvernul României a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 363/2002.

A arătat că dispozițiile din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție, precum și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg, în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.

În consecință, cu privire la excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007. A invocat în acest sens și soluția de principiu din data de 26 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A considerat, de asemenea, că în mod eronat instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a H.G. nr. 363/2002, aceasta fiind adoptată de executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice. A susținut că la elaborarea sa au fost respectate dispozițiile H.G.

nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre aprobare Guvernului, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției. Apărările formulate în fața instanței de recurs Intimata-reclamantă U.A.T.

a comunei C. a formulat întâmpinare atât la recursul declarat de Guvernul României, cât și la recursurile promovate de Consiliul Local al Municipiului Brăila și de Municipiul Brăila, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Primarului Municipiului Brăila pentru Consiliul Local Municipal Brăila, excepția lipsei calității procesual active a Municipiului Brăila în ceea ce privește criticile aduse sentinței cu privire la modul de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Municipiului Brăila, excepția lipsei calității procesual active a Consiliului local municipal Brăila și a Municipiului Brăila în ceea ce privește criticile aduse sentinței cu privire la modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 363/2002, iar pe fondul cererilor de recurs, a solicitat respingerea acestora, ca neîntemeiate. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a primarului pentru Consiliul Local Municipal Brăila, invocată de intimata-reclamanta U.A.T. a comunei C., o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, primarul este acela care reprezintă interesele U.A.T., iar în justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. În speța de față, titularul cererii de recurs este Consiliul Local al Municipiului Brăila, entitate distinctă de primar, prima având atribuții deliberative, iar primarul fiind autoritate executivă, având și reglementări diferite în ceea ce privește reprezentarea lor.

Astfel, potrivit art. 79 3 O.G. nr. 35/2002 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a Consiliilor locale, „Apărarea intereselor consiliului local în fața instanțelor de judecată se face de persoanele angajate, potrivit art. 79 1 , dacă acestea au pregătirea profesională corespunzătoare, sau de un apărător ales, în măsura în care asistența juridică nu poate fi asigurată altfel.” Prin urmare, Primarul nu poate fi reprezentantul legal al Consiliului Local și nu poate acționa în numele acestuia, inclusiv în fața instanțelor de judecată, decât în măsura în care Consiliul Local, în ședință, convocată și desfășurată în conformitate cu dispozițiile art. 39-44 din Legea nr. 215/2001, hotărăște în acest sens.

Or, la dosarul cauzei, în fața instanței de recurs, s-a depus hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 20 decembrie 2013, prin care se face dovada calității de reprezentant a primarului pentru aceasta autoritate publică locală. Pe fond, în ceea ce privește H.G.

nr. 363/2002 anexa 2, hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 13 iulie 2001 și hotărârea Consiliul Local Municipal Brăila din 31 ianuarie 2001, Înalta Curte constată că data emiterii acestora este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepția de nelegalitate invocată va fi respinsă ca neîntemeiată, potrivit soluției de principiu adoptată de plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 mai 2008. Fără a ignora sau a nega consistența argumentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 874/2008, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la alte decizii anterioare cu nr. 425/2008 și 426/2008, trebuie precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Curtea de Justiție de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C – 385/06).

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39). Este de reținut și faptul că, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, în M. Of. nr. 414/31.08.2000), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată (…) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 pct. 15 și urm.), hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, pct. 28 și urm.), hotărârea din 23 februarie 2006, Art