ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 137/2015

Decizia nr. 137/2015

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Brăila anularea Deciziei de impunere nr. F/BR/183 din 09 aprilie 2012, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/BR/180 din 09 aprilie 2012 și a Proceselor-verbale de inspecție din 06 aprilie 2012 și din 26 aprilie 2012 emise de pârâtă.

A susținut reclamanta, în esență, că nu sunt corect efectuate calculele organelor fiscale.

Pârâta B. Brăila a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 134 din 10 iunie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

A reținut instanța că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege. Astfel, reclamanta a efectuat propriile calcule și susțineri, motivând o mulțime de operații comerciale efectuate pe parcursul timpului potrivit propriilor interpretări și unor calcule ce în mod vădit nu pot fi verificate de instanță sub aspectul legalității și corectitudinii lor.

A mai apreciat că, deși în cauză, datorită volumului mare de operațiuni s-ar fi impus efectuarea unei expertize, reclamanta nu s-a prevalat de acest drept și nu a produs probe pertinente în afara susținerilor sale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Susține recurenta, în esență, că instanța de fond nu a motivat respingerea acțiunii pe baza unei analize minuțioase și aprofundate, reiterând argumentele pentru care apreciază ca nelegale actele emise de intimata-pârâtă C. Galați (în urma reorganizării B. Brăila).

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului;

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Raportat la prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 anterior citate.

Orice parte are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care, în mod necesar, are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă.

Astfel, așa cum rezultă din simpla lecturare a considerentelor sentinței recurate, la soluționarea cauzei, instanța de fond nu a analizat, în concret, argumentele reclamantei și nici apărările pârâtei, înscrisurile depuse de părți, ci s-a limitat la aprecia că reclamanta a motivat operațiile comerciale efectuate potrivit propriilor interpretări și unor calcule ce nu pot fi verificate de către instanță sub aspectul legalității și corectitudinii lor, fără a expune, printr-un raționament propriu, motivele care au determinat înlăturarea acestora și aprecierea ca fiind corecte a susținerilor pârâtei.

De asemenea, din cuprinsul sentinței recurate rezultă că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Procedând astfel, prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Nesoluționarea excepției invocate de pârâtă are drept consecințe încălcarea principiului contradictorialității, a dreptului la apărare al părților și pronunțarea unei hotărâri nelegale.

În condițiile arătate, se constată că prima instanță nu a analizat apărările părților, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță și nu a indicat pe baza căror elemente de fapt și de drept, a înlăturat susținerile părților, ceea ce echivalează, practic, cu necercetarea corespunzătoare a fondului raportului juridic litigios.

O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost învestită, în baza unor considerente care, însă, nu reprezintă o motivare din care să rezulte analiza argumentelor părților și a ansamblului probelor administrate în cauză.

În aplicarea principiului rolului activ al judecătorului, consacrat în art. 129 C. proc. civ., instanța, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, va dispune ca părțile să completeze probele, judecătorul putând, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Prin urmare, au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat, astfel, dreptul părților la un proces echitabil, cauzându-li-se o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a li se asigura accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor

art.  304 pct. 7, art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL prin lichidator judiciar SC D. SPRL împotriva sentinței nr. 134 din 10 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.