ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 66/2015

Decizia nr. 66/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 169 din 7 august 2013, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/GL/331 din 31 mai 2013 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Galați, care se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale A. Galați, în temeiul O.U.G. nr. 74 din 26 iunie 2013 și H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013, reprezentată prin B. Galați invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta a făcut o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, apreciind, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea în general a unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, iar în cauză

executarea obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, așa încât nici condiția pagubei iminente nu este îndeplinită.

Totodată, a susținut că prima instanță nu a indicat temeiul legal prezumat a fi încălcat de către organele fiscale la stabilirea sumelor suplimentare și nu a precizat în ce sens executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate, poate bloca derularea contractelor și astfel activitatea societății, pentru a fi considerată, prin ea însăși, ca producătoare a unei pagube iminente.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, prima instanță reținând în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În privința cazului bine justificat, intimata a arătat că decizia de impunere contestată a fost emisă cu nesocotirea dispozițiilor legale aplicabile și cu ignorarea înscrisurilor depuse în dovedirea situației de fapt.

Cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale societății, dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate emise de pârâtă și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată, iar p

rin executarea actului administrativ societatea s-ar afla în imposibilitatea desfășurării activității, respectiv a realizării obiectului de activitate, fiind astfel îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 octombrie 2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere F/GL/331 din 31 mai 2013 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Conform art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii în prealabil a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în speță, prima instanță nu a identificat împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, ci doar a făcut referiri generale la aplicarea greșită a legii și ignorarea unora dintre documentele puse la dispoziția organului de control fiscal, fără ca acestea să fie indicate în concret.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. Galați împotriva sentinței nr. nr. 169 din 7 august 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.