ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3224/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul F.C.M.

Dunărea a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 2 din 21

mai 2012 emisă de către D.G.F.P.a Județului Galați, în conformitate cu art.

14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond în acțiunea în

anularea actului administrativ-fiscal.

În

motivarea cererii de suspendare, societatea reclamantă a susținut, în esență, că,

în ceea ce privește obligațiile fiscale reținute în sarcina sa, există

serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale, fiind astfel

îndeplinită în speță cerința cazului bine justificat.

Referitor

la condiția pagubei iminente, reclamantul a invocat valoarea debitului, în

sine, incontestabil mare (6.147.004 lei), cât și afectarea directă a

patrimoniului în eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar

putea atrage falimentul clubului.

2.

Hotărârea instanței de fond,

Prin

Sentința nr. 366/2012 din 22 august 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta F.C.M. Dunărea,

în contradictoriu cu autoritatea pârâtă D.G.F.P. Galați, având ca obiect

suspendare executare act administrative și a dispus suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 2/21 mai 2012 emisă de D.G.F.P. Galați, până la

pronunțarea instanței de fond în acțiunea în anularea actului administrativ -

fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a

făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv

a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente, astfel cum sunt

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În

ceea ce privește cazul bine justificat, Curtea a reținut că

reclamanta a dovedit că a atacat actul administrativ, susținând și motivând

nelegalitatea acestuia.

Astfel,

a constatat judecătorul fondului, societatea reclamantă a susținut că, în

mod eronat, prin decizia contestată, s-a stabilit în sarcina sa obligația de

plată a sumei totale de 6.147.004 lei, reprezentând impozite, taxe,

contribuții, precum și accesoriile aferente acestora, urmare a reconsiderării

veniturilor obținute de sportivi și antrenori ca fiind venituri de natură salarială,

fără a se corela statutul fotbalistului profesionist prevăzut de legislația

română, regimul juridic al activității acestuia și natura juridică a

contractelor încheiate între aceștia și clubul de fotbal, cu legislația fiscală

în vigoare.

Însă,

chiar dacă reclamanta a făcut referiri ample cu privire la nelegalitatea

actului contestat, prima instanță a apreciat că, în cadrul procedurii de

suspendare a executării actului administrativ atacat, nu pot fi analizate

aceste motive, Curtea fiind obligată a se limita la constatarea faptului că ele

au fost invocate și că acestea ar putea conduce la desființarea actului atacat.

În

privința pagubei iminente, instanța de fond a reținut ca fiind

evident că punerea în executare a deciziei contestate duce, inevitabil, la

blocarea conturilor societății pentru o sumă considerabilă, fapt ce poate

atrage un blocaj financiar și chiar falimentul reclamantei.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva

acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta D.G.F.P.

Galați a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 și ale art. 304¹ C. proc. civ.

În

esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta a susținut că în mod nelegal

și cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr.

554/2004 a reținut instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite cerințele vizând

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Recurenta

a arătat că prima instanță nu a motivat îndeplinirea acestor condiții limitându-se

la a constata că reclamanta a făcut referiri ample cu privire la nelegalitatea actului,

ignorând că nu a fost indicat temeiul legal prezumat a fi fost încălcat de

către organele fiscale la stabilirea sumelor suplimentare.

Nici

îndeplinirea cerinței pagubei iminente nu a fost dovedită și nici motivată, în

opinia recurentei, simpla referire la suma considerabilă și respectiv la punerea

în executare a deciziei de impunere contestate nefiind suficientă pentru a se

concluziona în sensul admiterii cererii de suspendare.

4.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Recursul

este fondat.

Înalta

Curte, analizând sentința atacată în raport de criticile recurentei-pârâte,

față de normele legale incidente dar și prin prisma materialului probator

existent la dosar, constată că potrivit art. 312 alin. (2) cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii primei

instanțe, în sensul respingerii cererii de suspendare executare a

reclamantei-intimate, în considerarea celor în continuare arătate, fiind incident

motivul de nelegalitate vizând greșita aplicare a legii.

Învestită

legal cu soluționarea cererii reclamantei-intimate F.C.M. Dunărea, de

suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 2 din 21 mai 2012, emisă de

autoritatea recurentă-pârâtă prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare

în sarcina reclamantei, în sumă totală de 6.147.004 lei, instanța de fond, în contextul

unor simple considerațiuni teoretice vizând conținutul și interpretarea art.  14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca temei legal al suspendării de executare, a

apreciat că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate

a unei atare cereri.

Înalta

Curte observă însă, în acord cu susținerile și criticile recurentei, că nici reclamanta,

prin cererea sa de suspendare și nici instanța de judecată, prin considerentele

hotărârii atacate, nu au evidențiat, în contextul enunțării criticii generale aduse

actului administrativ fiscal atacat, vizând lipsa de corelare a statutului

fotbalistului profesionist și a aprecierii veniturilor obținute de această

categorie, ca venituri de natură salarială, care sunt acele împrejurări

concrete de fapt și de drept, care prima facie, sunt de natură a crea o

îndoială în privința legalității actului emis.

În

jurisprudența Înaltei Curți s-a stabilit în mod constant că simpla afirmare și

invocare a nelegalității unui act administrativ nu constituie, în sine, un caz

bine justificat în accepțiunea legii, așa cum de altfel nici contestarea pe

cale administrativă a actului nu poate fi asimilată acestei condiții care se circumscrie

unei evaluări sumare a legalității actului. Totodată este evident că în acest cadru

procesual nu se pot tranșa probleme de fapt și de drept ca cele enunțate în cuprinsul

acțiunii, împrejurarea că actul administrativ fiscal este temeinic și legal încheiat

putând fi examinată numai de judecătorul învestit cu o cerere în anulare.

În

acest sens Înalta Curte arată că nu prezintă relevanță în cauza de față invocarea

de către reclamanta intimată, cu titlu de precedent jurisprudențial, a Deciziei

nr. 12518 din 7 martie 2012, depusă în dosarul de recurs (filele20-31).

În

ciuda similitudinilor invocate, este de reținut că în acea cauză, instanța de

recurs, dezlegând o problemă de drept, în sensul art. 315 alin. (1) și în contextul

dispunerii casării cu trimitere spre rejudecare, a avut în vedere datele concrete

ale unor perioade supuse verificării, raportat la succesiunea în timp a actelor

normative și la specificitatea raporturilor din acea cauză.

O

analiză similară ce vizează practic fondul cererii nu poate fi întreprinsă însă

în cadrul procesual de față, dată fiind caracterul sumar al procedurii și

obligația de a nu se analiza, pe fond, conținutul actului administrativ.

Înalta

Curte reține că nici cerința pagubei iminente, în sensul definit în art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, nu este întrunită în cauza de față.

Și aceasta în condițiile în care, astfel cum de asemenea s-a reținut în practica

în materie a Înaltei Curți, simplele afirmații ale reclamantei în sensul că eventuala

executare silită a actelor contestate este de natură să-i provoace o pagubă

importantă, nu sunt suficiente și elocvente, după cum nici cuantumul sumei ce

reprezintă obligațiile fiscale suplimentare stabilite nu constituie prin el

însuși dovada pagubei iminente.

Față

de cele mai sus arătate, apreciind asupra temeiniciei căii de atac exercitate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul promovat

și va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a

executării actului administrativ atacat, formulată de reclamanta-intimată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. Galați împotriva Sentinței nr. 366/2012 din 22 august 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta F.C.M. Dunărea,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 martie 2013.