ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată și apărarea formulată de autoritatea pârâtă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.S.W.I.

SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Galați, suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 28 din 28 iunie 2011, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-au

stabilit în sarcina sa obligații fiscale în sumă de 2.934.500 RON.

În motivarea cererii

întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a

susținut, referitor la cazul bine justificat, că în privința obligațiilor

fiscale reținute în sarcina sa există serioase dubii referitoare la stabilirea

răspunderii și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile

legale, apreciind astfel că există o serioasă îndoială în privința legalității

și temeiniciei actului administrativ fiscal contestat, iar în privința cerinței

pagubei iminente, a invocat pe lângă valoarea debitului, incontestabil de mare

(2.934.500 RON), și împrejurarea afectării directe a patrimoniului său, în

eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar putea atrage

falimentul.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că reclamanta

nu a făcut dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat și a producerii unei pagube

iminente.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 228

din 5 august 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă și, în consecință,

a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011 emisă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați - Activitatea de

Inspecție Fiscală până la soluționarea în fond a contestației formulate

împotriva acestei decizii.

În considerentele

hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, și anume

sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii

unei pagube iminente și, suplimentar în cazul actelor administrativ fiscale,

depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,

prima instanță a apreciat că se justifică măsura suspendării actului

administrativ atacat. Astfel, cu referire la cazul bine justificat, a reținut

existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate a deciziei atacate, care constituie unul dintre

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, iar referitor

la paguba iminentă, a apreciat că rezultă cu evidență că punerea în executare a

deciziei atacate, conduce, inevitabil, la blocarea conturilor acesteia pentru o

sumă considerabilă, fapt ce poate atrage un blocaj financiar și chiar

imposibilitatea realizării obiectului de activitate.

înfățișate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP Galați)

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta DGFP Galați, susținând că hotărârea

primei instanțe este nelegală.

S-a arătat, în

esență, că în mod eronat instanța a apreciat că susținerile făcute de

societatea reclamantă în cuprinsul acțiunii constituie motive suficiente pentru

înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză.

Totodată, recurenta a

susținut că și în cazul celei de-a doua condiții prima instanță a nesocotit

dispozițiile art. 1169 C. civ. în sensul că se impunea ca reclamanta să facă

dovada existenței unui prejudiciu material, nefiind suficiente simplele

supoziții prezentate în legătură cu urmările executării actului, cu atât mai

mult cu cât executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un

act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate

constitui prin ea însăși o pagubă.

considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

argumentele expuse în continuare.

Este de principiu că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la

rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde

decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu

a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ

nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în

situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale,

astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Toate acestea au fost

avute în vedere de către instanța de fond care, prin prisma prevederilor legale

incidente și a materialului probator administrat în cauză, a apreciat că în

speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune

suspendarea judiciară a actelor administrative contestate.

Înalta Curte reafirmă

că în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune

suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit

enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii

administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția

prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții

li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a

unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală

trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate astfel

cum se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ".

Referitor la condiția

iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului

administrativ conține o definiție a ei. În termenii art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public".

În speță, recurentul

critică hotărârea primei instanțe arătând că două dintre condițiile cumulative

nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine justificat și condiția

prevenirii unei pagube iminente.

În privința condiției

definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în

mod corect prima instanță a reținut că este îndeplinită. Cu ocazia examinării

satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu

poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ

contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire” a

fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există

argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului, care să

creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a

cărui executare a fost emis/adoptat.

Or, în speță, în mod

corect prima instanță a făcut doar o „pipăire” a fondului, observând o aparență

de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că judecătorul fondului cu îndreptățire a considerat că sunt

întemeiate susținerile și îndoielile reclamantei intimate în privința

legalității deciziei de impunere, probate prin înscrisurile depuse, în sensul

că toate operațiunile pentru care organele fiscale nu au acordat drept de

deducere a cheltuielilor și a TVA au fost efectuate în baza unor contracte

comerciale valabil încheiate, au fost întocmite facturi fiscale care, cel puțin

aparent sunt conforme cu cerințele art. 155 C. fisc., iar plata serviciilor a

fost efectuată numai prin decontare bancară.

În privința condiției

pagubei iminente, nu doar cuantumul ridicat al sumei impuse prin decizia

contestată a determinat instanța de fond să concluzioneze în sensul că această

cerință este, de asemenea, îndeplinită. Prima instanță a reținut că prin

executarea deciziei de impunere ar fi perturbată grav activitatea reclamantei,

aceasta fiind pusă în situația de a nu-și putea achita creditele bancare,

sumele datorate firmelor cu care are relații contractuale, și nici salariile

personalului său.

Față de cele ce

preced, reținând așadar că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați împotriva

sentinței nr. 228 din 5 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.