ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărarea formulată de autoritatea pârâtă Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.S.W.I. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011, emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în sumă de 2.934.500 RON.

În motivarea cererii întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut, referitor la cazul bine justificat, că în privința obligațiilor fiscale reținute în sarcina sa există serioase dubii referitoare la stabilirea răspunderii și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale, apreciind astfel că există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal contestat, iar în privința cerinței pagubei iminente, a invocat pe lângă valoarea debitului, incontestabil de mare (2.934.500 RON), și împrejurarea afectării directe a patrimoniului său, în eventualitatea executării deciziei contestate, fapt ce ar putea atrage falimentul.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 228 din 5 august 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă și, în consecință, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați - Activitatea de Inspecție Fiscală până la soluționarea în fond a contestației formulate împotriva acestei decizii.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, și anume sesizarea prealabilă a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente și, suplimentar în cazul actelor administrativ fiscale, depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. În aprecierea condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, prima instanță a apreciat că se justifică măsura suspendării actului administrativ atacat.

Astfel, cu referire la cazul bine justificat, a reținut existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei atacate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, iar referitor la paguba iminentă, a apreciat că rezultă cu evidență că punerea în executare a deciziei atacate, conduce, inevitabil, la blocarea conturilor acesteia pentru o sumă considerabilă, fapt ce poate atrage un blocaj financiar și chiar imposibilitatea realizării obiectului de activitate. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP Galați) Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta DGFP Galați, susținând că hotărârea primei instanțe este nelegală.

S-a arătat, în esență, că în mod eronat instanța a apreciat că susținerile făcute de societatea reclamantă în cuprinsul acțiunii constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză. Totodată, recurenta a susținut că și în cazul celei de-a doua condiții prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 1169 C. civ. în sensul că se impunea ca reclamanta să facă dovada existenței unui prejudiciu material, nefiind suficiente simplele supoziții prezentate în legătură cu urmările executării actului, cu atât mai mult cu cât executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Toate acestea au fost avute în vedere de către instanța de fond care, prin prisma prevederilor legale incidente și a materialului probator administrat în cauză, a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea judiciară a actelor administrative contestate. Înalta Curte reafirmă că în cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate astfel cum se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei.

În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". În speță, recurentul critică hotărârea primei instanțe arătând că două dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente. În privința condiției definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire” a fondului.

Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat.

Or, în speță, în mod corect prima instanță a făcut doar o „pipăire” a fondului, observând o aparență de nelegalitate a Deciziei de impunere nr. 28 din 28 iunie 2011. Astfel, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului cu îndreptățire a considerat că sunt întemeiate susținerile și îndoielile reclamantei intimate în privința legalității deciziei de impunere, probate prin înscrisurile depuse, în sensul că toate operațiunile pentru care organele fiscale nu au acordat drept de deducere a cheltuielilor și a TVA au fost efectuate în baza unor contracte comerciale valabil încheiate, au fost întocmite facturi fiscale care, cel puțin aparent sunt conforme cu cerințele art. 155 C. fisc., iar plata serviciilor a fost efectuată numai prin decontare bancară.

În privința condiției pagubei iminente, nu doar cuantumul ridicat al sumei impuse prin decizia contestată a determinat instanța de fond să concluzioneze în sensul că această cerință este, de asemenea, îndeplinită. Prima instanță a reținut că prin executarea deciziei de impunere ar fi perturbată grav activitatea reclamantei, aceasta fiind pusă în situația de a nu-și putea achita creditele bancare, sumele datorate firmelor cu care are relații contractuale, și nici salariile personalului său. Față de cele ce preced, reținând așadar că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Galați împotriva sentinței nr. 228 din 5 august 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.