ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC I. SRL a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28 aprilie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală cu același număr și dată, privitoare la obligațiile fiscale suplimentare de plată ale reclamantei stabilite ca urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea financiară a acesteia, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată împotriva acestor măsuri. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în sarcina sa există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale și că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale, astfel că există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate.

A mai arătat reclamanta că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea în executare a actului contestat, după ce au fost sechestrate bunurile sale imobile și au fost indisponibilizate conturile sale disponibile, deoarece reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea de a-și continua activitatea; că au fost emise publicațiile de vânzare silită a imobilului proprietatea sa, situat în Galați, str. G., ce constituie cel mai important activ patrimonial al său; că această imposibilitate s-ar putea concretiza în neputința achitării datoriilor către furnizori, către bugetul de stat și către salariați. Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de suspendare, susținând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente.

Prin Sentința nr. 417/2011 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SRL, prin reprezentant convențional C.I.A. O.V., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28 aprilie 2011 până la soluționarea în fond a contestației reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în cauza dedusă judecății reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente; că în ceea ce privește existența unui caz bine justificat reclamanta a dovedit că a atacat actul administrativ, respectiv Decizia de impunere fiscală emisă de D.G.F.P.

Galați, susținând și motivând nelegalitatea acesteia; că în privința pagubei iminente reclamanta nu a făcut dovezi, ci doar susțineri, însă este evident că blocarea conturilor acesteia pentru suma de 500.988 lei și vânzarea imobilului situat în Galați, str. G., pot constitui motive serioase pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și mai realiza obiectul de activitate, iar o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale. A apreciat instanța de fond că susținerile reclamantei confirmă iminența pagubei condiționată de punerea de îndată în executare a deciziei atacate, reținând că reclamanta a achitat cu recipisa de consemnare din 13 decembrie 2011 cauțiunea fixată în sumă de 5.000 lei.

Față de toate acestea, curtea a apreciat că reclamanta a făcut în cauză dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. (1) din lege, astfel încât a admis cererea, cu consecința suspendării executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că susținerile făcute în conținutul acțiunii de către reclamantă nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză, deoarece cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare. Apreciază recurenta că instanța, în soluționarea cererii de suspendare, s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ceea ce înseamnă o nesocotire dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurenta că instanța are obligația să administreze probe care să dovedească, conform dispozițiilor C. civ., că organele fiscale au reținut prin actul a cărei suspendare este solicitată o situație de fapt sancționată de legiuitor cu nulitatea actului juridic (atacat) însă, în cauză, instanța nu a indicat temeiul legal prezumat a fi fost încălcat de către organele fiscale la stabilirea sumelor suplimentare. Se mai arată în motivele de recurs că simpla invocare prin contestația administrativă a unei situații de fapt, fără a fi dovedită și fără a fi indicat și temeiul de drept încălcat, de natură să ducă la concluzia că actul juridic ar fi anulabil, nu poate sta la baza existenței cazului bine justificat, precum și faptul că nici paguba iminentă nu a fost dovedită de către societatea reclamantă.

Recurenta apreciază că executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui prin ea însăși o pagubă; că, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, or, executarea obligațiilor bugetare stabilite suplimentar a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu a acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Deci, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același act normativ. La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal și prevederile art. 215 C. proc.

fisc., care instituie obligativitatea plății unei cauțiuni. În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Or, în speță, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare face obiectul prezentului dosar.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței nr. 417/2011 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - NN