ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC I. SRL

a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28

aprilie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală cu același număr și dată,

privitoare la obligațiile fiscale suplimentare de plată ale reclamantei

stabilite ca urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea financiară

a acesteia, până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovată

împotriva acestor măsuri.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a susținut că privitor la obligațiile fiscale reținute în

sarcina sa există serioase dubii cu privire la stabilirea răspunderii sale și

că organele de control și-au îndeplinit defectuos obligațiile legale, astfel că

există o serioasă îndoială în privința legalității și temeiniciei actelor

administrativ fiscale contestate.

A mai arătat

reclamanta că există riscul producerii unui dezechilibru financiar prin punerea

în executare a actului contestat, după ce au fost sechestrate bunurile sale

imobile și au fost indisponibilizate conturile sale disponibile, deoarece

reclamanta ar fi pusă în imposibilitatea de a-și continua activitatea; că au

fost emise publicațiile de vânzare silită a imobilului proprietatea sa, situat

în Galați, str. G., ce constituie cel mai important activ patrimonial al său;

că această imposibilitate s-ar putea concretiza în neputința achitării

datoriilor către furnizori, către bugetul de stat și către salariați.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea cererii de

suspendare, susținând că reclamanta nu ar fi făcut dovada condițiilor de

admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului

bine justificat și a producerii unei pagube iminente.

Prin Sentința nr.

417/2011 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SRL, prin

reprezentant convențional C.I.A. O.V., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Galați, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală și a

Deciziei de impunere fiscală nr. 8015 din 28 aprilie 2011 până la soluționarea

în fond a contestației reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că în cauza

dedusă judecății reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de

admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a

existenței unei pagube iminente; că în ceea ce privește existența unui caz bine

justificat reclamanta a dovedit că a atacat actul administrativ, respectiv

Decizia de impunere fiscală emisă de D.G.F.P. Galați, susținând și motivând

nelegalitatea acesteia; că în privința pagubei iminente reclamanta nu a făcut

dovezi, ci doar susțineri, însă este evident că blocarea conturilor acesteia pentru

suma de 500.988 lei și vânzarea imobilului situat în Galați, str. G., pot

constitui motive serioase pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și

mai realiza obiectul de activitate, iar o asemenea împrejurare ar putea evident

avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale.

A apreciat instanța

de fond că susținerile reclamantei confirmă iminența pagubei condiționată de

punerea de îndată în executare a deciziei atacate, reținând că reclamanta a

achitat cu recipisa de consemnare din 13 decembrie 2011 cauțiunea fixată în

sumă de 5.000 lei.

Față de toate

acestea, curtea a apreciat că reclamanta a făcut în cauză dovada condițiilor de

admisibilitate a cererii de suspendare, așa cum sunt ele menționate de art. 14

alin. (1) din lege, astfel încât a admis cererea, cu consecința suspendării

executării deciziei contestate până la soluționarea pe fond a contestației

formulată de reclamantă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că susținerile făcute în conținutul acțiunii de

către reclamantă nu constituie motive suficiente pentru înlăturarea prezumției

de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, raportat la

împrejurările de fapt și de drept aplicabile în cauză, deoarece cazul bine

justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de

legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează

numai în cadrul unei acțiuni în anulare.

Apreciază recurenta

că instanța, în soluționarea cererii de suspendare, s-a pronunțat asupra

fondului cauzei, ceea ce înseamnă o nesocotire dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Mai arată recurenta

că instanța are obligația să administreze probe care să dovedească, conform

dispozițiilor C. civ., că organele fiscale au reținut prin actul a cărei

suspendare este solicitată o situație de fapt sancționată de legiuitor cu

nulitatea actului juridic (atacat) însă, în cauză, instanța nu a indicat

temeiul legal prezumat a fi fost încălcat de către organele fiscale la

stabilirea sumelor suplimentare.

Se mai arată în

motivele de recurs că simpla invocare prin contestația administrativă a unei

situații de fapt, fără a fi dovedită și fără a fi indicat și temeiul de drept

încălcat, de natură să ducă la concluzia că actul juridic ar fi anulabil, nu

poate sta la baza existenței cazului bine justificat, precum și faptul că nici

paguba iminentă nu a fost dovedită de către societatea reclamantă.

Recurenta apreciază

că executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act

administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate

constitui prin ea însăși o pagubă; că, din punct de vedere economic, orice

diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere

juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului,

or, executarea obligațiilor bugetare stabilite suplimentar a fost dispusă în

baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de

legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este

îndeplinită așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Suspendarea executării

actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și

intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului,

până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu a

acestuia.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu

sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie

îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform

definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același

act normativ.

La această

reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării

actului administrativ fiscal și prevederile art. 215 C. proc. fisc., care

instituie obligativitatea plății unei cauțiuni.

În cadrul cererii de

suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate

și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i

instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Condiția existenței

cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Or, în speță,

motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente

care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci

necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului

bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt

indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul

cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere

referitoare la anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare face

obiectul prezentului dosar.

"Paguba

iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte

constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt

nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de

persoana lezată, prin probe concludente.

Mai mult, în cazul

actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei

vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube

iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei

respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia,

întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în

majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni

caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor

administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă

nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței

în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat

ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se

circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului

administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o

conferă acestei instituții juridice.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi

reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și

alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței

nr. 417/2011 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN