ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6782/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC S.I. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012, întocmite de D.G.F.P. Galați - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru suma de 1.094.799 RON, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.I.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012 întocmite de D.G.F.P. Galați - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru suma de 1.094.799 RON, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cererea de suspendare este fondată, deoarece în cauza dedusă judecății reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Astfel, instanța a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate, ce necesită verificări din partea instanței și care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar în privința pagubei iminente a apreciat că blocarea conturilor reclamantei și trecerea la executarea silită pentru suma reținută de organele fiscale poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară și o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale. Față de toate acestea, instanța a apreciat că reclamanta a făcut în cauză dovada condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, așa cum sunt ele menționate de art. 14 alin. (1) din lege, astfel încât a admis cererea cu consecința suspendării efectelor actelor până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță, în soluționarea cererii de suspendare, s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ceea ce înseamnă o nesocotire a dispozițiilor art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. Apreciază recurenta că simpla invocare prin contestația administrativă a unei situații de fapt, fără a fi dovedită și fără a fi indicat și temeiul de drept încălcat, de natură să ducă la concluzia că actul juridic ar fi anulabil, nu poate sta la baza existenței cazului bine justificat, astfel încât această condiție nu este îndeplinită.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta arată că nu a fost dovedită de către reclamant, deși instanța a reținut că și această condiție este îndeplinită prin faptul că s-a înființat poprire pe conturile reclamantului și deja se rețin sume, ceea ce echivalează cu un prejudiciu. Astfel, reține recurenta că executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate fi considerată prin ea însăși ca producătoare a unei pagube iminente, or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un interes legal în continuarea judecării recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat să se dispună suspendarea actelor fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012, emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispozițiile art. 215 C. proc.

fisc., coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1313/44/2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC S.I. SRL în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere și a raportului de inspecției fiscală până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale atacate.

În prezentul dosar, la data de 18 octombrie 2013, în fața instanței de recurs, apărătorul intimatei-reclamante a depus la dosar Încheierea din 11 iunie 2013, prin care Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea actelor administrative sus-menționate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, învederând faptul că a devenit lipsită de interes solicitarea de suspendare a executării acestora în temeiul art. 14 din lege. Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege. Din actele dosarului rezultă că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale ce fac obiectul prezentului dosar a dispus suspendarea executării acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte administrative. Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și, în consecință, recursul formulat apare ca lipsit de interes.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de modificare a sentinței atacate și de respingere a cererii de chemare în judecată.

Sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile și, în aceste condiții, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM