ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. x3 din 28 august 2014, anularea deciziei de impunere nr. x din 30 iunie 2014 și a raportului de inspecție fiscală x din 30 iunie 2014, precum și suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate.

Împotriva încheierii menționate, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea încheierii și trimiterea cererii de suspendare, spre rejudecare, Curții de Apel Galați.

Motivele de nelegalitate invocate sunt încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 15, art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a reținut greșit că nu s-a făcut dovada cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale. A avut loc, astfel, o interpretare restrictivă a art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, împrejurările de fapt și de drept invocate în cererea introductivă încadrându-se în cazurile consacrate de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că ar reflecta o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal.

Reiterează argumentele subscrise cazului bine justificat, și anume: organele de inspecție fiscală au extins perioada supusă verificării anterior ultimilor 3 ani fiscali, pentru perioada iulie 2008 - 2010 dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale în sarcina reclamantei fiind prescris conform art. 98 alin. (3) Cod procedură fiscală; prin decizia de soluționare a contestației administrative s-au invocat motive și temeiuri de drept noi pentru justificarea impunerii suplimentare, încălcându-se principiul contradictorialității consacrat art. 215 Cod procedură fiscală; organul de soluționare a contestației nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor contestației administrative.

În final, recurenta arată că niciunul dinte motivele anterior arătate nu a făcut obiectul Dosarului nr. x/44/2014 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința nr. 190/2014. Este adevărat că în ambele cereri de suspendare recurenta a invocat existența unui conflict între normele dreptului intern și cele comunitare, așa cum a reținut prima instanță, dar cele două cereri de suspendare nu se bazează pe motive identice, așa încât în mod greșit prima instanță a apreciat că adevărul juridic consacrat de sentința nr. 190/2014 nu ar putea fi contrazis în speța de față.

Intimatele pârâte nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 2 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prima instanță a reținut, în motivarea încheierii atacate, că singurul argument susținut de reclamantă pentru suspendarea executării actului de impunere îl constituie invocatul conflict între normele fiscale interne (în baza cărora s-a realizat impunerea suplimentară) și cele comunitare. De asemenea, a reținut că prin sentința nr. 190/2014 pronunțată în Dosarul nr. x/44/2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a statuat, cu putere de lucru judecat, că aceste împrejurări invocate de reclamantă nu reprezintă caz bine justificat în accepțiunea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Argumentele primei instanțe asupra cererii de suspendare reducându-se la cele anterior reproduse, Înalta Curte constată că este incident motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluția de respingere ca nefondată a cererii de suspendare fiind nemotivată.

Astfel, prima instanță nu a răspuns argumentelor de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cazului bine justificat, nearătând care sunt considerentele pentru care împrejurările invocate de reclamantă nu se înscriu în noțiunea cazului bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că o altă cerere de suspendare a executării silite a aceleiași decizii de impunere, formulată de reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă în Dosarul nr. x/44/2014 nu se opune cu putere de lucru judecat în analiza prezentei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În principiu, o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării actului administrativ se bucură de o autoritate de lucru judecat restrânsă. Ea se opune exclusiv unei noi cereri de suspendare formulată pe același temei procedural (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004) și în care se invocă aceleași motive (conform art. 14 alin. (6) din lege).

Or, cauza juridică a prezentei cereri de suspendare, întemeiată pe art. 15 alin. (1) C. proc. civ., este diferită de cea a cererii care a făcut obiectul Dosarului nr. x/44/2014.

Prima instanță nu a analizat dacă se confirmă și dacă reprezintă sau nu caz bine justificat împrejurările invocate de către reclamantă referitoare la extinderea nelegală a perioadei verificate, adăugarea unor temeiuri de drept noi pentru impunere prin decizia de soluționare a contestației sau nepronunțarea asupra tuturor motivelor contestației.

În cuprinsul hotărârii neregăsindu-se motivele pentru care au fost înlăturate susținerile recurentei-reclamante este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa încheierea atacată, cu trimiterea cererii de suspendare spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2016.

Procesat de GGC - MM