ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 893/2017

HOTĂRÂRE
08.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 893/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 893/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2016 (capăt de cerere disjuns din Dosar nr. x/44/2016), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea în tot a Rezoluției nr. 3464/IJ/2083/DIJ/2015 din 24 august 2015 emisă de Inspecția Judiciară.

Prin încheierea de ședință din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei de suspendare a judecății, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fixând termen în continuare pentru judecata pe fond a cauzei la 12 ianuarie 2017.

Împotriva încheierii menționate, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a încheierii recurate și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/1/2016 și nr. x1/1/2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a Dosarului nr. x/44/2016 al Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta a lăsat la aprecierea instanței de judecată asupra admisibilității recursului ce face obiectul prezentei cauze, în raport de art. 414 C. proc. civ., potrivit căruia poate fi atacată în mod separat cu recurs numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Pe fondul cererii de suspendare, recurenta a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prima instanță a aplicat greșit norma de drept material, respingând în mod greșit cererea de suspendare pe motivul că imposibilitatea judecării fondului în absența suspendării nu atrage aplicabilitatea normei referitoare la suspendarea facultativă.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât, potrivit art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., regula privind atacarea cu recurs a încheierilor premergătoare este aceea că ele nu pot fi atacate decât odată cu fondul. Acestea pot fi atacate separat doar atunci când legea prevede expres acest lucru. Or, în această situație nu există o astfel de prevedere specială.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimată, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recursul este îndreptat împotriva încheierii din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrative și fiscal prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de suspendare a judecății, formulată de reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) din același Cod, asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară, iar potrivit alin. (2), recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale reglementează calea de atac numai împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea de suspendare a cauzei, ori, în cauza dedusă judecății, suntem în situația în care a fost respinsă cererea de suspendare, caz în care această încheiere a primei instanțe poate fi atacată doar odată cu fondul.

În același sens, dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., text aplicabil și în recurs, conform art. 494 din același Cod, prevăd că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita cale de atac decât odată cu fondul, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Or, în cauză, s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare, care constituie o încheiere premergătoare și, prin urmare, nu putea fi atacată separat.

Întrucât hotărârea judecătorească (categorie ce include și încheierile premergătoare) este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în aplicarea principiului legalității căii de atac, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care nu s-a întrerupt cursul judecății este inadmisibil.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 414 C. proc. civ., indicarea greșită în dispozitivul încheierii a unei căi de atac (în speță, recurs în 15 zile de la comunicare), nu dă dreptul părții să promoveze calea de atac menționată în mod greșit în hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză a fost exercitată o cale de atac neprevăzută de lege și drept urmare va respinge recursul, ca inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 414 și art. 466 C. proc. civ., constatându-se că este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2017.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 997/2016
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2016-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2016
Decizia nr. 2125/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 13 decembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Galați,
ÎCCJ 2016-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2016
Decizia nr. 2375/2016 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios admi
ÎCCJ 2018-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3922/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2018-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2197/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios a
Sursă