Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
5 decembrie 2018

Decizia nr. 4319/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 503/2015 a Tribunalului Vrancea

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, împotriva Sentinței civile nr. 33 din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2018. Procesat de GGC - NN

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.