ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Galați - AJFP Constanța, suspendarea și anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de impunere nr. 88/27.01.2014.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare a Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de impunere nr. 88/27.01.2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 19 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia, admiterea cererii de suspendare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, recurenta a argumentat că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu ar fi întrunită condiția cazului bine justificat.

Aspectele evidente de nelegalitate, neexaminate de instanța de fond, sunt: ignorarea unor informații și mijloace de probă puse la dispoziție intimatei în cadrul lungii și anevoioasei proceduri de inspecție fiscală și inconsecvența de abordare în privința aspectelor formale reproșate documentelor justificative furnizate.

A criticat faptul că prima instanță a reținut că nu s-ar mai impune analizarea condiției prevenirii unei pagube iminente, în condițiile în care recurenta a depus probe concludente în sensul perturbării activității sale economice, executarea deciziei de impunere urmând să pună în pericol grav posibilitatea de continuare a activității.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014, emise de DGRFP Galați - AJFP Constanța, prin care se mențin în sarcina recurentei-reclamante obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite anterior, fiind majorat cuantumul accesoriilor, obligațiile ridicându-se la suma totală de plată de 1.780.606,00 RON.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a susținut că aprecierile autorității se întemeiază pe interpretări vădit eronate ale prevederilor legale raportate la situația de fapt. A făcut referire la motivele de nelegalitate evocate în secțiunea dedicată fondului contestației și a arătat că acestea sunt de natură a fundamenta cazul bine justificat, fiind după toate aparențele întemeiate încă de la o pipăire a fondului, fără a fi necesară prejudecarea aspectelor substanțiale de nelegalitate.

În argumentarea existenței cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că organul fiscal a tratat superficial și simplist verificarea sediului permanent și a aspectelor fiscale care decurg din activitatea acesteia, nerespectând principiile dreptului fiscal care prevăd buna-credință și rolul activ al organului fiscal și neținând cont de relația specială existentă între sediul permanent și societatea mamă.

A mai argumentat că organul fiscal a administrat necorespunzător mijloacele de probă primite de la contribuabil pe parcursul verificării și le-a ignorat parțial în analiza sa, că nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege, insistând asupra faptului că documentele și situațiile interne, extrase din sistemul informatic de contabilitate al societății germane, nu îndeplinesc condițiile formale din România pentru a fi considerate documente justificative, deși din punct de vedere procedural, era nevoie doar de o comunicare corespunzătoare către contribuabili pe parcursul oricăreia dintre cele două inspecții fiscale pentru a corecta orice aspecte formale în privința acestora.

Rolul activ pe care organul fiscal trebuia să îl aibă în astfel de situații nu a fost respectat, organul fiscal reținând doar acele aspecte care pun sediul permanent într-o situația defavorizată față de un contribuabil român aflat în aceeași situație și mizând pe neclaritățile sau lipsa reglementărilor exprese în legea fiscală, a mai susținut reclamanta în cererea sa.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, aspectele indicate de aceasta nefiind în măsură să valideze existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

În plus, majoritatea argumentelor expuse în motivarea cererii de suspendare necesită o analiză specifică unei acțiuni în anulare, întrucât veridicitatea acestora nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acțiunii de fond.

Înalta Curte mai constată că, prin sentința nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei A. privind anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/27.01.2015 emisă de A.J.F.P. Constanța - Serviciul Inspecție Fiscală.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actelor administrative reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative a cărui suspendare se solicită și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarant de reclamanta A. împotriva încheierii din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2018.