ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2744/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 17.11.2014 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, acțiunea formulată de reclamanta A., persoană juridică cu sediul în Germania, înregistrată în România prin sediu permanent, prin care aceasta a chemat în judecată pârâta D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție fiscală Persoane Juridice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014;

- suspendarea executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 19 februarie 2015 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 emisă de D.G.R.F.P. Galați și a Deciziei de impunere nr. x/27.01.2014 emisă de A.F.P. Constanța.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție fiscală Persoane Juridice, privind anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 și a Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/27.01.2015 emisă de A.J.F.P. Constanța - Serviciul Inspecție Fiscală, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea recursului, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța a revenit asupra unei probe încuviințate anterior printr-o încheiere interlocutorie, în alte condiții decât cele reglementate de lege, deși potrivit art. 259 C. proc. civ., instanța putea reveni asupra probelor încuviințate doar dacă, după administrarea altor probe, aprecia că administrarea respectivei probe nu mai este necesară. Apreciază că instanța era obligată să pună această împrejurare în discuția părților, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, astfel că recurenta nu s-a putut opune deciziei instanței, cu atât mai mult cu cât sentința recurată nu conține nicio mențiune cu privire la probele administrate sau relevanța lor.

Consideră că administrarea acestei probe era esențială în condițiile în care reclamanta contestase legalitatea unei decizii de impunere pe motive ce țin de interpretarea greșită și abuzivă a Codului de procedură fiscală.

Recurenta-reclamantă susține că prima instanță a încălcat principiile contradictorialității și legalității procesului civil, revenind asupra unei probe încuviințate pentru alte motive decât cele permise de lege, ceea ce, în opinia sa, atrage nulitatea absolută a sentinței recurate.

Se mai susține că prima instanță a extins aplicarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) C. proc. civ. la alte situații ce nu intră sub incidența acestora, fără a ține cont de faptul că articolul în discuție se aplică în cazul efectuării expertizei la fața locului, cu încălcarea principiului legalității procesului civil, ceea ce determină nulitatea absolută a sentinței recurate.

De asemenea, recurenta-reclamantă precizează că amânările s-au datorat volumului mare de documente, necesare efectuării expertizei, care au fost arhivate exclusiv în format electronic și în limba germană, ceea ce a necesitat transferarea acestora pe format de hârtie și traducerea lor, operațiuni ce au necesitat o perioadă îndelungată de timp. Ulterior, expertul a solicitat și alte documente, care au trebuit identificate în arhiva societății din Germania și, de asemenea, traduse.

Susține că societatea reclamantă nu a tergiversat soluționarea cauzei și că are interes în efectuarea expertizei.

Mai arată că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare, ceea ce atrage incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât revenind asupra probei cu expertiza, instanța nu a administrat nicio altă probă relevantă.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată conține motive contradictorii și străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prima instanță a revenit asupra probei, ulterior a apreciat că se impune decăderea reclamantei din proba cu expertiza de specialitate, după care a considerat că este vorba despre o împiedicare a efectuării expertizei de către societatea reclamantă, făcând astfel, aplicarea a trei instituții diferite.

Totodată, se susține că prin încălcarea principiului legalității și a principiului dreptului la apărare, instanța a prejudiciat în mod grav dreptul său la un proces echitabil și imparțial.

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța, Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Inspecție fiscală Persoane Juridice a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Intimata-pârâtă prezintă aspecte de fapt ale cauzei în privința modului de stabilire a obligațiilor fiscale în sarcina societății recurente, concluzionând că în cauză nu sunt argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative fiscale în discuție și, de asemenea, nici nu există vreun indiciu temeinic de nelegalitate, deciziile organului fiscal fiind în mod legal emise.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 08 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., în esență, criticile recurentei vizând revenirea instanței de fond asupra probei cu expertiza.

Înalta Curte constată că instanța de fond a revenit nelegal asupra probei cu expertiza în specialitatea contabilitate, legal încuviințate la data de 8.05.2015, apreciind utilitatea acesteia în soluționarea aspectelor prezentei cauze.

Astfel, la termenul din data de 07 decembrie 2015, prima instanță a revenit asupra probei cu expertiza în specialitatea contabilitate, invocând vechimea cauzei pe rolul instanței; că expertiza în cauză a fost încuviințată din data de 8.05.2015 și că nu a fost efectuată, deși s-au acordat mai multe termene în acest sens; lipsa de cooperare a reclamantei cu expertul, precum și poziția manifestă a reclamantei, care după încuviințarea expertizei, nu s-a mai prezentat în instanță. De asemenea, s-a reținut că reclamanta a tergiversat înaintarea documentelor către expert, ceea ce în opinia primei instanțe, a echivalat cu o împiedicare a efectuării expertizei în sensul art. 335 alin. (3) C. proc. civ., sens în care a apreciat că se impune decăderea reclamantei din această probă.

Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că la dosarul de fond se regăsesc cererile de amânare formulate de către expertul fiscal B., desemnat să efectueze expertiza în specialitatea contabilitate, prin care aceasta invocă necesitatea obținerii de la societatea reclamantă a unor documente suplimentare, necesare efectuării expertizei, iar la fila x din același dosar se regăsește corespondența în format electronic dintre avocatul societății reclamante și expertul fiscal, prin care reprezentantul societății îi comunică acestuia din urmă intrarea în posesia documentelor solicitate, demararea procedurilor de traducere a acestora și stabilirea modalității prin care expertul urma să intre în posesia unei părți din aceste documente.

Dat fiind aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu rezultă din actele de la dosar că recurenta-reclamantă ar fi fost de rea-credință și nu ar fi colaborat cu expertul.

Din contră, atât mesajul de poștă electronică de la dosarul de fond, cât și cererile de amânare formulate de către expert, dovedesc faptul că expertul desemnat pentru efectuarea expertizei și societatea, prin reprezentant, au colaborat în vederea intrării expertului în posesia documentelor contabile necesare efectuării expertizei.

Instanța de control judiciar constată că, prin revenirea asupra probei cu expertiza, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 259 C. proc. civ., potrivit cărora: "Instanța poate reveni asupra unor probe încuviințate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanța este însă obligată să pună această împrejurare în discuția părților".

Or, în speță, nu au existat alte probe administrate care să facă a nu mai fi necesară administrarea probei cu expertiza, pentru ca instanța să poată reveni asupra probei încuviințate, ceea ce atrage, în condițiile dispozițiilor legale mai sus evocate, sancțiunea nulității relative.

Mai mult, prima instanță a apreciat în mod eronat că toate aceste aspecte echivalează cu o împiedicare din partea reclamantei a efectuării expertizei în sensul art. 335 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care acest text de lege vizează exclusiv efectuarea expertizei la fața locului și nu poate fi extins altor situații.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanță a revenit asupra probei cu expertiza în mod nelegal și a cauzat părții o vătămare care, în condițiile în care este vorba despre o nulitate condiționată în sensul art. 175 C. proc. civ., atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței, deoarece proba expertizei nu poate fi administrată în fața instanței de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, fără să analizeze celelalte motive de casare, întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare și pe existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei [art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.] ori pe încălcarea dreptului la un proces echitabil, care, în aceste condiții, devin lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV