ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.O. SA Brăila

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea parțială

a raportului de inspecție fiscală din 25 mai 2011, a Deciziei de impunere din 25

mai 2011 și a deciziei nr. 250 din 30 mai 2012 întocmite de aceasta din urmă.

Motivând acțiunea, reclamanta

a arătat că nemulțumirile societății cu privire la soluționarea punctelor 1.1

si 1.4. din capitolul III al deciziei 250 și care fac obiectul punctelor 1 si 3

din prezenta contestație, sunt legate de greșita aplicare a legii cu privire la

dispozițiile art. 216 alin. (3) Cod de procedura fiscală.

Astfel, deși prin

cele două puncte, A.N.A.F. - D.G.S.C. a dispus admiterea contestației formulate

de societate, soluția pronunțată de către organul de soluționare a contestației

excede cadrul legal deschizând posibilitatea organelor de inspecție fiscală să

efectueze practic o nouă inspecție fiscală, aspecte care contravin practic

dispozițiilor art. 104 și 105 alin. (3) C. proc. fisc. privind modul de

realizare a inspecției fiscale.

Mai arată că

obligațiile instituite de către D.G.S.C. prin decizia atacată de a „reanaliza

cauza” respectiv „să se procedeze la o nouă verificare” încalcă atât

dispozițiile art. 216 alin. (3) C. proc. civ. cât și art. 104, 105 alin. (3) C.

proc. fisc.

Printr-o asemenea

dispoziție se încalcă o normă imperativă C. proc. fisc. și anume dispozițiile

prevăzute la art. 105 alin. (3) prin care se stabilește în mod expres că

„Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă,

contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru

fiecare perioadă supusă impozitării”.

Referitor la motivele

contestației pentru capătul de cerere nr. 2 care se raportează la punctul 1.3.

din capitolul III al Deciziei nr. 250 din 30 mai 2012 arată că societatea a

încheiat contractul x/2006 cu societatea A.A.A., persoană impozabilă stabilită

în Norvegia, prin care s-a angajat să îi construiască și să livreze acesteia

din urmă o navă maritimă în conformitate cu specificațiile prevăzute în

contract.

Urmare a derulării și

executării contractului deși Societate și-a îndeplinit în mod corect

obligațiile contractuale, partenerul contractual A.A. nu și-a respectat

obligațiile contractuale cu privire la: furnizarea documentației de execuție a

obiectului contractului (a fost furnizată ulterior datei expirării termenului

agreat de către cele două părți), fapt ce a determinat un prejudiciu prin aceea

că societatea a fost nevoită să modifice programul de execuție a celorlalte

contracte aflate în execuție, aspect ce a generat pierderi care au ridicat

costul execuției.

În acest sens în data

de 9 iunie 2008, părțile au încheiat actul adițional nr. x/2006, prin care

clientul și-a asumat obligația de a plăti cu titlu de daune următoarele sume

adiționale, până la 50 euro pe zi de întârziere a furnizării planurilor de

documentație - calculată pentru numărul de zile de întârziere, suma de 765.000 euro

ca urmare a utilizării unor subcontractori cu preț ridicat și suma de 300.000 euro

ca urmare a costurilor de accelerare a lucrărilor în șantierul STX.

Deși au concluzionat

că o parte din suma de 1.477.500 euro (respectiv suma de 1.065.000 euro)

facturată de către STX reprezintă majorarea contravalorii navei livrate de

către aceasta clientului, organele de control au calculat TVA de plată

suplimentar în sumă de 739.812 lei, precum și obligații accesorii aferente

(i.e. majorări de întârziere).

Precizează reclamanta

că ambele părți au considerat justificată majorarea prețului de

vânzare/tarifului de construcție a navei (prin încheierea actului adițional în

cauză), STX a procedat la facturarea către client a bazei impozabile în valoare

de 1.477.500 euro, în plus față de onorariile (inițiale și adiționale) aferente

obiectului contractului agreate de către cele două părți.

Societatea a urmărit

să se asigure că îndeplinește strict condițiile de formă menționate de către

organele de control întrucât, în fapt, aceste sume sunt scutite de TVA în baza

faptului că reprezintă contrapartida (parțială) primită pentru o livrare de

bunuri scutită de TVA cu drept de deducere, iar această scutire nu a fost

contestată de către organele de control.

În drept, a invocat dispozițiile

Legii nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul

(CEE) nr. 2913 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu

modificările și completările ulterioare, Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007 privind

instrucțiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru

operațiunile prevăzute la art. 143, alin. (1), lit. a)-i), art. 143, alin. (2)

și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu

modificările și completările ulterioare, Ghidul de TVA, Regulamentul

Consiliului (CEE) nr. 2658/97 privind tarifele și nomenclatorul statistic și

Tariful Vamal Comun, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul M.F.P.

nr. 2218/2006 de aprobare a Normei de aplicare a scutirilor de taxă pe valoarea

adăugată pentru traficul internațional de bunuri, prevăzute la art. 144, alin.

(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și

completările ulterioare și Regulamentul Consiliului nr. 2913/92 de instituire a

Codul Vamal Comunitar, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate

în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Marilor Contribuabili a

solicitat respingerea contestației, ca nefondată. În esență, a susținut că din

analiza documentelor s-a reținut că SC S.O. SA Brăila și-a exercitat dreptul de

deducere a TVA aferentă facturilor de avans emise în anul 2007 și 2010 la data

emiterii facturilor, în baza prevederilor art. 134

2

alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările

ulterioare.

Apreciază că, în anul

2006, SC S.O. SA Brăila a încheiat contractul nr. 86 cu societatea A.A. AS,

persoană impozabilă stabilită în Norvegia, prin care s-a angajat să îi

construiască/livreze acesteia din urmă un corp de navă pentru o navă de aprovizionare

platforme tip UT 755 LN. Conform contractului încheiat; beneficiarul avea

obligația să pună la dispoziția SC S.O. SA Brăila planurile detaliate de

construcție a acestei nave. Pe parcursul derulării contractului, s-a constatat

că beneficiarul extern a furnizat planurile de construcție navei cu întârziere.

Nerespectarea obligațiilor contractuale de către client a cauzat costuri

suplimentare la nivelul SC S.O. SA Brăila în vederea derulării obiectului

contractului conform termenilor agreați și, prin urmare, părțile au negociat

majorarea bazei de impozitare aferente navei construite/livrate, prin

solicitarea plății unui preț/tarif suplimentar.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 292

din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC V.B. SA (fostă SC

S.O. SA Brăila), în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili București și a dispus anularea în parte a

raportului de inspecție fiscală din 25 mai 2011, Decizia de impunere din 25 mai

2011 și decizia nr. 250 din 30 mai 2012 numai în privința sumei de 739.812 lei

reprezentând TVA calculată suplimentar și 624.253 lei reprezentând accesorii

aferente (punctul 1.3 din capitolul III din Decizia nr. 250 din 30 mai 2012) și

exonerează pe reclamantă de plata acestor sume.

Totodată, a menținut

celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 250 din 30 mai 2012 emisă de către A.N.A.F.,

a admis cererea formulată de expertul N.C. și dispus suplimentarea onorariului

provizoriu cu 2.500 lei.

A reținut că, urmare

a controlului efectuat în perioada martie-mai 2011 au fost emise de către

pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Marilor Contribuabili raportul de

inspecție fiscală din 25 mai 2011, și Decizia de impunere din 25 mai 2011.

Prin Decizia de

impunere din 25 mai 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza constatărilor din Raportul de

inspecție fiscală din 25 mai 2011, organele de inspecție fiscală din cadrul

D.G.A.M.C. au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată datorate

bugetului de stat de către SC S.O. SA Brăila în sumă totală de 12.632.061 lei

reprezentând:

- 7.901.341 lei - taxa

pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată;

- 4.730.720 lei - majorări

de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar.

Perioada supusă verificării:

01 august 2007-31 mai 2010.

Împotriva acestei

decizii de impunere reclamanta a formulat plângere prealabilă care a fost

soluționată prin Decizia nr. 250 din 30 mai 2013 prin care s-au dispus

următoarele:

neîntemeiată a contestației formulată de SC S.O. SA Brăila împotriva Deciziei de

impunere din 25 mai 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală, emisă de organele de inspecție fiscală din

cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma

de 1.364.065 lei reprezentând:

- 739.812 lei TVA stabilită

suplimentar de plată;

- 624.253 lei - majorări

de întârziere.

nemotivată a contestației formulată de SC S.O. SA Brăila împotriva Deciziei de

impunere din 25 mai 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală, emisă de organele de inspecție fiscală din

cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru suma

de 114.801 lei reprezentând:

- 60.914 lei - TVA

stabilită suplimentar de plată;

- 53.887 lei - majorări

de întârziere.

parțială a Deciziei de impunere din 25 mai 2011 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de organele de

inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor

Contribuabili, pentru suma de 11.153.195 lei reprezentând:

- 7.100.615 lei - TVA

stabilită suplimentar de plată;

- 4.027.184 lei - majorări

de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar de plată;

- 25.396 lei -

majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 874.451 lei, urmând ca organele

de inspecție fiscală printr-o altă echipă să reanalizeze cauza, pe aceeași

perioadă și pentru aceleași debite în funcție de cele precizate în cuprinsul

deciziei și emiterea unui nou act administrativ.

Arată instanța că, în

esență, reclamanta critică dispoziția privind desființarea parțială a Deciziei

de impunere din 25 mai 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală pentru suma de 11.153.195 lei reprezentând

7.100.615 lei - TVA suplimentar de plată, 4.027.184 lei reprezentând majorări

de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar de plată, 25.396 lei - majorări

de întârziere aferente TVA în sumă de 874.451 lei, urmând ca organele de

inspecție fiscală printr-o altă echipă să reanalizeze cauza, pe aceeași

perioadă și pentru aceleași debite în funcție de cele precizate în cuprinsul

deciziei și să emită un nou act administrativ.

De asemenea,

reclamanta a mai criticat și respingerea ca neîntemeiată a contestației prealabile

vizând suma totală de 1.364.065 lei reprezentând 739.812 lei - TVA suplimentar

de plată și 624.253 - majorări de întârziere.

Fată de acestea,

instanța de fond, a apreciat că este întemeiată numai contestația vizând această

ultimă măsură luată de către organul competent să soluționeze plângerea

prealabilă. Astfel a constatat că organele de control au stabilit suma de

739.812 lei reprezentând TVA suplimentar de plată și 624.253 majorări de

întârziere urmare a încheierii de către reclamantă a contractului nr. 86-2006

cu societatea A.A. AS din Norvegia privind construirea și livrarea unei nave

maritime.

Deși reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile stabilite prin contract, A.A. nu și-a respectat

obligațiile contractuale privind furnizarea documentației de execuție astfel

încât reclamanta a modificat programul de execuție a celorlalte contracte

aflate în execuție, cu consecința unor pierderi ce au ridicat costul execuției.

Organele de control

au apreciat că aceste sume nu îndeplinesc condițiile pentru justificarea

exportului și, implicit de scutire de TVA întrucât nu au fost incluse în

declarația vamală de export din 22 martie 2008 așa cum impun prevederile art. 2

și 3 din Ordinul M.F.P. 2421/2007.

Însă, susține

instanța fondului, având în vedere prevederile art. 137 alin. (3) lit. b) din

Legea 571/2003 precum și faptul că ulterior reclamanta a rectificat declarația

vamală și a solicitat suspendarea controlului în vederea realizării acestei

operațiunii este îndreptățită să beneficieze de scutire de TVA.

În plus, reclamanta a

solicitat reverificarea operațiunii după expirarea inspecției fiscale.

Și concluziile

raportului de expertiză administrat în cauză, față de care pârâta nu a înțeles

să formuleze obiecțiuni, reține instanța de fond că este întemeiată

contestația în ceea ce privește suma de 739.812 lei - TVA suplimentar de plată

și 624.253 - majorări de întârziere.

În ceea ce privește

măsura dispusă privind reanalizarea cauzei, pe aceeași perioadă și pentru

aceleași debite constând în sumele de 11.153.195 lei reprezentând 7.100.615 lei

- TVA suplimentar de plată, 4.027.184 lei reprezentând majorări de întârziere

aferente TVA stabilită suplimentar de plată, 25.396 lei - majorări de

întârziere aferente TVA în sumă de 874.451 lei, instanța a apreciat ă nu sunt

întemeiate criticile reclamantei.

Referitor la suma de

7.041.112 lei reprezentând TVA pentru livrarea corpului de navă către SC S.O. SA

Tulcea, instanța a reținut că, din documentele existente la dosarul cauzei, nu

rezultă dacă organele de inspecție fiscală au analizat dacă în preț sunt

incluse materialele și documentele menționate în documentația contractuală,

puse la dispoziție de A.Y.L.A. Norvegia, în regim de perfecționare activă.

Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 292 din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați a declarat recurs

reclamanta SC V. SA Brăila fostă SC S.O. SA Brăila și pârâta A.N.A.F. -

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Reclamanta SC V. SA

Brăila prin cererea de recurs formulată invocă motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea

prevederilor art. 216 alin. (3) C. proc. fisc. și 104-105 alin. (3) din același

cod.

În fapt, se susține

că prin decizia de soluționare a contestației formulate de societate împotriva

raportului de control și a deciziei de impunere s-a dispus de către Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor reverificarea situației fiscale la

nivelul societății de către o altă echipă decât cea care a întocmit actul de

control contestat, ori prin această dispoziție de reluare a inspecției fiscale

se încalcă limitele prevăzute de art. 216 alin. (3) C. proc. fisc. unde se

prevede „că prin decizie se poate desființa total sau parțial actul

administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un act

administrativ fiscal care va avea în vedere considerentele deciziei de soluționare.

Sunt încălcate de

asemenea, și prevederile art. 105 alin. (3) prin care se stabilește în mod

expres că inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare

impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat

și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Instanța de fond a

apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 5 și 11 pct. 6

din Ordinul A.N.A.F. nr. 2137/2011 însă interpretarea acestui Ordin în sensul

că prin decizia de soluționare a contestației se poate dispune efectuarea unui

nou control este greșită.

A.N.A.F. prin cererea

de recurs formulată solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Susține nelegalitatea

și netemeinicia hotărârii recurate invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită

a prevederilor art. 137 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, întrucât în cauză erau incidente dispozițiile legale ce reglementează

scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare pentru livrări

intracomunitare și pentru transportul internațional și intracomunitar respectiv

art. 143 și art. 144

1

C. fisc. dar și prevederile legate de corectarea

documentelor respectiv art. 159.

Taxa pe valoarea

adăugată în valoare de 739.812 lei reprezentând TVA și au fost calculată de

organele fiscale în conformitate cu dispozițiile art. 140 alin. (1) din Legea nr.

571/2003 întrucât nu erau îndeplinite condițiile pentru ca reclamanta să

beneficieze de scutirea de TVA nefiind justificată operațiunea de export.

În privința

accesoriilor în valoare de 624.253 lei s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 119

și urm C. proc. fisc., conform cărora pentru neachitarea la termenul de

scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest

termen dobânzi și penalități de întârziere.

Examinând sentința

recurată în raport de motivele invocate și limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ. Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele

considerente.

Problemele supuse

dezbaterii în prezenta speță o reprezintă interpretarea dispozițiilor din

decizia de soluționare a contestației din 30 mai 2012 de la pct. 1.1 și 1.4 din

Capitolul III prin care s-a impus reevaluarea situației fiscale la nivelul

societății pentru perioada supusă controlului, dar și stabilirea regimului

juridic a operațiunii pentru care organele fiscale au stabilit un TVA

suplimentar de 739.812 lei, și anume dacă în speță este vorba de o operațiune

de export care beneficiază de scutire de TVA sau de o stabilire a bazei de impunere

pentru livrări de mărfuri și servicii în piața internă.

Astfel, prin Decizia nr.

250 din 30 mai 2012 organele fiscale investite cu soluționarea contestației

împotriva deciziei de impunere din 25 mai 2011, au dispus desființarea parțială

a deciziei privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală și reanalizarea situației fiscale printr-o altă echipă pe

aceeași perioadă și pentru aceleași debite.

Reclamanta-recurentă

susține că prin aceste dispoziții s-a încuviințat o nouă inspecție fiscală

contrar prevederilor art. 216 alin. (3) C. proc. fisc. potrivit cărora „prin

decizia se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat,

situație în care urmează să se încheie un act administrativ fiscal care va avea

în vedere strict considerentele deciziei de soluționare”,. S-au încălcat de

asemenea, prevederile art. 104 C. fisc. care stabilesc inspecția fiscală nu

poate depăși în cadrul marilor contribuabili durata de 6 luni, dar și art. 105 alin.

(3) prin care se stabilește în mod expres că inspecția fiscală se efectuează o

singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate

bugetului general consolidat pentru fiecare perioadă supusă inspectării.

Instanța de fond prin

sentința recurată concluzionează că măsurile de reevaluare a situației fiscale

la nivelul societății, cuprinse în decizia nr. 250 din 30 mai 2012, respectă

dispozițiile din Ordinul nr. 2137/2011 art. 11 pct. 5 și art. 11 pct. 6 dar în

considerentele hotărârii nu face o analiză efectivă a dispozițiilor din

cuprinsul deciziei în sensul de a stabili limitele reevaluării, respectiv dacă

ne aflăm în prezența reluării inspecției sau numai o reevaluare a stării de

fapt și elementelor rezultate din inspecția efectuată. Se impunea stabilirea

acestor limite întrucât în cuprinsul deciziei contestate organele fiscale

vorbesc de o reevaluare efectuată  de o altă echipă de control asupra tuturor

informațiilor și documentelor pe care le consideră utile în vederea încadrării

corecte a operațiunilor, raportându-se la toate temeiurile legale aplicabile în

materie în perioada verificată fiind invocate inclusiv dispozițiile legale care

justifică întinderea inspecției fiscale.

Prin hotărârea

recurată judecătorul fondului a mai stabilit că societatea este îndreptățită să

beneficieze de scutire de TVA în valoare de 739.812 lei pentru exportul

efectuat în baza contractului nr. 86/2006 încheiat cu SC A.A. SA Norvegia și că

se impune exonerarea de la plata penalităților de întârziere în sumă de 624.253

lei.

A apreciat că în

speță sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal dar și că documentele fiscale, din punct de vedere formal

justifică scutirea de la plata TVA.

Pârâta-intimată prin

actele fiscale contestate și apoi prin întâmpinarea formulată în fața instanței

de fond a susținut că societatea nu este îndreptățită să beneficieze de

scutirea de TVA pentru operațiunile de export efectuate și invocă în acest sens

prevederile art. 143 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, art. 2 și 3 din

Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007.

Arată în acest sens

că sunt scutite de TVA livrările de bunuri expediate în afara comunității de

către un cumpărător care nu este stabilit în România sau de o altă persoană în

contul său și numai în situația în care potrivit prevederilor contractuale

dintre furnizor și cumpărător transportul bunurilor în afara comunității este

în sarcina cumpărătorului, respectiv persoana obligată să transporte bunurile

în afara comunității este cumpărătorul nestabilit în comunitate sau o altă

persoană în contul său.

Sub aspect formal

pentru scutirea de TVA, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara

comunității se justifică cu factura care trebuie să conțină informațiile

prevăzute de legea fiscală și în care trebuie să fie înscris Codul de

înregistrare în scopul de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru cu

documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat

membru sau cu alte documente respectiv contract sau comandă de vânzare

cumpărare, documente de asigurare.

Pentru acele

operațiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în

posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul emiterii facturii,

prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxe se va face în

termen de maximum de 90 de zile calendaristice de la data la care a fost emisă

factura. Dacă factura nu este emisă în termenul prevăzut de lege, termenul de

90 de zile menționat anterior va începe din data la care a intervenit faptul

generator de taxe pentru operațiunea în cauză.

Societatea reclamantă

recunoaște nerespectarea condițiilor de formă cerute de Ordinul M.F.P. nr. 2421/2007

dar consideră că neregulile constatate nu pot conduce la înlăturarea scutirii

de TVA în condițiile în care toate neregulile au fost remediate.

Mai susține pârâta -

recurentă că dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. b) la care face trimitere

societatea se referă la modalitatea de stabilire a bazei de impozitare pentru

livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate în interiorul țării ori, în

speță este vorba de operațiunii de export pentru care se impune a se verifica

dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și 144

1

C.

fisc., pentru ca contribuabilii să poată benefica de scutire de TVA la aceste

operațiuni.

Judecătorul fondului

prin sentința recurată nu face nicio analiză a acestor susțineri, justifică

soluția de anulare a obligațiilor fiscale reprezentând TVA suplimentar și

accesorii prin trimiterea la dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. b) din Legea nr.

571/2003.

Toate aceste aspecte

conduc la concluzia că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., dispoziții care obligă judecătorul

fondului să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lui,

să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o, dar și a

prevederilor art. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

care garantează dreptul la un proces echitabil, ce presupune dreptul părților

de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și

obligația instanței să examineze în mod real problemele esențiale care i-au

fost supuse.

Întrucât Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi

teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în

discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod

real ascultate, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte art. 6

paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, implică mai ales în

sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv a mijloacelor și

argumentelor probatorii ale părților cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Respectarea acestei

cerințe a motivării actului jurisdicțional aflat în calea extraordinară de atac

a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate prin acțiunea dedusă

judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

Din considerentele

hotărârii nu rezultă că judecătorul fondului a răspuns argumentelor aduse de

părți pentru soluționarea problemelor litigioase supuse dezbaterii astfel că în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa hotărârea primei instanțe și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare

instanța de fond va lămuri limitele în care organele fiscale vor proceda la

reevaluarea situației fiscale, reevaluare dispusă prin Decizia nr. 250 din 30

mai 2012 cu raportare la limitele prevăzute de art. 216 alin. (3) C. proc.

fisc. și art. 104 și 105 alin. (3) C. fisc., și va proceda la stabilirea regimului

juridic a operațiunii pentru care s-a stabilit taxa pe valoarea adăugată

suplimentară de 739.812 lei TVA, respectiv dacă ne aflăm în prezența unei

operațiunii de export ce poate beneficia de scutire de TVA și dacă în speță

sunt îndeplinite condițiile de formă și fond pentru aplicarea scutirii

reglementată de art. 143 și urm. C. fisc., sau este vorba de o livrare de

bunuri și servicii în plan intern ce se impune a fi luată în considerare la

stabilirea bazei de impunere în condițiile prevăzute de art. 137 alin. (3) lit.

b) C. fisc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta SC V.B. SA (fostă SC S.O. SA Brăila) și de pârâta A.N.A.F. - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței nr. 292

din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2015.