ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.05.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul – Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională A Barourilor din România – Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 și anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 ca fiind nelegale și netemeinice; să oblige Baroul Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul Avocaților cu liberă practică. Pentru termenul de judecată din 25.09.2019 reclamanta a depus prin email note de ședință prin care a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, hotărâre prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat. Prin sentința civilă nr. 269/09.10.2019 pronunțată în dosar nr. x/2019 Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad invocată de reclamanta A., a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul – Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România – Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâtul Baroul Arad – Consiliul Baroului Arad a sumei de 1190 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și la plata către pârâtul Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a sumei de 952 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea excepției de nelegalitate, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și soluționarea excepției de nelegalitate, iar pe fond, admiterea acțiunii reclamantei. Prin decizia civilă nr. 608/20.01.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019*. I.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului Prin sentința civilă nr. 487 pronunțată în data de 1 noiembrie 2022 (în rejudecare după casare), Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R., a anulat decizia nr. 3/17.01.2019 emisă de Consiliul Baroului Arad și decizia nr. 454/23.04.2019 emisă de Consiliul UNBR și a obligat pârâții să procedeze la înscrierea reclamantei în Tabloul Avocaților cu liberă practică. I.

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 487 din 1 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România. I.3.1. Recurentul-pârât Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad solicită, în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) pe. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România și, pe cale de consecință, respingerea pe fond a acțiunii în contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă A., apreciind că hotărârea pronunțată este nelegală și neîntemeiată, pentru următoarele motive: Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 invocată de către reclamantă nu poate fi avută în vedere cu ocazia verificării legalității Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Recurenta arată că, în motivarea respingerii cererii de înscriere a reclamantei pe Tabloul Avocaților din Baroul Arad, s-a prevalat de efectele definitive, epuizate produse de acest act administrativ. Așadar, în mod greșit prima instanță de judecată a preluat apărările reclamantei și a apreciat că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România este nelegală întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/14.07.2014 s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat este neconstituțională. În realitate, la data adoptării Hotărârii 15/11.11.1997, dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995 erau considerate a fi valabile, Decizia Curții Constituționale din 14.07.2014 neputând retroactiva la data la care s-a emis hotărârea 15/11.11.1997. Invocă în acest sens și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/07.06.2021 prin care s-a reținut în mod expres faptul că dreptul material care se aplică cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate este cel în vigoare la data emiterii actului apreciat ca fiind nelegal. Prin urmare, Decizia Curții Constituționale trebuie analizată în raport de momentul emiterii Hotărârii nr. 15/1997 și nu raportat la actele în care această hotărâre este evocată. În mod greșit a reținut prima instanță de judecată faptul că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România produce efecte facta pendentia în cauza de față, astfel încât să îi poată fi aplicabile prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2014. În realitate, efectele produse de acest act administrativ s-au epuizat, fiind cert că atacarea actului administrativ de către reclamantă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 15/11.11.1997, ar fi condus la soluția menținerii actului administrativ întemeiat pe prevederi legale valabile și în vigoare. Întemeierea soluției de respingere a solicitării formulate de reclamantă la data de 17.01.2019 pe actul administrativ constând în Hotărârea nr. 15/11.11.1997 nu înseamnă că aceasta din urmă produce efecte în desfășurare în prezenta cauză, ci înseamnă că recurenta se prevalează de efectele epuizate pe care actul administrativ le-a produs, similar cu situația invocării autorității de lucru judecat. Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad prin care a fost anulată Decizia de primire în profesie a reclamantei A. este un act legal, prin care s-au pus în aplicare dispozițiile articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, text legal în vigoare la data emiterii acesteia și cu privire la care nu poate opera Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale. În concret, deoarece reclamanta nu a renunțat la funcția de procuror în termenul legal de două luni prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de către reclamantă, în data de 11.11.1997 s-a emis Hotărârea numărul 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad prin care a fost anulată Decizia de primire în profesia a reclamantei A.. Actele contestate de reclamantă, respectiv Decizia nr. 3/17.01.2019 a Consiliului Baroului Arad și Decizia nr. 14/15.03.2019 a Consiliului Uniunii Naționale a Avocaților din România prin care s-a respins cererea reclamantei de înscriere pe Tabloul Avocaților din Baroul Arad, se întemeiază pe efectele epuizate produse de Hotărârea nr. 15/1997, necontestată în termenul legal de reclamantă. În ceea ce privește solicitarea referitoare la obligarea Baroului Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul avocaților cu liberă practică, recurenta arată că nu sunt îndeplinite condițiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv ianuarie 2019 având în vedere faptul că, potrivit art. 20 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, doar cel primit în profesia de avocat va fi înscris în Tabloul avocaților, în baza deciziei emise de Consiliul Baroului. Având în vedere faptul că decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei A. a fost anulată, în mod definitiv, aceasta nu îndeplinește condiția de a fi primită în profesia de avocat și nu poate fi înscrisă în Tabloul avocaților. I.3.2. Recurenta-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, în urma rejudecării, respingerea în totalitate a cererii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 și a Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019, ca fiind legale și temeinice și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată la fond, în apel și în recurs ocazionate de acest demers judiciar, în temeiul art. 451 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor sale, recurenta arată că sentința este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României. Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad este legală, ea fiind emisă cu respectarea prevederilor legale incidente, în vigoare la data emiterii ei. Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale nu este aplicabilă în analiza legalității Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, singura situație în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curții Constituționale, fiind vorba de un raport juridic epuizat - facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, cauzele fiind soluționate până la acest moment si în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță constatată neconstituțională. Raportat la aceste considerente, contrar celor reținute de Curtea de Apel Timișoara, Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale nu este aplicabilă, cât timp ea a fost pronunțată ulterior emiterii Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad, act prin care s-a pus în aplicare art. 21 alin. (2) din legea nr. 51/1995, declarat neconstituțional, iar la momentul publicării Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale nu exista un litigiu pendinte care să vizeze nelegalitatea Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad. Actul vizat de excepția de nelegalitate are la bază un text declarat neconstituțional abia în anul 2014, la o distanță de 17 ani de la data emiterii acesteia. Din punct de vedere al raționamentului juridic logico-formal privind cererea intimatei de reintegrare în profesia de avocat și, subsecvent de trecere pe tabloul incompatibililor, intimata pierduse în mod formal-juridic calitatea de avocat, astfel că prevederile legale invocate de aceasta în favoarea sa nu îi mai erau aplicabile, nemaifiindu-i aplicabile nici la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în prezentul dosar. Prin Decizia CCR nr. 297/2014 reclamanta nu a dobândit un nou drept de a accede in profesia de avocat, mai mult decât atât, de la data emiterii Hotărârii nr. 15/11.11.1997 și până la data de 5.11.2018 (data eliberării din funcția de procuror) intimata A. a refuzat să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla. În consecință, intimata nu mai avea calitatea necesară conform prevederilor legale de a cere să se constate că i se aplică decizia CCR 297/2014, respectiv că ar fi trebuit să fie menținută pe tabloul incompatibililor, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se aplică numai pentru viitor și sunt obligatorii erga omnes. Din moment ce Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 este legală, este evident că și actele subsecvente, care o pun în aplicare, Decizia nr. 3/17.01.2019 a Consiliului Baroului Arad, respectiv Decizia nr. 14/15.03.2019 a Consiliului Uniunii Avocaților, contestate în prezenta speță, sunt, de asemenea, legale, întrucât pun în aplicare un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate și care nu poate fi revocat/anulat. Cererea recurentei de înscriere în tabloul avocaților a fost respinsă deoarece în prezent aceasta nu deține calitatea de avocat, ca urmare a faptului că prin Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad a fost anulată Decizia de primire în profesie, deci, nu există premisele necesare pentru înscrierea recurentei în tabloul avocaților. I.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursurilor promovate de pârâți, a formulat întâmpinare reclamanta A., în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate. În cadrul întâmpinării sale, intimata-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală, iar recursurile neîntemeiate În mod corect s-a constatat că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este nelegală în condițiile art. 4 din Legea 554/2004. Intimata a arătat că, în fața instanței de fond, a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 15/11.11.1997 prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat, iar Curtea de Apel Timișoara a admis excepția invocată. Decizia nr. 297/2014 a constatat caracterul discriminatoriu al textelor de lege în temeiul cărora decizia sa de primire în profesie a fost anulată. Este adevărat că Hotărârea a cărei nelegalitate o invocă a fost dată anterior deciziei CCR mai sus citat, însă ea este ulterioară Legii nr. 30/1994 prin care România a ratificat CEDO. Având în vedere că s-a constatat caracterul discriminatoriu al textelor ce stau la baza actului administrativ a cărui cenzură o cere aici, rezultă că actul administrativ în sine (Hotărârea nr. 15) este esențialmente nelegal. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că actul a fost nelegal chiar la momentul emiterii, iar constatarea acestei nelegalități se solicită a fi realizată acum, posibilitate expres pusă la îndemâna justițiabilului de dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004. În aceste condiții s-a impus constatarea nelegalității și rejudecarea cauzei fără a se ține seama de Hotărârea 15/11.11.2019. Deciziile subsecvente (nr. 3/2019 și 454/2019) ale pârâților intimați sunt nelegale și neîntemeiate, întrucât caută să valorifice în anul 2019 texte legale declarate ca fiind neconstituționale în anul 2014. Privitor la modul de aplicare și efectele deciziilor CCR, intimata invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 874/2018. Raportat la momentul cererii sale (anul 2019), la data emiterii actelor a căror cenzură se solicită (tot 2019), cât și la textele de drept ce constituie temeiul acestor acte administrative (Legea 51/1995 în forma în vigoare în anul 1997), Decizia nr. 297/2014 își găsește pe deplin aplicarea. În acest sens, intimata invocă și decizia nr. 77/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Având în vedere faptul că textul valorificat de pârâți în 2019 (art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995 - forma în vigoare in 1997) a fost declarat neconstituțional, precum și caracterul obligatoriu a considerentelor deciziilor CCR, rezultă vădita nelegalitate a celor două acte emise de pârâții recurenți precum și temeinicia și legalitatea sentinței recurate I.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 3.03.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 23.05.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor în continuare arătate: Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că, dată fiind unitatea motivelor invocate prin cele două recursuri, acestea urmează a fi analizate împreună. Aspecte de fapt și de drept relevante În fapt, prin Decizia nr. 14/15.03.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România s-a decis primirea în profesia de avocat a reclamantei A.. Deoarece aceasta nu a renunțat la funcția de procuror în termenul legal de 2 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la momentul respectiv), la data de 11 noiembrie 1997 s-a emis Hotărârea nr. 15 a Consiliului Baroului Arad. Prin această hotărâre a fost anulată Decizia de primire în profesie a reclamantei A.. Hotărârea nr. 15 a Consiliului Baroului Arad nu a fost contestată. Ulterior, în luna ianuarie 2019, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate în care s-a aflat la momentul primirii în profesia de avocat și până la data eliberării din funcția de procuror, data de 5.11.2018, aceasta a solicitat Consiliului Baroului Arad, înscrierea sa pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei. Prin Decizia nr. 3/17.01.2019, Consiliul Baroului Arad a respins cererea intimatei A. de înscriere pe Tabloul Avocaților al Baroului Arad cu drept de exercitare a profesiei începând cu data de 1.02.2019, justificat de faptul că Decizia nr. 14/15.03.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, prin care s-a dispus primirea în profesia de avocat a reclamantei A., a fost anulată prin Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad. Decizia nr. 3/17.01.2019 a fost contestată de reclamantă, contestația fiind respinsă prin Decizia Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019, ceea ce a condus la promovarea acțiunii care face obiectul dosarului de față. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.05.2019, reclamanta a solicitat anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 și anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 ca fiind nelegale și netemeinice, cu consecința obligării Baroului Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul Avocaților cu liberă practică, litigiu în cadrul căruia, la termenul de judecată din 25.09.2019 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, hotărâre prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat. În primă instanță, prin sentința civilă nr. 269/9.10.2019, Curtea de Apel Timișoara a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad invocată de intimata A. și excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, a respins acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Arad -Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România ca neîntemeiată. Împotriva acestei soluții, intimata A. a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr. 608/20.01.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a admis recursul declarat de A., a casat în parte sentința atacată și a trimis spre rejudecare aceleași instanțe cu menținerea soluției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 487 din 1 noiembrie 2022 (în rejudecare după casare), Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R., a anulat decizia nr. 3/17.01.2019 emisă de Consiliul Baroului Arad și decizia nr. 454/23.04.2019 emisă de Consiliul UNBR și a obligat pârâții să procedeze la înscrierea reclamantei în Tabloul Avocaților cu liberă practică. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte reține că hotărârea atacată în prezenta cauză a fost pronunțată în fond după rejudecare, instanța de fond fiind ținută de limitele acestei casări. Astfel, dezlegările în drept date prin decizia de casare sunt obligatorii pentru instanța de fond în rejudecare, potrivit art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., texte potrivit cărora: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul" și "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată." În decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că: "Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că prima instanță a reținut că invocarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 9 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976 din 13.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepția de nelegalitate poate fi invocată și cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004." Prin urmare, în raport cu pronunțarea deciziei de mai sus, considerentul instanței de fond ce vizează respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, respectiv faptul că actul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, apare ca fiind nelegal în raport cu dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora: "(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I." În consecință, se impune soluționarea de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, de anulare a deciziei de primire în profesia de avocat, din perspectiva Deciziei nr. 9 din 7 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii. De asemenea, instanța de recurs reține că, în condițiile în care soluția pe fondul cauzei este o consecință a soluției pronunțate cu privire la excepția de nelegalitate, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților. În rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează a soluționa excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 și fondul litigiului, inclusiv din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale, ale cărei considerente urmează a le reține sau a le înlătura motivat. În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei". În raport de dezlegările instanței de casare, rezultă că etapa admisibilității excepției de nelegalitate a fost depășită în primul ciclu procesual, Înalta Curte respingând în mod definitiv excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate și trimițând cauza spre soluționare din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale. Or, prin motivele de recurs, recurentele încearcă să repună în discuție tocmai această chestiune a admisibilității excepției de nelegalitate. Prin susținerile orale, recurentele au încercat să plaseze chestiunea inadmisibilității excepției de nelegalitate într-o perspectivă nouă, respectiv, nu inadmisibilitatea excepției de nelegalitate pentru că actul față de care se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, ci din perspectiva principiului electa una via non datur recursus ad alteram ("odată aleasă o cale nu se mai poate recurge la alta"), dat fiind că reclamanta avea deschisă calea unei acțiuni în anulare, pe care nu a utilizat-o în mod eficient. Or, susținerile orale ale recurentelor nu se regăsesc în motivele de recurs formulate prin memoriul de recurs, care antamează exclusiv chestiunea inaplicabilității în cauză a Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale. Aceste motive nu au fost invocate în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ca motive de ordine publică, pe care instanța le-ar fi putut însuși, astfel încât invocarea lor la termenul la care au avut loc dezbaterile apare ca fiind inadmisibilă. În ceea ce privește chestiunea invocării acestui aspect din chiar primul ciclu procesual, Înalta Curte reține, pe de o parte, faptul că ceea ce s-a invocat a fost lipsa plângerii prealabile, aspect distinct de principiul invocat în dezbaterile orale asupra prezentelor recursuri, iar, pe de altă parte, de vreme ce aceste susțineri nu au fost reiterate prin motivele de recurs, ele au intrat în puterea lucrului judecat. Prin urmare, limitele soluționării prezentelor recursuri sunt date, pe de o parte, de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 C. proc. civ., principiul tantum devolutum quantum apellatum, aplicabil și în recurs dată fiind norma de trimitere din art. 482 C. proc. civ.), iar pe de altă de limitele deciziei de casare, în acord cu dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, în prezentele recursuri, Înalta Curte are de analizat exclusiv chestiunea aplicabilității în cauză a Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale. În esență, divergența de opinie dintre părțile în litigiu poartă nu asupra chestiunii de principiu a efectelor în timp ale deciziilor Curții Constituționale, aspect teoretic asupra căruia opiniile părților converg în sensul că aceste decizii sunt aplicabile pentru viitor, iar nu pentru trecut, ci asupra chestiunii de a stabili dacă, în prezenta cauză, se poate susține că Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale este aplicabilă fie ca efect al aplicării sale pentru viitor, fie pentru că exista o situație juridică pendinte (o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere), în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor" În interpretarea dispozițiilor menționate, Curtea Constituțională a reținut, în ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, că "decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Partea I —facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, Curtea a reținut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște — facta futura, cât si situațiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile — indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere) și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea acestea au fost soluționate definitiv si irevocabil, cauze în care decizia Curții Constituționale se va aplica prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27—29). Totodată, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire. În acest sens, în jurisprudența Curții s-a mai reținut că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită atât autorilor acesteia, cât și autorilor aceleiași excepții, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluționate definitiv (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 21). Aplicând aceste dezlegări de principiu cauzei de față, Înalta Curte reține că Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale este aplicabilă în litigiul privind excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, excepția de nelegalitate fiind invocată la data de 25.09.2019, în cadrul litigiului declanșat la data de 17.05.2019. În condițiile în care de esența dreptului administrativ este principiul legalității, iar legalitatea actelor administrative se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, conform prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, declararea ca neconstituțional a unui text normativ ce a stat la baza actului administrativ emis dă dreptul persoanei interesate să solicite, pe calea excepției de nelegalitate, anularea acelui act, în condițiile legii. În acest sens, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, stabilind că acestea sunt conforme cu prevederile Constituției, prin mai multe decizii, printre care: Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008; Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008; Decizia nr. 426 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008; Decizia nr. 702 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2008, Decizia nr. 1.026 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009; Decizia nr. 416 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011; Decizia nr. 1.171 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018. Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 1.171 din 15 septembrie 2011, instanța de control constituțional a arătat că: "În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice prin invocarea unei excepții de nelegalitate, oricând, fără limită în timp și indiferent de data emiterii actului administrativ, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a statuat că principiul stabilității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Acest principiu al stabilității raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități. Obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal. Or, astfel ar fi zdruncinat însuși fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanța de judecată să pronunțe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepție apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepție. Referitor la critica de neconstituționalitate privind art. 16 din Constituție, prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că interesul contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii, ale căror obiecte să aparțină unor materii diverse. De aceea, în practică este foarte posibil ca necesitatea examinării legalității unui asemenea act să se impună și după împlinirea termenului de exercitare a acțiunii în anularea actului. Din acest motiv, excepția de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseși exigențele unui proces echitabil. Cum în materia contenciosului administrativ celeritatea este esențială, termenele de soluționare ale excepției de nelegalitate nu pot fi decât foarte scurte, așa că nu se poate reproșa lungimea exagerată a procesului, cu consecința încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție." Sintetizând, argumentele din deciziile de mai sus de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate au fost, în esență, următoarele: (i) prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu retroactivează, întrucât, deși excepția de nelegalitate poate fi invocată și în ceea ce privește actele administrative emise anterior intrării în vigoare a legii, totuși legalitatea acestora se examinează în funcție de condițiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat, iar nu prin raportare la Legea nr. 554/2004; (ii) textul de lege criticat este în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, întrucât prin intermediul excepției de nelegalitate chiar acest lucru se realizează în concret, prin extinderea posibilității controlului și asupra actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală; (iii) contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal; (iv) posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepție apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit, acesta fiind motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepție; (v) principiul stabilității raporturilor juridice, care se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, cât și din preambulul Convenției, nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități; obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate; (vi) jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului nu împiedică un astfel de control pe calea excepției de nelegalitate, principiul securității juridice fiind periclitat în situația repunerii în discuție a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătorești emise în numele legii, și nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii. Aplicarea acestor statuări de principiu la cauza de față conduce la concluzia admisibilității cercetării pe calea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România. Înalta Curte reține că ceea ce recurentele au contestat a fost admisibilitatea cercetării pe calea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România și aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale la cauza de față, nu și efectele concrete ale aplicării Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale în cauza de față, în măsura în care excepția de nelegalitate ar fi considerată admisibilă. Este necontestat de către părți că aplicarea Deciziei nr. 297/2014 a Curții Constituționale la soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, o dată această excepție considerată admisibilă, conduce la lipsirea actului administrativ individual atacat pe calea excepției de temeiul său legal și în consecință la admiterea excepției de nelegalitate. Astfel, Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România a avut ca temei legal tocmai partea declarată neconstituțională din prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, republicată, în forma în vigoare la acea dată (conform cărora: "În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei"), reclamantei imputându-i-se faptul că, în termenul prevăzut de această normă "nu a depus dovada încetării stării de incompatibilitate". Or, prin Decizia nr. 297/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 521/14.07.2014, Curtea Constituțională a constatat tocmai că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, sunt neconstituționale, în ceea ce privește sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei". În considerentele deciziei s-a reținut în esență că pentru persoane aflate în situații analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit. Reținând că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independență efectivă a avocaților în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenței unor influențe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfășurarea corectă a actului de justiție, este unul legitim, Curtea Constituțională a apreciat că acest scop putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aflați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie. Astfel, instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. În raport de aceste considerente care desființează temeiul legal al actului administrativ individual atacat pe calea excepției de nelegalitate, respectiv Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaților din România, concluzionând în sensul că invocarea excepției de nelegalitate a acestei Hotărâri este admisibilă și că Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale este aplicabilă în litigiul privind această excepție de nelegalitate, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile celor două recurente. Prin urmare, cele două recursuri urmează a fi respinse. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.