ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Călărași și Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 8/06.08.2018 a Consiliului Baroului Călărași, precum și a Deciziei nr. 420/08.12.2018 Consiliului UNBR și, în consecință, obligarea pârâților la emiterea unui act prin care aceasta să fie înscrisă în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei" și la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat inclusiv excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, emisă de Baroul Călărași.

Prin sentința civilă nr. 280 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Călărași și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca fiind neîntemeiată și a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călărași, ca fiind intrată sub autoritatea de lucru judecat prin raportare la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1227/2018.

Împotriva sentinței civile nr. 280 din 18 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că prima instanță nu a analizat sub niciun aspect temeiul de drept al cererii de înscriere pe Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat si nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, respectiv aplicarea Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/2016 la situația de fapt dedusă judecății, în condițiile în care solicitarea sa nu se întemeiază pe efectele Deciziei CCR nr. 297/2014, ci tocmai pe dispozițiile Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/2016.

În acest context, recurenta-reclamantă a apreciat că nu se poate pune problema retroactivității, întrucât nu face altceva decât să își valorifice, pentru viitor, un drept conferit prin hotărârea amintită și, având în vedere că a fost primită în profesie cu scutire de examen prin Decizia nr. 21/28.06.2010 și nu a exercitat niciodată profesia, nefiind înscrisă în niciun moment în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, întrunește condițiile impuse prin Hotărârea UNBR.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că situația unei persoane față de care s-a dispus anularea deciziei de primire în profesie este similară cu cea a unei persoane față de care decizia de primire în profesie nu a produs efecte în baza sancțiunii caducității, care a operat fără intervenția emitentului, în baza art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Finalmente, și într-o situație, și în cealaltă, decizia de primire în profesie nu produce efecte juridice, persoanele fiind într-o situație similară.

Totuși, după momentul declarării neconstituționalității art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, a fost generată o discriminare în rândul acestor persoane deoarece, deși se află în aceeași situație din punctul de vedere al efectelor juridice produse de decizia de primire în profesie, li se aplică un tratament diferit în ceea ce privește posibilitatea de a se înscrie în noul Tablou.

Pentru persoanele față de care decizia de primire în profesie nu a produs efecte juridice prin interevenția caducității, nemaifiind aplicabil termenul de 2 luni ca urmare a Deciziei CCR, se consideră că pot fi înscrise în noul Tablou. Însă, pentru persoanele față de care a fost emisă o decizie de anulare a deciziei de primire în profesie, motivul neproducerii de efecte juridice fiind tocmai decizia de anulare, acestea se află în situația în care nu mai pot solicita înscrierea în noul Tablou.

Din această perspectivă și contrar celor reținute de prima instanță a apreciat că Decizia nr. 25/21.03.2011 nu și-a produs efectele, motiv pentru care prima condiție stipulată prin Hotărârea UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016 - persoana să fi fost primită în profesia de avocat - este îndeplinită, iar împrejurarea că Decizia nr. 21/28.06.2010 de primire în profesie a devenit caducă nu contrazice cu nimic afirmația anterioară, întrucât efectul de care este legată acea condiție a fost produs - aceasta a fost primită în profesie, chiar și numai pentru două luni.

Printr-un alt set de critici, în ceea ce privește raportul dintre prezentul dosar și dosarul nr. x/2014, recurenta-reclamantă a învederat că, în esență, considerentele instanțelor care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2014 nu sunt compatibile cu analiza pe care instanța trebuie să o facă în prezentul dosar și, deci, nu se pot opune nici măcar cu putere de lucru judecat, întrucât au fost avute în vedere chestiuni juridice distincte, iar între cele două cereri există diferențe substanțiale atât la nivelul cauzei, cât și la nivelul obiectului.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, recurenta-reclamantă a arătat că, în cazul în care instanța ar aprecia că Decizia nr. 25/21.03.2011 și-a produs efectele și, din această pricină, nu se poate considera că a fost primită în profesie, astfel încât prima condiție impusă de Hotărârea UNBR nr. 126 din 4 iunie 2016 nu este îndeplinită, a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011.

Față de faptul că prima instanță a reținut că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește această excepție în raport de decizia civilă nr. 1227/21.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că aceste considerente sunt neîntemeiate, câtă vreme excepția de nelegalitate din dosarul nr. x/2014, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 1227/21.03.2018, a fost soluționată prin raportare la alte temeiuri juridice, respectiv prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată formulată în acel dosar și la solicitarea reclamantei de înscriere în Tabolul avocaților incompatibili.

Or, în prezentul dosar, reclamanta solicită înscrierea în Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, sens în care, în prezentul dosar, există o cauză diferită a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate, a susținut că, în cauză, condițiile de admisibilitate ce rezultă din analiza art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite, iar caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 decurge, în esență, din următoarele argumente, respectiv Consiliul Baroului Călărași nu avea atribuția să emită o astfel de decizie și hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2020, intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2020, intimatul-pârât Baroul Călărași a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, reținând următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 ca și o critică în legătură cu soluția primei instanței pronunțată cu privire la acest petit, iar nu ca o excepție nouă, urmând ca această critică să fie avută în vedere la soluționarea recursului declarat în cauză.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, prin Decizia Consiliului Baroului Călărași nr. 21/28.06.2010, recurenta-reclamantă a fost primită în profesia de avocat cu scutire de examen, conform dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la acel moment.

Prin Decizia Consiliul Baroului Călărași nr. 25/21.03.2011 s-a dispus anularea Deciziei nr. 21/28.06.2010, întrucât de la data emiterii Deciziei nr. 21/28.06.2010 și până la data de 21 martie 2011 reclamata a refuzat să facă să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla, fiind astfel încălcate prevederile art. 14 lit. a), art. 16 alin. (2) lit. b), art. 24 alin. (2)

3

din Legea nr. 51/1995.

Având în vedere Decizia nr. 297/2014 a Curții Constituționale, precum și Hotărârea nr. 126/04.06.2016 a Consiliului U.N.B.R. din data de 4-5 iunie 2016, reclamanta a formulat o cerere către Baroul Călărași, înregistrată sub nr. x/01.09.2016, prin care a solicitat înscrierea în "Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei".

Ulterior, Baroul Călărași a emis Decizia nr. 8/06.08.2018, prin care a respins cererea reclamantei, deoarece la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/22.05.2014 nu avea calitatea de avocat.

Decizia nr. 8/06.08.2018 a Baroului Călărași a fost atacată de reclamantă în fața UNBR, însă Consiliul Uniunii a respins contestația prin Decizia nr. 420/08.12.2018 .

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi analizat sub niciun aspect temeiul de drept al cererii de înscriere pe Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Astfel, temeiul de drept invocat de reclamantă în cererea de înscriere înregistrată la 01 septembrie 2016 este art. 53 alin. (2) lit. f) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Analizând conținutul acestor texte legale, se constată că reclamanta s-a raportat la forma acestor dispoziții anterior republicării Legii nr. 51/1995 din data de 07 februarie 2011, respectiv:

"Art. 53 alin. (2) lit. f): Consiliul baroului are următoarele atribuții: (…) hotărăște asupra stării de incompatibilitate și asupra încetării acesteia;

Art. 24 alin. (1): Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate."

Totodată, art. 44 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011 stipulează că:

"Se va întocmi separat un tablou al avocaților incompatibili, alcătuit potrivit anexei nr. VII, care se verifică și se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an".

Prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016, nepublicată în Monitorul Oficial, s-a dispus modificarea și completarea Statutului menționat, în sensul introducerii lit. a)

1

) la art. 337 alin. (1) și completării Anexei nr. VII la Statutul profesiei de avocat cu o nouă secțiune - Tabloul avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Instanța de recurs are în vedere, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016 nu s-a reglementat o nouă modalitate de a accede în profesia de avocat și nici nu au fost create condiții specifice de înscriere în noul tablou constituit, aplicându-se regulile prevăzute de lege pentru înscrierea în tabloul avocaților incompatibili. Așadar, constituirea Tabloului avocaților care nu au exercitat niciodată profesia de avocat și nu au fost înscriși în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei nu creează o nouă categorie de avocați incompatibili, acest tablou având doar rolul de a diferenția avocații ce au devenit incompatibili în cursul exercitării profesiei de cei care s-au aflat în stare de incompatibilitate încă de la primirea în profesie și, cel mai important, această diferențiere s-a realizat în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2014.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de B. în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat este neconstituțională.

În motivarea acestei soluții s-a reținut, în ceea ce privește art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, că efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcție de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaților incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunțând la funcția deținută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancțiune, aceea a excluderii din profesie.

Curtea Constituțională a mai reținut că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaților aflați în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaților incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocați a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie și a constatat că, prin instituirea, în cazul primei categorii de avocați, a obligației încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecința, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancțiune, care depășește limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Art. 147 alin. (1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor declarate neconstituționale că "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Decizia Curții Constituționale nr. 297/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 521 din 14 iulie 2014, astfel că numai începând cu această dată se consideră că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma analizată de CCR, are următorul conținut:

"În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate".

În contextul anterior reținut și având în vedere că reclamanta, în sustinerea cererii privind anularea deciziilor atacate a susținut că Baroul Călărași a emis în mod greșit Decizia nr. 8/06.08.2018, prin care a respins cererea acesteia de înscriere în Tabloul Avocaților din Baroul Călărași, în considerarea faptului că la data Deciziei Curții Constituționale nr. 297/22.05.2014 nu deținea în mod formal calitatea de avocat, generând astfel o discriminare contra intereselor sale, discriminare privind persoanele care au fost excluse din Barou pentru nerezolvarea stării de incompatibilitate, respectiv pentru cele care nu au fost sancționate, în mod corect s-a raportat instanța de fond la chestiunile tranșate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2014.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea respinge, ca nefondate, și criticile reclamantei referitoare la greșita raportare a primei instanțe la considerentele instanțelor care s-au pronunțat în dosarul nr. x/2014 și reține că, potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești;

(2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat.

Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părțile, (b) obiectul și (c) cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese.

În privința efectului pozitiv, Înalta Curtea reține că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menționat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reținut că "în privința considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluția din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente așa-numite "decisive", explicația și fundamentul soluției, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat și acele motive care conțin ele însele, separat de soluția din dispozitiv (și făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre așa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului dedus judecății de o manieră incidentală, așa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări (…). A nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, doar pe motiv că soluția se regăsește în considerente, înseamnă a contesta însuși fundamentul autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională care dă răspuns contestației făcute de părți - și de a deschide șirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 586 - 587).

Instanța de control judiciar are în vedere că prin sentința civilă nr. 1723/16 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, faptul că "la momentul formulării cererii nr. x/17.07.2014, reclamanta nu mai deținea calitatea de avocat, conferită prin Decizia nr. 21/28.06.2010, emisă de Baroul Călărași". Date fiind aceste considerente, care susțin soluția instanței de fond, reclamanta nu putea deține calitatea de avocat la o dată ulterioară, respectiv 01 septembrie 2016, când a solicitat înscrierea în noul tablou.

Considerente definitive, ce au intrat de asemenea în puterea lucrului judecat, privind neîndeplinirea de către reclamantă a condiției de a fi avocat, sunt reluate și în decizia nr. 1227 din 21 martie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1723/16 iunie 2015. Astfel, în cadrul acestei decizii, instanța supremă a statuat inclusiv în ceea ce privește competența Baroului Călărași de a emite Decizia nr. 25/2011, reținând că pârâta nu și-a depășit atribuțiile și că reclamanta nu a dobândit calitatea de avocat, întrucât decizia de primire în profesie a devenit caducă. Totodată, s-a reținut și că nu erau îndeplinite condițiile de trecere a reclamantei în tabloul avocaților incompatibili întrucât nu îndeplinea una din condițiile prevăzute de art. 25 alin. (2), respectiv aceea de a avea calitatea de avocat, fiind analizată inclusiv incidența Deciziei CCR nr. 297/2014, statuând că aceasta se aplică de la data publicării, dată la care reclamanta nu avea calitatea de avocat.

În raport de aceste dezlegări obligatorii, având în vedere că ulterior publicării Deciziei CCR nr. 297/2014 și implicit, a emiterii Hotărârii U.N.B.R. nr. 126/04.06.2016, reclamanta nu a dobândit un nou drept de a accede în profesia de avocat, aceasta întemeindu-și cererea de chemare în judecată formulată în cauză tot pe Decizia de primire în profesie nr. 21/28.06.2010, o nouă solicitare de înscriere într-un tablou al avocaților incompatibili este neîntemeiată, ținând cont de faptul că dreptul reclamantei de primire în profesie se analizează distinct de dreptul acesteia de a fi înscrisă într-un tablou al avocaților, cel din urmă exercitându-se condiționat de existența celui dintâi și întotdeauna ulterior primirii în profesie.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/21.03.2011 de anulare a deciziei de primire în profesie, în mod corect a reținut instanța de fond autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1227 din 21 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat că Decizia nr. 25/21.03.2011 a fost în mod legal emisă de Consiliul Baroului Călărași, având în vedere că în ambele dosare reclamanta a susținut caracterul nelegal al Deciziei nr. 25/21.03.2011 pe baza acelorași argumente, respectiv Consiliul Baroului Călărași nu avea atribuția să emită o astfel de decizie și hotărârea are la bază un caz de nedemnitate în care aceasta nu s-a aflat niciodată.

De altfel, reclamanta a învederat că înțelege să invoce această excepție doar în situația în care s-ar aprecia că neîndeplinirea condiției de a fi avocat se întemeiază pe Decizia nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călărași, or, în speță, s-a reținut neîndeplinirea acestei condiții având în vedere efectele lucrului judecat anterior, în dosarul nr. x/2014 și nu Decizia nr. 25/21.03.2011, emisă de Baroul Călărași, astfel că nici nu se mai impunea analiza acesteia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, respectiv suma de 952 RON către intimatul-pârât Baroul Călărași și suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România, astfel cum a fost dovedit cu înscrisurile de la dosarul instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 280 din 18 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de 952 RON către intimatul-pârât Baroul Călărași și suma de 967,01 RON către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.