ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2699/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, în sensul atât al admiterii plângerii referitoare la Grila G2, întrebările nr. 30 și 79, cu consecința anularii lor și acordării câte unui punct reclamantului, cât și al primirii în profesia de avocat stagiar, în cadrul Baroului Călărași, precum și obligarea pârâților la emiterea deciziei de primire în profesie.

Prin sentința civilă nr. 201 din 13 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, ca nefondată și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâta UNBR, în sumă de 800 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 201 din 13 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esență, că hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii și pe motive străine de natura cauzei, întrucât deși instanța de fond reține că cererea sa este întemeiată pe faptul că două dintre întrebările din grila 2 de examen nu sunt conforme regulamentului cadru, ulterior invocă art. 21 alin. (3) din acest regulament, de care nu s-a prevalat prin acțiune, ignorând să verifice dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, au fost încălcate dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat că nu a solicitat instanței de fond să se substituie examinatorilor și să înlocuiască evaluările acestora cu propriile evaluări, ci să se să se pronunțe dacă prin modul de redactare a întrebărilor grilă s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, iar jurisprudența CEDO invocată de prima instanță este nerelevantă întrucât în cauză nu este vorba de încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO, cu privire la un proces echitabil, ci de încălcarea art. 13 CEDO, cu privire la un remediu efectiv.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în condițiile în care în mod eronat a reținut instanța de fond că prin acțiune ar fi solicitat ca aceasta să se substituie evaluării examinatorilor. Acesta reiterează faptul că a solicitat instanței de judecată să se pronunțe dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019 și consideră că pentru soluționarea cu obiectivitate a cauzei prima instanță ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 330 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2020, intimații-pârâți Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond, precum și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, că instanța de fond a exercitat controlul de legalitate a hotărârii Consiliului UNBR contestate, inclusiv din perspectiva analizării criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată care priveau nemulțumirea reclamantului legată de notarea lucrării de examen și aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Regulamentul-cadru, concluzionând în mod corect că, în condițiile în care reclamantul nu invocă motive referitoare la organizarea și desfășurarea examenului, criticând doar subiectele și modul în care s-au soluționat contestațiile la barem și, pe cale de consecință, punctajul ce i-a fost acordat, iar nu procedura în sine de examen, instanța nu poate să se substituie comisiilor prevăzute de Regulamentul-cadru și să se pronunțe asupra modului de redactare a subiectelor de examen sau asupra notelor ce se acordă participanților la examen ori să soluționeze contestațiile la barem, aceste atribuții revenind în exclusivitate comisiilor menționate mai sus, în funcție de competențele fiecăreia.

Așadar, instanța de fond nu a omis să analizeze solicitarea reclamantului de a se verifica dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, ci a reținut în mod just că instanța de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate doar cu privire la modul în care a fost respectată procedura de organizare și desfășurare a examenului, față de care, în speță, reclamantul nu a invocat critici, fără a se putea însă substitui comisiilor de examen pentru evaluarea baremului sau a lucrărilor candidaților.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs nu identifică în considerentele sentinței recurate motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incidentă această ipoteză ar trebui ca hotărârea atacată să cuprindă exclusiv motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, reclamantul a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, sesiunea august 2019.

În urma publicării baremului, potrivit susținerilor reclamantului, acesta a formulat contestație cu privire la întrebările nr. 30 și 79 din Grila G2 - avocați stagiari, pe motiv că rezolvarea întrebării nr. 30 nu se regăsește în tematică, iar întrebarea nr. 79 este incompletă sau greșit concepută.

Prin Procesul-verbal din data de 02 septembrie 2019 al Comisiei Naționale de Examen, au fost admise două contestații la baremul de evaluare, toate celelalte contestații fiind respinse, inclusiv cea formulată de reclamant, și a fost validat baremul astfel rectificat.

Prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea august 2019, precum și rezultatele definitive ale acestui examen, astfel cum acestea au fost comunicate de către Comisia Națională de Examen și publicate pe paginile de internet ale UNBR și INPPA, dispunându-se primirea în profesie a candidaților declarați admiși la examen.

Potrivit acestei Hotărâri, reclamantul a fost declarat respins la examen, acumulând un total de doar 69 de puncte, inferior punctajului minim de 70 de puncte prevăzut de Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul INPPA (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, republicată în formă consolidată potrivit Hotărârii Consiliului UNBR nr. 462/05.06.2019 .

După ce a urmat procedura plângerii prealabile, respinsă prin Decizia Consiliului UNBR nr. 35/09.11.2019, reclamantul a promovat acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii de validare a examenului, în ceea ce îl privește, cu consecința primirii sale în profesie ca avocat stagiar, în cadrul Baroului Călărași, ca efect al admiterii contestației la barem, al anulării celor două întrebări contestate și al recalculării punctajului obținut, pretinzând, în esență, că modul de redactare a întrebărilor grilă pe care le-a contestat încalcă dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, iar criticile formulate de recurentul-reclamant în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, cu referire la art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, sunt nefondate.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice astfel cum a fost republicat prin Hotărârea nr. 462 din 05 iunie 2019 a Consiliului UNBR, Comisia de examen este compusă din Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluționare a contestațiilor la barem și Comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj.

În cadrul fiecărei comisii funcționează mai multe subcomisii corespunzătoare ca număr cu cel al disciplinelor de examen, iar cele de elaborare a subiectelor au potrivit art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru și atribuțiile elaborării subiectelor de examen și elaborării baremului de evaluare.

În procesul de elaborare a subiectelor de examen art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru comisia de profil este obligată a nu avea în vedere probleme de drept controversate în doctrină sau practică.

Conform art. 15 alin. (1) din Regulamentul - cadru Comisia de soluționare a contestațiilor la barem soluționează, sub coordonarea președintelui comisiei de examen și cu consultarea membrilor Comisiei de elaborare a subiectelor, contestațiile la barem și adoptă baremul definitiv, care se publică pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A., punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj fiind definitiv conform art. 24 alin. (5).

Prin urmare, în procedura de soluționare a contestațiilor la barem comisia învestită este ținută a verifica la adoptarea baremului definitiv respectarea exigențelor art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru, fiind obligată a invalida baremul inițial dacă și în măsura în care o întrebare conține o problemă controversată în doctrină sau în practică.

Potrivit art. 21 alin. (6) din Regulamentul-cadru în situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări, punctajul corespunzător întrebării/întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în raport de textele legale expuse în precedent, cercetarea și constatarea validității oricărui concurs de numire sau de promovare exclude verificarea baremului inițial sau a celui definitiv, întrucât comisiile de elaborare a subiectelor și comisiile de soluționare a contestațiilor au drept de apreciere discreționar în domeniul sau în disciplina lor de specialitate, astfel încât instanțele de judecată învestite cu controlul de legalitate al acestor proceduri nu sunt îndreptățite a stabili răspunsul corect sau soluția la contestația la barem (admitere sau respingere).

Că este așa rezultă nu numai din jurisprudența constantă a instanței supreme (a se vedea Decizia nr. 289 din 31 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Decizia nr. 2543 din 11 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013), ci și din jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, și Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015 unde s-a statuat constant că "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcția pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiție competența de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuțiilor instanțelor judecătorești. Așadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanță de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce privește controlul legalității procedurii de desfășurare a examenului sau concursului respectiv".

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan împotriva Franței, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunțată în Cauza Eisenberg împotriva Franței, și prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunțată în Cauza Nowicky împotriva Austriei (paragraful 34), a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susținerea unui examen de tip școlar sau universitar și nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndepărtându-se atât de la competența normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluționarea unui diferend, cât și de la garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Cu toate acestea, controlul de legalitate administrativ efectuat de instanțele judecătorești nu exclude verificarea respectării competențelor, termenelor și condițiilor legale ori regulamentare de către cele două comisii atunci când au întocmit subiectele de concurs, când au soluționat contestațiile la barem și au stabilit baremul definitiv, aspecte asupra cărora reclamantul nu a formulat contestație.

În consecință, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ criticile recurentului-reclamant cu privire la modul de formulare a subiectelor ori de soluționare a contestațiilor la barem.

Totodată, instanța de recurs constată că incidența art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este o critică invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs și că, în orice caz, reclamantul a avut posibilitatea să beneficieze de o cale de atac internă efectivă în sensul art. 13 din convenție, în condițiile în care acesta a formulat contestație cu privire la întrebările nr. 30 și 79 din Grila G2 - avocați stagiari, iar prin Procesul-verbal din data de 02 septembrie 2019 al Comisiei Naționale de Examen, deși contestația reclamantului a fost respinsă, alte două contestații privind baremul de evaluare au fost admise și baremul rectificat în consecință. Ulterior, reclamantul a intentat acțiune împotriva Hotărârii Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, prin care a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, având în vedere considerentele anterior enunțate la care s-a raportat și instanța de fond în soluționarea cauzei, aceasta nu avea de ce să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 330 din C. proc. civ., ce reglementează proba cu expertiza, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a solicitat de către părți administrarea acestei probe.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR a sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, apreciate ca justificate și rezonabile în contextul complexității litigiului de față și a prestației avocatului și dovedite cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 201 din 13 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2022.