ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 decembrie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea hotărârii Congresului UNBR din 25-26 iunie 2021, prin care a fost dublată cota lunară a avocaților din România către UNBR de la 15 RON/lună la 30 RON/lună; anularea hotărârii prin care a fost stabilită inițial această cotă; anularea hotărârii de delegare a Consiliului UNBR pentru adoptarea proiectului de buget pentru anul 2022.

Prin sentința nr. 1443/2022 din 19 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România, pentru lipsa semnăturii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și judecarea pe fond a cauzei, cu consecința admiterii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a încălcat normele de procedură și a aplicat greșit legea.

Astfel, instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor art. 196 C. proc. civ. și a anulat în mod greșit cererea de chemare în judecată.

Art. 196 C. proc. civ. reglementează cazul în care cererea de chemare în judecată nu este semnată, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză deoarece cererea a fost semnată, apoi scanată și trimisă pe adresa de e-mail a Curții de Apel București.

Chiar dacă nu s-a conformat solicitării instanței din citația pentru primul termen de judecată în sensul de a depune la dosar cererea în original sub sancțiunea anulării, cererea nu putea fi anulată având în vedere faptul că solicitarea nu avea un fundament legal care ar fi fost în măsură să atragă o astfel de sancțiune.

În primul rând, cererea semnată de reclamant în original a fost scanată, la fel și documentele atașate și a fost trimisă pe adresa oficială de e-mail a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Având în vedere faptul că cererea a fost trimisă de pe adresa oficială de e-mail a cabinetului de avocat A., respectiv av.alexandru.bogdan(g),gmail.com, adresă ce este publică pe site-ul Baroului Dolj și pe alte site-uri cu informații publice despre cabinete de avocatură, nu exista nici cel mai mic dubiu că semnătura scanată nu i-ar fi aparținut.

Mai mult, la cerere a atașat copii scanate de pe originalul legitimației de avocat și Cărții de identitate, documente personale care atestă identitatea sa ca reclamant.

Nu este cazul ca art. 196 C. proc. civ., precum și alte texte de lege să fie interpretate într-un sens negativ pentru cetățenii, care se adresează instanțelor pentru recunoașterea unor drepturi doar pentru a degreva instanțele de cauze judecate pe fond și a reduce numărul de dosare aflate pe rol.

Formalizarea justiției nu poate deveni o practică a instanțelor de judecată, mai ales când actul de justiție este realizat de instanțe cu grad superior, cum este Curtea de Apel București.

Mai mult, deși legea prevede posibilitatea înregistrării unei cereri de chemare în judecată prin trimiterea acesteia pe adresa de e-mail a instanței, solicitarea Curții de Apel București de a depune originalul nu face decât să excludă această procedură prevăzută de lege, solicitând, fără ca legea să prevadă în mod expres, originalul. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceasta ar fi prevăzut în mod expres că după depunerea cererii pe e-mail se va depune prin registratura instanței sau se va trimite prin poștă originalul. Din contră, noul C. proc. civ. reglementează posibilitatea înregistrării cererilor pe e-mail tocmai pentru a facilita accesul cetățenilor la justiție și a face mai eficient actul de justiție. A pune la îndoială documentele trimise printr-o formă prevăzută de lege și a anula judecarea unui drept în acest sens reprezintă o gravă eroare judiciară care va trebui îndreptată în recurs.

Interpretarea legii trebuie făcută în sensul asigurării efective a accesului la justiție pentru a nu se pierde drepturi, tocmai acolo unde ar trebui recunoscute și câștigate. In acest fel s-ar asigura un drepturi fundamentale reglementat de CEDO care ar trebui să fie punctul de pornire în judecarea oricărei cauze-dreptul la un proces echitabil și dreptul la accesul liber în justiție.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Analizând conținutul sentinței recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat în conformitate cu normele legale incidente speței, fără a depăși limitele și atribuțiile conferite de acestea. Faptul că instanța a pronunțat soluția de anulare a cererii prin raportare la textele legale aplicabile, nu poate fi interpretată ca o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură; criticile recurentului referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 196 C. proc. civ. care au condus la anularea, pretins greșită, a cererii sale de chemare în judecată nu se încadrează în acest motiv de casare, ci intră în sfera de aplicație a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest sens.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Potrivit art. 196 C. proc. civ.. Nulitatea cererii.

"(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile.

(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2)."

Totodată, art. 148 alin. (1) și (2) C. proc. civ. impune semnarea cererii, aceasta putând fi transmisă și în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea specială. Art. 148 alin. (5) C. proc. civ. impune semnarea cererii fie la termenul când a fost depusă, fie la termenul următor, judecătorul urmând a stabili identitatea părții, citind conținutul cererii, luând consimțământul acesteia și făcând mențiune în încheiere.

Aceste prevederi relevă intenția legiuitorului de a impune semnarea cererii în original sau prin semnătură electronică în condițiile Legii nr. 455/2001.

Înalta Curte reține că semnarea cererii nu are ca scop exclusiv identificarea persoanei care o formulează, ci și asumarea consecințelor acesteia, astfel că prevederile legale ale C. proc. civ., precum și ale Regulamentului de ordine interioară, care permit depunerea actelor de sesizare a instanței și prin fax sau alte mijloace electronice, nu elimină pentru asemenea ipoteze cerința semnăturii în original.

Posibilitatea formulării și transmiterii cererii prin mijloace electronice (art. 148 alin. (2), art. 199 alin. (1) C. proc. civ.) vizează celeritatea comunicării cu instanța, însă nu înlătură obligația acesteia de a verifica, pe de o parte, identitatea titularului, iar, pe de altă parte, faptul că acesta și-a însușit conținutul cererii prin aplicarea semnăturii originale.

În cauza de față, în aplicarea art. 196 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății, judecătorul fondului i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei un exemplar al cererii de chemare în judecată, în original.

Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, instanța de fond, constatând că nu sunt întrunite condițiile de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ., în mod corect a admis excepția nulității cererii invocată din oficiu și a anulat cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1443/2022 din 19 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.