Decizia nr. 907/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precizată ulterior, reclamantul Baroul București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A., Comisia de Disciplină din cadrul Baroului București și Comisia Centrală de Disciplină, anularea Deciziei disciplinare nr. 16/2018 pronunțate la data de 14.12.2018 de Comisia Centrală de Disciplină, obligarea instanței disciplinare menționate să aplice pârâtului avocat A. o sancțiune disciplinară mai aspră (interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de 1 an) față de gravitatea faptelor săvârșite și de încălcarea dispozițiilor legale și statutare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 791 din 16 septembrie 2020 a Curții de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul-pârât Baroul București în contradictoriu cu pârâtul-reclamant A. și respectiv cu pârâtele Comisia de Disciplină din cadrul Baroului București și Comisia Centrală de Disciplină din Cadrul UNBR, având ca obiect "anulare act administrativ". Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 791 din 16 septembrie 2020 a Curții de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Baroul București și pârâtul A. au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurentul-reclamant Baroul București, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, admiterea contestației, anularea deciziei disciplinare nr. 16/14.12.2018 emisă de Comisia Centrală de Disciplină din Cadrul UNBR și obligarea instanței disciplinare să aplice pârâtului o sancțiune disciplinară mai aspră. Printr-o primă critică adusă hotărârii primei instanțe recurentul a susținut că aceasta este contradictorie pentru că deși, în mod corect, reține că fapta de concurență neloială săvârșită de pârât este o abatere disciplinară gravă, totuși, apreciază că pentru această abatere disciplinară gravă se impune o sancțiune medie. Totodată, consideră că hotărârea instanței a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 89 din Legea nr. 51/1995 și art. 176 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Astfel, instanța deși a apreciat că abaterea disciplinară este una gravă, nu a făcut o corectă individualizare a sancțiunii care se impunea aplicată pârâtului, considerând că sancțiunea trebuie să fie una medie, fără a reține și a da eficiență criteriilor de individualizare a sancțiunii în raport de modul, gradul de vinovăție și consecințele abaterii disciplinare săvârșite. 3.2 Recurentul-pârât A., prin cererea de recurs formulată în cauză, a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond admiterea cererii reconvenționale și aplicarea unei sancțiuni mai blânde, criticând hotărârea din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat că deși instanța de fond a înțeles toate aspectele și a apreciat justețea lor, totuși la momentul pronunțării sentinței le-a înlăturat, păstrând decizia de sancționare în aceeași formă dat de comisiile de disciplină. Consideră că instanța de fond trebuia să aibă în vedere și spiritul nu numai litera legii și să constate că era vorba de o abatere unică, săvârșită de un avocat care nu a dat curs celor menționate în înțelegerea respectivă, precum și faptul că acesta a recunoscut greșeala săvârșită, arătând că regretă și că nu a avut în intenție deliberată încheierea unei astfel de înțelegeri.

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurentul-reclamant Baroul București a depus întâmpinare cu privire la recursul pârâtului, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței primei instanțe în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale. 4.2 Recurentul-pârât A. prin întâmpinarea formulată în cauză a solicitat respingerea recursului recurentului-reclamant ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât A. a solicitat să se aibă în vedere că recurentul-reclamant nu a făcut dovada faptului că există vreo diferențiere de sancționare și nici a faptului că cele două organe de disciplină și instanța de fond au greșit în momentul în care au apreciat asupra acestei sancțiuni.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 16 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Decizia disciplinară nr. 2 din 18.01.2018, Comisia de disciplină a Baroului București a admis acțiunea disciplinară formulată de Consiliul Baroului București, la sesizarea numiților B. și C., aplicând pârâtului avocat A., ca sancțiune disciplinară, o amendă de 5000 de RON, pentru încălcarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 51/1995, ale art. 174 și 176 din Statutul profesiei de avocat și ale art. 3.6.1. din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană. Prin Decizia disciplinară nr. 16 din 14.12.2018, Comisia Centrală de Disciplină a U.N.B.R. a respins contestația formulată de Decanul Baroul București, menținându-se astfel soluția adoptată de Comisia de disciplină a Baroului București, cu motivarea că sancțiunea amenzii în cuantum maxim corespunde gradului de pericol social concret al abaterii disciplinare săvârșite de dl. avocat A.. În acest context, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Baroul București a solicitat instanței anularea Deciziei disciplinare nr. 16/2018 pronunțate la data de 14.12.2018 de Comisia Centrală de Disciplină și obligarea instanței disciplinare să aplice pârâtului A. o sancțiune disciplinară mai aspră față de gravitatea faptelor săvârșite și de încălcarea dispozițiilor legale și statutare. Prin sentința reculată, acțiunea reclamantului Baroul București a fost respinsă, fiind respinsă ca nefondată și cererea reconvențională formată de pârâtul A., aceștia formulând critici de nelegalitate pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe este contradictorie. Înalta Curte nu poate reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. indicat de recurentul - reclamant. Potrivit acestui motiv de recurs hotărârea poate fi casată dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau când există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, ceea ce nu este cazul în speța de față. În speță, recurentul-reclamant nu invocă motive contradictorii care să poată fi subsumate cazului de casare indicat, ci invocă o așa zisă contradicție între gravitatea faptei săvârșite și sancțiunea aplicată. În privința criticii ce vizează încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că aceasta se circumscrise cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar nu pct. 6, astfel cum a indicat recurentul-reclamant Baroul București. De asemenea, se reține că tot din perspectiva motivului de nelegalitate indicat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a criticat sentința primei instanțe și recurentul-pârât, care consideră că instanța trebuia să admită cererea reconvențională și să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai ușoară sau să dispună reducerea cuantumului acesteia, având în vedere și spiritul iar nu numai litera legii. Prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate. Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenții și-au manifestat nemulțumirea față de modalitatea de individualizare a pedepsei, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtășită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate în cauză. Art. 265 din Statut profesiei de avocat stabilește că: (1) Protecția onoarei și a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei și a deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredințate organelor constituite potrivit dispozițiilor legii. (2) Fapta săvârșită de avocat, în nume propriu sau în numele și pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta își are sediul secundar și care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocați constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit art. 89 din Lege. Totodată, potrivit art. 86 din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat: 1) Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare sunt de competența consiliului baroului iar potrivit art. 89 din Legea 51/1995, sancțiunile disciplinare sunt: a) mustrarea; b) avertismentul; c) amendă de la 500 RON la 5.000 RON, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul profesiei, până la achitarea sumei. Limitele amenzii disciplinare se actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., în funcție de rata inflației; d) interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an; e) excluderea din profesie". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a prevăzut care sunt sancțiunile disciplinare nu și o categorisire a acestora în funcție de fiecare faptă săvârșită. Comisia de Disciplină a Baroului București a stabilit situația de fapt pe baza actelor depuse la dosar și a constatat că semnarea de către av. A. a unor convenții prin care s-a obligat să remită petentului B. o parte din onorariile care vor fi încasate de la clienții procurați de aceștia reprezintă acte de concurență profesională neloială, interzise de art. 174 și art. 176 din Statutul profesiei de avocat, precum și de art. 3.6.1 din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană, drept pentru care a dispus prin decizia nr. 2/2018 admiterea acțiunii disciplinare și aplicarea unei amenzi de 5000 de RON în baza art. 86 raportat la art. 89 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. În aplicarea acestei sancțiuni s-a avut în vedere că abaterea este una gravă în raport cu normele legale încălcate, individualizarea sancțiunii aplicate fiind una justă ce a avut în vedere faptul că avocatul a recunoscut fapta și a regretat cele întâmplate. Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului sancțiunea de nivel mediu, în raport de primele două, foarte ușoare și ultimele două, foarte drastice, ce a fost aplicată pârâtului este în deplin acord cu gravitatea faptei (de concurență neloială) și circumstanțele săvârșirii acesteia. Prin urmare nu pot fi primite susținerile privind greșita individualizare a sancțiunii sau cele referitoare la înlocuirea sau reducerea cuantumului acesteia, comisia de disciplină făcând o corectă individualizare a sancțiunii aplicate pârâtului, în raport de modul și împrejurările săvârșirii abaterii disciplinare. În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-reclamant și recurentului-pârât, care au formulat recurs privind modul de soluționare a fondului litigiului de către prima instanță, ceea ce a necesitat din partea intimatei-pârâte Comisia Centrală de disciplină din cadrul UNBR avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs . 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurenți, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de reclamantul Baroul București și pârâtul A., ca nefondate și va obliga recurenții să plătească intimatei-pârâte Comisia Centrală de disciplină din cadrul UNBR, suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,