ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1532/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București și a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4494 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România și a anulat decizia nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București, precum și decizia nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâtul Baroul București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Se arată, în esență, în recursul declarat că, în demersul primei instanțe de a anula decizia emisă de Consiliul Baroului București, motivat de pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 225/2017, prin care sintagma "de natură a aduce atingere prestigiului profesiei", cuprinsă în art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a fost declarată neconstituțională, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 din C. proc. civ., întrucât nu a supus dezbaterii părților aplicabilitatea, în cauză, a unei astfel de decizii. Un alt set de critici evocate în recurs a vizat modul de interpretare și aplicare, de către prima instanță, a considerentelor Deciziei nr. 225/2017, recurentul apreciind că prima instanță a ignorat că, prin aceeași decizie a instanței de contencios constituțional, excepția ce viza art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 a fost respinsă. Totodată, în opinia recurentei, intenția Curții Constituționale, care a avut în vedere scopul legiuitorului la momentul adoptării reglementărilor examinate, nu a fost cea de a înlătura cazul de nedemnitate existent în situația săvârșirii de către avocat a unei infracțiuni intenționate pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, ci de a crea o situație de egalitate pentru avocații aflați în astfel de situații. Prin sus indicata decizie Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", însă restul prevederilor art. 14 din Legea nr. 51/1995 nu au fost apreciate ca neconstituționale. În concluzie, recurentul susține că instanța de fond a nesocotit în mod evident normele de drept material indicate și a interpretat eronat aspectele învederate în Decizia nr. 225/2017 a Curții Constituționale, actele administrative atacate fiind emise în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Baroul București, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe. A susținut, în esență, intimata - reclamantă că hotărârea primei instanțe este pronunțată în condiții de legalitate, cu respectarea principiului contradictorialității, prin acordarea, inclusiv, a posibilității formulării concluziilor scrise, decizia CCR fiind analizată ca apărare de fond, iar nu cu titlu de excepție. Totodată, intimata a învederat că prin hotărârile penale prin care a fost condamnată a fost dispusă doar măsura complementară a interzicerii exercitării profesiei de avocat pe o perioadă de 5 ani de la data executării (sau considerării ca executate) a pedepsei închisorii, fără a se dispune încetarea calității de avocat. Or, în opinia intimatei, în lipsa unei definiții legale a nedemnității și față de lipsa unei precizări privind existenta unei situații care să fundamenteze nedemnitatea, soluția instanței de fond este una legală. Nu în ultimul rând, intimata a evidențiat faptul că intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe. 4.2. Legal citată, intimata-pârâtă Uniunea Națională a Barourilor din România nu a formulat întâmpinare, însă, prin notele scrise depuse în dosar, a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Baroul București.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-pârât Baroul București a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, apreciind susținerile acesteia ca fiind neîntemeiate.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 7 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2020, s-a luat act de decesul intimatei - reclamante, acordându-se termen la data de 17 martie 2021, când, față de neindicarea moștenitorilor, instanța a dispus, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendare cauzei. Urmare a cererii de repunere pe rol formulate de recurentul - pârât Baroul București, în cauză s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată pentru data de 16 martie 2022. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Baroul București este fondat, pentru următoarele considerente: Examinând, în mod punctual, aspectele invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reține că, printr-un prim set de critici, recurentul-pârât a invocat o încălcare, de către prima instanță, a principiului contradictorialității, apreciind că prevederile art. 14 din C. proc. civ. impuneau judecătorului fondului să supună dezbaterii părților incidența, în cauză, a Deciziei nr. 225/2017 a Curții Constituționale. Înalta Curte apreciază, însă, nefondate astfel de argumente evocate de recurent, constatând că deciziile Curții Constituționale fac parte din dreptul aplicabil, iar în virtutea principiului "nemo censetur ignorare legem" ("nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii") consacrat de a art. 1 alin. (5) din Constituția României, incumba părților litigante să cunoască inclusiv incidentele de constituționalitate ce afectau textele normative aplicabile obiectului cauzei. Aspectele considerate de recurent ca nefiind puse în discuția contradictorie a părților reprezentând, în realitate, componente ale raționamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susținerea soluției pronunțate ce vizează modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare dat de instanță normelor de drept material incidente cauzei. Or, acestea nu reprezintă aspecte pe care, în virtutea prevederilor art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., instanța era obligată să le pună în discuția contradictorie a părților, fiind doar componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiilor iura novit curia și da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora. Pe cale de consecință, nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității, câtă vreme nu există o obligație a judecătorului fondului de a pune în discuția contradictorie a părților componente ale silogismelor proprii prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a făcut aplicarea textelor normative. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază fondat setul de argumentate ce fundamentează invocarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul Baroul București a criticat modul în care prima instanță a interpretat considerentele Deciziei nr. 225/2017 a Curții Constituționale. Din această perspectivă, instanța de control judiciar, observând și aspectele expuse în pct. 20-34 ale Deciziei nr. 592/2019 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 310 din 14 aprilie 2020, reține că singurul aspect declarat neconstituțional prin Decizia nr. 225/2017 a Curții Constituționale a fost cel ce viza sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat. Art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data emiterii deciziilor nr. 2302/29.11.2016 și nr. 229/23.03.2017) reglementa unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, și anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Un atare caz de nedemnitate presupunea întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea; infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea să fi fost săvârșită cu intenție; infracțiunea să fi adus atingere prestigiului profesiei. Prin Decizia nr. 225/2017, Curtea Constituțională a apreciat drept neconstituțională exclusiv sintagma ce reglementa cea de-a treia condiție pentru reținerea nedemnității, iar nu întregul conținut normativ al art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. Mai mult, după cum a reținut și instanța de contencios constituțional (în pct. 28-30 din Decizia nr. 592/2019): 28. În jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, Curtea a statuat că reglementarea din materia nedemnității avocatului este una normală, dând garanția că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiție. Legiuitorul a înțeles să pună sub incidența acestei sancțiuni maxime - excluderea din profesie - doar săvârșirea de infracțiuni intenționate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenție din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea și corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres și limitativ prevăzute de lege și se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia. 29. Curtea a reținut astfel că neîndeplinirea condițiilor referitoare la integritate, probitate și corectitudine în exercitarea profesiei de avocat poate avea drept consecință însăși pierderea calității de avocat. Cu alte cuvinte, stabilirea stării de nedemnitate a avocatului are consecințe grave asupra carierei profesionale a acestuia. 30. În ceea ce privește cauza de față, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate invocă neclaritatea legii, prin faptul că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabilește care sunt infracțiunile intenționate și modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancțiunea nedemnității pentru exercitarea profesiei de avocat. Legea a devenit însă foarte clară, în urma pronunțării Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată: toate infracțiunile săvârșite cu intenție. Curtea, fiind doar un legiuitor cvasi-negativ, nu poate modifica prevederile legale criticate care reprezintă opțiunea legiuitorului. În raport de astfel de aspecte, instanța de control judiciar nu poate împărtășii opinia primei instanțe conform căreia prevederile declarate neconstituționale ar reprezenta unicul temei al actelor administrative atacate. Din analiza deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București și a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România rezultă că aspectele ce au stat la baza soluției de constatare a nedemnității intimatei - reclamante și de încetare a calității acesteia de avocat au fost cele privind condamnarea definitivă a acesteia la o pedeapsa de 3 ani și 1 lună de închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și a infracțiunii de complicitate la trafic de influență. De asemenea, prin sus indicatele decizii temeiurile de drept evocate pentru dispunerea încetării calității intimatei - reclamante de avocat au fost cele reglementate de art. 14 lit. a) (în integralitatea sa) și art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995. Nu poate fi ignorat nici faptul că, inclusiv prin Decizia nr. 225/2017 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 a fost respinsă. În contextul descris anterior, întrucât soluția de admitere a acțiunii și de anulare a deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București, precum și a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România s-a întemeiat pe o interpretare eronată a întinderii verificărilor de constituționalitate efectuate, din perspectiva prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 225/2017, precum și printr-o eronată identificare a textelor normative ce au reprezentat temei legal pentru încetarea calității de avocat a reclamantei, se impune admiterea recursului și casarea sentinței civile nr. 4494 din 22 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, în rejudecare, examinând cererea de chemare în judecată în limitele generate de faptul că intimata - reclamantă nu a formulat cale de atac împotriva manierei în care prima instanță a tratat chestiunile respectării dreptului la apărare în procedura necontencioasă și pe cea a motivării în fapt a deciziei Consiliului Baroului București, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamanta A. (și continuată de moștenitorii B. și C.) este neîntemeiată. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că intimata - reclamantă a fost condamnată, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea, iar infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea a fost săvârșită cu intenție (cum rezultă inclusiv din reținerea, prin dispozitivul sentinței penale nr. 117/23.06.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 415/27.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a incidenței prevederilor art. 48 alin. (1) C. pen., prin care este reglementată expres săvârșirea faptei cu intenție - filele x ale dosarului primei instanțe). În acest context sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru reținerea cazului de nedemnitate ce, la data emiterii deciziilor atacate, era reglementat de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în privința cărora textul normativ în discuție nu a fost declarat neconstituțional, nefiind relevante aspectele evocate de reclamantă, privind conduita acesteia ca avocat, câtă vreme legiuitorul nu a reglementat vreun efect al unei astfel de categorii de aspecte din perspectiva verificării cazului de nedemnitate. De asemenea, observând că, potrivit art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 (în forma și numerotația în vigoare la data emiterii deciziilor atacate), calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii, Înalta Curte apreciază ca nefiind răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură decizia nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București, precum și decizia nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România. Soluția de constatare a nedemnității și de încetare a calității de avocat a intimatei - reclamante, este una conformă prevederilor art. 27 lit. d) coroborat cu art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995), neputându-se pune în discuție chestiunea unei proporționalități a unei sancțiuni, câtă vreme efectul încetării calității de avocat rezultă din chiar voința expresă a legiuitorului. În raport de astfel de considerente, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate susținerile expuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, impunându-se respingerea acțiunii formulate de aceasta și continuate de moștenitorii B. și C., prin care a fost solicitată anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016, emisă de pârâtul Baroul București și a deciziei nr. 229/23.03.2017, emisă de pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România. În raport de soluția pronunțată în recurs, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul - pârât Baroul București atât în privința celor efectuate în etapa procesuală a fondului, cât și în privința celor realizate în recurs, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte și va dispune obligarea intimaților B. și C. la plata către recurentul Baroul București a sumei de 400 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 100 RON achitată în recurs și onorariu avocațial în sumă totală de 300 RON pentru fond și recurs, dovedit prin depunerea chitanței nr. x/20.04.2018 și a chitanței nr. x/31.08.2017, apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, aplicabile ambelor etape procesuale, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul total al onorariului avocațial de 1200 RON, solicitat de recurentul - pârât, este vădit disproporționat. Totodată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de Uniunii Naționale a Barourilor din România, dat fiind faptul că, în raport de poziția procesuală deținută de aceasta (de intimată), nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru admiterea unei astfel de cereri. Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Baroul București, va casa sentința primei instanțe și, rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. și continuată de moștenitorii B. și C., având drept obiect anularea deciziei nr. 2302/29.11.2016 a Baroului București și a deciziei nr. 229/23.03.2017 a Uniunii Naționale a Barourilor din România.